Indemnizatia de somaj si folosirea factorului munca

INDEMNIZATIA DE SOMAJ SI FOLOSIREA FACTORULUI MUNCA

Somajul ridica in toate tarile doua probleme actuale:

1) asigurarea in fapt a dreptului la munca;

2) garantarea unor venituri pentru someri, spre a le asigura un minim de existenta considerat sau admis oficial ca fiind "rezonabil".

Dreptul la munca este declarat in toate tarile, dar este garantat numai acolo unde economia cunoaste o asemenea evolutie incat asigura locuri de munca pentru toti cei care vor sa munceasca. In conditiile economiei de piata, singura modalitate de garantare juridica a locurilor de munca o reprezinta inscrierea acestei clauze in acordurile incheiate intre unitatile economice si salariati in cadrul negocierilor colective. In aceasta problema statul intervine indirect.

Garantarea unor venituri minime este o problema care se pune pentru un numar mai mare de oameni decat al somerilor, dar ne vom referi numai la someri.

Una dintre modalitatile cele mai utilizate in acest sens este ajutorul sau indemnizatia de somaj.

Ajutorul sau indemnizatia de somaj se inscrie printre masurile de protectie sociala, dar cresterea somajului si mentinerea sa la niveluri relativ ridicate in mai toate tarile implica o crestere rapida a sumelor folosite sub aceasta forma.

In acest context, doua aspecte devin preocupante:

- cu toata cresterea, sumele folosite pentru plata indemnizatiei de somaj se dovedesc a fi tot mai mici in raport cu nevoile;

- sfera de cuprindere a indemnizatiei de somaj se largeste tot mai mult si nu i se mai poate face fata.

Indemnizatia de somaj indeplineste doua functii: de asigurare si de asistenta pentru someri.

In masura in care este destinata asigurarii, indemnizatia de somaj are rolul de a oferi un supliment sau o completare a mijloacelor de trai pentru o perioada determinata atata timp cat persoana care o incaseaza dovedeste ca este somer si realizeaza venit sub un anumit nivel.

Privita ca asistenta, indemnizatia de somaj are o contributie importanta la diminuarea somajului prin sustinerea programelor de calificare, recalificare si reorientare a somerilor, precum si a programelor de incadrare in activitate.

Aceasta inseamna ca functia de asigurare are caracter pasiv, iar cea de asistenta are caracter activ.

Orientarea activa tot mai evidenta, care se acorda indemnizatiei de somaj, pune problema reconsiderarii acesteia, deoarece dintr-un instrument de protectie sau un cost social si o frana in calea diminuarii somajului s-a transformat intr-o investitie in resursele umane pentru insertia somerilor in viata activa si sustinerea flexibilitatii muncii.

Functia activa a indemnizatiei de somaj nu se manifesta numai in mod direct, ci si indirect:

- prin stabilirea unei indemnizatii de somaj descurajante pentru cei care vor sa-si abandoneze locul de munca pentru a deveni beneficiari ai ei;

- pentru a se crea noi locuri de munca cu salarii scazute, indemnizatia de somaj se manifesta ca un "moderator" al cresterii salariilor cu profunde implicatii pe piata muncii.

O alta modalitate de asigurare a unor venituri garantate este "impozitul negativ". Acesta reprezinta, in esenta, un sistem de transfer de venituri in favoarea celor lipsiti de ele. Schema dupa care el functioneaza prevede plata de catre stat a unei alocatii care variaza dupa nivelul veniturilor:

- pentru cei fara nici un fel de venit, alocatia reprezinta o suma minima considerata absolut necesara;

- pentru cei cu venituri sub acest minim, alocatia scade pe masura ce castigul creste si inceteaza in momentul cand veniturile se ridica la nivelul minimului necesar.