De aceea, atat CEE cat si celelalte organizatii ec integrationiste, de pe alte continente au pus in centrul preocuparilor si actiunilor lor piata unica, pe care o considera principalul element unificator, de progres.
Piata unica Europeana de gaz
In prezent au loc schimbari fundamentale in sectorul European al gazelor naturale, prin adoptarea in 1998 a Directivei privind gazele naturale. In deceniul urmator, prin consultari si negocieri,se finalizaeza schimbarile majore preconizate. Schimbarile s-au declansat din 1998, Statele Membre
pregatind implementarea Directivei in vederea deschiderii pietei si competitiei inca din 10 august 2000, data la care Statele Membre au transpus Directiva in legislatia nationala. Companiile de gaze europene de pe piata, furnizorii de gaz, si operatorii de sistem s-au pregatit pentru deschiderea pietei catre competitie si s-au reorganizat intern, in concordanta cu noile reguli. In contextul noii piete, companiile vor furniza servicii la preturi competitive si asigura transparenta pentru consumatori.
Obiectivul de baza al pietei unice pentru gaze naturale este integrarea pietelor nationale care sunt impartite in diferite sectoare dominate de catre unul sau mai multi operatori. Prin deschiderea catre competitie a pietelor nationale si prin integrarea a peste 15 piete nationale intr-una singura si libera
de obstacole artificiale in comertul peste granita (export-import) va fi creata o adevarata competitie.
Piata unica de electricitate
Piata unica de electricitate va asigura, progresiv, o piata competitiva de electricitate in Uniunea Europeana contribuind astfel la indeplinirea celor trei obiective ale politicilor energetice europene si anume: cresterea competitivitatii prin oferta unor servicii cat mai bune catre consumatorii de energie, imbunatatirea protectiei mediului si cresterea securitatii resurselor de energie.
De ce a fost creata piata unica de electricitate si care sunt urmarile?
Pentru a creste eficienta prin introducerea fortelor competitive pe piata de electricitate.
Nivelul preturilor la electricitate, in prezent, variaza enorm intre Statele Membre. Acest lucru determina distorsiuni inacceptabile in conditiile de competitie de pe piata unica. In plus, cresterea eficientei conduce la scaderea preturilor. Electricitatea in Uniunea Europeana este mai scumpa decat in alte tari implicate in comert cu industria europeana, cum ar fi SUA si Australia.
Obligatiile publice importante cum ar fi asigurarea furnizarii de electricitate catre toti consumatorii, protectia celor dezavantajati si protectia mediului pot fi atinse in conditiile unei piete unice.
O piata interconectata necesita o capacitate de rezerva mult mai mica (capacitate de rezerva care de regula este scumpa).
Introducerea competitiei inseamna ca producatorii de electricitate vor putea utiliza cel mai bine resursele, cu deseuri mai reduse, deseuri care deasemeni sunt scumpe si poluante.
Introducerea competitiei da dreptul utilizatorilor de a-si alege furnizorul propriu de electricitate. Ei isi pot alege, de exemplu, pe cel mai apropiat, ieftin sau de calitate furnizor.
Companiile de electricitate isi vor imbunatati serviciile pentru mentinerea clientilor sau pentru castigarea unora noi.
Preturi mai mici la electricitate vor duce la preturi mai mici la productie si in final la preturi mai mici la produse.
Oportunitatile considerabile apreciate in general a fi fost create pe piata unica nu pot fi, dupa parerea expertilor, cuantificate cu usurinta. In opinia unora, prognozele initiale, referitoare la o crestere economica vertigionasa si la crearea locurilor de munca, nu au fost transpuse in realitate deoarece Europa a alunecat intr-o recesiune profunda in primii ani care au urmat lansarii pietei unice, insa, oficialitati ale comisiei atrag atentia asupra ratelor impresionante de crestere din ultimii ani ai deceniului '80 si primii ani ai deceniului '90 care, dupa parerea lor, isi au originea, cel putin partial, in pregatirile pe care le-au facut companiile europene pentru lansarea pietei unice.
Cu toate acestea, personalitati de marca, cum ar fi Francois Perigot, presedintele Federatiei Europene a Patronatelor, tin sa sublinieze ca multe din roadele pietei unice de abia urmeaza sa fie culese. Intarzierile in armonizarea fiscala ca, de exemplu, mult promisa introducere a unui sistem comun de TVA, combinate cu pericolul permanent al fluctuatiilor schimbului valutar in cadrul UE, inseamna ca multe companii mici si mijlocii au inca retineri in a se lansa in activitati transnationale intense.
In acest proces complex si delicat din punct de vedere politic, un rol cheie il joaca grupul, relativ mic, al celor 24 de reprezentanti si experti ai comisiei, detasati din partea guvernelor statelor membre care s-au angajat sa ofere asisitenta adaptarii legislatiei tarilor candidate la cerintele mereu crescande ale pietei unice a UE, in totalitatea lor, legile comunitare, pe care noii membri vor trebui sa le includa in legislatia nationala. Este vorba despre aproximativ 20.000 de masuri, din care peste 1290 au fost selectionate de Comisia Europeana in Cartea Alba (mai 1995), pe considerentul ca au o importanta cruciala in reglementarea pietei unice care, chiar si cu planurile ambitioase pentru moneda unica, va ramane inca mult timp coloana vertebrala economica a UE.
Biroul pentru Schimb de Informatii si Asistenta Tehnica (TAIEX) a primit sarcina, deloc usoara, de a oferi guvernelor statelor candidate consultanta necesara pentru a se orienta in labirintul legislatiei comunitare. Cu toate ca acest exercitiu unic nu constituie, in fapt, o conditie prealabila pentru viitoarea aderare, este considerat, in general, drept o conditie cheie pentru o opinie pozitiva din partea forurilor competente asupra sanselor tarilor candidate de a fi primite mai curand in Uniune. Datorita numarului mare de masuri, TAIEX are posibilitatea sa foloseasca si resursele oferite de alte servicii ale comisiei, precum si ajutorul si expertiza ministerelor nationale din statele membre, in acest sens incheindu-se o serie de acorduri-cadru care asigura ca reprezentantii TAIEX sa poata cere sfatul si, in anumite cazuri, sa solicite administratiilor nationale de stat sa-si trimita propriii reprezentanti in tarile candidate pentru consultanta asupra integrarii optime a legislatiei comnitare in cadrul juridic postcomunist. Dupa cum explica Bridget Czarnota, responsabila biroului TAIEX, aceasta necesita o buna intelegere a extrem de diferitelor sisteme juridice din diversele tari candidate, sisteme ce au izvorat din traditii diferite, cum ar fi legislatia austriaca, germana, franceza sau engleza.
Manevrele, cateodata complicate, si negocierile din culise care caracterizeaza elaborarea directivelor si regulamentelor europene, in care fiecare virgula poate deveni subiectul unei intense targuieli interguvernamentale, genereaza formulari stangace si complicate, fapt care nu usureaza sarcina reprezentantilor din tarile candidate sau a celor de la TAIEX. Astfel, complexitatea sarcinii face ca cel mai bun mod de a trata majoritatea problemelor sa fie prin contact personal direct, subliniindu-se ca reprezentantii tarilor candidate sunt constienti de importanta considerabila a unei adaptari rapide a legislatiei nationale la legislatia comunitara.
Un domeniu caruia i s-a acordat mai putina atentie in cadrul cooperarii cu UE este insa cel al parlamentelor nationale ale statelor candidate, care trebuie sa aprobe legile prezentate de departamentele ministeriale, existand mereu pericolul ca acelea care nu inteleg bine complexitatile legislatiei pietei unice sa modifice intr-o asemenea masura legislatia nationala, incat aceasta sa nu mai fie conforma cu normele comunitare. In acest context, specialistii considera ca, datorita numarului, in general insuficient, de avocati in fostul sistem politic, care nu incuraja sau nu permitea un numar mare de studenti sa opteze pentru facultatile de drept, se asista la translare masiva a expertilor juridici spre sectorul privat; pe masura ce multe persoane cu functii cheie sunt imbiate cu salarii mai mari sa paraseasca institutiile guvernamentale, functionarii de stat, ramasi in ministere, trebuie sa faca fata unor sarcini enorme implicate de procesul aderarii.
