Evolutia istorica a dreptului comercial

Evolutia istorica a dreptului comercial

Analiza genezei si evolutiei comertului si in special a dreptului comercial de-a lungul istoriei, care nu au aceiasi vechime, permite punerea in lumina a trasaturilor sale care s-au permanetizat pana in zilele noastre.

Istoria dreptului comercial este strans legata de istoria comertului si, implicit, a dezvoltarii a insasi societatii omenesti.

Primele manifestari ale "schimbului' au aparut odata cu nasterea ideii de proprietate, intr-o forma primitiva , respectiv pe baza de obiceiuri .

Pentru satisfacerea trebuintelor existentei lor, oamenii au inceput sa schimbe intre ei produsele faurite prin munca lor ori agonisite din mediul inconjurator, iar cuvantul dat si strangerea manii par a fi cele mai vechi mijloace de garantare a obligatilor comerciale.

Forma primitiva a schimbului a fost trocul. Dar, cresterea nevoilor oamenilor si amplificarea relatiilor dintre ei au evidentiat necesitatea adoptarii unor forme de organizare (fireste, primitive la inceput) prin care se asigurau conditii pentru ca oamenii sa se poata intalni intr-un numar mai mare, la anumite perioade si in locuri determinate. Asa au aparut "targurile' care au jucat un rol determinant in nasterea si inflorirea comertului.

Istoricii atesta faptul ca egiptenii au avut prima legislatie comerciala, Codul lui Hammurapi, primul cod sapat in piatra in urma cu 2000 de ani I.Ch. si care cuprindea dispozitii comerciale referitoare la vanzare,depozit,imprumut,societate,etc.  Ulterior fenicienii au preluat si dezvoltat o serie de institutii comerciale ,cum ar fi mandatul de plata, garantia, abligatia abstracta, depozitul s.a.. Grecii s-au ocupat intens cu co­mertul de-a lungul coastelor Marii Mediterane si au fost cei dintai care au insti­tuit anumite reguli pentru activitatea comerciantilor, denumite legile lui Solon din Atena(594 I.Ch.) care reglementau moneda,masurile,greutatile si dobanda.

La romani,comertul nu a prezentat o importanta prea mare, deoarece ei ago­niseau bogatia nu prin comert, ci prin agricultura si mai ales prin razboi si anexiune. De aceea, pentru comert erau considerate ca fiind suficiente regulile dreptului civil. Numai mai tarziu, in epoca de inflorire a Romei apar unele institutii juridice ale caror urme le regasim consacrate in institutii ale dreptului comercial. Astfel, unele actiuni instituite de pretor (actio institutoria si actio exercitoria) constituie bazele exercitarii comertului prin reprezentanti. Apoi, in cadrul legilor civile erau cuprinse si reguli speciale pentru comercianti, indeosebi in materie maritima (avarii, raspunderea ar­matorului, imprumut etc.). si in sfarsit, prin unele institutii se recunoaste din punct de vedere juridic uzul comercial (uzanta comerciala), precum si executarea fortata, in­temeiata pe unele principii care, mai tarziu, au fost incluse in institutia falimentului. Prabusirea imperiului roman a dus la faramitarea puterii politice si implicit a determinat o restrangere a activitatii comerciale fara a insemna disparitia comertului. Dezvoltarea comertului dupa perioada migrationista s-a manifestat in bazinul mediteranian care a detrminat forma­rea statelor-cetati italiene (Venetia, Genova, Florenta, Pisa, Milano etc.). Drept con­secinta, in locul unui drept uniform aplicabil in materie comerciala, statele cetati au adopt si reguli de drept proprii.

Comerciantii, pentru a-si promova interesele si a-si apara drepturile, s-au organizat in corporatii care, cu timpul, vor dobandi autonomie administrativa, judecatoreasca si chiar legislativa.

Corporatia cuprindea pe comerciantii si meseriasii din aceeasi ramura si era condusa de un consul, ales din randurile lor.

Urmand exemplul autoritatilor civile, consulul emitea anumite norme interne bazate pe obiceiuri care serveau la rezolvarea litigiilor ivite intre membrii corporatiei. Aceste norme au fost adunate in culegeri denumite statute. Sunt, astfel, cunoscute statutele din Pisa (1305), Roma (1317), Verona (1318), Bologna (1509) etc.

In formarea unor reguli proprii activitatii comerciale, un rol important 1-au avut targurile medievale italiene, franceze, germane, spaniole si altele. Apare, astfel, un drept al targurilor care cuprinde reguli aplicabile tuturor comerciantilor participanti, indiferent de originea lor. De asemenea, apare si o procedura speciala, respectiv justitia consulara care se limita la comerciantii inscrisi in corporatii si la litigii cu caracter comercial care erau ,, causa et ocasione mercatura"

Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea dreptului statutar (cel realizat prin statute) si consuetudinar (cel realizat prin normele interne emise de consuli) cu un drept scris (cel anterior fiind un drept cutumiar, bazat pe obiceiuri).

Prima tara care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise, aplicabile pe in­treg teritoriul, a fost Franta. Un prim act, care anunta marile monumente legislative franceze, il constituie edictele lui Carol al IX-lea din 1536 prin care au fost create (in Franta) jurisdictiile consulare, aplicabile numai comerciantilor. Au urmat doua ordo­nante emise de Ludovic al XlV-lea: Ordonanta asupra comertului terestru din 1673 (prin care erau consacrate anumite reguli aplicabile tuturor celor care fac comert, indiferent de calitatea lor) si Ordonanta privind comertul pe mare din 1681 (care cuprinde reguli specifice acestui gen de comert).

Un moment crucial in formarea dreptului comercial il constituie adoptarea, in 1807, a Codului comercial francez. Prin aceasta reglementare anumite acte si opera­tiuni au fost scoase din dreptul civil, dandu-li-se o reglementare noua, corespunza­toare cerintelor schimbului si circulatiei marfurilor.

Influenta ideologiei revolutiei franceze, ca si cuceririle napoleoniene, au faci­litat preluarea Codului comercial francez de diferite tari (Italia, Belgia, Olanda, Spania, Brazilia, Egipt, Turcia etc.), care, cu adaptarile de rigoare, le-au transformat in legi comerciale proprii.

In Italia, Codul comercial francez a fost receptat in 1808. Dupa realizarea unitatii politice, in aceasta tara au existat preocupari pentru elaborarea unui Cod comercial propriu. Astfel, prin valorificarea a tot ceea ce era nou in doctrina franceza, belgiana si germana, in 1882 a fost adoptat Codul comercial italian care a fost folosit ca model si pentru Codul nostru comercial din 1887.

In Germania, Codul civil si Codul comercial au fost adoptate in 1897 si au intrat in vigoare la 1900 (consacrandu-se sistemul subiectiv, adica reglementarea codului fiind aplicabila numai persoanelor care au calitatea de comerciant, nu tutu­ror celor care savarsesc acte de comert).

In Anglia si Statele Unite ale Americii dreptul si-a pastrat caracterul cutumiar (common law), regulile sale aplicandu-se deopotriva comerciantilor si necomer­ciantilor. Totusi in aceste state exista insa legi speciale privind societatile comerciale, falimentul etc.