Scheme de garantare a depozitelor la nivelul unor tari membre ale UE

Scheme de garantare a depozitelor la nivelul unor tari membre ale UE

In ultimii ani, s-a acordat o atentie sporita managementului crizelor financiare, in special in cadrul Uniunii Europene. Aceasta atentie s-a datorat turbulentelor de pe pietele financiare internationale, ea fiind acordata institutiilor responsabile cu asigurarea stabilitatii financiare, inclusiv schemelor de garantare a depozitelor.

Referitor la schemele de garantare, acestea au cunoscut schimbari esentiale in Uniunea Europeana, in ceea ce priveste plafonul de garantare a depozitelor si termenul de plata a compensatiilor in cazul indisponibilizarii depozitelor la institutiile de credit in sistemele financiar-bancare europene.

Institutiile de credit au rolul de a transmite in economie politica monetara a Bancii Centrale, si de aceea activitatea lor trebuie sa fie supravegheata si din punct de vedere al deponentilor. Bancile isi asuma o multitudine de riscuri si ele se pot confrunta in orice moment cu o lipsa de lichiditate sau de solvabilitate. Riscul ca deponentii sa inregistreze pierderi, cumulat cu riscul de contagiune care ar putea declansa o criza bancara, au determinat autoritatile de supraveghere sa dezvolte anumite scheme de garantare, de protectie a deponentilor.

Obiectivul principal al schemelor de garantare a depozitelor este oferirea deponentilor mici a unei increderi in stabilitatea sistemului financiar, incercand sa-i protejeze de pierderile mari pe care le-ar putea suferi in cazul falimentului unei banci. Deponentii, persoane fizice, nu sunt in masura sa monitorizeze si sa evalueze gradul de risc al institutiilor la care si-au facut depozite. Astfel, schemele de garantare nu ar trebuie considerate un instrument de criza, ci ar trebui privite ca niste plase de siguranta financiara in cazul insolventei bancare.

Schemele de protectie a deponentilor trebuie sa raspunda unor cerinte importante, cum ar fi:

sa fie reglementate si impuse prin lege

sa fie insotite de proceduri riguroase de evaluare a creditelor si de supraveghere

sa aiba autoritatea necesara de a sanctiona bancile insolvabile

sa fie implementate dupa ce au fost structurate sau restructurate bancile falimentare

sa acopere toate tipurile de depozite

sa actioneze prompt in cazul falimentului unei banci

sa trateze in mod uniform toate bancile indiferent de marimea lor si de provenienta capitalului.

Conceptul de garantare a depozitelor este usor de inteles: o entitate (guvern, comunitatea bancara, banca centrala) garanteaza valoarea depozitelor depuse la banci (si posibil a dobanzilor acumulate), deci va restitui, partial sau in totalitate, aceste active financiare indiferent ce se intampla cu institutia la care s-au constituit depozitele.

Garantarea depozitelor este un element al dispozitivului de securitate financiara care protejeaza pe deponenti impotriva pierderii valorii investitiilor lor, pentru a se evita retrageri generalizate de fonduri, generate de panica, si care ar putea eroda stabilitatea sistemului financiar si a sistemului economic.

Toate depozitele detinute de persoanele fizice sau juridice la institutiile participante la Fond sunt garantate prin lege de catre Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar in limita plafonului de 50.000 de euro, in echivalent lei. Acest plafon va fi de 100.000 de euro (echivalent lei) incepand cu 1 ianuarie 2011. Exceptiile stabilite de lege se gasesc in lista depozitelor negarantate

Institutiile de credit sunt obligate sa participe la Fondul de Garantare a Depozitelor, platind anumite contributii initiale si anuale, in schimbul carora Fondul de Garantare a Depozitelor garanteaza depozitele plasate la o banca, daca apare situatia in care depozitele acelei institutii de credit sunt declarate ca fiind indisponibile.

Tipuri de scheme de garantare:

In teoria si in practica bancara exista o mare diversitate de scheme de garantare a depozitelor.

Un prim criteriu de clasificare al schemelor de garantare ar fi cel al obligativitatii participarii institutiilor de credit la aceste scheme. Astfel exista sisteme cu participare obligatorie si sisteme cu participare voluntara. Majoritatea sistemelor au adoptat principiul participarii obligatorii pentru banci si alte institutii financiare pentru a se evita aparitia fenomenului de "selectie adversa". Acest fenomen presupune ca bancile bune vor evita sa participe la sistem pentru a nu plati contributii, astfel incat in final sistemul va fi alcatuit din banci slabe, fiind predispus sa se prabuseasca. Din punct de vedere al protejarii deponentilor este preferabil ca participarea sa fie obligatorie (pozitie imbratisata si de legiuitorul european). Sistemele cu participare obligatorie conduc la conditii competitive egale intre banci, astfel incat primele platite vor mari costul intermedierii bancare.

Sistemele cu participare voluntara pot priva deponentii de beneficiile sistemelor cu participare obligatorie. Referintele lor pentru bancile care participa pot face ca si bancile ce nu participa sa adere la acest sistem.

In functie de reglementarea legala, schemele de garantare pot fi implicite sau explicite.

Schemele implicite: se caracterizeaza prin faptul ca nu exista reglementari legale care sa oblige guvernul sau alte institutii sa-i despagubeasca pe deponenti in cazul unui faliment bancar. Guvernul poate decide pentru a asigura stabilitatea sistemului bancar sa compenseze pe deponenti in intregime sau partial. Principalul avantaj al acestui tip de scheme de garantare este flexibilitatea.

Dezavantajele schemelor implicite sunt urmatoarele:

1. sistemul de garantare nu este supus nici unei reguli si prin urmare e supus presiunilor politice, poate fi utilizat in mod discretionar, este aplicat cu incetineala datorita dezbaterilor politice privind modul de alocare al resurselor si poate fi anticipat de public

2. absenta unei garantii explicite reduce increderea deponentilor, iar protectia deponentilor la bancile mici este nesigura

3. costurile sistemului sunt suportate de obicei de deponenti (platitorii de impozite) si de guvern si nu de catre banci.

Schemele de garantare explicite sunt sisteme stabilite pe baza unor legi sau norme care definesc in mod clar ce obligatii si institutii sunt garantate, cine va plati, potrivit caror proceduri si in ce interval de timp.

Ca si avantaje al acestui tip de scheme de garantare pot fi enumerate urmatoarele:

- promoveaza increderea deponentilor

- definesc clar costurile potentiale si permit mai usor o limitare a costurilor

- permit impartirea costurilor legate de falimentele bancare intre banci si deponenti

- sistemele explicite presupun costuri mai reduse decat cele implicite.

In functie de gradul de acoperire, schemele de garantare sunt: cu acoperire completa si cu acoperire partiala(limitata).

Schemele de garantare cu acoperire completa presupun un grad mare de incredere in sistemul bancar si au drept obiectiv prevenirea retragerilor masive de depozite in timpul crizelor bancare.

Schemele de garantare cu acoperire partiala protejeaza micii deponenti in perioadele caracterizate de stabilitate. Acest tip de garantare include si un mecanism de protectie, care vine sa acopere un numar mai mare de clienti, in timpul crizelor bancare.

Dupa forma de proprietate, sistemele de garantare pot fi de stat, private si mixte.

Un sistem public de garantare a depozitelor este infiintat si administrat de stat. Forma de stat a schemelor confera un grad inalt de incredere in sistemul de asigurare a depozitelor si implicit in sistemul bancar.

Un sistem privat este creat si administrat de mai multe sau de toate bancile dintr-o tara. In acest caz, pot aparea o serie de conflicte de interese in administrarea fondurilor cauzate de dorinta bancilor de a obtine profitabilitate mare si necesitatea respectarii de catre acestea a obligatiilor asumate.

Sistemele mixte sunt reprezentate de scheme administrate de o institutie publica si finantate partial de catre banci sau de catre scheme administrate in comun de reprezentanti ai bancilor si guvernului si finantate de banci.

Finantarea schemelor de garantare:

Finantarea schemelor de protectie a depozitelor este un element important, intrucat are un impact direct asupra competitivitatii sectorului bancar al unei tari.

Pot fi observate doua sisteme diferite de finantare a schemelor de garantare: ex-ante si ex-post.[2] In practica internationala, schemele de garantare ex-ante se mai numesc si scheme de capitalizare sau fonduri de garantare, iar cele ex-post, sisteme de repartitie sau sisteme de alocare a costurilor.

Fondurile de garantare constau in plata cu anticipatie (ex-ante) a unei contributii regulate la un fond comun de catre institutiile participante la sistemul de garantare. Acest fond este utilizat pentru compensarea deponentilor ce au avut depozite garantate la o banca ce a dat faliment. Ca si baza de calcul a primelor, se iau in considerare fie totalul depozitelor garantate, fie ansamblul depozitelor bancare sau totalul activelor bancilor individuale participante la sistem.

Principalele avantaje ale fondurilor de garantare sunt urmatoarele:

ofera incredere deponentilor, deoarece exista o institutie care asigura protectie si care dispune de resurse financiare;

constituirea fondului se face treptat, avand ca efect distribuirea in timp a costurilor bancilor. Incasarea de fonduri pe perioada favorabila a ciclului economic va permite evitarea incasarii de prime substantiale in perioadele de recesiune, cu efecte favorabile asupra situatiei financiare a bancilor;

in cazul in care bancile se confrunta cu probleme, ele contribuie prin cotizatiile lor anterioare la rezolvarea propriilor lor dificultati;

faciliteaza adoptarea contributiilor ajustate in functie de risc;

fondurile de garantare permit efectuarea cu usurinta a interventiilor preventive.

De asemenea, fondurile de garantare prezinta si cateva dezavantaje, dintre care:

fondurile de garantare sunt mai costisitoare decat schemele ex-post si prezinta complexitate mare in operare;

principalele probleme cu care se confrunta fondurile de garantare sunt cele legate de modul de administrare a resurselor financiare. O politica privind plasamentele trebuie formulata si implementata cu luarea in considerare a unui echilibru adecvat intre risc si randament;

presupune identificarea permanenta a nivelului optim al resurselor financiare( target level). Uneori, contributiile ex-ante vor fi egale cu pierderile ce trebuie acoperite, fondul putand avea atat un surplus, cat si un deficit de fonduri;

unii experti considera finantarea ex-ante ca o retragere de lichiditati din sistemul bancar.

Schemele ex-post (scheme de repartitie) se caracterizeaza printr-o structura de garantii incrucisate pe care bancile participante le constituie intre ele. In cazul acestor scheme nu exista varsaminte regulate, platile (calculate ex-post) se efectueaza doar atunci cand se face apel la garantie, de regula in situatia lichidarii unei banci participante la sistem. Datorita unor dezavantaje majore sunt utilizate mai putin frecvent decat fondurile de garantare.

Avantaje[3]:

costuri reduse de operare datorita simplitatii acestor scheme;

permit constituirea fondurilor la nivelul necesar cerut la momentul despagubirii deponentilor (costurile bancilor sunt minimizate)

obliga institutiile care accepta depozite sa se monitorizeze intre ele pentru a evita costurile asociate falimentului uneia;

schemele ex-post pot fi usor inlocuite cu fonduri de garantare.

Insa, schemele ex-post prezinta si dezavantaje, dintre care cele mai importante sunt:

schemele ex-post concentreaza costurile. Deoarece prabusirile bancare au tendinta sa se concentreze in perioadele de adversitate macroeconomica, concentrarea costurilor are loc in cel mai nepotrivit moment. Astfel, pentru a nu fi destabilizate bancile membre, contributia ex-post poate fi stabilita la un nivel mult mai mic decat in situatia finantarii ex-ante;

compensarea deponentilor nu este prompta;

banca care apeleaza la contributii, nu mai contribuie la finantarea schemei;

schemele ex-post se pot dovedi neoperationale in situatia adeziunii voluntare.

Tipurile de contributii care stau la baza finantarii schemelor de garantare sunt: contributii cu rata fixa si contributii cu rata variabila in functie de risc.

Sistemele care folosesc contributiile cu rate fixe, prezinta numeroase probleme datorate exacerbarii riscului moral. Astfel, bancile sunt incurajate sa-si asume mai mult risc decat este de dorit, in aceasta situatie, solvabilitatea fondului de garantare devenind mai greu de asigurat. In acest context, bancile sanatoase ajung sa subventioneze bancile cu grad ridicat de risc. In cazul folosirii contributiilor cu rate fixe, are loc o alocare irationala a resurselor financiare.

Obiectivul ratelor variabile ajustate in functie de risc este de a solicita bancilor cu un profil mai ridicat de risc, care probabil vor solicita asistenta sa plateasca mai mult pentru garantia oferita de fondul de garantare. Contributiile variabile penalizeaza marginal bancile atunci cand se implica in activitati cu grad mai ridicat de risc si astfel ofera stimulente acestora sa exercite o mai mare disciplina cand iau in considerare imprumuturi pentru investitii riscante.

Schemele de garantare in Romania

In gestionare schemelor de garantare din Romania se ocupa Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, care a fost constituit pe 30 august 1996, prin Ordonanta de Guvern nr. 39/1996, cu scopul protejarii depozitelor persoanelor fizice la bancile comerciale. Ordonanta a fost aprobata prin Legea nr. 88/1997 si a fost modificata ulterior prin diferite legi si ordonante.

In Romania, institutiile de credit trebuie sa informeze deponentii despre garantarea depozitelor si conditiile garantarii acestora. Aceste informatii se refera la: tipurile de depozite garantate si cele negarantate, nivelul plafonului de garantare, modul de calcul al compensatiei, documentele, conditiile si formalitatile pe care trebuie sa le urmeze deponentul pentru a beneficia de compensatiile platite de catre Fond.

La inceputul lunii septembrie 2010, la schema de garantare a depozitelor din Romania participau 33 de institutii de credit persoane juridice romane, din care 32 de banci si Banca Centrala Cooperatista CREDITCOOP (casa centrala si cooperativele de credit afiliate).

Depozitele garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor sunt depozitele in orice moneda la institutiile de credit participante la Fond. Exceptie fac depozitele care se incadreaza in categoriile negarantate asa cum sunt prezentate in lista depozitelor negarantate anexa la ordonanta 39/1996.

Conform art. 2 alin. (3) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 39/1996, republicata, prin depozit se intelege: "orice sold creditor, inclusiv dobanda datorata, rezultat din fonduri aflate intr-un cont sau din situatii tranzitorii derivand din operatiuni bancare curente si pe care institutia de credit trebuie sa il ramburseze, potrivit conditiilor legale si contractuale aplicabile, precum si orice obligatie a institutiei de credit evidentiata printr-un titlu de creanta emis de aceasta, cu exceptia obligatiunilor prevazute la alin. (6) al art. 159 din Regulamentul nr.15/2004 al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare."

Depozitul garantat reprezinta orice depozit aflat in evidenta institutiei de credit, care nu se incadreaza in categoriile prevazute in Lista depozitelor negarantate si pentru care FGDB asigura plata compensatiei. Plata compensatiilor se face numai in lei.

Depozitele negarantate de Fondul de Garantare a Depozitelor sunt:

- Depozite, altele decat cele care se incadreaza in prevederile Ordonantei 39/1996, art. 7 alin. (3), ale unei institutii de credit facute in nume si cont propriu;

- Instrumente care se incadreaza in definitia fondurilor proprii, conform reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei privind fondurile proprii ale institutiilor de credit;

- Depozite ale institutiilor financiare, asa cum sunt acestea definite in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia institutiilor financiare nebancare din categoria caselor de ajutor reciproc;

- Depozite ale asiguratorilor si reasiguratorilor si ale intermediarilor in asigurari, asa cum sunt definiti in legislatia privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor;

- Depozite ale autoritatilor publice centrale, locale si regionale;

- Depozite ale organismelor de plasament colectiv, asa cum sunt acestea definite de legislatia pietei de capital;

- Depozite ale fondurilor de pensii;

- Depozite la institutia de credit apartinand, dupa caz, administratorilor acesteia, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, auditorilor, actionarilor semnificativi;

- Depozitele deponentilor cu statut similar celor de la pct. 8 in cadrul altor societati din grupul institutiei de credit;

- Depozitele membrilor familiilor persoanelor fizice mentionate la pct. 8 si 9, respectiv sot/sotie, si rudele si afinii de gradul intai, precum si ale tertelor persoane care actioneaza in numele deponentilor mentionati la pct. 8 si 9;

- Depozitele la institutia de credit ale companiilor din grupul din care face parte institutia de credit;

- Depozite nenominative;

- Valori mobiliare de natura datoriei emise de institutia de credit, precum si obligatii care izvorasc din acceptari proprii si bilete la ordin;

- Depozitele intreprinderilor, persoane juridice, care nu intra in categoria microintreprinderilor, intreprinderilor mici si mijlocii, in conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare.

Daca apare situatia in care depozitele la o institutie de credit, care este membru participant la Fond, devin indisponibile, Fondul va asigura plata compensatiilor, in limita plafonului de garantare. Compensatiile sunt platite numai in lei, iar marimea acestora pentru un deponent este limitata la plafonul de garantare, indiferent de numarul si marimea depozitelor detinute la aceeasi institutie de credit.

Activitatea principala a Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, ca schema de garantare a depozitelor din sistemul bancar, o reprezinta stabilirea coordonatelor politicii sale de finantare. Mecanismul de finantare a Fondului are un caracter mixt, in sensul ca, pe langa contributiile anuale datorate Fondului de catre institutiile de credit care participa la schema de garantare a depozitelor, acestea acorda anual, la cererea Fondului, si linii de credit stand-by. Aceste credite sunt destinate completarii resurselor necesare platii compensatiilor in cazul indisponibilizarii depozitelor la o institutie de credit participanta. Cele doua tipuri de resurse- contributiile anuale si creditele stand-by- trebuie dimensionate astfel incat sa asigure un nivel adecvat al gradului de acoperire a expunerii FGDB, calculat ca raport intre volumul resurselor fondului( atat al celor proprii, cat si al celor provenind din liniile de credit stand-by) si valoarea totala a depozitelor garantate.

In anul 2009, numarul institutiilor de credit participante la Fond a fost de 33. Pe ansamblul institutiilor de credit care participa la Fond, volumul total al depozitelor a fost in 2009 de 270 012,3 mil. lei, inregistrand o crestere de 5.3% fata de anul anterior. Daca analizam in functie de tipurile de depozite definite din punct de vedere al garantarii de Fond (depozite garantate si negarantate), acestea au avut evolutii diferite. Astfel, volumul depozitelor garantate a crescut cu 12.3%, iar cel al depozitelor negarantate s-a micsorat cu 0.2%.

Volumul total al depozitelor garantate in anul 2009 a fost de 127 217.6 mil. lei, inregistrand o crestere de 2.9 puncte procentuale fata de anul 2008. Aceasta evolutie ascendenta a depozitelor garantate la institutiile de credit participante la Fond, se poate observa si din Figura 1.

Figura 1

Sursa: Raport cu privire la activitatea Fondului de Garantare a Depozitelor in sistemul bancar pe anul 2009

In ceea ce priveste evolutia numarului deponentilor garantati, persoane fizice sau juridice, se poate observa din Figura 2, ca in anul 2009, acesta a inregistrat o scadere cu 5.3% fata de anul anterior, ajungand la 17 246 226 deponenti la finele anului 2009. Aceasta scadere s-a datorat modificarilor frecvente ale numarului titularilor de depozite, respectiv ale titularilor de depozite garantate, facute de unele institutii de credit in raportarile trimestriale.

Figura 2

Sursa: Raport cu privire la activitatea Fondului de Garantare a Depozitelor in sistemul bancar pe anul 2009

Suma contributiilor anuale platite de institutiile de credit participante la schema de garantare a depozitelor in anul 2009 si incasate de Fond a fost de 225 840,46 mii lei. La aceasta suma se adauga si soldul de 738,58 mii lei, reprezentand diferente de contributie incasate/restituite de FGDB, ca urmare a verificarii bazei de calcul a contributiei pentru anii anteriori, ajungand la o suma totala de 226 579,1 mii lei.

Concluzii:

Schemele de garantare a depozitelor sunt mecanisme complexe si implementarea lor solicita adesea adoptarea unor decizii dificile de politica monetara.

Nu exista un model universal pentru stabilirea unei scheme de garantare a depozitelor, fiecare tara trebuind sa tina cont de cadrul sau de reglementare, de natura si marimea sistemului sau bancar.

Daca situatia din sistemul bancar european ar fi fost normala, schemele de garantare ar fi fost clare si transparente pentru deponenti, fara sa duca la denaturarea concurentei dintre bancile europene.

Pentru ca schemele de garantare sa promoveze stabilitatea financiara, ele trebuie sa fie explicite, sa aiba independenta institutionala si sa se bazeze pe o finantare adecvata si sa aiba sprijin guvernamental in caz de necesitate. De asemenea, limita de garantare trebuie sa fie redusa si limitata la un anumit tip de deponenti, contributiile sa fie ajustate in functie de risc, si participarea la sistem sa fie obligatorie pentru toate institutiile de credit.

In toate tarile membre ale Uniunii Europene, diferentierile contributiilor bancilor la schema de garantare in functie de risc ar trebuie sa creasca, indiferent de metoda de finantare a schemelor de garantare.

Schemele de garantare a depozitelor trebuie insotite de reguli contabile adecvate si de o supraveghere bancara eficienta. De asemenea, ele trebuie sa dispuna de o gestiune adecvata a resurselor financiare.

Bibliografie:

1. Rym Ayadi, Frank Lierman and Morten Balling ,"Crisis Management at Cross-Roads :Challenges facing cross-border financial institutions at the EU level SUERF Study 2010/1
2. Cristian Bichi ,"Romanian deposit guarantee scheme and the requirements of the acquis communautaire", Romanian Journal of European Affairs, vol. 2, no. 4, 2002
3. Cristian Bichi ,"Schemele de garantare a depozitelor si stabilitatea financiara",   Simpozionul "Activitatea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar si actualizarea politicii sale de finantare" Institutul Bancar Roman, 2 martie 2006
4. Hans Groeneveld ,"Towards a Balanced Deposit Guarantee System in Europe",, REVUE BANCAIRE ET FINANCIÈRE 2009/6-7
5. Raport cu privire la activitatea Fondului de Garantare a Depozitelor in sistemul bancar pe anul 2009
6. Ordonanta Guvernului nr. 39/1996, republicata
7. https://www.fgdb.ro/