QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente economie

Factorii si tipurile cresterii economice




FACTORII SI TIPURILE CRESTERII ECONOMICE


Totalitatea factorilor ce intervin in functionarea economiei nationale si care se manifesta prin rezultatele macroeconomice sunt implicati, direct sau mediat, in procesul cresterii economice.

Factori cu influenta nemijlocita, decisiva, sunt factorii de productie:

factorul uman (resursele de munca);



factorul material (resursele naturale si echipamentele de productie acumulate);

factorul informational tehnologic.

Factori cu actiune mediata:

cheltuielile de cercetare-dezvoltare;

politica financiara, monetara, bugetara si fiscala statale;

capacitatea de absorbtie a pietei interne;

schimburile internationale;

politica ecologica etc;

Fiecare factor al cresterii economice se abordeaza sub aspect tridimensional: cantitativ, calitativ si structural.

Dimensiunea cantitativa se refera la volumul global al resursei corespunzatoare fiecarui factor.

Dimensiunea calitativa se refera la randamentul utilizarii resurselor.

Dimensiunea structurala pondereaza contributiile de ordin cantitativ si calitativ in functie de proportiile in care se combina diferitele categorii de resurse si in care acestea se repartizeaza pe destinatii de utilizare (ramuri economice, grupe de produse din cadrul acestora).

In cazul fiecarui factor, exista o interactiune compensatoare intre latura cantitativa si cea calitativa, mediata de cea structurala. Deficitul cantitativ al unui factor, de exemplu, poate fi compensat printr-o imbunatatire a eficientei utilizarii lui.

Factorul uman intervine in procesul cresterii economice prin sporirea volumului muncii prestate la scara macroeconomica, precum si a calitatii acestui factor, exprimata sintetic prin productivitatea muncii.

Sub aspect cantitativ se concretizeaza in volumul de manopera prestata de populatia ocupata in cadrul timpului efectiv de munca. Exista doua opinii:

sporirea ratei ocuparii prin crearea de noi locuri de munca stimuleaza cresterea economica;

extinderea ocuparii este mai degraba o consecinta decat o premisa a cresterii economice.

Din punct de vedere calitativ, actiunea factorului uman in procesul cresterii economice se exprima prin calitatea acestuia, care este dependenta, in principal, de calificare si motivatia in munca, si prin productivitatea muncii, influentata si de inzestrarea tehnica a muncii.

Dimensiunea structurala se refera la structurile specifice ocuparii, respectiv pietei muncii. In fiecare sistem economic national exista o ierarhizare a sectoarelor, ramurilor sau grupelor de activitati, atat in functie de numarul personalului ocupat, cat si de productivitatea si calitatea specifice muncii in domeniul respectiv.

Factorul material este reprezentat de resursele naturale atrase in productie si de echipamentul de productie acumulat, care, prin combinarea si functionarea lor, devin capital real.

Dimensiunea cantitativa este reprezentata sub forma volumului de capital real in exploatare si a stocului de bunuri capital alocate pentru investitii intr-o perioada data (echipament de productie, materii prime, energie etc.).

Aceasta dimensiune are un caracter potential restrictiv care decurge din:

limitarea fondurilor de investitii, capacitatea de absorbtie a pietei, precum si criteriile tehnologice si economice de combinare a factorului material cu cel uman, din interesul intreprinzatorilor de a obtine economii de scara;

caracterul limitat al resurselor naturale;

uzura fizica a capitalului fix.

Dimensiunea calitativa este sintetizata prin productivitatea capitalului real. Nivelul potential al randamentului capitalului real depinde de caracteristicile tehnologiei care pun in valoare atat resursele materiale, cat si de caracteristicile factorului uman.

Dimensiunea structurala se refera la repartizarea pe ramuri si teritoriala a resurselor de capital real, mijlocita de piata bunurilor capital, la proportia categoriilor de capital fix si circulant.

Factorul informational-tehnologic in calitate de neofactor, are, in prezent, un rol decisiv in procesul cresterii economice. Informatia constituie o resursa economica activa, ce se concretizeaza printr-un mod specific de administrare si de utilizare in procesul economic.

Din punct de vedere cantitativ, potentialul de inovare tehnologica a unei tari este conditionat de proportia detinuta de investitiile pentru cercetare-dezvoltare in P.N.B.

Rolul hotarator al factorilor informational-tehnologici se explica prin:

1) informatia este omniprezenta in activitatea umana;

2) dintre toate tehnologiile contemporane, cele informationale cunosc o rata de inovare inalta si virtual fara limite;

3) avansul tehnologiilor informationale se rasfrange favorabil asupra potentialului de inovare existent la nivelul unei economii nationale,  amplificandu-l substantial si totodata, facilitand valorificarea acestuia.

Actiunea conjugata a factorilor de crestere economica pune in evidenta anumite posibilitati de combinare a diferitelor laturi ale acestor factori, in variante care se definesc drept tipuri de crestere economica.

Se disting doua tipuri fundamentale de crestere economica: extensiv si intensiv. Principial, aceste tipuri se diferentiaza in functie de contributia relativa pe care laturile de aceeasi natura ale factorilor directi o aduc la obtinerea sporului P.N.B. intr-o perioada data.

Tipul extensiv al cresterii economice corespunde unei contributii majoritare a laturilor cantitative ale factorilor directi la formarea sporului P.N.B.

Cresterea extensiva poate fi sustinuta numai un timp limitat, datorita caracterului epuizabil si greu recuperabil sau greu substituibil al resurselor cu care opereaza. Cresterea economica de tip extensiv determina, in principiu, costuri economice, ecologice si sociale ridicate, dar reprezinta o etapa ce trebuie parcursa, deoarece cresterea de tip intensiv presupune acumularea prealabila a unei anumite infrastructuri, care sa o sustina si sa favorizeze propagarea efectelor intr-un sistem economic mai integrat.

Tipul intensiv de crestere economica este propriu economiilor avansate, cu o structura diversificata. Cresterea intensiva este capabila sa se autointretina si sa se autoaccelereze prin efecte de conexiune inversa pozitiva.

Tipul de crestere intensiv succede, in principiu, celui extensiv. La granita dintre ele se situeaza tipul intermediar, in care laturile cantitative, respectiv cele calitative, au contributii relativ comparabile la obtinerea sporului de rezultat macroeconomic. Tipul intermediar de crestere poate predomina intr-o economie pe o perioada mai lunga sau mai scurta, in functie de factorii interni, dar si de conjunctura mondiala.


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }