Daca am aduna toate ideiile adevarate si false care au fost imbratisate de omenire de cand exista ea am constata ca suma ideilor false este cu mult mai considerabila. Nu adevarul e regula; nu eronarea, ci adevarul e exceptia. Leibniz, in cartea sa "Ibidem" (pag. 280) afirma ca adevarul e mai mult o recompensa decat un privilegiu.
Incheierea pesimista si gaseste explicatia tocmai in teoria cunostiintei dominata de la cei vechi pana astazi : Gandirea e o activitate interna sau o spontaneitate. Daca a gandi inseamna a fi activ, a constri s chiar a crea, atunci, cu toata ingradirea asa numitelor "legi" sau "principii logice", gandirea asemenea vointei poate depasi hotarele disciplinare in numele libertatii sau spontaneitatii, deci rataceste. Activitatea gandirii, in sensul traditional al acestei notiuni, pledeaza mai degraba in favoarea erori decat a adevarului. Agandi, pe scurt, e a "simboliza", a falsifica.
Noi cunoasteam numai ce construim, "sintetizam", "cream", fabircam in interior sau punem de la noi, iar rodul activitatii interne , obiectul, e un simplu "fenomen", o modificare a subiectului, straina de "lucru de sine", de realitatea absoluta, care se refuza cunostiintei.
Intre adevar si eroare nu se casca prapastia pe care atatia, fara poate sa o doreasca , o releva nu fara oarecare sadisfactie, in scopul de a ingenunchia "orgoliul uman". Brochard, cu toata insuficeinta talmacirii sale, e indreptatit sa scrie cele ce urmaza : "In realitate, daca privim in originea lor pe unul si altul, adevarul si neadevarul nu se deosebeste radical. Spiritul nu se regaseste intr-o stare diferita cum au admis atatia filozofi. Cand gandeste adevarul si cand gandeste eroarea; ratiunea si imagineatia nu sunt doua facultati eterogene si contrare; ele se exercita laolalta. Spiritul in el e insusi indeiferent adevarului si falsului; el gandeste pe unul si pe celalat. Ratiunea nu e o intuitie fara gres; ea nu e inlantuita de existenta si incremenita in contemplatia existentei. Ea e o forma abstracta si mobila, deopotriva capabila de a se atatsa la ceea ce este ca si la ceea ce nu este. Dar aceasta mobilitate e mama erorilor; nu trebuie uitat insa ca ea e de asenea su conditia descoperiirii adevarului. "
Nu sunt oare siguranta (credinta) si avdearul termeni achivalenti ? - se intreaba emile Boutroux. "nu spunem noi aproape indiferent: eu sunt sigur, aceasta e sigur, aceasta e adevarul ? Putem fi oare real siguri de altceva decat de adevar ? Si adevarul indata ce e perceput, nu da nastere la siguranta?"
Cea dintai greutate si cea mai de temut in problema adevarului sunt o buna insirare a datelor cerute de problema si o exacta poztite a problemei insasi.
