Incheierea si executarea contractului

Incheierea si executarea contractului

1.1. Consideratii generale

1.1.1. Principiul libertatii de vointa contractuala

In principiu, incheierea oricarui contract este libera si, mai mult, partile contractante pot stabili continutul contractului pe baza acordului de vointa.

Libertatea vointei juridice trebuie exercitata insa cu respectarea limitelor generale legale. Aceste limite sunt stabilite generic prin art. 5 C. civ., potrivit caruia "nu se poate deroga, prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri". Acest text de lege este completat de art. 968 C. civ., potrivit caruia "cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice".

Asadar, libertatea de vointa contractuala trebuie sa se manifeste atat in cadrul legal, cat si al normelor moralei, chiar daca aceste reguli de etica nu sunt exteriorizate in forma juridica necesara obligativitatii lor juridice.

In dreptul comercial, libertatea de vointa a partilor se manifesta in mod deplin atat in stabilirea continutului contractului, cat si in privinta formei de exteriorizare a consimtamantului, ca element al vointei de a contracta.

Astfel, in privinta continutului, partile contractante pot stabili clauze derogatorii de la dreptul comun cum ar fi:

clauza privind dovedirea obligatiilor cu orice mijloc de proba, potrivit art. 46 C. com. (facturi acceptate, corespondenta comerciala, registrele comerciale si chiar cu martori) in limitele aratate chiar de "legea comerciala";

clauza de loialitate sau de confidentialitate, specifica contractelor privind productia, comercializarea sau distributia unui produs, si contractelor de prestare de servicii. Aceasta clauza poate sa fie numita si clauza de neconcurenta etc.;

clauza de exclusivitate, specifica contractelor de distributie de produse, transfer de tehnologie sau de know‑how etc.;

clauza privind solutionarea litigiilor pe calea arbitrajului comercial, numita "clauza compromisorie".

Libertatea de vointa a partilor capata dimensiuni specifice in dreptul comercial si sub aspectul exteriorizarii, manifestarii consimtamantului partilor contractante.

Astfel, contractul se incheie in mod valabil in forma scrisa, inscris unic, oferta scrisa urmata de acceptare sau oferta scrisa urmata de executare ori prin alte mijloace specifice dreptului comercial cum ar fi: corespondenta (scrisoare), telex, fax, telefon, factura

Principiul celeritatii operatiunilor comerciale impune recunoasterea in dreptul comercial a formelor simplificate de contractare din care rezulta, evident, vointa partilor de a contracta.

1.2. Incheierea contractelor

1.2.1. Aspecte prealabile

Acordul de vointa al partilor asupra clauzelor contractuale se formeaza prin intalnirea ofertei cu acceptarea ei.

In civilizatia contemporana exista insa un numar considerabil de contracte care sunt incheiate fara negociere prealabila. De exemplu, cumpararea unui magazin la un pret fixat anticipat sau cumpararea unui bilet de calatorie pe calea ferata la un tarif deja stabilit.

Mecanismul intalnirii ofertei cu acceptarea este foarte complex si de nenumarate ori acesta este precedat de negocieri.

Negocierea este, de fapt, invitatia lansata de una din parti de a trata continutul unui eventual contract. Aceasta invitatie se deosebeste de oferta ferma prin aceea ca negocierea poate fi urmata sau concretizata intr‑un "acord de principiu", "scrisoare de intentie" sau "protocol de acord", practicate mai ales in comertul international

Din punct de vedere juridic, exista in aceasta privinta doua principii contradictorii. Pe de o parte, libertatea partilor de a desfiinta acordul prealabil, fara a antrena responsabilitatea celui care a renuntat, intemeiata pe principiul libertatii contractuale. Pe de alta parte, exista obligatia partilor de a se manifesta cu buna‑credinta in cadrul negocierii si de a respecta "angajamentele de principiu". In cadrul acestor relatii trebuie sa se acorde un termen rezonabil, in interiorul caruia destinatarul ofertei sa se pronunte cu privire la continutul ofertei ‑ in sensul acceptarii sau nu a acesteia.

Cu toate acestea, in masura in care una din parti dovedeste rea‑credinta in respectarea negocierii prealabile, ea va raspunde pe temei delictual si va repara prejudiciul cauzat partenerului, paguba reprezentand echivalentul cheltuielilor facute cu organizarea negocierii si cu eventualele studii prealabile efectuate.

1.2.2. Oferta de a contracta  

Incheierea contractului incepe cu propunerea de a contracta, numita oferta sau policitatiune. Ea reprezinta mai mult decat promisiunea de a contracta (care este un antecontract).

Ceea ce distinge oferta de a contracta de antecontract este faptul ca oferta trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

sa fie ferma, ceea ce inseamna ca ofertantul nu are posibilitatea de a o modifica sau retracta;

sa fie precisa si completa, deci sa cuprinda toate elementele esentiale contractului;

sa fie neechivoca, sa exprime intentia ofertantului de a contracta. De exemplu, o marfa expusa in vitrina fara pret poate conduce la concluzia ca este un model si nicidecum un obiect de vanzare;

sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic. De altfel, aceasta conditie se realizeaza, in masura in care sunt indeplinite celelalte prevederi.

Oferta poate fi expresa sau tacita, exprimata in scris sau verbal si poate fi adresata publicului sau unei persoane determinate.

In legatura cu oferta tacita, este dificil de conceput ca o oferta poate fi si tacita. Cu toate acestea, atunci cand, din anumite atitudini, in imprejurari bine determinate se poate trage concluzia existentei unei manifestari de vointa chiar si prin tacere, se poate admite acest lucru. De exemplu, stationarea unui taximetru intr‑o statie amenajata in acest sens reprezinta o oferta, chiar daca soferul nu‑si exprima verbal consimtamantul de a efectua transportul.

De asemenea, se poate considera oferta de prelungire a contractului de inchiriere (tacita relocatiune), daca termenul contractual a expirat si chiriasul foloseste in continuare imobilul.

Oferta adresata publicului rezulta, de exemplu, din anunturile de vanzare lansate prin diferite publicatii cotidiene. In acest caz ofertantul va fi obligat fata de primul acceptant. Din punct de vedere al efectelor, acest gen de oferta nu se deosebeste de oferta adresata unei persoane determinate.

Daca oferta este cu termen, ea trebuie mentinuta in limita termenului respectiv. Termenul poate fi expres, dar el poate rezulta implicit din natura contractului si din timpul necesar de gandire si de acceptare de catre destinatar, termen numit termen rezonabil.

Acceptarea ofertei

Acceptarea ofertei, acceptarea care provine de la destinatarul ofertei, este tot un act unilateral de vointa, la fel ca si oferta. Acceptarea reprezinta cea de‑a doua latura a consimtamantului.

Ca si oferta, acceptarea trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

sa fie clara (sa exprime vointa de a incheia contractul);

sa fie pura si simpla;

sa fie libera (neviciata);

sa fie expresa (scrisa sau verbala) sau tacita.  

In primul rand, acceptarea trebuie sa fie clara, deci sa concorde cu oferta. Daca acceptarea limiteaza sau conditioneaza ori excede conditiilor ofertei, se considera ca aceasta a fost refuzata si acceptarea poate fi considerata o contraoferta. In acest caz, acceptarea nu mai este pura si simpla.

In al doilea rand, acceptarea ofertei trebuie sa fie libera, neviciata. Aceasta este o conditie necesara oricarui act juridic, fiind vorba despre o manifestare de vointa facuta cu intentia producerii efectelor juridice.

In al treilea rand, daca oferta este adresata unei persoane determinate, numai aceea poate accepta oferta; daca este adresata publicului, evident ca se va incheia contractul cu prima persoana care a acceptat oferta.

In sfarsit, acceptarea ofertei trebuie sa se faca inainte ca oferta sa fi fost revocata sau sa fi devenit caduca.

Din punctul de vedere al formei, acceptarea poate fi expresa sau tacita (implicita).

Acceptarea este implicita atunci cand ea nu face obiectul unei declaratii speciale de vointa, dar rezulta din situatia de fapt; de exemplu, executarea de indata a ofertei.

Cea mai interesanta problema, din punct de vedere juridic, este valoarea tacerii persoanei careia i s‑a adresat oferta.

Principiul recunoscut, atat in legislatia noastra, cat si de alte legislatii de traditie romanista, este ca acceptarea nu poate sa rezulte din tacere. Cu toate acestea, legiuitorul si practica judecatoreasca admit unele exceptii ca de exemplu:

q tacita reconductiune (relocatiune) prevazuta in art. 1437 C. civ.;  

q partile pot stabili anticipat ca simpla tacere dupa primirea ofertei sa aiba valoare de acceptare;

q in dreptul comercial, daca intre parti au existat relatii anterioare de afaceri se prezuma ca, in cazul lansarii unei oferte adresata aceluiasi partener de afaceri, simpla tacere a acestuia valoreaza acceptare.

1.2.4. Momentul incheierii contractului   

Momentul incheierii contractului este acela in care acceptarea intalneste oferta.

Daca partile nu sunt prezente, contractul se poate incheia prin corespondenta , motiv ce determina clarificarea momentului incheierii contractului, datorita existentei unui decalaj in timp intre cele doua laturi ale formarii acordului de vointa: oferta si acceptarea.

Intemeindu‑se pe continutul catorva dispozitii legale, care, direct sau indirect, marcheaza momentul intalnirii acceptarii cu oferta, in doctrina juridica au fost propuse mai multe sisteme, au fost expuse mai multe teorii.

Un prim sistem este acela al emisiunii (declaratiunii), conform caruia acordul de vointa al partilor se formeaza din momentul in care destinatarul ofertei si‑a manifestat acordul cu privire la oferta primita, chiar daca nu a expediat acceptarea ofertantului.

Teoria emisiunii a fost criticata in literatura juridica, motivandu‑se ca, atata timp cat acceptarea nu a fost expediata ofertantului, aceasta poate fi revocata de acceptant.

Cea de‑a doua teorie este aceea a expeditiunii. Potrivit acesteia, contractul se considera incheiat din momentul in care destinatarul ofertei a acceptat‑o si a expediat raspunsul sau afirmativ.

Si aceasta teorie este vulnerabila pe considerentul ca, pana in momentul ajungerii la ofertant, acceptarea poate fi revocata, si, ca atare, nu se poate cunoaste cu certitudine momentul incheierii contractului.

A treia teorie este aceea a receptiunii. Potrivit sistemului receptiunii, contractul se considera incheiat din momentul in care acceptarea facuta de beneficiar a fost primita de catre ofertant, chiar daca acesta nu a luat cunostinta de continutul ei.

In sfarsit, cea de‑a patra teorie este teoria informatiunii, intemeiata pe dispozitiile art. 35 C. com., potrivit caruia contractul se considera incheiat "daca acceptarea a ajuns la cunostinta propuitorului in termenul hotarat de dansul sau in termenul necesar schimbului propunerii si al acceptarii dupa natura contractului".

Consideram ca aceasta din urma teorie este cea mai aproape de stabilirea momentului incheierii contractului. Apare firesc sa consideram ca moment al acordului de vointa momentul in care ofertantul a luat cunostinta despre continutul acceptarii. In caz contrar daca acceptarea ofertei ar cuprinde unele obiectii - ea ar reprezenta, de fapt, o contraoferta si nu putem prezuma ca ofertantul initial accepta contraoferta respectiva. Singura incertitudine ramane cu privire la data cand, efectiv, ofertantul a luat cunostinta despre acceptare.

In legatura cu oferta in care s‑a prevazut un termen de acceptare se impun urmatoarele precizari: contractul se considera incheiat numai daca acceptarea a ajuns la ofertant inainte de expirarea termenului prevazut in oferta.

Potrivit art. 35 alin. 2 C. com., ofertantul poate primi ca buna si o acceptare ajunsa peste termen, cu conditia sa incunostiinteze de indata pe acceptant despre aceasta.

Cunoasterea momentului incheierii contractului are importanta din urmatoarele considerente:

in raport de acest moment se apreciaza posibilitatea revocarii ofertei sau daca ea a devenit caduca; 

in cazul conflictelor de legi in timp, se va aplica legea existenta la momentul incheierii contractului;

consimtamantul si celelalte conditii de validitate se apreciaza la momentul realizarii acordului de vointa; in masura in care acestea nu sunt respectate, cauzele de nulitate se stabilesc in functie de acest moment;

efectele contractului se produc, de regula, din momentul realizarii acordului de vointa, daca nu exista stipulatiune contrarie. Asadar, in cazul contractelor translative de drepturi reale, acestea se transmit (pentru bunurile individual determinate) din momentul incheierii contractului, cu exceptia imobilelor (terenurilor) unde acordul de vointa al partilor trebuie sa imbrace forma autentica. 

Reglementari speciale privind momentul incheierii contractului sunt prevazute in O.G. nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta aprobata prin Legea nr. 51/2003 care modifica si titlul Ordonantei respectiv ordonanta privind protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta.

In situatia contractelor la distanta prevazute de O.G. nr. 130/2000, momentul incheierii il constituie momentul primirii mesajului de confirmare de catre consumator, daca partile nu au convenit altfel (art. 5).

Asadar, potrivit O.G. nr. 130/2000, momentul incheierii contractului este stabilit conform teoriei receptiunii si nu al informatiunii prevazut de Codul comercial in art. 35.

1.3. Determinarea pretului si locul platii

1.3.1. Pretul in obligatiile comerciale

Potrivit dreptului civil, in cazul contractului de vanzare‑cumparare pretul trebuie sa fie determinat de parti (art. 1303 C. civ.), adica trebuie sa fie cert. Se poate accepta si pretul determinabil de exemplu, supus arbitrului, adica unui tert (art. 1304 C. civ.). Daca acesta nu voieste sau nu poate sa determine pretul, contractul de vanzare nu poate lua fiinta.

Codul comercial, adaptand dispozitiile civile la traficul comercial, modificandu‑le chiar, permite ca pretul sa fie stabilit si ulterior, prevazandu‑se in contract o indicatie abstracta si impersonala ‑ "pretul just" sau "pretul curent", in functie de locul platii sau de cotele oficiale ale bursei (art. 40 C.com.).

1.3.2. Locul executarii obligatiilor comerciale

In dreptul civil, potrivit art. 1104 C. civ., plata se face la locul aratat in contract. Daca este vorba de un bun cert si determinat, plata trebuie facuta la locul unde se gaseste acel bun. In materie de vanzare, plata trebuie sa se faca la locul predarii (art. 1362 C. civ.). In toate celelalte cazuri plata se face la domiciliul debitorului, ceea ce inseamna ca este cherabila (art. 1104 C. civ.).

In dreptul comercial aceasta regula a suferit modificari adaptate si impuse de nevoile, traditia si uzurile traficului comercial.

Astfel, potrivit art. 59 C. com. obligatiile comerciale trebuie executate:

la locul aratat expres in contract;

la locul rezultat din intentia partilor;

la locul unde potrivit materiei contractului, apare fireasca executarea.

In cazul in care in contract nu s‑a precizat in mod expres locul executarii obligatiilor si acest lucru nu rezulta din natura operatiunii, executarea obligatiilor se va face la sediul comerciantului, la domiciliul sau resedinta sa, de la data incheierii contractului (art. 59 alin. 2 C. com.).

Daca obligatia consta intr‑o suma de bani, plata acesteia se va face potrivit dispozitiilor cuprinse in art. 59 alin. 2 C. com. deci in cele din urma la sediul, domiciliul sau resedinta debitorului. Daca plata se face prin decontare bancara, debitorul este liberat de obligatie in momentul in care sumele de bani au intrat in contul creditorului.

1.3.3. Forma contractului comercial si raspunderea contractuala

Potrivit Legii nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale , contractele incheiate pentru realizarea actelor de comert de catre agentii economici trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu clauzele contractuale prevazute in art. 2 alin. 2, inclusiv penalitati de intarziere in cazul neexecutarii in termen a obligatiilor de catre debitor (art. 1 alin. 1).

Este evident ca, dispozitiile acestui act normativ impun agentilor economici incheierea contractului in forma scrisa, forma ceruta "ad probationem".

In privinta raspunderii contractuale, legiuitorul impune obligatia pentru agentii economici de a stipula in contract o clauza penala cu referire expresa la penalitati pentru neexecutarea la termen a obligatiilor banesti, penalitati care se pot cumula cu daune‑interese pentru acoperirea integrala a prejudiciului cauzat creditorului, fie prin intarzierea in executare, fie pentru executare necorespunzatoare sau pentru neexecutarea totala sau partiala a obligatiilor.

In art. 5, printr‑o norma dispozitiva, legiuitorul limiteaza totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare in sensul ca acesta nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului cand in contract s‑a prevazut contrariul.

Raspunderea contractuala intervine in cazul neexecutarii obligatiilor de catre debitor, a executarii lor necorespunzatoare ori cu intarziere urmand ca acesta sa plateasca creditorului despagubiri pentru acoperirea integrala a prejudiciului produs in patrimoniul creditorului.

Evaluarea despagubirilor datorate de catre debitor creditorului se poate face fie pe cale conventionala stipulandu‑se in contract o clauza penala, fie de catre instanta de judecata pe baza expertizei efectuate, fie de catre legiuitor sub forma dobanzii legale.

In practica agentilor economici s‑a dovedit faptul ca stipularea in contract a unei clauze penale este deosebit de eficienta, dandu‑se astfel expresie principiului libertatii de vointa a partilor contractante in stabilirea continutului contractului, inclusiv a raspunderii contractuale.

Clauza penala

Atat in raporturile contractuale de drept civil, cat si in cele de drept comercial, partile au posibilitatea ca ‑ in cuprinsul contractului ‑ sau printr‑o conventie separata, ulterioara momentului incheierii contractului, dar inainte de producerea prejudiciului ‑ sa determine cuantumul daunelor‑interese datorate de debitor ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale.

Aceasta conventie, numita clauza penala, este expresia principiului libertatii contractuale si prezinta o deosebita utilitate practica.

avantajele stipularii clauzei penale constau in:

evitarea unui eventual proces intre parti, a unui litigiu care ar avea ca obiect stabilirea despagubirilor datorate pentru prejudicul cauzat creditorului prin neexecutarea obligatiilor contractuale si, in consecinta, obligarea debitorului la plata sumelor de bani, reprezentand daunele‑interese.   

scutirea partilor de orice proba cu privire la existenta si intinderea prejudiciului si, implicit, a cuantumului daunelor‑interese datorate de debitor.

Acest avantaj oferit de clauza penala izvoraste din primul deoarece, daca se evita un proces, se inlatura si dificultatea sistemului probator.

in ipoteza in care idemnitatea stabilita este mai mica decat valoarea reala a prejudiciului, responsabilitatea debitorului este micsorata prin jocul clauzei penale

Daca prin clauza penala se determina un cuantum mai ridicat de penalitate in raport de intinderea prejudiciului, debitorul va fi interesat sa‑si execute obligatiile asumate.

Din punct de vedere teoretic, utilitatea clauzei penale rezulta din functiile pe care le indeplineste in cadrul raporturilor contractuale

Functiile clauzei penale, cu privire speciala asupra functiei de evaluare si de reparare a prejudiciului

Din punct de vedere teoretic, functiile unei institutii juridice nu rezulta doar dintr‑o prevedere legala. Fiind rezultatul unui proces de abstractizare, functia presupune luarea in consideratie a unui ansamblu de dispozitii normative.

Cu toate acestea, in privinta clauzei penale functiile acesteia se pot determina chiar din cuprinsul art. 1066 C. civ.:

In primul rand, prin clauza penala, o persoana, debitorul, da "asigurare" creditorului un lucru pentru executarea unei obligatii.

Din aceasta exprimare a legiuitorului rezulta cu claritate functia de garantie a clauzei penale in cadrul raporturilor contractuale.

In al doilea rand, functia de mobilizare a debitorului in executarea obligatiilor contractuale mai ales cand plata penalitatii ar parea pentru el mai oneroasa decat plata de daune‑interese pentru neexecutare, executare necorespunzatoare sau tardiva.

Functia mobilizatoare, stimulatoare la executare, a clauzei penale se poate concretiza in stabilirea unor penalitati progresive in cazul intarzierii in executare.

In al treilea rand, clauza penala indeplineste o functie sanctionatoare.

Fiind un mijloc de stabilire anticipata a raspunderii penale, clauza penala are o valoare mai mare decat cuantumul daunelor‑interese si, mai cu seama, in cazul cand prejudiciul lipseste complet. In ultima situatie, plata penalitatilor are rolul de a pedepsi simplul fapt al neexecutarii obligatiei si apare ca o adevarata amenda civila; "dintr‑un mijloc de prevenire, ea devine un mijloc represiv, o sanctiune"

In al patrulea rand, clauza penala indeplineste o functie compensatorie de evaluare si de reparare a prejudiciului, este cu atat mai eficienta cu cat penalitatea conventionala corespunde intinderii prejudiciului. Astfel, prejudiciul care urmeaza sa fie reparat - eventus damni - trebuie sa cuprinda atat pierderea efectiva (damnum emergens), cat si castigul nerealizat pe care l‑ar fi putut realiza creditorul in situatia cand debitorul si‑ar fi executat obligatiile (lucrum cessans).

Temeiul legal al principiului repararii integrale a prejudiciului il consituie art. 1084 C. civ., potrivit caruia: "Daunele‑interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit . ".

In dreptul civil, daca penalitatea stipulata in clauza penala este mai mare decat valoarea prejudiciului, debitorul nu poate pretinde reducerea ei, dupa cum, in cazul cand aceasta este inferioara pagubei, creditorul nu este indreptatit a cere o suma mai mare. Aceasta concluzie se justifica pe ideea ca intinderea prejudiciului, deci a daunelor‑interese, este stabilita cu anticipatie prin conventia partilor, conventie care are putere obligatorie (pacta sunt servada). Reducerea sau agravarea clauzei penale se face tot prin invoiala partilor.

Principiul repararii integrale a prejudiciului implica repararea tuturor pagubelor care sunt o consecinta directa si necesara a faptei pagubitoare, adica a neexecutarii contractului.

In cazul raspunderii contractuale, de regula, debitorul raspunde numai pentru prejudiciul direct cauzat creditorului prin faptul neexecutarii. Temeiul de drept este art. 1086 C. civ., care dispune: "Chiar in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele‑interese nu trebuie sa cuprinda decat aceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei".

Exista si exceptii de la aceasta regula, de exemplu art. 68 alin. 4 C. com. Potrivit acestei dispozitii, daca vanzatorul nu‑si executa obligatiile si cumparatorul este nevoit sa procure lucrul din alta parte, "Cumparatorul are dreptul a pretinde diferenta in mai mult dintre pretul platit a doua oara si acela convenit cu primul vanzator, precum si a cere daune‑interese, daca ele se cuvin". Diferenta de pret la care este indreptatit cumparatorul reprezinta prejudiciul indirect suferit de cumparator, ca urmare a neexecutarii obligatiilor de catre vanzator.

In ceea ce priveste corelatia dintre prejudiciul direct si caracterul previzibil al prejudiciului, legiuitorul prevede in art. 1085 C. civ.: "Debitorul nu raspunde decat de daunele‑interese care nu au fost prevazute sau care au putut fi prevazute la facerea contractului, cand neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau".

Previzibilitatea este un aspect de ordin subiectiv, in timp ce caracterul direct al prejudiciului este de ordin obiectiv. In general, prejudiciul previzibil este cel direct. In privinta clauzei penale, aceasta conditie este subinteleasa din moment ce partile stabilesc prin conventie - de regula, concomitent perfectarii contractului - intinderea prejudiciului.

Previzibilitatea depinde in intregime de vointa partilor. Regula previzibilitatii prejudiciului comporta o exceptie, si anume, daca neexecutarea obligatiei provine din dolul debitorului. In aceasta situatie, debitorul va raspunde si pentru prejudiciul imprevizibil, deoarece "problema repararii prejudiciului este astfel stramutata din domeniul contractual (unde debitorul, desi in culpa pentru neexecutarea obligatiei, raspunde numai de prejudiciul previzibil), in domeniul delictual, in care debitorul raspunde de toate prejudiciile, previzibile sau imprevizibile."

Uneori, in legatura cu problema previzibilitatii prejudiciului se face distinctie intre prejudiciile intrinseci (circa rem), acele prejudicii pe care creditorul le‑a suferit in privinta lucrului in legatura cu care s‑a nascut obligatia, si prejudiciile extrinseci (extra rem), adica acele prejudicii pe care creditorul le sufera in privinta celorlalte bunuri din patrimoniul sau, ca urmare a lipsirii sale de bunul ce face obiectul obligatiei neexecutate

Una dintre problemele de mare actualitate si de importanta juridica in privinta intinderii prejudiciului in cazul neexecutarii obligatiilor contractuale sau executarii lor cu intarziere este aceea a actualizarii creantei in functie de rata sau indicele de inflatie.

Practica instantelor judecatoresti, si mai cu seama a Curtii Supreme de Justitie ( actualmente Inalta Curte de Casatie si Justitie ), este constanta in a admite in materie comerciala actualizarea creantei in functie de rata inflatiei atat in cazul cand in contract a fost prevazuta o asemenea clauza, cat si in cazul in care in contract nu s‑a prevazut acest lucru , considerandu‑se ca prin neexecutarea obligatiilor contractuale s‑a produs un prejudiciu care trebuie acoperit in integralitatea lui - atat paguba efectiv produsa, cat si castigul (beneficiul nerealizat)

Totodata, solutiile au fost motivate si pe existenta unei clauze de impreviziune subinteleasa (art. 981 C.civ.), care indreptateste pe creditor sa pretinda actualizarea creantei in functie de rata inflatiei.

Admisibilitatea actualizarii creantelor neachitate potrivit indicelui de inflatie este acceptata si in doctrina de specialitate cu motivarea existentei fluctuatiilor monetare ce se produc dupa expirarea scadentei obligatiilor de plata, reprezentand o dauna efectiv produsa in patrimoniul creditorului.

Intrucat debitorul raspunde numai de daunele previzibile, el va datora acele prejudicii intrinseci (circa rem), fiind singurele previzibile la momentul incheierii contractului.

In raporturile comerciale se admite ca debitorul va raspunde in cazul neexecutarii obligatiei atat pentru prejudiciul material suferit de creditor, cat si pentru prejudiciul moral, cum ar fi, de pilda: compromiterea numelui comercial, afectarea reputatiei si prestigiului comerciantului pe piata etc. Este adevarat ca aceste daune trebuie dovedite si, ca atare, ele sunt incompatibile cu trasaturile clauzei penale, printre care scutirea de probatiune in privinta existentei si intinderii prejudiciului. Chiar daca daunele morale nu pot fi inserate in clauza penala, totusi partile - in baza principiului libertatii contractuale - pot stabili asemenea penalitati, dar ulterior producerii prejudiciului.

VERIFICATI-VA CUNOSTINTELE

Judecatoria Sectorului 6 a admis actiunea formulata de reclamanta S.C. M.I. S.R.L. impotriva paratei S.C. F.R. S.R.L., cu consecinta obligarii acesteia la plata sumei de 419.854 lei, reprezentand contravaloarea marfurilor primite de la reclamanta, a sumei de 15.323 lei penalitati pentru intarziere si a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei sentinte a formulat apel parata.

In motivarea apelului s-a aratat ca reclamanta- intimata nu a dovedit existenta nici a debitului,-inscrisurile prezentate in sustinerea pretentiilor cu titlu de pret nefiind semnate de reprezentantii paratei si nici stampilate - nici a penalitatilor, intre parti neexistand incheiat un contract in care sa se fi stipulat o clauza penala cu privire la acestea.

Probele cauzei releva ca relatiile comerciale dintre parti s-au concretizat sub forma comenzii acceptate si executate, fara ca acestea sa stipuleze printr-un inscris o clauza penala cu privire la penalitati.

Cu privire la sustinerea apelantei, in sensul ca reclamanta nu ar fi facut dovada existentei debitului reprezentand contravaloarea marfii, intrucat inscrisurile depuse sunt nesemnate si nestampilate, instanta a retinut faptul ca, anterior,  in derularea relatiilor comerciale dintre parti, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, parata a onorat la plata facturi nesemnate de reprezentantii legali ai acesteia si nestampilate.

Este intemeiat apelul? Motivati solutia

Tribunalul Hunedoara a admis in parte actiunea reclamantei S.C. V.X. S.A. si a obligat parata S.C. R.T. S.C. la plata sumei de 110.543 lei penalitati , retinand ca suma pretinsa cu titlu de pret a fost achitata in cursul procesului.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul paratei impotriva sentintei Tribunalului Hunedoara,  pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca, nu a mai obligat parata la plata penalitatilor.In motivarea acestei solutii, instanta de apel a retinut ca intre parti nu s-au incheiat raporturi contractuale,deoarece parata nu a semnat contractul prin care s-a prevazut o penalitate de 0,3%.

Imporiva acestei solutii a declarat recurs reclamanta, care a solicitat obligarea paratei la plata penalitatilor,aratand ca raporturile contractuale s-au perfectat legal pe baza ofertei sale cuprinse in contractul de prestatii nr.1084 din 4 iunie 1993, acceptat de parata beneficiara prin faxul nr.4041/303 din 22 iunie 1993.

Este fondat recursul?  

3.Potrivit reglementarilor C.com. roman, contractul comercial se considera incheiat:

a) din momentul in care acceptarea facuta de beneficiar a fost primita de ofertant, chiar daca acesta nu a luat la cunostinta de continutul ei;

b) din momentul in care ofertantul a luat la cunostinta despre continutul acceptarii;

c) din momentul in care destinatarul ofertei a acceptat-o si a expediat raspunsul sau afirmativ.

4.Contractul comercial trebuie incheiat:

a) in forma autentica, ad validitatem;

b) in forma autentica,ad probationem;

c) in forma scrisa, ad validitatem;

d) in forma scrisa, ad probationem.

5.Daca obligatia consta intr-o suma de bani, plata acesteia se va face, potrivit dispozitiilor cuprinse in Codul comercial la:

a) sediul, domiciliul sau resedinta debitorului;

b) sediul, domiciliul sau resedinta creditorului;

c) legea nu stabileste unde se face plata.