Masuri antiinflationiste

Masuri antiinflationiste

In general, inflatia nu este un fenomen pozitiv. Consecintele ei se rasfrang deopotriva, atat asupra agentilor economici, cat si asupra populatiei. Chiar daca sunt teorii si politici care sustin existenta benefica a unei inflatii controlate, privita uneori ca un rau necesar, ca o alternativa la un rau mai mare, care este somajul, sau criza economica, practica a dovedit ca in final inflatia atrage dupa sine efecte negative. Nu exista un control total asupra inflatiei, astfel incat ea se propaga insinuos, iar uneori chiar in valuri, punand in fata agentilor economici si populatiei problema de a face fata cresterii preturilor. Se apreciaza ca cei mai loviti de efectele inflatiei sunt agentii economici cu venituri fixe, pentru ca nu pot compensa pierderile provocate de cresterea in timp a preturilor. De asemenea, inflatia actioneaza intr-un sens negativ si asupra economiilor agentilor economici si populatiei, deoarece prin cresterea preturilor acestea se topesc pana la disparitie.

Desigur, sunt si avantajati ai procesului inflationist. In primul rand, daca acesta este sub un anumit control si sub anumite limite, poate absoarbe somajul, daca nu total cel putin partial. In al doilea rand, au de castigat debitorii, care la restituirea creditelor, acestea au, in conditiile preturilor majorate de inflatie, un avantaj: sumele restituite au o valoare de cumparare mai mica. Si cei care isi convertesc disponibilitatile banesti in monedele stabile ale altor tari, atunci cand schimba in moneda nationala au de castigat. Castigul lor este dat de diferenta dintre rata inflatiei interne si cea a monedei straine. Aceste avantaje nu anuleaza efectele negative generale ale inflatiei, fapt pentru care s-au conceput si pus in practica asa - numitele masuri antiinflationiste.

De regula, masurile de combatere a inflatiei merg in sensul invers al cailor care au dus la inflatie si se bazeaza pe instrumente monetare, economice si financiare. De asemenea se au in vedere si masuri de protectie in cazul in care inflatia, pentru o anumita perioada, nu poate fi stopata.

In prima categorie de masuri, prima atentie este indreptata spre: 1) diminuarea cererii prin reducerea cheltuielilor publice; reducerea cheltuielilor private din fondurile imprumutate; majorarea dobanzilor[1]; Toate acestea imping spre economii si spre cresterea increderii in moneda nationala. 2) Tot in aceasta directie actioneaza si inghetarea salariilor, 3) limitarea conditiilor de consum (vanzarea in rate catre populatie), 4) echilibrarea bugetului de stat si a balantei de plati externe, 5) cresterea rezervelor monetare obligatorii ale bancilor pentru a diminua numerarul pus in circulatie. 6) De asemenea, se urmareste reducerea cererii si descurajarea consumului unor produse deficitare, precum si 7) revitalizarea cererii pentru produsele care se pot substitui produselor deficitare.

Tot in aceasta grupa de masuri intra si acelea ce urmaresc sporirea ofertei, deci a productiei de bunuri si servicii, prin incurajarea, atat a micilor producatori, cat si a marilor firme.  8) Nu lipsite de efect sunt si masurile de control a preturilor, de la forme simple pana la forme radicale, precum si 9) masurile de corelare a salariilor cu nivelul productivitatii muncii. Aceste masuri trebuiesc privite prin totalitatea efectelor care pot sa apara. De pilda, controlul total al preturilor, conduce la functionarea in economie a preturilor in intregime administrate, fapt ce afecteaza mecanismele de reglare a pietei, inlocuirea actiunii unor legi obiective cu procese administrative, cu consecinte grave asupra procesului in ansamblul sau.

In a doua categorie de masuri se includ cele de protectie, atat a agentilor economici, cat si a populatiei impotriva cresterii preturilor si scaderii puterii de cumparare a banilor. Intre acestea se include ca foarte importanta, indexarea. Aceasta constituie o crestere procentuala sau in suma absoluta a veniturilor agentilor economici, indeosebi a salariilor si pensiilor, lunar, trimestrial, sau semestrial, astfel incat sa acopere partial sau total cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor generata de inflatie. Printre masurile de protectie mai putem aminti cresterea dobanzilor platite la economiile pastrate la banci, sau alte institutii financiare, subventionarea preturilor la unele bunuri pentru ca acestea sa nu creasca sau sa creasca mai incet, acordarea de compensatii, etc.

Nu trebuie sa neglijam nici aspectul social al inflatiei si ca in reducerea procesului inflationist un rol important il detine si stabilirea consensului social asupra repartitiei veniturilor si profiturilor rezultate din cresterea economica. O presiune puternica revendicativa salariala duce fara discutii la cresterea preturilor, care inevitabil anuleaza surplusul salarial obtinut, intretinand asa - numita spirala inflationista.

Sigur, daca inflatia este cauzata de cresterea masei monetare in circulatie, ori de cresterea cheltuielilor guvernamentale trebuie actionat in reducerea acestora, chiar daca unele masuri de politica antiinflationista sunt nepopulare[2].