Sistemul Keynesian si trasǎturile sale

Sistemul Keynesian si trasǎturile sale

1) Sistemul Keynesian

Evolutia teoriei cantitatii de bani, in special in versiunea sa Wickselliana, a condus in mod natural la luarea in consideratie a rolului economiilor si investitiilor in determinarea venitului national. Aceasta idee si-a facut aparitia la un numar de economisti monetari care au scis in anii 1920, in special in lucrarea lui Dennis Robertson"Politica bancara si nivelul preturilor"(1926) si "Tratatul despre bani" al lui Keynes(1930). Prin urmare, toate aceste lucrari si-au indreptat atentia asupra determinarii preturilor, nu asupra venitului national, iar cheia preturilor este rata dobinzii care echilibreaza economiile si investitiile. Ceea ce marcheaza ruptura din gandirea lui Keynes in "Tratat" si ca"Teoria generala"(1936) este inainte de toate, intoarcerea pe sema preturilor la productia reala ca variabila centrala ce trebuie explicata si, in al doilea rind, ideea ca variatiile productiei sau venitului mai mult decat variatiile ratei dobanzii actioneaza in sensul egalizarii economiilor cu investitiile. O data cu aceasta a aparut o idee noua ca investitiile si nu economiile determina modificarile venitului: in loc de a incepe cu dorinta publica de a economisi si apoi de a arata cum se adapteaza investitiilor pe calea ratei dobanzii, Keynes a sustinut curgerea autonoma a investitiilor si a aratat cum pot fi generate economii pe calea multiplicatorului pentru a satisface acest fel de investitie.

Dar chiar aceste inovatii teoretice n-ar fi adaugat prea multe la revolutia keynesiana, fara ideea ca nivelul de echilibru al venitului, care egaleaza economiile cu investitiile, nu este neaparat nivelul venitului care asigura ocuparea deplina a locurilor de munca. Ideea ca procesul concurential dirijeaza economia, in continuu, inapoi la stadiul angajarii depline, chiar continutul logic al intregii scheme keynesiene pot fi criticate de intreaga gandire macroeconomica dinaintea lui Keynes. In realitate, aceasta idee a fost mai mult mentionata decat explicata. Ceea ce este cu adevarat nou la Keynes este critica capacitatii recuperabile a mecanismului pietei. O data ce l-am citit pe Keynes, fiecare element al ratinamentului sau, si chiar continutul logic al intregii scheme keynesiene pot fi criticate separat; insa nu putem continua sa credem in tendinta automata a economiei libere de piata de a genera angajarea totala a fortei de munca. Acest lucru este sustinut din punct de vedere teoretic, dar sunt de acord ca el l-a prezentat ca o problema practica. In orice caz, revolutia keynesiana a remarcat sfirsitul definitiv al "doctrinei lassez-faire-ului".

Mai mult chiar, aceasta a reprezentat o veritabila revolutie in gandirea economica: o transformare instantanee si rapida a tuturor ideilor, inclusiv a "viziunii" metafizice a procesului economic de la care incep toate teoriile. Dar ea n-a fost tocmai o revolutie in gandirea politicii economice, datorita ideii ca guvernele pot interveni asupra depresiunii si somajului prin intermediul cheltuielilor discrete si impozitarii-ceea ce nu reprezinta nimic nou-ci o evolutie in sensul ca se bazeaza pe astfel de recomandari. Nu se poate spune ca toate trasaturile acestei teorii au fost unanim consfintite. Dimpotriva, prima editie a "Teoriei generale" a fost epuizata inainte ca argumentele de detaliu ale mesajului lui Keynes sa apara. Ceea ce i s-a intamplat imediat dupa aceea lui Keynes este cu siguranta ceea ce i s-a intamplat lui Ricardo, Marx, Walras si Marshall: lucrarile lor au fost disecate, interpretate, reinterpretate, standardizate, simplificate, reduse la graficele si modelele matematice ale lui Keynes I, Keynes II etc., devenind un intreg proces pe care il citam.

Continutul "Teoriei generale" exprima intreg arsenalul de mijloace folosite de Keynes pentru a o intelege "cu adevarat". Ca si tratatele lui Ricardo, Marx, Walras si Marshall, "Teoria generala" era o carte ambigua si greu de digerat, plina de digresiuni si teme nedezvoltate, de toate felurile. In cuvintele de aur ale lui Samuelson: "Teoria generalaeste o carte scrisa prost, organizata saracacios Ea abunda in intortocheri si confuzii. Sistemul keynesian nu poate fi inteles Emite aprecieri plictisitoare". O definitie stangace deschide calea unei cadente de neuitat. Si cand este in sfarsit gata, constatam ca analiza sa este clara si in acelasi timp noua. Pe scurt, "este o lucrare de geniu".

2) Trǎsǎturile principale ale sistemului teoretic Keynesist

Metodologia lui Keynes

Principalele izvoare teoretice din care s-a inspirit Keynes in procesul elaborǎrii operei sale economice au fost lucrǎrile mercantilistilor, precum si celebru "Eseu asupra principilui al lui T.R Malthus"

Keynes respinge conceptia unei ordini naturale precum si a unor legi obiective de natura fizico-mecanica, legi care ar asigura functionarea spontanǎ aeconomieie si stabilirea echilibrului economic.El plaseazǎ la temelia motivatiei activitǎtii economice inclinatiile psihologice ale oamenilor, inclinatii constante si decisive pentru comportamentul intreprinzǎtorului, care sunt ridicate la rangul de legi economice

Keynes acorda  o atentie primordialǎ consumului si nu productiei si repartitieie cum o fǎceau clasici sau schimbului ca marginalistii.O altǎ abordare metodologicǎ pe care o foloseste lordul britanic in cercetǎrile sale este considerarea ideilor ca fortǎ motrice a dezvoltǎrii societǎtii. Asemeni neoclasicilor , Keynes divizeazǎ societatea in producǎtori si consumatori si nu in clase sociale, cum procedeazǎ clasicii si marxistii. Keynes respinge "legea lui Say", el sustine cǎ desi economia de piatǎ este mult mai bunǎ decat in forme de organizare a vietii economice, ea are un sir intreg de neajunsuri , cum ar fi:dezechilibre, somajul, enorma  inegalitatea de avere si venituri care pot fi depǎsite dar numaiprintr-o abordare macroeconomica. Keynes pune accentual pe mǎrimi globale precum venitul national, consumul, investitiile, economiile.

2.2. Schimbarea ordinii prioritatilor

Infapuind o revolutie in teoria economica, Keynes schimba ordinea prioritatilor atat in domeniul cercetarilor stiintifice, cat si al politicii social- economice. Aceasta schimbare s-a produs astfel: autorii clasici plaseaza in centrul preocuparilor lor problema banilor si finantelor, deoarece, cosiderau ei, stabilitatea monetara si echilibrul bugetar sunt conditiile- cheie ale prosperitatii economice. Urmeaza apoi economia, ''ghidata de jocul spontan al preturilor. In aceasta schema socialul s-a pomenit pe locul al treilea ,intrucat clasicii porneu de la postulatul: pentru a repartiza mai mult, trebuie mai intai sa se produca mai mult.''

Keynes si discipolii sai revizuies treptat aceasta ordine, punand pe primul loc socialul, pe locul doi economia si pe locul al treilea fiind plasate moneda si finantele.

2.3. Problema echilibrului economic

Clasicii considerau cǎ in conditiile economiei de piatǎ productia oscileazǎ in jurul unui punct de echilibru intre cerere si ofertǎ, atat in cazul fiecarui produs sau grup de produe, cat si la scara intregii conomii.Potrivit "legii lui Say" oferta isi creeazǎ cererea sa, ecchilibru intre ceretrre si oferta se stabileste in mod automat.Keynes respinge Legea lui Say, sustinand ca echilibru economic nu e stabileste in mod automat.

2.4. In centrul doctrinei -problema somajului

Mercantilistii fuseserǎ preocupati in mod special de chestiuniile comertului exterior, fiziocratii- ale agriculturii si produsului net, clasicii - ale creǎrii si repartitiei bogǎtiei, neoclasicii - ale pietei si echilibrului economic.Fǎrǎ a renunta la aceste preocupǎri, Keynes plaseazǎ in centrul doctrinei sale problema folosirii mainei de lucru.

Potrivit postulatelor teoriilor clasice si neoclasice, somajul poate fi numai voluntar. Spre deosebire de alti economisti din trecut, Keynes studiazǎ problema somajului in mod special, revenind la ea pe parcursul intregii sale vieti.

Ca orice fenomen economic, somajul nu constituie un rǎu absolut, panǎ la un anumit punct fiind chiar un factor pozitiv , stimulandu-i pe oameni sǎ lucreze mai bine.In acelasi timp, afirmǎ Keynes, in capitalism nu existǎ nici un fel de mecanisme care ar garanta ocuparea deplinǎ a bratelor de muncǎ.

Echilibrul general se poate stabili si in cazul in care nivelul somajului este ridicat. Lipsa somajului este un caz particular, si nu o legitate, iar capitalismul nu este un system care se autoregleazǎ.

Keynes afirmǎ cǎ la originea somajului se aflǎ nu salariile prea redicate, cum ziceau neoclasicii, ci lipsa coincidentei pentru economi investiti, iar in ultima instantǎ, salariile prea mici.Nu cei sǎraci sunt vinovati de existenta somajului, ci cei bogati, care, supusi actiunii unei legi psihologice, cheltuiesc tot mai putin din veniturile obtinute, economisind o parte tot mai mare, in loc s-o investeascǎ.