Un al doilea obiectiv il constituie imbunatatirea starii de sanatate a populatiei, exprimata in numarul de decese evitabile, a frecventei si gravitatii imbolnavirii lor prin:
( Eficienta furnizarii serviciilor, echitatea accesului la servicii si distribuirea echitabila a poverii economice a finantarii ingrijirilor de sanatate, inclusiv libertatea de alegere a prestatorilor de servicii medicale;
( Cresterea capacitatii Ministerului Sanatatii in domeniul dezvoltarii politicilor de sanatate, al reglementarii si controlului acestui sector, reducandu-se interventia sa in administrarea directa a unor activitati si institutii prestatoare de servicii medicale, concomitent cu corelarea capacitatii de finantare cu nivelul de dezvoltare a economiei.
Un al treilea obiectiv il constituie trecerea de la programe de asistenta sociala cu eligibilitate universala la programe orientate catre categorii specifice de populatie. In acest sens, reforma sitemului de pensii va avea in vedere:
( Restabilirea echilibrului financiar al sistemului public de pensii;
( Restabilirea echitatii intergeneratii;
( Complementarea sistemului actual cu tipuri de fonduri de pensii capitalizate, care sa asigure atat conservarea valorii reale a contributiilor, precum si ameliorarea fluxurilor de capital in sustinerea cresterii economice.
In domeniul ocuparii si protectiei somerilor, accentul se va pune pe deplasarea de la masurile pasive catre cele active, iar legislatia se va armoniza cu normele UE in domeniul relatiilor de munca si al normelor de protectie a muncii.
Principalul instrument utilizat in combaterea saraciei il constituie ajutorul social, fondurile destinate acestui scop fiind asigurate de la buget, iar aplicarea si monitorizarea programului se va face de catre autoritatile locale si institutia tripartita abilitata. Guvernul trebuie sa stabileasca nivelul minim al venitului garantat, diferentiat in functie de conditiile socio-demografice ale familiilor.
In sfarsit, va fi continuata reforma sitemului de protectie a copiilor institutionalizati, prin alocarea resurselor financiare si umane corespunzatoare, punandu-se accentul pe reintegrarea familiala si plasamentul copiilor defavorizati in centre de asistenta specifice adoptiilor sau plasamentului familial.
2. Politici de atenuare a diferitelor tipuri de somaj
Fiecare tip de somaj este determinat de o serie de cauze, existand si masuri de atenuare a acestuia.
a) Intr-un prim grup de cauze sunt incluse inegala concentrare a firmelor pe teritoriu, cerintele pietei care fac ca unele industrii sa nu aiba cautare, dificultatile privind schimbarile de calificare, de domiciliu, cauze ce conduc la un somaj structural.
Printre masurile de atenuare a acestui tip de somaj se numara:
organizarea sistemului de instruire in directiile unei largi specializari, a unei reciclari a somerilor;
ajutoare banesti celor care accepta sa-si schimbe domiciliul;
asigurarea unui sistem informational performant privind locurile de munca vacante.
b) Al doilea set de cauze cuprinde necunoasterea situatiei locurilor de munca vacante, nivelul indestulator al ajutorului de somaj, ceea ce duce la un somaj frictional.
O masura de atenuare a somajului frictional este realizarea unui sistem flexibil de ajutor in raport cu profesiile si locurile de munca vacante.
c) Un standard de viata ridicat si un ajutor de somaj indestulator pentru o prima perioada de timp sunt cauze care duc la un somaj voluntar.
Masurile care se aplica in vederea atenuarii acestui tip de somaj sunt aceleasi cu cele aplicate pentru diminuarea somajului frictional.
d) De asemenea, timpul nefavorabil sau absenta periodica a cererii pot determina un somaj sezonier.
In vederea diminuarii acestui tip de somaj se urmareste realizarea unui sistem flexibil de ajutor de somaj, cat si asigurarea unui sitem informational performant privind locurile de munca vacante.
e) Un alt set de cauze include aparitia periodica a recesiunii in unele domenii de activitate, cat si dificultatile in ceea ce priveste recalificarea. Aceste cauze conduc la un somaj ciclic, somaj ce poate fi atenuat prin cresterea cheltuielilor guvernamentale si mentinerea constanta a impozitelor.
f) Absenta calificarii este o cauza ce duce la aparitia unui somaj ascuns, masura de atenuare fiind aceea a instruirii si a reciclarii somerilor.
3. Politici de protectie sociala: necesitate, sfera, obiective, mijloace
Un sistem de protectie sociala eficace nu reprezinta doar o exigenta de ordin moral si politic, ci si una de ordin economic. De aceea, politica sociala specifica perioadei de tranzitie trebuie sa reflecte, in primul rand, protectia sociala pentru a putea asigura individului posibilitatea traversarii, in conditii cat mai bune, a unei perioade mai lungi sau mai scurte de timp, perioada ce se caracterizeaza prin perturbatii cu efecte sociale dure ( somaj, inflatie puternica si necontrolata ).