De fapt, masivul e mai tot timpul invaluit in nori (ploua in fiecare zi, 365 de zile pe an!), motiv pentru care nici nu a fost descoperit de exploratori. Este, totodata, si izvorul ce mai inalt al Nilului, punctul sau culminant fiind piscul Margherita (5119m). Pentru a ajunge pana la el, trebuie sa treci printr-un fel de tunel vegetal, care te duce direct la ghetari si la varfurile inzapezite, cu inaltimi mai mari decat Mont-Blanc.
Dar Nilul mai are si un izvor meridional, mai putin spectaculos decat cel ugandez, situat in Burundi, la 2050m. Urcand printre coline, o cale pietruita iti deschide calea spre Kikiizi, o ridicatura pe care se afla si o mica piramida, inaltata de doctorul Burkhart Waldecker, in 1937, in amintirea tuturor celor care si-au consacrat existenta cautarii izvoarelor Nilului (Sa nu uitam ca in Antichitate, despre cineva care isi propunea sa faca un lucru socotit imposibil, se spunea ca se afla "in cautarea izvoarelor Nilului"). Iar nu departe de aici, se iveste un firisor de apa, numit Kasumo, ceea ce se traduce prin cascada. Pe vremea cand capitanul Speeke descoperea, la 28 iulie 1862, Nilul Alb, la iesirea sa din lacul Victoria, spectacolul era cu totul altul, si cu adevarat grandios: cascade de 4 m inaltime si late de 150 de metri isi pravaleau apele, pe care multimea de pesti migratori se silea sa le urce; nu lipseau nici pescarii cocotati pe stanci, nici crocodilii si hipopotamii care somnolau in apa la care veneau sa se adape turme intregi de animale.
Acestia sunt primii pasi ai Nilului in drumul sau spre Khartoum si Sudan, propulsat de enorma masa de apa a lacului Victoria (fluviul poarta aici chiar numele de Nilul Victoria). Dupa ce iese din luxurianta padure virgina, cade in plasa lacului Kyoga (care se comporta asemenea unui burete), dar de unde reuseste sa scape, pentru a-si mana apele mai departe.
Dar, surpriza! Prezenta a doua bare de granit il obliga sa se arunce intr-un fel de stramtoare, de numai 6 metri latime, de unde cade pe o distanta de circa 40 de metri. Locul se numeste Murchinson Falls (caderile Murchinson), botezat asa, in 1864, de Baker, in cinstea presedintelui lui Royal Geographical Society. E locul de intalnire al animalelor de tot felul: flamingi, turme de bivoli si de elefanti zgomotosi, care-I fac pe crocodilii adormiti
sa-si intrerupa siesta, hipopotami care se zbenguie prin apa .
In acelasi moment in care Nilul patrunde in lacul Albert (numit si Mobutu), el si iese, schimbandu-si atat numele (Nilul Albert), cat si directia, luand-o de-a dreptul spre nord, pentru a intra vijelios in Sudan. Datorita impetuozitatii sale, riveranii il denumesc Bahr el-Gebel, adica "fluviul muntilor". Din acest loc, Nilul isi incepe lunga lui traversare printr-o lume de mlastini, botezata de Baker chiar Styx (regiune pe care arabii o numesc Sadd, ceea ce se traduce prin "baraj" sau "opreliste"). Intr-adevar, multimea de blocuri de vegetatie da nastere unor adevarate baraje vegetale, alcatuite din papirusi de doua ori mai inalti decat omul. Zona este un fel de mare a Sargaselor, iar strabaterea ei ii pune la grea incercare pe navigatori. Totusi, dupa 750 de kilometri, odata cu lacul No, imperiul mlastinilor i-a sfarsit. Din aceasta incercare cu Styx-ul, Nilul iese oarecum secatuit, caci o buna parte din apele sale s-a pierdut prin evaporare. Gratie insa unui afluent venit din Etiopia, Sobat, Nilul (numit aici Bahr el Abiad, adica Alb) isi umfla din nou apele si isi continua drumul spre Khartoum. Acum e atat de mare si de puternic, incat arabii il numesc chiar El Bahr, "marca".
Nilul a strabatut deja 2600 km si, dupace trece de barajul Gebel Aulia, se apropie de Khartoum. Aspectul malurilor sale se schimba: stepa face tot mai mult loc desertului, "Africa salbatica" face si ea loc unei alte lumi: islamul. Nu peste mult timp, la Khartoum va avea loc marea intalnire. Dar, de acolo, cursa lui triumfala spre Mediterana va continua, pe nu mai putin de 3000 de kilometri.
