Economia naturala si economia de schimb. Trasaturi generale ale economiei de schimb

Economia naturala si economia de schimb. Trasaturi generale ale economiei de schimb

Viata economica s-a desfasurat de-a lungul timpului in variate forme, in functie de civilizatiile cunoscute de omenire, de conditiile materiale in care au aparut si s-au dezvoltat aceste civilizatii. Activitatea economica a avut insa acelasi scop - satisfacerea trebuintelor umane prin bunurile economice create de producatori pentru autoconsum sau pentru a fi instrainate, vandute. O lunga perioada de timp din istoria umanitatii, nevoile de consum ale oamenilor au fost asigurate in principal pe baza de autoconsum, adica prin utilizarea rezultatelor propriei activitati, fara a apela la schimb.

Aceasta forma de organizare a activitatii economice reprezinta economia naturala. Economia naturala a fost dominanta in conditiile unui nivel scazut de dezvoltare economica, cu un numar limitat de trebuinte, de regula cele elementare.

Economia de schimb reprezinta acea forma de organizare si functionare a economiei in care, bunurile economice sunt produse pentru a fi destinate schimbului, prin vanzare-cumparare.

Schimbul inseamna asadar, instrainarea rezultatului propriei activitati sau a altor bunuri economice detinute, pentru a primi in contraprestatie alte bunuri economice necesare sau moneda, considerate echivalente.

Economia de schimb a a aparut pe o treapta superioara de dezvoltare a activitatii economice, pe baza a doua conditii esentiale: diviziunea sociala a muncii si autonomia, independenta agentilor economici producatori.  .

Prin diviziunea muncii, agentii economici se specializeaza in producerea unei game restranse de bunuri, in cantitati mari, astfel incat pentru satisfacerea propriilor nevoi de consum, apeleaza la schimb.

Aceasta creaza o puternica retea de dependente si interdependente intre agentii economici si premisele cresterii eficientei.

Autonomia, independenta producatorilor impune libera initiativa a agentului economic, necesitatea ca schimbul sa fie realizat pe criterii economice,   bazandu-se de fiecare data pe o anumita forma de proprietate.

Cele doua forme de organizare au coexistat si s-au interconditionat o foarte lunga perioada de timp. De aceea, delimitarea lor se face pe baza criteriului preponderentei pe care o forma sau alta o detine in ansamblul activitatii economice.

Dupa cum s-a aratat, de-a lungul timpului economia naturala a inregistrat o tendinta continua de restringere.

In prezent, elementele sale se intalnesc in gospodariile agrare traditionale,

economia de schimb reprezentand forma universala de organizare si functionare a economiei.

Desi a cunoscut si cunoaste numeroase aspecte specifice, de la o perioada la alta, se observa o serie de trasaturi generale: diviziunea sociala a muncii; autonomia, independenta agentilor economici producatori; activitatea economica graviteaza in jurul pietei; legaturile economice dintre agenti se desfasoara sub forma tranzactiilor bilaterale; bunurile produse imbraca forma de marfa; schimbul se desfasoara prin intermediul banilor, respectiv monetizarea economiei.

O componenta intrinseca si o trasatura fundamentala a economiei de schimb este piata adica, ansamblul relatiilor de vanzare-cumparare de marfuri dintre agentii economici, fiecare avand interese proprii si reprezentand centre de decizie si actiune economica. Pe masura extinderii economiei de schimb, a generalizarii acesteia, piata devine sursa principala de informatii pentru deciziile agentilor economici, institutia centrala in jurul careia graviteaza intreaga viata economica.

In conditiile economiei de shimb, bunurile economice imbraca forma de marfa.

Marfa reprezinta un bun economic util, care serveste productiei sau satisface nevoile de consum ale oamenilor si este destinat schimbului prin tranzactiile bilaterale de piata Schimbul de bunuri intre agentii economici poate avea loc direct - un bun contra altui bun (trocul) - sau prin intermediul banilor. In prezent partea covarsitoare a schimburilor dintre agentii economici se realizeaza prin mijlocirea banilor, ceea ce face ca economia de schimb contemporana sa functioneze ca o economie monetara.

Fac obiect al vanzarii-cumpararii, adica sunt marfuri, mai intai bunurile materiale ce servesc ca factori de productie sau la satisfacerea nevoilor de consum. Totodata, cunosc o mare extindere si bunurile marfare nemateriale, respectiv serviciile si informatiile (rezultate ale activitatii de creatie tehnico-stiintifica, manageriala si cultural-artistice: licente si brevete de inventie, studii, marci de fabrica si de produs, drepturi de autor). De asemenea, sunt supuse schimbului prin intermediul monedei simbolurile avutiei si ale capitalului real aflate in circulatie: actiuni, obligatiuni si alte titluri de valoare.