In mod obisnuit apa este un lichid, un compus hidrogenat al oxigenului (H2O). Ea insa poate exista in trei stari diferite de agregare, trecand cu relativa usurinta (pe Terra) dintr-una in alta: lichida, gazoasa (vapori) si solida (gheata).
Apa are cateva caracteristici (geografice) specifice:
. Ocupa volume intense la exteriorul Pamantului;
. Realizeaza un circuit continuu intre oceane, atmosfera si uscat;
. Reprezinta cel mai raspandit solvent;
. Are o mare capacitate de absorbtie a caldurii, se incalzeste si se raceste mai incet decat orice alt lichid, avand o influenta reglatoare asupra temperaturii Pamantului;
. Fierbe la 100 grade C si ingheata la 0 grade C;
. Densitatea maxima este la temperatura de +4 grade C, iar la 0 grade C devine cu 10%mai voluminoasa decat la +4 grade C, ceea ce face ca gheata sa pluteasca. Apa din roci, inghetand le dezagrega.
Unitatile geografice ale hidrosferei, respectiv sistemele teritoriale in care e organizeaza apa sunt: oceanele, marile, apele curgatoare, lacurile si apele subterane, ghetarii. Apa intra insa in componenta altor invelisuri ale Pamantului, cu care hidrosfera propriu-zisa se gaseste intr-un permanent schimb (circuit). Este vorba de apa din atmosfera (sub forma de vapori), din biosfera (80% din materia vie este compusa din apa), din rocile scoartei (ca apa libera sau legata chimic) si din sol.
Limitele hidrosferei propriu-zise sunt date de limitele spatiului cu apa lichida libera. In scoarta coboara pana la 5-10km, iar in atmosfera, de asemenea, 90% din apa se localizeaza pana la 5km altitudine. Limitele mai largi merg insa pana la discontinuitatea Moho (ca si in cazul reliefosferei ), iar in atmosfera urca pana la circa 80km.
Volumul total este de aproape 1,4 miliarde km cubi, din care 96,5%in oceane, 2,46% reprezinta apele subterane, numai 0.0002% se afla in rauri si 0,017% in lacuri, etc.
Circuitul apei pe Terra
Apa are o mobilitate mult mai mare decat litosfera, dar mai mica decat atmosfera. Aceasta mobilitate consta atat in transformari fizice sau chiar chimice (trece in stare de vapori sau de gheata si invers, se combina cu alte elemente si devine o solutie ), dar mai ales se deplaseaza cu usurinta in baza unor legi fizice.
La nivel planetar, hidrosfera reprezinta un sistem functional, in care patrunde energie solara sau/si terestra. Aceasta energie determina o miscare continua a apei, formand anumite circuite, cu caracter regulat sau periodic.
S-a incetatenit formularea circuitului apei in natura. La modul cel mai general, aceasta consta in evaporarea apei de la suprafata oceanelor si a continentelor, ridicarea ei i atmosfera, precipitarea sub forma de ploaie sau zapada si reintoarcerea ei in ocean, fie in mod direct, fie prin intermediul apelor curgatoare sau pin ghetari.
Exista un circuit mare (sau lung) si altele mici. Acestea se refera la situatia cand ploua direct pe ocean sau cand apa se evapora de pe continent si se intoarce, prin ploaie, tot pe continent.
De subliniat este si faptul ca oceanele as si alte circuite, de suprafata sau de adanc, si faptul ca o parte din apa se blocheaza in ghetari.
Apele oceanice si continentale
Oceanul planetar
Din clasa a VII-a se cunoaste ca oceanele ocupa aproximativ 362milioane km patrati, ceea ce reprezinta 71% din suprafata Terrei (de 510 milioane km patrati), in timp ce continentele detin doar 29%.Oceanul Planetar se compune din patru oceane dintre care cel Arctic are mai mult caractere de mare mediterana.
Oceanele sunt insa mult mai mari decat oricare continent. De fapt, ele inconjoara suprafetele de uscat si nu invers. O singura exceptie o formeaza Oceanul Arctic care, conform definitiei generale, este o mare mediterana.
Repartitia apei oceanice pe glob este inegala. Circa noua zecimi se grupeaza pe o jumatate din sfera Terrei, avand polul situat in SE-ul Insulei Noua Zeelanda (langa Insula Antipodes). Aceasta se numeste emisfera oceanica (90% apa). Opusul ei este emisfera continentala, cu polul la gura fluviului Loire (pe insula Dumet) si in care apa ocupa totusi 53%.
Marile sunt intinderi de apa oceanica, mai mici sau mai putin adanci decat oceanele. Ele se clasifica dupa raporturile lor cu oceanele si continentele in mari marginase (comunica larg cu oceanul, fiind un fel de golfuri ale acestora), continentale (inconjurate de uscat, comunicand cu oceanul sau cu o alta mare, prin stramtori), mediterane (situate intre 2-3 continente si/sau ghirlande insulare: Mediterana, Mediterana Asiatica, Mediterana Americana si "Oceanul" Arctic).
Raurile si fluviile sunt organisme care colecteaza apele superficiale continentale. Uneori se generalizeaza sub un singur nume, ca de exemplu: parau, rau, fluviu, avand la baza o delimitare dupa marime. Raurile si fluviile au un regim de curgere permanent, deoarece se alimenteaza nu numai din ploi ci si din ape subterane.
Lacurile reprezinta mase de apa care stagneaza in excavatiuni ale continentului. Dimensiunile lor sunt variabile; adancimea incepe de la cativa metri si pana la 1620m cat are Lacul Baikal, iar suprafata de la foarte mica la 37 000km patrati, cat are Marea Caspica. Lacurile formate prin actiunea omului (antropice), spre deosebire de cele naturale, sunt artificiale. Din aceasta categorie fac parte lacurile de acumulare pentru hidrocentrale, pentru alimentarea cu apa a localitatilor, pentru irigatii, etc. In tara noastra sunt numeroase asemenea lacuri, amenajate pe Dunare, Bistrita, Arges, Olt, Siret etc. Pe Glob, mari lacuri de acumulare au fost amenajate pe fluviile Nil, Volga, Zambezi, Colorado, Enisei etc.
POLUAREA SI PROTECTIA APEI
Prin poluarea apelor se intelege degradarea proprietatilor fizice si chimice ale acestora. Poluarea apelor este un fenomen de mare actualitate, cu efecte nocive asupra vietii oamenilor si organismelor acvatice. De aceea o serie de organisme internationale prevad o serie de legi pentru prevenirea pericolelor de poluare. Se interzice in primul rand deversarea oricaror reziduuri petroliere si radioactive in apele internationale si ale raurilor.
