Influentele exercitate de mediul financiar asupra gestiunii financiare a intreprinderilor si orientarile gestiunii financiare in diferitele stadii ale evolutiei sistemului financiar

INFLUENTELE EXERCITATE DE MEDIUL FINANCIAR ASUPRA GESTIUNII FINANCIARE A INTREPRINDERILOR SI ORIENTARILE GESTIUNII FINANCIARE IN DIFERITELE STADII ALE EVOLUTIEI SISTEMULUI FINANCIAR

1. Dezvoltarea schimburilor monetare si influenta lor

Desi toate economiile nationale cunosc o larga dezvoltare a tranzactiilor monetare in a doua jumatate a secolului XX, monetizarea a ramas puternic inegala in economia mondiala. Ea apare mai limitata in tarile cu sisteme financiare incipiente si mai extinsa in tarile unde prevaleaza sistemele de intermediere financiara sau piata financiara.

Un indiciu simplu, dar lamuritor, este oferit in acest sens de comparatia intre masa monetara si produsul intern brut (PIB). Ultimul masoara fluxul de bunuri reale care fac obiectul tranzactiilor. Comparatia sa cu marimea care reprezinta masa activelor monetare in circulatie, permite deci aprecierea nivelului de monetarizare a tranzactiilor intr-o economie data. Masurarea cantitatii de moneda in circulatie se loveste totusi de dificultati tehnice si analitice, mai ales din cauza posibilitatilor de substituire intre moneda, in sens strict si diferite active financiare considerate nemonetare. Este motivul pentru care este prudent sa apreciem monetarizarea schimburilor tinand cont, in acelasi timp. de o definire restransa a masei monetare (marimea R din formulele de calcul prezentate in continuare) si de o definire extensiva, incluzand si quasimoneda (marimile R2 si 1*3). Se poate tine seama si de raportul intre quasimoneda si moneda (marimea R4), raport care este de cateva ori mai mare pentru tarile dezvoltate, comparativ cu celelalte tari.S-ar putea tine cont si de alte forme de economii lichide pentru tarile cu sisteme financiare dezvoltate.

Extinderea gamei de instrumente financiare

Extinderea gamei de instrumente financiare utilizate in cadrul economiei globale constituie o a doua linie determinanta pentru gestiunea financiara a intreprinderii, intrucat aceste instrumente constituie in acelasi timp 'materia prima' si suportul operatiunilor de decontare, de plasare, de finantare si de acoperire a riscurilor. Gama instrumentelor financiare este inegal diversificata, corespunzand stadiului atins de dezvoltarea sistemului financiar, in diferitele economii nationale.

Economiile cu sistem financiar incipient dispun de o gama redusa de instrumente financiare emise de intreprinderi si alte unitati rezidente. Aceasta gama inglobeaza in general, moneda si instru-mentele de economii lichide (conturi de economii, depozite pe termen). Mai departe, activele financiare (actiuni, obligatiuni, bonuri si alte titluri) sunt slab diversificate si, atunci cand ele exista, au o difuzare restransa. Detinerea de moneda in bilete sau in cont curent ramane forma dominanta de stocare a activelor financiare pentru aceste tari, quasimoneda fiind slab reprezentata.

In economiile de intermediere financiara 'gama' se imbogateste cu un ansamblu de instrumente de economisire si de plasare care permit institutiilor de credit sa colecteze fondurile disponibile de la particulari sau organisme care dispun de excedente financiare. Cu toate acestea, in absenta pietelor de capital active, produsele financiare propuse celor care economisesc si investitorilor nu dau loc decat unui efort limitat de diversificare si adaptare in atentia depunatorilor. Formele 'clasice' de colectare promovate de institutiile de credit sunt depozitele la termen ('conturile blocate') pentru depunerile intreprinderilor si altor organizatii si conturile de depuneri pe librete, pentru particulari. De asemenea, instrumentele care servesc ca suport al operatiunilor de credit cunosc o diversificare limitata. Gama lor ramane dominata de forme traditionale de finantare pe termen scurt, chiar in cazul creditelor legate de exploatare (de exemplu scontarca efectelor comerciale, creditele de campanie). Diferite institutii de credit se angajeaza in finantarea investitiilor. Dar aceasta orientare este adoptata indeosebi de organismele specializate in acordarea de credite pentru cumpararea de echipamente si in leasing (credit- contract de inchiriere pentru bunuri mobiliare sau imobiliare). Cu exceptia institutiilor mai importante, care pot adopta o orientare de 'banca universala', incluzand in acelasi timp acordarea de credite pe termen scurt, alaturi de cele pe termen mediu si lung si alte forme de interventie, majoritatea bancilor comerciale raman in principal orientate spre finantarea exploatarii si a trezoreriei intreprinderii conform formelor clasice de creditare.

In economiile de piata financiara, gama instrumentelor financiare cunoaste o considerabila extindere. Solicitantii de capital si ansamblul operatorilor care intervin pe piata se lanseaza intr-o puternica lupta de concurenta pentru atragerea celor care economisesc sau investesc. Ei cauta sa-si mentina avantajele pe care le au pe pietele disputate. Interventia lor favorizeaza multiplicarea, uneori anarhica si riscanta, a instrumentelor ce servesc ca suport pentru operatiunile de mobilizare, de plasare, de finantare si de acoperire a riscurilor, intr-un asemenea context, gestionarii financiari ai intreprinderii beneficiaza de posibilitati largi de alegere si initiativa. Totodata ei sunt determinati sa aiba informatii actuale si profunde relative la ansamblul instrumentelor ce le sunt propuse, in sfarsit, ei sunt determinati sa efectueze o selectie mai complexa intre produsele financiare oferite, avand in vedere aspecte referitoare la cost sau randament, la durata, la risc.

Diferentierea intermediarilor financiari

Pe masura ce structura financiara nationala se dezvolta, inter-mediarii tind sa se specializeze, sa-si multiplice oferta si sa-si diferentieze interventiile, serviciile pe care le ofera si modalitatile de functionare.

Institutiile de credit in activitate in economiile cu structura financiara incipienta sunt putin diferentiate, in majoritatea acestor tari, banca centrala si cateva banci comerciale concentreaza principalele operatiuni financiare. Acestea coexista eventual cu institutii mai specializate: cecuri postale case postale de economii, banci de dezvoltare, organisme de credit mutual sau cooperatist, cel mai adesea orientate spre un sector de activitate particular (artizanat si agricultura in special).

Cu toate acestea, slabiciunea relativa a mecanismelor institutionale de colectare a economiilor si de finantare se gaseste partial compensata de punerea la punct a unor circuite financiare care fac dovada eficacitatii si bunelor calitati de adaptare in mediul socio-economic.

In economiile de intermediere financiara, diferentierea inter-mediarilor este mult mai accentuata. Dezvoltarea financiara este caracterizata in majoritatea tarilor de o specializare a institutiilor de credit pentru o gama relativ ingusta de operatii si instrumente. Aceasta specializare e esential legata de preocuparea gestionarii riscurilor. Dupa numeroase probleme bancare, puterile publice si profesionistii au trebuit, in sfarsit, sa se preocupe de o limitare a riscurilor si de acordarea de garantii solide depunatorilor care ofera fondurile lor institutiilor de credit. Masurile prudente inspirate de aceasta preocupare au influentat, in acelasi timp legislatia si practica profesiunilor financiare. Se doreste sa se asigure o anumita clasificare a riscurilor pentru a se impune institutiilor o adaptare a naturii si duratei resurselor pe care le colecteaza la caracteristicile creditelor pe care le acorda. Aceasta clasificare a riscurilor conduce la o concentrare pe un domeniu de activitate relativ omogen, deci o activitate specializata. Daca evolutia sistemului financiar favorizeaza o certa diversificare a instrumentelor si operatiilor, sistemul financiar tinde insa a conferi noi domenii in care se afirma institutiile noi, puternic specializate. Este ceea ce explica paralelismul intre miscarea de diversificare a activelor financiare si a operatiilor la care ele dau loc pe de o parte si miscarea de diferentiere a institutiilor de credit, pe de alta parte.

In economiile de piata financiara aceasta diferentiere este confirmata si chiar amplificata. Aceste economii favorizeaza multi-plicarea tipurilor de active, operatii si piete. Dezvoltarea pietelor financiare asigura pentru institutiile de credit un spatiu de manevra si un camp de dezvoltare mai complex si mai vast.

4. Gestiunea financiara a intreprinderii intr-un sistem financiar incipient

Orientarile gestiunii financiare intr-un sistem financiar incipient sunt mai intai determinate de slabele posibilitati de finantare externa.

Limitele inerente ratei interne de acumulare, ale capacitatilor de colectare si de transformare ale institutiilor de credit, afecteaza defavorabil oferta de fonduri disponibile. Aceste limite fac sa se simta restrictiile operate de administratiile si entitatile publice, de evitare partiala a intreprinzatorilor privati care se imprumuta, in consecinta, gestiunea financiara a intreprinderilor e constransa sa vegheze la formarea si alocarea resurselor de autofinantare care constituie singura sursa regulata de fonduri, pentru majoritatea unitatilor.

Pe de alta parte, absenta unei game diversificate de instrumente de plasare moderne restrange posibilitatile de gestionare a unui portofoliu de active financiare emise de piata interna, in consecinta, gestiunea excedentelor de lichiditate, cand unele intreprinderi ajung sa le detina, ramane inchisa in posibilitatile de alegere restranse si nu beneficiaza de o tehnica foarte elaborata.

In sfarsit, dificultatile de functionare a sistemelor de plati, amanarea incasarii creantelor si chiar a cecurilor care le acopera sunt o sursa de riscuri si de costuri pentru intreprinderi. Finantistii sunt deci constransi sa consacre o mare parte a efortului lor gestionarii incasarilor si platilor.

In contextul economiilor cu sisteme financiare incipiente gestiunea financiara a intreprinderilor se gaseste, in principal, orientata spre stapanirea decontarilor si spre formarea si utilizarea resurselor de autofinantare. Accesul intreprinderilor la finantarea externa, asigurat de banci sau alte institutii de credit, constituie insa o preocupare majora. Totusi, slabiciunea mecanismelor de mobilizare si de alocare a economiilor antreneaza un dublu efect de rationalizare a creditului. Pe de o parte, intreprinderile sunt chemate sa-si exprime o cerere de finantare externa si sunt determinate sa-si subordoneze ritmul de dezvoltare posibilitatilor interne de finantare. Pe de alta parte, depunatorii si institutiile de credit pot sa regrete absenta oportunitatilor de plasament sau de credit, orientate spre proiecte viabile si demne de incredere.

5. Gestiunea financiara a intreprinderii intr-o economie de intermediere financiara

Intr-o economie de intermediere financiara, gestiunea financiara a intreprinderilor se orienteaza in principal, spre conduita relatiilor cu bancile si alte institutii de credit.

In primul rand. responsabililor financiari le revine misiunea sa asigure urmarirea si ajustarea fluxurilor de plati efectuate prin conturile bancare de catre intreprindere, in economiile cu sistem financiar incipient, dezvoltarea tranzactiilor monetare se loveste de obstacole sau de dificultati datorate insuficientei suporturilor institu-tionale care sunt oferite, in economiile de intermediere, functionarea mecanismelor de plati, din contra, e asigurata in mod fiabil si regulat de institutiile de credit. Acestea centralizeaza cea mai mare parte a mijloacelor banesti detinute de intreprinderi si de particulari in conturi curente bancare, in timp ce acumularile in bilete de banca ocupa un loc redus. Institutiile de credit centralizeaza de asemenea, principalele plasamente mobilizand resursele particularilor in conturi de economii si alte forme clasice, iar pe cele ale intreprinderilor in depozite la termen (conturi blocate).

In al doilea rand, responsabilii financiari, adreseaza principalele lor cereri de finantare institutiilor de credit. Acestea constituie de acum inainte sursa principala de finantare externa si, cel mai adesea, sursa exclusiva. Mai intai orientati spre finantarea solicitarilor pe termen scurt, intermediarii financiari extind progresiv domeniul lor de interventie pentru a integra creditul pe termen mediu si lung, in special orientat spre investitii. Totusi, aceasta extindere nu opereaza liniar. Ea este traversata in majoritatea tarilor, de crize datorate unei proaste aprecieri a riscurilor legate de aceste angajamente pe termen. Institutiile de credit au fost astfel supuse unui proces de perfectionare primejdios si costisitor, jalonat de falimente bancare si de perioade de repliere.

Pentru gestionarii financiari ai intreprinderilor, aceasta evolutie determina o neta modificare a solutiilor lor de finantare, in prima etapa, ei se adreseaza bancilor pentru finantarea operatiunilor pe termen scurt, dar trebuie sa acopere nevoile lor pentru cumpararea de echipamente din resurse proprii sau din autofinantare, in orice caz, existenta intermediarilor financiari specializati permite usor obtinerea de fonduri destinate investitorilor, dar aceasta contributie ramane marginala, intr-o a doua etapa, diversificarea modalitatilor de credit propuse de intermediarii financiari permite responsabililor intreprinderilor sa negocieze cu acestia, imprumuturile pe termen scurt, dar si pe termen mediu si lung.

In sfarsit, in economiile de intermediere financiara, pietele de capital continua sa joace un rol secundar in mobilizarea si alocarea de fonduri necesare, in consecinta, majoritatea gestionarilor financiari nu pot avea intentia sa faca apel la aceste piete pentru a procura fondurile prin emisiunea de actiuni, obligatiuni sau titluri pe termen scurt. Numai unitatile cele mai importante pot eventual sa recurga la astfel de operatiuni si deci sa existe o reala posibilitate de arbitraj intre finantarea de catre piata financiara si finantarea de catre institutiile de credit.

Putem spune ca economiile de intermediere financiara pun la dispozitia responsabililor intreprinderilor, mijloace de finantare, instru-mente de plasare si toata gama de servicii care tind a raspunde, intr-un mod mai diversificat, diferitelor lor nevoi. Totusi, aceste economii nu ofera gestionarilor financiari solutii alternative in raport cu cele propuse de institutiile de credit. Ele nu asigura jocul concurential intre solutiile de finantare si de plasare propuse de pietele de capital si cele propuse de intermediarii financiari.

6. Gestiunea financiara a intreprinderii intr-o economie de piata financiara

Pentru responsabilii intreprinderilor, economiile de piata financiara par, la prima vedere, a multilplica posibilitatile lor de alegere. Ele le permit sa caute solutiile de finantare, de plasare sau de acoperire a riscurilor care le asigura un raspuns potrivit cu nevoile intreprinderii, la cel mai bun cost (pentru instrumentele de finantare si de acoperire a riscurilor), sau la cel mai bun randament (pentru instrumentele de plasament).

Aceasta extindere a posibilitatilor de alegere e datorata dezvoltarii pietelor si institutiilor financiare mai mult sau mai putin specializate, mai unite unele de altele pentru constituirea unei vaste piete a banilor. Spatiul financiar favorizeaza multiplicarea instrumentelor financiare raspunzand diverselor nevoi. Se da particularilor ca si intreprinderilor posibilitatea de a pune in concurenta produse si circuite financiare alternative pentru cautarea solutiei care corespunde cel mai bine constrangerilor si preferintelor lor.

Coerenta de ansamblu a sistemului financiar ramane asigurata de mecanisme de transmitere care pun in relatie diferitele piete (piata financiara pentru operatiunile pe termen mediu si lung si piata monetara pentru operatiunile pe termen scurt), diferitele produse financiare, diferitele rate ale dobanzii.

Totusi, economiile de piata financiara expun gestionarii financiari ai intreprinderilor la noi dificultati. Pe de o parte, pietele financiare sufera fenomene de instabilitate care afecteaza rata dobanzii, cursul de schimb valutar si valoarea activelor financiare. Instabilitatea acestor variabile poate antrena pierderi severe si perturbari grave pentru gestiunea financiara a intreprinderilor. Ea constituie deci cauza unei agravari a riscurilor financiare. Pe de alta parte, economiile de piata financiara exercita o constrangere financiara mai severa pentru intreprinderi. Daca acestea au de acum inainte acces la posibilitati de finantare largite pe pietele de capital, ele sunt deopotriva supuse unei presiuni continue a cumparatorilor de titluri (actiuni si obligatiuni in special), care aducandu-si aportul la resursele intreprinderii, controleaza in permanenta evolutia performantelor si riscurilor lor.

Astfel, posibilitatile de plasare oferite de pietele de capital conduc la compararea intre randamentul mai riguros oferit de produsele financiare si cel asteptat din investitiile reale, industriale si comerciale. Din aceasta cauza, selectarea proiectelor de investitii productive devine mai severa si numai cele mai eficiente dintre ele pot beneficia de o confruntare favorabila cu plasamentele financiare alternative.

In cele din urma, economiile de piata financiara furnizeaza gestiunii financiare posibilitati de alegere largi, dar fac sa existe retineri pentru deciziile mai complexe si mai riscante. Aceasta imbogatire a misiunii gestiunii financiare afecteaza inegal intreprinderile. Cele mai mari beneficiaza din plin de posibilitatea de a combina relatiile cu pietele si relatiile cu institutiile de credit in interesul lor. in schimb intreprinderile mici si mijlocii apar mai putin inarmate pentru a accede pe piata si pot deci sa se gaseasca inchise intr-un raport oligatoriu cu institutiile de credit. Totusi, chiar in acest caz, existenta pietelor active exercita o presiune asupra institutiilor de credit si le constrange sa tina seama mai mult de nevoile clientilor lor, ceea ce n-ar face intr-o economie de intermediere financiara.