Formarea preturilor pe piete diferite

Formarea preturilor pe piete diferite

Pretul, ca rezultat al interactiunii dintre cerere si oferta reflecta intotdeauna conditiile specifice ale cererii si cele ale ofertei, pe piata respectiva.

Inseamna ca procesul complex al formarii preturilor se manifesta diferit in functie de natura produsului si gradul sau de omogenitate, de numarul agentilor economici producatori si cumparatori si forta lor economica, de interesele urmarite si strategia adoptata de acestia, de obiectivele firmelor participante la schimb si informatiile detinute privind piata, de criteriile alese si raspunsurile date la intrebarile traditionale ce, cat, cum sa produca, respectiv sa consume fiecare agent economic. Cu alte cuvinte, asupra pretului, isi pun amprenta conditiile de combinare a factorilor de productie, respectiv posibilitatile tehnice de productie si marimea cheltuielilor de productie, pe de o parte, si conditiile de alegere a bunurilor de consum, respectiv ansamblul combinatiilor de marfuri de aceeasi utilitate si nivelul venitului de consum, pe de alta parte.

Pretul in conditiile de concurenta perfecta

Intr-o asemenea situatie de piata, puterea economica individuala a firmelor fiind scazuta, fiecare agent economic producator isi comercializeaza bunurile la pretul pietei, pe care nu il poate influenta. Aceasta este in avantajul sau, deoarece chiar daca producatorul ar putea practica un alt pret, acesta ar fi cel maximizator de profit, care pe piata perfecta coincide cu pretul de echilibru. Semnificative in acest sens sunt reprezentarile urmatoare:

unde    C_f, C = cererea la nivel de firma, respectiv piata;

O = oferta totala de piata; 

CM,= costul marginal si cel mediu;

VM = venitul mediu;

C_p = costul de productie corespunzator productiei Q^*;

P = pretul pietei.

Astfel, la nivel de firma, decizia de pret este luata in favoarea practicarii pretului maximizator de profit, care corespunde nivelului Q^* de productie, deci pentru care VM = CM. Evident, la orice nivel superior de productie, VM < CM, ceea ce inseamna ca nici un producator nu va accepta cresterea productiei peste Q^*.

In acelasi timp, pe piata pretul de echilibru se obtine din interactiunea cererii agregate cu oferta totala, el corespunzand nivelului pretului individual maximizator de profit deoarece, in conditii de concurenta perfecta, tot ceea ce se produce, se vinde, agentii economici dispunand de informatie perfecta si de posibilitatea inregistrarii profiturilor maxime. Desigur, intr-un eventual dezechilibru pe piata fie in sensul excedentului de oferta peste cerere, fie al surplusului cererii peste oferta, pretul mai ridicat decat cel de echilibru in primul caz si pretul mai scazut decat pretul de echilibru, in cealalta situatie, cunosc tendinta de reducere, respectiv majorare, pana la nivelul echilibrului, la care cantitatea ceruta coincide cu cea oferita.

Astfel, pretul de pe piata perfecta se formeaza in functie de raportul dintre cererea agregata si oferta agregata la nivelul impus de cantitatea determinata de egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal, adica la care agentul economic inregistreaza profitul maxim.

Pretul in conditii de monopol

Datorita unicitatii producatorului, pe piata de monopol, pretul are tendinta de crestere, dar daca majorarea depaseste limita acceptata de piata, respectiv de cerere, vanzarile incep sa scada, ceea ce il va determina pe monopolist sa renunte la sporul de pret aplicat. Cu alte cuvinte, producatorul trebuie sa recurga la majorarea pretului, numai in situatia in care aceasta nu ii afecteaza volumul vanzarilor, pentru ca veniturile sa se micsoreze la randul lor. Desigur, piata de monopol, fiind puternic reglementata, pretul (P) nu poate depasi limita impusa prin reglementarile legale in vigoare.

Pe de alta parte, daca piata nu suporta pretul practicat, monopolistul care accepta practicarea unui nivel mai scazut, trebuie sa aiba in vedere limita minima a acestuia. Ea corespunde nivelului de pret care asigura maximizarea profitului:

Astfel, Pretul de monopol se formeaza in functie de raportul dintre cererea totala si oferta firmei monopoliste, la nivelul impus de cantitatea determinata de egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal, adica la care agentul economic inregistreaza profitul maxim.

Profitul maxim (Pr. max.) este, in aceste conditii egal cu produsul dintre cantitatea vanduta (Q^*) corespunzatoare egalitatii CM = CV si diferenta dintre pret si costul mediu, adica Pr. max. = Q^* * (P - ). Desigur, daca aceeasi cantitate ar putea fi comercializata la un pret mai ridicat, profitul ar fi superior, insa o asemenea crestere ar trebui acceptata de piata si de limita maxima legala admisa.

Pretul in conditii de concurenta monopolista

Alegerea pretului in concurenta monopolista este ingreunata de existenta produselor substituente, ceea ce face ca fiecare producator sa intensifice activitatea promotionala si in ultima instanta, sa majoreze pretul.

Cu toate acestea, pentru ca bunurile proprii sa fie cerute pe piata in conditiile gradului ridicat de substituibilitate a marfurilor, agentul economic cauta sa practice un pret ceva mai scazut.

Rezulta ca pretul pe piata monopolista se supune unor tendinte contradictorii: pe de o parte, nivelul sau are tendinta de crestere ca expresie a suportarii unor cheltuieli promotionale sporite, iar pe de alta parte, pretul tinde sa se diminueze ca efect al preocuparii firmelor pentru impulsionarea vanzarilor.

In acest context, decizia de pret este adoptata la nivel individual in baza obiectivului de maximizare a profitului:

Astfel, pretul in conditii de concurenta monopolista se formeaza la nivelul fiecarui agent economic in parte, in functie de raportul dintre cererea pentru produsele sale si oferta firmei, respectiv la nivelul productiei pentru care venitul marginal coincide cu costul marginal, iar profitul inregistrat este maxim.

Ca urmare, pe piata monopolista, cumparatorii se vor confrunta cu preturi diferentiate datorita costurilor diferite suportate de producatori, conditiile de productie specifice fiecaruia generand nivele de pret maximizatoare de profit diferite.

Pretul firmelor oligopoliste

Firmele oligopoliste pot practica acelasi pret pe piata, daca accepta sa coopereze sau preturi diferentiate in functie de strategia adoptata de fiecare agent economic in parte, atunci cand se adopta un comportament necooperant.

a)   Pretul in cazul oligopolului cu comportament cooperant.

a1)Pretul pe piata de oligopol in situatia cartelului maximizator de profit.

In ipoteza unor costuri de productie identice, firmele oligopoliste care coopereaza in vederea practicarii unui pret unic pe piata vor produce si comercializa cantitati egale de bunuri; aceasta deoarece, la orice nivel de pret, cand structura costului este identica pentru toate firmele, cererea individuala (C_f) este o fractiune din cererea agregata (C_t) determinata in functie de numarul producatorilor (n), respectiv C_f = C_t/n .

Astfel, in baza intelegerii, la nivelul cartelului se va practica pretul care asigura cel mai mare profit, respectiv nivelul P^*. Evident, cantitatea corespunzatoare acestuia este :

Q^* = + + = 3

Unde C = cererea la nivel de firma, respectiv piata; _ CM,  C = costul marginal si cel mediu; VM = venitul marginal. P = pretul pietei.

In plus, la nivelul fiecarei firme oligopolistice, cantitatea produsa la pretul unic P^*, fiind o fractiune egala a cererii totale pe piata, asigura obtinerea profitului maxim. La acest rezultat s-ar fi ajuns si daca firmele ar fi convenit sa actioneze ca un monopol sau daca toate trei ar fi fuzionat pentru a capata o pozitie dominanta.

Prin urmare, pretul practicat de firmele oligopolistice care alcatuiesc un cartel in scopul maximizarii profiturilor si care isi desfasoara activitatea in conditiile unor structuri ale costurilor identice se formeaza la acel nivel al productiei la care venitul marginal corespunde costului marginal pe ansamblul industriei, nivel de productie care se realizeaza in cote egale de toti agentii economici respectivi si permite si maximizarea profitului fiecarei firme in parte.

In ipoteza unor costuri de productie diferite (mai mari la firma A, mai reduse la B si cele mai scazute la C), pretul unic practicat la nivelul cartelului se determina de asemenea, prin regula profitului maxim, a egalitatii dintre costul marginal si venitul marginal, dar cantitatea destinata pietei de fiecare agent economic este diferita.

Astfel, pentru realizarea unui anumit nivel de productie, fiecare firma produce o cota, dar aceasta nu este identica, aici capatand importanta selectarea firmei care sa produca o unitate suplimentara. Cu alte cuvinte, daca la nivelul cartelului este adoptata decizia de majorare a productiei, cum costul marginal corespunzator este suma costurilor marginale specifice firmelor membre, aceasta suplimentare este asigurata de agentul economic care la unitatea aditionala suporta costul marginal cel mai scazut. In acest fel, la nivelul industriei, profitul se maximizeaza.

Asadar, pretul practicat de firmele oligopolistice care alcatuiesc un cartel in scopul maximizarii profiturilor si care isi desfasoara activitatea in conditiile unor structuri de costuri diferite se formeaza la acel nivel al productiei la care venitul marginal corespunde costului marginal pe ansamblul industriei, nivel de productie care se realizeaza in cote diferite intre agentii economici respectivi, a caror marime este data de egalitatea dintre costul marginal si cel de la nivelul cartelului.

a2) Pretul pe piata de oligopol in situatia cartelului care imparte piata

Acordul dintre firme are la baza estimarea cererii totale de piata, ceea ce inseamna ca determinarea cantitatilor produse de fiecare membru al cartelului, respectiv a cotelor de piata, se face in functie de nivelul cererii agregate. Deci, fata de cartelul care maximizeaza profitul, cand pretul este determinat inaintea fixarii cotelor de productie individuale, aici pretul este stabilit ca o consecinta a intelegerii de cartel privind cotele de piata ale membrilor sai.

Deci, pretul practicat de firmele oligopolistice care alcatuiesc un cartel in scopul impartirii pietei se formeaza la acel nivel al productiei totale care exprima suma cotelor individuale de productie fixate prin acord in functie de estimarea cererii totale de piata.

b) Pretul in cazul oligopolului cu comportament necooperant.

b1) Pretul pe piata de oligopol asimetric

Pozitia dominanta de care beneficiaza o firma intr-un oligopol asimetric in virtutea controlarii vanzarilor in proportie de 60 - 70% ii permite acesteia sa mentina pretul propriu de piata. Desigur, nivelul sau este determinat pe baza principiului de maximizare a profitului, iar mentinerea sa este o posibilitate deoarece celelalte firme oligopolistice de pe pozitii de "satelit" sunt nevoite sa adopte o strategie de imitatie a actiunilor firmei dominante, deci si a pretului.

In concluzie, pretul practicat de firmele oligopolistice in conditiile unui oligopol asimetric se formeaza la acel nivel al productiei firmei dominante la care venitul marginal corespunde costului marginal, nivel de productie la care profiturile sale sunt maxime.

b2) Pretul pe piata de oligopol cu cerere specifica

Echilibrul specific firmelor oligopolistice cu comportament necooperant poate fi atins in doua feluri, in functie de strategia adoptata de acestea: strategie a cantitatii sau a pretului.

Astfel, in primul caz, fiecare firma stabileste cat sa vanda si lasa piata sa determine pretul, iar in celalalt, agentul economic isi alege pretul, urmand ca piata sa determine cantitatea. Concretizand, intr-o strategie a cantitatii, fiecare firma observa cat produce concurenta si, in ipoteza ca nivelul sau nu se schimba, calculeaza cantitatea care ii maximizeaza profitul. Pe de alta parte, intr-o strategie a pretului, fiecare firma analizeaza preturile concurentei si, presupunand ca aceasta nu se modifica, opteaza pentru nivelul de pret care ii maximizeaza profitul. Dar, din moment ce firmele oligopolistice pot realiza marfuri identice (oligopol nediferentiat), are insemnatate numai cea care promoveaza cel mai scazut pret (Pmin). Ca urmare, un agent economic concurent va avea la dispozitie trei alternative: sa solicite un pret superior lui Pmin si sa nu vanda nimic, sa promoveze chiar nivelul respectiv si sa asigure desfacerea unei cantitati nedeterminate, sau sa livreze la un pret putin mai mic decat Pmin si sa vanda cat doreste. Ultima varianta este cea care asigura maximizarea profitului pentru firma care adopta o asemenea strategie. Dar echilibrul specific pietelor oligopolistice reflecta ca nu numai una, ci toate firmele urmaresc astfel, atingerea profitului maxim, deci, indiferent de pretul practicat de ceilalti agenti economici, este in interesul fiecaruia sa solicite ceva mai putin. Procesul se opreste totusi, cand pretul ajunge la un nivel corespunzator cu costul marginal. De aceea, fiecare firma trebuie sa ia in considerare nu numai situatia concurentei atunci cand decide asupra pretului sau si a productiei, dar si impactul acestor decizii asupra rivalilor sai si posibilele reactii ale lor.

In concluzie, pretul practicat de firmele oligopolistice in conditiile unui oligopol cu cerere specifica se formeaza la acel nivel al productiei la care cererea isi schimba elasticitatea in functie de reactiile concurentei, deci la care venitul marginal egaleaza costul marginal, ambele considerate ca interval, si nu avand o marime anume, datorita caracterului rigid al pretului la acest nivel de productie; tocmai de aceea, este bine ca agentii economici sa-si cunoasca limitele de costuri si de cerere intre care pot actiona pentru a obtine profituri maxime pe baza practicarii unui pret constant.

Sintetizand, se poate spune ca procesul complex al formarii preturilor de oligopol, desi prezinta multe asemanari nu este identic pe toate pietele, deosebirile fiind generate de tipul de oligopol, respectiv de comportamentul pe care il adopta firmele oligopoliste.

Prin urmare, complexitatea formarii pretului, pusa in evidenta prin diversitatea conditiilor de cerere si oferta permite surprinderea urmatoarelor aspecte:

pretul este o variabila usor manevrabila de catre agentii economici in scopul realizarii obiectivelor lor. Ei pot lua decizii de crestere sau de scadere a nivelului de pret in functie de dinamica conditiilor cererii si ofertei pe piata, putand ajusta marimea acestuia daca interesele economice o cer;

in schimb, el reprezinta, in general, un instrument cu actiune limitata pe un interval de timp scurt, tocmai datorita posibilitatii tuturor participantilor la viata economica de a ajusta nivelul individual al sau. De exemplu, reducerea costurilor de productie reprezinta o decizie care transpusa in practica, ofera suport pentru diminuarea pretului pe o perioada mare de timp, fata de actiunea de reducere a pretului fara suport economic in planul ofertei, ci din motive de crestere a veniturilor pe seama sporirii vanzarilor, care ar putea fi cu usurinta practicata si de alte societati comerciale;

pretul este un indicator al activitatii economice a carui evolutie face obiectul preocuparilor atat la nivel micro, cat si macroeconomic, concretizate in strategii de pret corespunzatoare strategiilor de piata, pe de o parte, si in multiple hotarari si acte normative care guverneaza miscarea preturilor, pe de alta parte;

pretul reflecta in conditiile specifice de piata, raportul dintre cerere si oferta, mai mult sau mai putin orientat; cu alte cuvinte, asupra formarii presului isi pun amprenta caracteristicile ofertei si cererii, respectiv conditiile de productie ale ofertantilor si cele de venit ale cumparatorilor, corelatiile dintre elementele de cheltuieli si productie, ca si cele dintre venitul marginal si cantitatea ceruta pe piata.