 |  |
|
UE 25 :
provocarea noii arhitecturi institutionale europene
Uniunea Europeana in fata dublei provocari a extinderii si aprofundarii integrarii europene
Pa 1 mai 2004 s-a realizat mult asteptatul eveniment de aderare a 10 noi state la Uniunea Europeana, insa, pe cat este de tentant proiectul largirii Uniunii Europene, care ar face din batranul continent rivalul economic al Americii, pe atat de multe riscuri implica. Scepticii sustin ca momentul actual este cel mai putin potrivit cu putinta, data fiind situatia economica a celor mai potenti membri ai UE. Entuziastii afirma ca nu trebuie pierduta fereastra de oportunitate, o amanare putand compromite procesul, si il citeaza pe Romano Prodi, seful Comisiei Europene, care compara procesul largirii cu eroica debarcare a Aliatilor in Normandia: "Tot ce ai de facut intr-o asemenea situatie este sa o tii inainte si sa nu te indoiesti ca, in cele din urma, vei iesi la liman."[1]
Este bine stiut, desi se spune foarte rar si cu jumatate de gura, ca largirea Uniunii Europene este un proiect eminamente politic. Temeiurile economice ar putea servi mai curand drept contraargumente. Daca pana cu cativa ani in urma constructia europeana era un mars triumfal, totul a inceput sa se complice o data cu adoptarea unor institutii si instrumente menite sa genereze o integrare accelerata, pana la limita renuntarii la atribute importante ale suveranitatii nationale.
Germanii si-au calcat pe inima ca sa renunte la marca in favoarea monedei unice, britanicii nu au facut-o nici azi, pasapoartele comunitare au turnat gaz pe focul nationalistilor, normele pietei unice sunt driblate cu tenacitate, Pactul de Stabilitate a fost incalcat inca din primele luni, noile mecanisme de adoptare a deciziilor frustreaza in mod cronic membrii cu pondere mica si mijlocie, iar Constitutia UE a fost socotita un proiect fara sanse inainte de a se naste. O data mai mult, se dovedeste ca marile utopii se sfarsesc acolo unde incepe teritoriul intereselor pamantesti. Iar pentru largirea Uniunii, economia este piatra de incercare si tot din aceasta directie vin cele mai mari provocari. Fortand procesul largirii in conditiile in care economiile cele mai puternice de pe continent stau cu un picior in groapa recesiunii, Comisia Europeana va ajunge foarte curand sa infrunte probleme extrem de complicate.
Crearea Comunitatii Europene a avut la baza doua principii care desi, in teorie, erau in buna masura contradictorii, s-au dovedit eficace in promovarea unor raporturi tot mai stranse intre membrii acesteia.
Pe de o parte, proiectul european pornea de la prezumtia ca statul natiune era principala cauza a catastrofelor cu care s-a confruntat Europa in prima jumatate a secolului XX si, in consecinta, integrarea acestora intr-un cadru mai larg, respectiv 'ingradirea' rolului lor, reprezentand conditia esentiala a unei paci durabile in Europa. Pe de alta parte, constructia europeana nu putea sa ignore realitatea statelor-natiune si, ca atare, guvernele acestora au stabilit prin Tratatul de la Roma un sistem de decizie care le permitea, intr-un cadru colectiv, sa aiba ultimul cuvant in marea majoritate a domeniilor.
Aceasta contradictie aparenta intre cele doua principii reflecta, de fapt, intentiile parintilor fondatori, in viziunea carora prevenirea unor noi conflicte depindea de instaurarea unui sistem care sa asigure un echilibru intre statele mari si cele mici in privinta controlului puterilor decizionale.
Uniunea Europeana se afla in prezent in fata sfidarii majore a celei mai mari extinderi din istoria existentei sale.
Rezultatul acestui proces va fi reflectat atat prin noua dimensiune a viitoarei Uniuni largite cat si printr-o mult mai mare eterogenitate a membrilor sai. Arhitectura institutionala europeana in pragul noului mileniu a devenit un subiect care preocupa intens nu numai statele membre ale UE dar si statele care sunt pe cale de a se alatura acestei structuri. In contextul actualei extinderi, dezvoltarea institutionala a Uniunii Europene este inevitabila, proces care va implica atat initiative de ordin constitutional cat si reamenajari si dezvoltari in domeniul institutional.
Tratatul de la Nisa, semnat in 2001 si intrat in vigoare in 2003, aduce cateva modificari in aceasta privinta insa este vorba despre o solutie temporara pentru a face posibila luarea deciziilor in conditiile integrarii de noi state, insa este necesara o reforma mai radicala astfel incat sa se evite paralizarea functionarii Uniunii largite.
Largirea Uniunii Europene nu va avea doar un impact semnificativ asupra luarii deciziilor la nivelul institutiilor europene ci este foarte probabil ca va schimba si structura politica a Parlamentului. Prima consecinta a fost simtita in cadrul Parlamentului si a Consiliului European in mai 2003 cand au fost numiti pe langa aceste institutii observatori ale celor 10 viitoare state membre ale Uniunii, cu un an inaintea devenirii lor efectiv membre (au fost numiti 162 de observatori din partea acestor state care si-au pastrat acest rol pana in 1 mai 2004 cand au putut sa numeasca membri cu drepturi depline in Parlamentul European pentru o perioada de cateva saptamani pana la alegerile parlamentare din iunie 2004). Parlamentul ales in 2004 va avea 732 de membri, spre deosebire de cel ales in 1999 care are 626 membri.
Pentru Europa extinsa testul cel mai important[2] va fi insa votarea noii Constitutii, in unanimitate. Ultima incercare de vot a unui tratat in 2000, pe vremea cand Uniunea Europeana numara doar 15 state membre, s-a soldat cu o prelungire a tratativelor timp de 5 zile si a implicat un complicat joc politic din partea Germaniei si Frantei, cu Spania amenintand ca va face uz de dreptul sau de veto. Nesatisfacatoarea intelegere institutionala ce a urmat - Tratatul de la Nisa - este unul din motivele pentru care multi se intreaba in ce masura va face fata UE25 noilor provocari institutionale .
Aceasta nu este insa singura provocare :
Ø Conducatorii UE trebuie sa se decida care va fi nominaliazarea pentru Presedintele Comisiei Europene, iar pana la sfarsitul anului trebuie sa se hotarasca daca vor incepe negocierile de aderare cu Turcia.
Ø O alta chestiune problematica este aceea a bugetului comunitar, mai exact la modul de finantare al acestuia, fiind cunoscute pretentiile Comisiei de crestere a acestuia dar si cerintele principalilor contributori neti ai UE de a fi adus la un nivel mai scazut din 2007-2013. Este vorba de sase state membre - Marea Britanie, Franta, Germania, Suedia, Olanda si Austria care au solicitat scaderea contributiei lor la un procent din PIB[4].
Ø Utilizarea dreptului de veto pentru blocarea tratativelor, un exemplu in aceasta privinta este Italia care, anul trecut, a trezit consternatie in cadrul unei negocieri mult asteptate asupra Directivei Impozitelor, deoarece dorea asigurari asupra taxelor la lapte pentru fermierii italieni.
Uniunea trebuie sa faca fata la doua provocari in acelasi timp, una de ordin intern si alta de ordin extern. Pe plan intern, institutiile europene trebuie aduse mai aproape de cetateni. Nu exista nici o indoiala ca cetatenii sustin obiectivele Uniunii, dar ei nu vad intotdeauna legatura dintre aceste obiective si actiunile de zi cu zi ale acesteia. Cetatenii isi doresc institutii flexibile si bine structurate si, in primul rand mai eficiente si mai transparente.
Multi cetateni se asteapta ca Uniunea sa se implice mai degraba in rezolvarea problemelor cu care ei se confrunta direct, decat sa intervina, pana in cel mai mic amanunt in probleme care, data fiind natura lor, au fost mai degraba lasate in sarcina reprezentantilor alesi ai Statelor Membre si ai regiunilor, interventie perceputa adesea ca o amenintare la identitatea lor. Mai mult,cetatenii cred ca deciziile se iau prea des fara implicarea lor si se pronunta pentru o abordare mai democratica.
O situatie neplacuta in acest sens este pentru Uniunea Europeana, cresterea plangerilor cetatenilor UE impotriva institutiilor sale cu privire la modul de administrare al acestora, iar institutia care se ocupa de tratarea acestor tipuri de solicitari este Mediatorul European.
Institutia Mediatorului European, numita si Ombudsman[5], a fost infiintata prin Tratatul de la Maastricht in 1992, in vederea atingerii obiectivului de democratizare si de transparenta administrativa .
Care sunt atributiile sale?
Misiunea sa este de a primi plangeri de la cetateni, firme, asociatii sau alte organisme inregistrate oficial in Uniunea Europeana, in litigii cu institutiile si organismele Uniunii Europene, in urma carora examineaza cazurile de proasta administrare.
Are in acest sens atributii de ancheta, institutiile sau organismele comunitare in cauza fiind obligate sa-i puna la dispozitie toate elementele necesare investigatiei.
Nu se ocupa de plangerile care privesc administratia nationala, regionala sau locala din statele membre. Nici activitatile juridice ale Curtii de Justitie si Tribunalului de Prima Instanta nu cad sub incidenta activitatii sale. De obicei, Mediatorul European desfasoara anchete pe baza sesizarilor primite, dar poate desfasura si anchete din propria initiativa.
La initiativa
Mediatorului European, toate institutiile si organismele comunitare au adoptat
un Cod de buna conduita administrativa .
Mediatorul este ales de Parlamentul European pe durata unui mandat parlamentar
(5 ani), cu posibilitatea de reinnoire a mandatului. Este asistat de 30 de
persoane (juristi, administratori). Parlamentul European a ales primul Mediator
in anul 1995. Incepand cu data de 1 aprilie 2003 acest post e detinut de
profesorul P. Nikiforos Diamandouros, fost mediator national (functie sinonima
celei de "Avocat al Poporului") in Grecia.
Sediul Mediatorului European este in sediul Parlamentului European de la Strasbourg. Rapoartele anuale de activitate a Mediatorului European sunt publicate pe site-ul oficial: https://www.euro-ombudsman.eu.int/
Cine poate prezenta o plingere?
Orice cetatean al Uniunii Europene, orice persoana fizica sau juridica avand sediul intr-un stat membru al Uniunii poate sa depuna o plangere prin posta, fax sau prin e-mail la Mediatorul European.
Care sunt puterile sale?
Mediatorul European are vaste puteri de investigare. Institutiile si organismele Comunitatii sunt obligate sa-i furnizeze informatiile solicitate sau sa-i permita accesul la dosarele in cauza. De asemenea, statele membre sunt obligate sa-i furnizeze informatiile care pot ajuta la clarificarea cazurilor de proasta administrare a activitatilor institutiilor sau organismelor Comunitatii Europene.
In cazul in care, in decursul investigatiilor, plangerea nu este solutionata in mod satisfacator, Mediatorul poate incerca sa gaseasca o rezolvare amiabila care pune capat cazului si satisface reclamantul. Daca aceasta incercare de reconciliere nu da rezultate, Mediatorul poate face recomandari pentru solutionarea cazului. Daca institutia nu accepta recomandarile sale, Mediatorul poate prezenta un raport special Parlamentului European in ceea ce priveste cazul.
Conform Raportului Mediatorului European[6], Nikiforos Diamandouros, au fost primite in 2003 un numar de 2 436 plangeri, cu 10% mai multe decat anul precedent. Peste doua treimi din cererile tratate au fost referitoare la Comisia Europeana, doar una din zece privea Parlamentul European. De asemea au fost investigate si Biroul European de Selectie a Personalului si Administratia Consiliului (vezi tabelul 1).
Tabelul 1:
Sursa :https://www.euro-ombudsman.eu.int/report03/pdf/en/short03_en.pdf
*: aici intra Curtea de Justitie (7), Curtea Europeana de Auditori (6), OLAF (6), Banca Central Europeana (4), Comitetul Regiunilor (3), ECOSOC (2), Agentia Europeana pentru Evaluarea Produselor Medicinale (1), Institutul Universitatii Europene (1), Banca Europeana de Investitii (1), Europol (1), Conventia Europeana (1), Fundatia Europeana pentru imbunatatirea conditiilor de munca (1), Agentia Europeana a Mediului (1), Agentia Europeana pentru Reconstructie (1)
Conform aceleiasi surse (Raportului Mediatorului European), cele mai intalnite cazuri de administrare defectuoasa au fost : "lipsa de transparenta", "nedreptate sau abuz de putere", "discriminare", "esec al Comisiei Europene de a-si indeplini rolul de gardian al tratatelor" (situatia poate fi analizata in tabelul 2).
Cetatenii germani sunt cei care au facut cele mai multe plangeri , urmati de francezi si de spanioli. Insa daca luam in considerare factorul populatie, cea mai mare proportie de plangeri sunt din Luxembourg, apoi din Finlanda, Belgia, Portugalia si Grecia.
Tabelul 2:
Sursa : https://www.euro-ombudsman.eu.int/report03/pdf/en/short03_en.pdf
O alta situatie ce ridica probleme la nivel institutional, este traducerea documentelor oficiale in toate limbile statelor membre. Comisia intentioneaza sa angajeze 3.900 de oameni din cele 10 viitoare state membre in urmatorii 7 ani. In jur de 200 oameni au fost deja recrutati pe posturi nepermanente in vederea pregatirii aderarii. Tintele in privinta recrutarii au fost stabilite pentru fiecare tara in parte in functie de populatie, de voturi in Consiliu si de numarul de locuri pe care fiecare tara le are in Parlamentul European. Astfel, in urma aderarii celor 10 noi statenumarul de angajati la nivelul institutiilor Ue va creste cu 14%, iar populatia UE va creste cu 20%.
Mare parte din cei deja recrutati se asteapta sa fie translatori si interpreti datorita cresterii numarului de limbi oficiale de la 11 la 20 dupa largire. A crescut de asemenea si numarul combinatiilor lingvistice posibile la 380.
De asemenea, s-a terminat cu sistemul de promovabilitate si plata pe baza vechimii in loc de abilitati[7]. O noua reglementare adoptata de Consiliu pe 22 martie plaseaza meritul si relizarile deasupra "senioritatii" ca si importanta pentru promovare si cresteri salariale, regula ce a intrat in vigoare de la 1 mai 2004. Vechiul sistem facea astfel incat salariul unui angajat cu vechime de 16 ani sa creasca automat cu 38% fara ca acel angajat sa-si demonstreze eficienta profesionala in acest interval. Comisia intentioneaza sa scada si cerintele pentru posturile de conducere, astfel ca acum, oficialii incepatori pot sa candideze la posturi de conducere (Head of Unit post).
Insa multi specialisti, printre care si Dna Mendeltje van Keulen, de la Institutul olandez de Relatii Internationale Clingendael, coordonator al pregatirii viitorilor oficiali olandezi, sunt de parere ca aceste reforme nu vor avea efectele scontate daca nu au loc modificari si la nivelul culturii muncii, in ideea schimbarii culturii ierarhice si tinand cont de faptul ca majoritatea functionarilor actuali sunt in varsta, este greu de crezut ca vor accepta noul sistem foarte usor.
In privinta translatorilor se pare ca este destul de complicata pentru ei trecerea de la 11 la 20 limbi oficiale, crescandu-le volumul de munca cu 3.000 pagini pe zi. Asta inseamna ca exista riscul ca sistemul sa se prabuseasca in conditiile in care traducatorii ar putea considera ca nu fac fata la volumul de munca in crestere.
Vice-presedintele Comisiei, Neil Kinnock, a propus recent colegilor sai ca in viitor, o parte substantiala a documentelor oficiale, sa nu se mai traduca in toate limbile oficiale UE, ci aceste texte sa fie disponibile in toate limbile sub forma unui rezumat de cam 15 pagini. Prin aceasta propunere, majoritatea documentelor se vor gasi in forma completa in limba engleza sau franceza, una dintre cele doua limbi de lucru ale UE, si in toate celelalte limbi sa fie realizat doar un rezumat.
Totusi, textele directivelor sau deciziiloe importante vor continua sa fie traduse in toate limbile oficiale, insa se va incerca scurtarea documentelor de informare si a celor explicatorii ale Comisiei, astfel incat sa nu depaseasca 15 pagini.
Comisia estimeaza volumul de munca al traducatorilor sai cam la 60.000 pagini si se pare ca daca nu se va lua nici o masura aceasta cifra va creste in urmatorii trei ani la 300.000 pagini[8].
Incep deja sa apara intarzieri in munca functionarilor, de exemplu, doua noi directive foarte importante ce trebuiau votate la 1 mai 2004 au suferit o amanare de 6 luni deoarece documentele necesare nu erau inca traduse la nivelul serviciului de translatie. Este vorba despre directiva cu privire la transparenta si cea referitoare la reglementarea bancara, a asigurarilor si fondurilor de investitii[9].
In ceea ce priveste alt aspect problematic la nivelul Uniunii Europene largite, mai exact sistemul de vot prin majoritate dubla, discutiile vor fi din nou reluate, acum in cadrul noii presedentii irlandeze, pentru a se gasi un compromis la adresa acestui subiect.
Se stie ca Spania si Polonia au respins cu asiduitate sistemul majoritatii calificate, pentru ca ar fi insemnat ca "cei trei mari" ai Europei - Marea Britanie, Franta si Germania - ar putea forma la orice decizie o minoritate de blocaj si nu le-a convenit acest aspect. Pentru Spania, cel mai convenabila ar fi o crestere a limitei populatiei si a propus in acest sens o crestere de la 60% la 66% ceea ce i-ar permite, ca tara mijlocie, sa blocheze o decizie pe care nu o vrea. Se pare ca si presedentia irlandeza are in minte asa ceva deoarece a afirmat ca nu se poate ajunge la un acord cu privire la Constitutia Europeana in conditiile prezente si fara cresterea procentului alocat populatiei[10] (se precizeaza ca majoritatea ar putea-o forma 55% din statele membre, reprezentand 65% din populatie).
De asemenea se prevad inca anumite restrictii, ca de exemplu ca statele care vor bloca o decizie trebuie sa reprezinte cel putin 15% din populatia UE si trebuie sa fie implicate cel putin 4 state membre pentru a se putea forma o minoritate de blocaj.
Oricum discutiile nu sunt incheiate, Constitutia va mai fi adusa pe masa de tratative in iunie, sperandu-se intr-o solutionare a tuturor acestor inconveniente.
CONCLUZII :
Legitimitatea Uniunii Europene deriva insasi din valorile democratice pe care le promoveaza, din obiectivele catre care se indreapta si din instrumentele si competentele pe care le poseda. Totusi, legitimitatea proiectului european deriva si din existenta institutiilor democratice, transparente si eficiente. Parlamentele nationale contribuie si ele la legitimizarea proiectului european. Declaratia privind viitorul Uniunii Europene, anexata Tratatului de la Nisa, a punctat nevoia examinarii rolului pe care parlamentele nationale il au in procesul de integrare europeana. Intr-un cadru mai general, se pune problema initiativelor pe care le putem lua in vederea dezvoltarii unui spatiu public european. De aceea, prima intrebare este cum putem mari legitimitatea democratica si transparenta actualelor institutii, intrebare valabila pentru toate cele trei institutii.
Cum pot fi sporite autoritatea si eficienta Comisiei? Cum ar trebui numit presedintele Comisiei : de catre Consiliul European, de catre Parlamentul European, sau ar trebui sa fie ales direct de catre cetateni? Ar trebui intarit rolul Parlamentului European? Ar trebui extins sau nu dreptul de co-decizie? Ar trebui revizuit sau nu procedeul prin care sunt alesi membrii Parlamentului European? Ar trebui create circumscriptii electorale europene sau circumscriptiile ar trebui sa fie in continuare determinate la nivel national? Este posibila o combinare a celor doua sisteme? Ar trebui sa fie intarit rolul Consiliului? Consiliul ar trebui sa isi exercite in aceeasi maniera atributiile legislative si executive? Avind in vedere nevoia de transparenta, ar trebui ca reuniunile Consiliului, cel putin in ceea ce priveste capacitatea lui legislativa,sa fie publice? Ar trebui ca cetatenii sa aiba un acces mai larg la documentele Consiliului? Si in final, cum ar trebui asigurate echilibrul si controlul reciproc intre institutii?
O a doua intrebare, care se leaga tot de legitimitatea democratica, se refera la rolul parlamentelor nationale. Ar trebui ele reprezentate de o noua institutie care sa functioneze alaturi de Consiliu si de Parlamentul European? Ar trebui sa joace vreun rol in ce priveste actiunile la nivel european in care Parlamentul European nu are nici o competenta?
O a treia intrebare are in vedere modul in care poate fi imbunatatita eficienta procesului de decizie si capacitatea de lucru a institutiilor intr-o Uniune cu aproape treizeci de State Membre. Cum va putea Uniunea sa isi defineasca mai eficient obiectivele si prioritatile si sa asigure o mai buna implementare a lor? Este nevoie de mai multe decizii luate cu majoritate calificata? Cum poate fi simplificata si accelerata procedura de co-decizie dintre Consiliu si Parlamentul European?
Acestea sunt doar o parte din enigmele pe care Uniunea Europeana trebuie sa le elucideze astfel incat sa nu ajunga in imposibilitatea de a tine in functiune o economie de milioane de consumatori, dar nu in ultimul rand pentru a castiga credibilitate in fata cetatenilor europeni, prin activitatea institutiilor sale.
BIBLIOGRAFIE :
Ø https://www.capital.ro/index.jsp?page=archive&magazine_id=228&article_id=9200
Ø https://www.euobserver.com/?aid=15430
Ø https://www.euobserver.com/?aid=16152
Ø https://www.euro-ombudsman.eu.int/
Ø https://www.bals.ro/portal/servlet/portal?actionCommand=SimpleAction&actEvent= display&dir=ue&tmpl=institutii_ue
Ø https://www.euro-ombudsman.eu.int/report03/pdf/en/short03_en.pdf
Ø https://www.euobserver.com/?aid=15357
Ø https://www.euobserver.com/?aid=14914
Ø https://www.euobserver.com/?sid=15&aid=16271
: cea mai elocventa imagine insa asupra prezentei situatii - UE25 - se regaseste la summit-urile UE, la care mai mult ca niciodata spatiul este limitat, timpul de vorbire se aloca pe minute, iar in jurul neincapatoarelor mese rotunde trebuie sa incapa 25 si nu 15 reprezentanti, cu tot atatea opinii.
: https://www.bals.ro/portal/servlet/portal?actionCommand=SimpleAction&actEvent= display&dir=ue&tmpl=institutii_ue
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |