INFORMATICA APLICATA

PROGRAME ANTIVIRUS

Programe antivirus- au rolul de a realiza simultan urmatoarele activitati

prevenirea contaminarii;

detectarea virusului;

eliminarea virusului, cu refacerea contextului initial;

In general, exista doua categorii de programe antivirus:

programe care verifica fisierele pentru a descoperi texte neadecvate sau sematuri de virusi recunoscuti;

programe rezidente in memoria interna, care intercepteaza instructiunile speciale sau cele care par dubioase.

Aceste programe verifica intai memoria interna si apoi unitatea de disc specifica, afisand pe monitor eventuali virusi depistati si recunoscuti in versiunea respectiva. Dupa aceasta verificare, utilizatorul va incerca aliminarea virusului depistat,prin intermediul programelor CLEARxxx, prin specificarea numelui virusului; de remarcat ca, folosind acest program, nu exista certitudinea curatirii virusilor,datorita fie a nerecunoasterii acestora, fie a localizarii acestora in locuri care nu pot fi intotdeauna reperate

Virusii informatici - sunt, in esenta, microprograme greu de depistat, ascunse in alte programe, care asteapta un moment favorabil pentru a provoca defectiuni ale sistemului de calcul(blocarea acestuia, comenzi sau mesaje neasteptate, alte actiuni distructive).

Se poate aprecia ca un virus informatic este un microprogram cu
actiune distructiva localizat in principal in memoria interna, unde astepta un semnal pentru a-si declansa activitatea.

O clasificare riguroasa nu exista inca,dar se poate face tinand seama
de anumite criterii.

In forma cea mai generala virusii se impart in:

* Virusi hardware
* Virusi software

Virusii hardware sunt mai rar intalniti, acestia fiind de regula,
livrati o data cu echipamentul. Majoritatea sunt virusi software, creati de specialisti in informatica foarte abili si buni cunoscatoari ai sistemelor de calcul, in special al modului cum lucreaza software-ul de baza si cel aplicativ.

Din punct de vedere al capacitatii de multiplicare, virusii se impart
in doua categorii:

* Virusi care se reproduc, infecteaza si distrug
* Virusi care nu se reproduc, dar se infiltreaza in sistem si provoaca distrugeri lente, fara sa lase urme(Worms).

In functie de tipul distrugerilor in sistem se disting:

* Virusi care provoaca distrugerea programului in care sunt inclusi
* Virusi care nu provoaca distrugeri,dar incomedeaza lucrul cu sistemul de calcul; se manifesta prin incetinirea vitezei de lucru, blocarea tastaturii, reinitializarea aleatorie a sistemului, afisarea unor mesaje sau imagini nejustificate
* Virusi cu mare putere de distrugere, care provoaca incidente pentru intreg sistemul, cum ar fi: distrugerea tabelei de alocare a fisierelor de pe hard disk, modificarea continutului directorului radacina, alterarea integrala si irecuperabila a informatiei existente.

Primii virusi atacau programele gazda. De exemplu, 'Brain' inlocuia
numele volumului dischetei cu al sau; 'Vendredi 13' crestea dimensiunea programelor cu 512 octetil 'Data crime' si 'Vienna' se semnau prin respectiv 1168 si 648 octeti.

Primele programe antivirus puteau repera usor acesti invadatori.
Creatorii de virusi au reactionat insa prin adoptarea unor strategii mai performante si au dezvoltat proceduri capabile sa infecteze un program, fara ca alterarea sa fie prea ostentativa.

Odata introdus pe disc, a doua faza a vietii unui virus este
autoprogramarea. Virusii incearca sa infecteze cat mai multe programe, inainte de a ataca propriu-zis. Pentru a opera cat mai eficient, virusii isi lasa semnatura in fiecare program infectat, pentru a nu-l contamina inca o data. Pe acest principiu lucreaza si antivirusii, adica pe reperarea unei intruziuni. Ei analizeaza unitatiile de disc pentru a cauta semnaturile cunoscute. Aceasta tehnica prezinta insa un defect major: virusul trebuie
indentificat, deci tabela de semnaturi trebuie permanent reactualizata.

Virusii au forme de manifestare cat se poate de diverse.Unii se
multumesc sa afiseze mesaje de pace sau sa cante o melodie. Altii perturba lucrul utilizatorului, insa fara consecinte prea dramatice. De exemplu. ' KeyPress' duce la aparitia pe ecran a sirului 'AAAAA', daca se apasa tasta 'A'. Cei mai neplacuti virusi sunt aceia care sunt programati pentru distrugerea datelor: stergeri,formatari de disc, bruiaj de informatii, modificari in bazele de date,etc.

Uneori, virusii atacau dupa o lunga perioada de somnolenta. De
exemplu,' Golden Gate' nu devine agresiv decat dupa ce a infectat 500
de programe, 'Cyber TechB' nu a actionat, in schimb, decat pana la 31
decembrie 1993.

Morala: utilizatorul avizat(si patit) trebuie sa aiba grija ca
periodic sa ruleze programe antivitus.

In manualul de utilizare al MS-DOS, Microsoft imparte virusii in trei
categorii:

* Virusi care infecteaza sistemul de boot
* Virusi care infecteaza fisierele
* Virusi Cal Troian

Ultimii sunt acele programe care aparent au o anumita intrebuintare, dar sunt inzestrati cu proceduri secundare distructive.
Totusi, o clasificare mai amanuntita a virusilor ar arata astfel:

* Armati - o forma mai recenta de virusi,care contin proceduri ce impiedica dezasamblarea si analiza de catre un antivirus, editorii fiind nevoiti sa-si dubleze eforturile pentru a dezvolta antidotul (ex:' Whale')
* Autoencriptori - inglobeaza in corpul lor metode de criptare sofisticate facand detectia destul de dificila. Din fericire, pot fi descoperiti prin faptul ca incorporeaza o rutina de decriptare(ex: 'Cascade')
* Camarazi - sunt avantajati de o particularitate a DOS-ului, care executa programele .com inaintea celor .exe. Acesti virusi se ataseaza de fisierele .exe,apoi le copiaza schimband extensia in .com. Fisierul original nu se modifica si poate trece de testul antivirusilor avansati. Odata lansat in executie fisierul respectiv,ceea ce se execua nu este fisierul .com, ci fisierul
.exe infectat. Acest lucru determina propagarea virusilor si la alte aplicatii
* Furisati(stealth) - acesti virusi isi mascheaza prezenta prin deturnarea intreruperilor DOS. Astfel, comanda dir nu permite observarea faptului ca dimensiunea unui fisier executabil a crescut,deci este infectat . Exemplu:'512','Atheus','Brain', 'Damage', 'Gremlin', 'Holocaust', 'Telecom'
* Infectie multipla - cu cativa ani in urma virusi erau repartizati in doua grupuri bine separate: cei care infectau programele si cei care operau asupra sectorului de boot si a tebelelor de partitii.
Virusii cu infectie multipla,mai rcenti, pot contamina ambele tipuri de elemente. Exemplu: 'Authax',' Crazy Eddie','Invader',' Malaga',etc
* Polimorfi -sunt cei mai sofisticati dintre cei intalniti pana acum. Un 'motor' de mutatii permite transformarea lor in mii de variante de cod diferite. Exemplu: 'Andre',' Cheeba','Dark Avenger','Phoenix 2000',' Maltese Fish',etc
* Virusi ai sectorului de boot si ai tabelelor de partitii -ei infecteaza una si/sau cealalta dintre aceste zone critice ale dischetei sau hard disk-ului. Infectarea sectorului de boot este periculoasa,deoarece la pornirea calculatorului codul special MBP(Master Boot Program) de pe discheta se execuata inainte de DOS. Daca acolo este prezent un virus, s-ar putea sa nu fie reperabil. Tabelele de partitii contin informatii despre
organizare structurii discului,ele neputand fi contaminate,ci doar stricate. Majoritatea antivirusilor actuali pot detecta o infectie in MBP,propund,in general, suprimarea MBP-ului si inlocuirea lui cu o forma sanatoasa( de exemplu cum procedeaza Norton Antivirus).
Exemplu:' Alameda','Ashar','Bloodie','Cannabis','Chaos'.

Modul de infectare

Mecanismul de contaminare clasic consta in ramanerea rezidenta in memoria interna a secventei purtatoare a virusului, ascunsa intr-un program care se executa. Programul modificat prin actiunea virusului,cu secventa de virus incorporata,este salvat pe discul care a fost lansat, constituind la randul sau un nou purtator de virus. Virusarea este relativ rapida, avand ca efect infectarea tuturor programelor lansate in executie, atata timp cat virusul este rezident in
memoria interna.

O tehnica mai evoluata de contaminare consta in introducerea secventei
de program ce contine virusul,in urma procesului de instalare a unui produs; in momentul instalarii produsului,acestuia i se a adauga instructiuni intr-o secventa ce defineste un cod de virus.

Cele mai vulnerabile fisiere sunt fisierele executabile de tip .exe si .com, deoarece acestea contin programele in forma executabila, care se incarca in memoria interna pentru executie, unde se localizeaza initial virusul; de asemenea, pentru a patrunde in zonele protejate ale sistemului, virusul are nevoie de drepturi de acces pe care nu la are, in timp ce programul pe care s-a implantat ii mai gireaza aceste drepturi,fara ca utilizatorul sa aiba cunostiita de acest lucru.

Modalitati de protectie.

Odata ajuns in calculator,pentru a-si indeplini in mod eficient
scopul,virusul actioneaza in doua etape. In prima faza de multiplicare,virusul se reproduce doar,marind astfel considerabil potentialul pentru infectari ulterioare. Din exterior nu se observa nici o activitate evidenta. O parte a codului de virus testeaza constant daca au fost indeplinite conditiile de declansare(rularea de
un numar de ori a unui program,atingerea unei anumite date de catre
ceasul sistemului vineri 13 sau 1 aprilie sunt alegeri obisnuite, etc.)

Urmatoarea faza este cea activa, usor de recunoscut dupa actiunile sale tipice: modificarea imaginii de pe ecran, stergerea unor fisiere, sau chiar reformatarea hard disk-ului. Pe langa fisierele executabile sunt atacate si datele de baza. Desii virusii au nevoie de o gazda pentru a putea supravietuii, modul de coexistenta cu ea este diferit de la un virus la altul. Exista virusi paraziti care nu altereaza codul gazdei, si doar se ataseaza. Atasarea se poate face la inceputul, la sfarsitul sau la mijlocul codului gazda, ca o subrutina proprie.

Pentru ca virusul sa se extinda, codul sau trebuie executat fie ca urmare indirecta a invocarii de catre utilizator a unui program infectat, fie direct, ca facand parte din secventa de initializare.

O speranta in diminuarea pericolului virusilor o constituie realizarea noilor tipuri de programe cu protectii incluse. Una dintre acestea consta in includerea in program a unei sume de control care verifica la lansare si blocheaza sistemul daca este infectat. In perspectiva,se pot folosi sisteme de operare mai putin vulnerabile. Un astfel de sistem de oprerare este UNIX,in care programul utilizator care poate fi infectat nu are acces la toate resursele sistemului.

Virusii care se inmultesc din ce in ce mai mult, polifereaza datorita urmatorilor factori :

Punerea in circulatie prin retele internationale a unei colectii de programe sursa de virusi, pe baza carora s-au scris mai multe variante de noi virusi

Aparitia si punerea in circulatie, cu documentatie sursa completa, a unor pachete de programe specializate pentru generarea de virusi. Doua dintre acestea sunt Man's VCL (Nuke) si PC-MPC de la Phalcon/Skim; ambele au fost puse in circulatie in 1992.

Distribuirea in 1992, via BBS-ului bulgar, a programului MTE - " masina de produs mutatii"- conceput de Dark Avenger din Sofia. Acest program este insotit de o documentatie de utilizare suficient de detaliata si de un virus simplu, didactic. Link-editarea unui virus existent cu MTE si un generator de numere aleatoare duce la transformarea lui intr-un virus polimorf. Virusul polimorf are capaciatetea de a-si schimba secventa de instructiuni la fiecare multiplicare, functia de baza ramanand nealterata,dar devenind practic de nedectat prin scanare

Raspandirea BBS-urilor (Bulletin Board System),care permit oricarui utilizator Pc dotat cu un modem sa transmita programe spre si dinspre un calculator. Un sitem este lipsit de virusi,daca in memorie nu este rezident sau ascuns nici un virus,iar programele care se ruleaza sunt curate. In aceasta conceptie, programul antivirus vizeaza atat memoria calculatoarelor, cat si programele executabile. Cum in practica nu poate fi evitata importarea de fisiere virusate,metode antivirus cauta sa asigure protectie in anumite cazuri perticulare,si anume:

la un prim contact cu un program,in care se recunoaste semnatura virusului, se foloseste scanarea. Aceasta consta in cautarea in cadrul programelor a unor secvente sau semnaturi caracateristice virusilor din biblioteca programului de scanare;

daca programele sunt deja cunoscute, nefiind la primul contact, se folosesc sume de control. Aceste sume constituie o semnatura a programului si orice modificare a lui va duce la o modificare a sumei sale de control;

in calculator exista o serie de programe care nu se modifica, reprezentand zestrea se soft a calculatorului, care se protejeaza pur si simplu la scriere.

RETELE DE CALCULATOARE

1.MODELE SI STANDARDE

Putem cunoaste cate calculatoare sunt racordate la internet ? Se aproximeaza ca ar fi peste 40 de milioane, dar nimeni nu poate sa avanseze o cifra exacta. Popularitatea internetului se datoreaza in principal World Wide Web-ului si postei electronice.

Sfirsitul anului 1968 si inceputul lui 1969 marcheaza nasterea internetului, in 1968 , National Physical Laboratory din Marea Britanie realizeaza si testeaza prima retea. La scurt timp, Advance Research Projects Agency din cadrul Pentagonului decide realizarea unei retelei mai mari . In toamna anului la UCLA se realizeaza primul nod al retelei, iar pana in decembrie mai apar inca 3: University of California (Los Angeles), SRI (Stanford), University of California (Santa Barbara) si University of Utah. Aceasta retea va fi denumita ARPANET dupa numele sponsorului Pentagonului. Cele patru noduri puteau transmite informatii intre ele prin intermediul unor linii si chiar puteau fi programate de la distanta.

In acelasi 1972, Ray Tomlison de la BBN realizeaza primul program de posta electronica. Interesant este ca acesta a fost folosit in principal pentru discutii intre inpatimitii de science fiction (lista se numea SF-Lovers).

Standardul original pe care se bazau comunicatiile retelei ARPA s-a numit NCP - Network Control Protocol. Insa pe masura ce anii au trecut si tehnica a avansat , Vinton Cerf de la Stanford impreuna cu Bob Kahn de la DARPA (noua denumire a retelei ARPA) au inlocuit , in 1973 NCP cu TCP/IP - Transmission Control Protocol/Internet Protocol. Acest nou protocol oferea suport pentru comunicatie calculatoarelor cu arhitecturi diferite. Mai mult , TCP/IP a fost folosit pentru a lega intre ele calculatoare care nu faceau parte din ARPANET (in 1983, reteaua militara s-a desprins sub denumirea de MILNet).

Anul 1976 este dr Robert M. Metcalfe dezvolta tehnologia Ethernet care permite transferul de date pe cablu coaxial. A fost o realizare cruciala pentru domeniul retelelor. In acelasi an ia nastere SATNET reteaua care leaga SUA de EUROPA. Chiar daca pare surprinzator, aceasta retea folosesa satelitii INTELSAT aflati in apropierea unui consortiu de tari europene.

Trei ani mai tarziu , un tanar absolvent al Universitatii North Caroline , Steve Bellovin, impreuna cu programatorii Tom Truscott si Jim Ellis dezvolta USENET . Era prima retea descentralizata dedicata in exclusivitate stirilor. Aceasta retea se baza pe protocolul UUCP (Unix-to- Unix CoPy) dezvoltat de AT&T Bell Labs si distribuit inpreuna cu sistemul de operare Unix. Similar cu USENET , reteaua BITNET (Because its Time Network) conecta mainframe-urile IBM din mediul educational pentru a oferi servici de posta eectronica.

Despre anul 1983 putem spune ca este anul internetului: se infiinteaza- Internet Activities Board. Incepand cu prima zi a acestui an , toate calculatoarele conectate la ARPANET folosesc TCP/IP si renunta la NCP. In sprijinul IAB a venit Universitatea din Wisconsin care a creat Domain Name Sistem - DNS. Acesta permitea pachetelor sa fie directionate catre un nume de domeniu unde i se aloca adresa IP corespunzatoare.Utilizatorii au putut astfel sa acceseze mult mai usor serverele retelei.

Cercetarile si dezvoltarile continua pe parcursul urmatorilor ani. Astfel, autoritatea care dirijeaza evolutia internetului este ISOC (INTERNET SOCiety), infiintata in ianuarie 1992, cu scopul de a promova utilizarea internetului si de a prelua administrarea sa . In cadrul acestei organizatii, o parte din membri sunt reuniti in cadrul IAB (Internet Architecture Board) care are responsabilitatea tehnica a evolutiei retelei si defineste standardele Web. Membrii acestui consiliu au intalniri regulate in care sunt acceptate noi standarde, aloca adrese si pastreaza o lista a numelor care trebui sa ramana unice. Comunicarile sunt puse la dispozitie printr-o serie de rapoarte tehnice, numite RFC-uri. (Request For Comments), care sunt memorate online si pot fi citite de oricine este interesat de ele. Consiliul IAB este format din patru grupuri principale si anume:

IRTF (Internet Research Task Force) care are rolul de a rezolva problemele pe termen lung.

IETF (Internet Engeeniring Task Force) care are sarcina de a rezolva problemele pe termen scurt.

IESG (Internet Engeeniring Steering Group) si IRSG (Internet Research Steering Group). Aceste grupuri sunt responsabile cu evaluarea si testarea proiectelor si standardelor propuse, pentru a determina daca o propunere merita sa devina un standard internet.

Pe tot parcursul anilor care s-au scurs de atunci dezvoltarile au continuat.

Comunicarea in internet a devenit o sursa inepuizabila si9 rapida de documentare, depasind complet celelalte surse de documentare.

Internetul pune la dispozitia utilizatorilor (cel putin) cinci servicii extrem de importante si anume:

Posta electronica (e-mail): pote fi folosita pentru a expedia mesaje unor persoane din orice colt al lumii:

Transferul fisierelor (ftp: File Transfer Protocol): este folosit la transferul fisierelor (text sau binare) intre doua calculatoare;

Conectarea la o masina la distanta (telnet, ssh, Terminal Services): folosit la deschiderea unor sesiuni de lucru pe masini aflate la distanta;

Buletine de stiri (usenet): utilizatirii se pot inscrie la grupuri de discutii;

Word Wide Web (sau WWW): faciliteaza transferul informatiei intre servere Web.

Primele programe (browsere, clienti de e-mail si ftp) internet avea o interfata exclusiv bazata pe linia de comanda. Acest lucrua fost schimbat de World Wide Web, care ofera o prezentare grafica a internetului fara a mai impune cunoasterea unor comenzi cu sintaxa mai mult sau mai putin complicata. Word Wide Web ofera hypertext-ul si mai mult, depaseste simpla interconectare a documentelor text. Caracterisricele Web (Flash, JavaScript, CGI etc.)permit paginilor individuale de Web sa interactioneze cu utilizatorul, iar serverele Web pot crea pagini Web bazate informatii dinamice.

Cele mai importante tipuri de retele sunt :

Local Area Network

Metropolitan Area Network

Wide Area Network

Storage Area Network

2. LOCAL AREA NETWORK (LAN - retele locale)

Retelele de tip LAN reprezinta cea mai comuna implementare a tehnologiei retelelor pentru firmele de marime mica-medie. O astfel de retea se caracterizeaza prin :

Oprerare intr-o arie geografica limitata;

Permite accesul utilizatorilor la medii de transmisie cu latime de banda mare;

Ofera conectivitate continua pt serviciile locale;

Conecteaza fizic echipamente adiacente;  

Daca privim acest tip de retele prin prisma sistemelor de operare ce pot fi folosite, vom putea clasifica aceste retele in peer-to-peer si retele bazate pe servere.

Definitii :

SERVER - caluculatorul care ofera resurse partajate pentru utilizatorii retelei.

CLIENT - calculatorul care acceseaza resursele partajate in retea de un server.

RESURSE - sunt fisiere, imprimante sau alte componente care pot fi folosite in comun de utilizatorii retelei.

O retea peer-to-peer este o retea simpla in care fiecare calculator joaca atat rol de server cat si rol de client. Caracteristicile acestei retele sunt:

Este o retea cu numar mic de calculatoare, cel mult 10.

Este o retea cu un cost scazut deoarece nu este necesar un calculator de mare putere.

Nu necesita un sistem de operare deosebit, windows 9x ofera suport pentru implementarea acestui tip de retea.

Securitatea este scazuta si administrarea dificila deoarece fiecare utilizator i-si administreaza propriile resurse locale.

Retele bazate pe server implica existenta acel putin unui calculator care sa joace rol de server. In acest caz, informatiile care trebuie partajate in cadrul firmei vor fi gestionate de server. Serverele dintr-o astfel de retea pot indeplinii urmatoarele roluri:

Servere de fisiere si imprimante - ofera un suport sigur pentru toate datele companiei si gestioneaza tiparirea la imprimantele partajate in retea;

Servere pentru aplicatii - asigura componenta cu acelas nume pentru aplicatiile client-server.

3.INFRASTRUCTURA RETELEI

Cartela de retea   

NIC este o placa cu circuite ce permite comunicarea in retea de la si catre un computer. Denumita si adaptor LAN, ea se monteaza intr-un slot de extensie sau folosind un port al placii de baza avand un port prin care se realizeaza conectarea in retea a computerului. Orice cartela de retea indeplineste urmatoarele functii :

Pregateste datele pentru a putea fi transmise printr-un mediu

Transmite datele

Controleaza fluxul datelor de la PC la mediul de transmisie

Medii de transmitere

a) Fire de cupru

In domeniul transmisiei de date, firele de cupru reprezinta cel mai vechi suport utilizat. Marea parte a retelelor de date folosesc fire de cupru in diferite forme, niveluri de calitate, etc. Transmisia pe fire de cupru se bazeaza pe propagarea unui semnal electric care trebuie sa ramana intre anumiti parametrii specificati de tehnologie, pe parcursul drumului intre sursa si destinatie. Cablurile de cupru se impart in doua mari categorii : torsadate si coaxiale.

Cablu coaxial este format dintr-o sarma de cupru dura, protejata de un material izolant. Acest material este incapsulat intr-un conductor circular, de obicei sub forma unei plase strans intretesute. Conductorul exterior este acoperit de invelis de plastic protector, aceasta fiind si provenienta denumirii de "coaxial". Datorita structurii sale si a izolarii foarte bune, cablu coaxial prezinta doua avantaje majore fata de alte tipuri de cablu de cupru : in primul rand o comportare foarte buna in frecventa, in al doilea rand poate acoperii o banda foarte larga de la frecvente joase pana la UHF.

Cablu UTP . Cablurile torsodate sunt astfel concepute incat sa previna interferentele intre campurile electrice cauzate de transmisia datelor la frecvente mai mari. Un cablu torsodat este format din mai multe perechi compuse din doua fire de cupru izolate, avand o grosime tipica de 1mm. Firele sunt impletite intr-o forma elicoidala, pentru a reduce interferenta electrica. Din punct de vedere al ecranarii, exista doua categorii de cabluri torsodate : ecranate (UTP) si neecranate. Dezavantajul cablurilor UTP este ca nu pot fi folosite in exteriorul cladirilor, deoarece ar fi supuse unor posibile socuri electrice foarte mari, care ar cauza defectarea echipamentelor conectate cu aceste cabluri.

b) Comunicatia fara fir

Sistemele fara fir, ca cel de transmisie radio terestra, au aparut ca un prim nivel broadcasting de sunet si ca un substitut al telefonului fix. Mai tarziu lansarea satelitilor de comunicatie a facut posibila eliminarea necesitatii unei linii de vizibilitate directa intre receptori si sursa serviciilor, pentru unde radiospatiale. Retelele locale fara fir au aparut la fel de natural, pentru a conecta utilizatorii in retelele date, fara a pune la punct o infrastructura complexa si costisitoare de cablu de cupru sau fibra.

c) Fibra optica

Este un sistem format dintr-un emitator (LED sau laser) fibra transportoare si un receptor. Semnalul pe fibra optica este de fapt unda luminoasa emisa de un LED sau de un laser, in functie de tipul de fibra. Fibrele optice sunt niste fibre lungi de sticla foarte pura de diametrul unui fir de par. Ele sunt adunate in pachete numite cabluri optice si sunt folosite pentru transmiterea de semnale luminoase pe distante mari. Fibrele optice sunt de doua tipuri :

Single-mode

Multi-mode

Cele single-mode au miezul de 9 microni in diametru si transmit lumina de la laser in inflarosu.

Fibrele optice multi-mode au miezul de 62,5 microni in diametru si transmit lumina in inflarosu de la LED-uri.

Exista si fibre optice facute din plastic cu miezul pana la un mm diametru.

Fibra optica este cel mai nou mediu de transmisie dezvoltat pentru retele de calculatoare, avand numeroase avantaje fata de cablurile de cupru dintre care cele mai importante sunt : viteza de transmisie pe care o suporta si imunitatea la interferente electrice.

4.TOPOLOGIA UNEI RETELE LAN (Local Area Network)

Prin topologia fizica a unui LAN se intelege aranjamentul geometric al componentelor care alcatuiesc o retea locala. O descriere logica a topologiei se refere la conexiunile posibile dintre perechile terminale ale etelei care pot comunica.

Topologiile uzuale de LAN- uri

Se pot definii trei tipuri de baza de structuri topologice de retele: bus, inel si stea. Fiecare tip de tehnologie este dictat de modul de organizare a LAN-ului.

Topologia de tip bus

Aceastra structura are o forma liniara, fiecare nod al retelei fiind interconectat cu altul, printr-un singur cablu. Terminalele de la fiecare calculator vor avea conectat si o sarcina rezistiva, numita rezistor terminal sau terminator. Acest cablu poate suporta un singur canal, cablu purtand numele de bus. Toate dispozitivele conectate la cable pot accepta pachetele de date disponibile prin respectivul buss si pot oferii date pe respectiva legatura.

Topologia de tip inel

Aceasta topologie este una de tip pereche-pereche. Fiecare server de retea are doua conexiuni .datele sunt transmise unidirectional in jurul acestui inel. Fiecare statie de lucru ationeaza ca un receptor, acceptand si raspunzand pachetului de date adresat, trimitand mai departe pachetul de date urmatoarei statii de lucru. Reteaua originala LAN de tip inel asigura conexiunea intre statiile de lucru. Avantajele acestui tip de conexiune este ca timpul de raspuns este preductibil.

Topologia de tip stea

Aceasta este o conexiune din care dispozitivele din cadrul retelei radiaza catre exterior dintr-un punct comun care este hub-ul. Spre deodebire de topologia de tip inel fiecare dispozitiv al retelei poate accesa altul in mod independent. Acestea trebuie sa imparta o anumita latime de banda.

Retelele topologice LAN de tip stea impun conexiuni intr-un singur punct.

Fiecare statie de lucru poate initia comunicatia cu un alt dispozitiv independent.

5. WIDE AREA NETWORK (WAN -retele cu arie mare de intindere)

Pe masura ce utilizarea calculatoarelor in domeniul economic a devenit omniprezenta s-a ajuns la concluzia ca LAN-urile nu mai corespundeau nevoilor firmelor. Intr-o retea LAN, fiecare departament era privit ca o" insula electronica". A aparut insa necesitatea schimbului de informatii intre aceste insule iar solutia a reprezentat-o crearea WAN-urilor, retele care interconecteaza LAN-uri furnizand acces la calculatoare din alte locatii geografice.

6.SUBRETELE DE CALCULATOARE

Organizatiile mari care au mai multe retele de calculatoare cu acces la internet au intampinat probleme la atribuirea mai multor adrese dintr-o clasa. Traficul prin router-ul organizatiei era foarte mare iar comunicatia avea astfel de suferit in orele de varf. Pentru a marii viteza de transfer a datelor si a nu supraincarca un router, organizatiile mari si-au reorganizat reteaua ierarhic folosind mai multe routre. Astfel reteaua a fost divizata in subretle pentru care accesul la internet si la celelalte retele este asigurat de un dispozitiv "gateway".

7.SECURITATEA RETELELOR DE CALCULATOARE

Ignorarea nevoilor de securitate duce inevitabil la pierderi materiale. Un angajat nemultumit sau dornic de un casting necuvenit va incerca sa-si insuseasca informatii ce nu ar trebui sa-i parvina(liste de clienti, studii de piata etc.) ceea ce se va reflecta direct in pierderi severe pentru companie.

Domeniul securitatii informatice este unul dintre cele mai dinamice domenii ale informaticii. Noi metode de atac apar zilnic, si zilnic se proiecteaza metode de contracararea lor.

Orice retea trebuie asigurata impotriva unor daune intentionate sau accidentale. Exista patru amenintari majore la securitatea unei retele de calculatoare :

Accesul neautorizat

Alterarea electronica a datelor

Furtul de date

Daune intentionate sau accidentale

SISTEME DE OPERARE

Def: Un sistem de operare consta intr-un ansamblu de proceduri manuale si module de programe de sistem, care administreaza resursele sistemului de calcul, asigura utilizarea eficienta in comun a acestor resurse si ofera utilizatorului o interfata cat mai comoda pentru utilizarea sistemului de calcul.

Se poate aprecia ca un sistem de operare actioneaza ca o interfata intre componenta hardware a unui sistem de calcul si utilizator sau programele de aplicatie.

Functiile sistemului de operare

Pentru a indeplini rolul de interfata intre hardware si utilizatori, un sistem de operare trebuie sa fie capabil indeplineasca urmatoarele functii:

1.Oferirea posibilitatii de lansare in executie a programelor de aplicatie. In acest sens, sistemul de operare trebuie sa dispuna de:

un editor de texte

un translator

un editor de legaturi

2.Alocarea resurselor necesare executarii programelor, se realizeaza prin identificarea: programelor ce se executa, a necesarului de memorie, a dispozitivelor periferice si a cerintelor privind protectia datelor.

3.Facilitati pentru compresia datelor, sortare, interclasare, catalogarea si intretinerea bibliotecilor, prin programele utilitare disponibile.

4.Planificarea executiei lucrarilor dupa anumite criterii, pentru utilizarea eficienta a unitatii centrale de prelucrare.

5.Asistarea executiei programelor prin comunicatia sistem calcul-utilizator, atat la nivel hardware, cat si la nivel software.

Componentele sistemului de operare

Majoritatea sistemelor de operare, pentru a raspunde rolului de interfata hardware - utilizatorii, sunt organizare pe doua niveluri:

nivelul fizic, care este mai apropiat pe partea hardware a sistemului de calcul, interferand cu aceasta prin intermediul unui sistem de interuperi.

nivelul logic, care este mai apropiat de utilizator, interferand cu acesta prin intermediul unor comenzi, limbaje de programare, utilitare, etc.

Potrivit acestor doua niveluri, sistemele de operare cuprind in principal doua categorii de programe:

programe de control si comanda, cu rolul de coordonare si control a tuturor functiilor sistemelor de operare , cum ar fi: procese de intrare-iesire, executia intreruperilor, comunicatia hardware-utilizator;

programe de servicii(prelucrari), care sunt executate sub supravegherea programelor de comanda si control, fiind utilizate de programator pentru dezvoltarea programelor sale de aplicatie.

Dezvoltari ale sistemelor de operare

Primele sisteme de operare realizau prelucrarea pe loturi de programe. Comunicarea operatiilor ce urmau sa se realizeze se facea prin intermediul unui limbaj de comanda care permitea interpretarea instructiunilor adresate sistemului, precum si tratarea situatiilor de eroare. Sistemele de acest tip functionau in regim de monoprogramare.

UCP(unitatea centrala de prelucrare) poate executa numai o instructiune intr-o anumita cuanta de timp si nu poate opera decat cu date ce se gasesc in memoria interna; daca dispozitivele periferice de intrare sunt lente in furnizarea datelor sau programelor catre memoria interna, UCP trebuie sa astepte transferul datelor/programelor in memoria interna de a incepe executia programului.

Daca sistemul de calcul dispune de un sistem de operare simplu, atunci prelucrarea mai multor programe se realizeaza serial, ceea ce conduce la o ineficienta utilizare a UCP.

Tipuri de sisteme de operare

In principal, in cazul calculatoarelor personale exista doua tipuri de sisteme de operare:

monotasking, care executa un singur program la un moment dat, realizand doua functii de baza;

incarcarea si executia programelor

asigurarea unor interferente cu dispozitivele periferice.

multitasking, la care nucleul sistemului de operare trebuie sa asigure suplimentar partajarea tipului intre programele ce se executa si gestiunea alocarii resurselor sistemului; componenetele principale incluse:

supervizorul, care lanseaza, opreste sau suspenda alocarile;

planificatorul, care regleaza timpul de executie pentru operatiile in curs de executie;

alocatorul de resurse, care evidentiaza resursele libere sau alocate;

modulul de gestiune pentru intrari/iesiri, care asigura dialogul cu perifericele.

Principalele tipuri de sisteme de operare existente pe PC-uri

MS-DOS (MicroSoft-Disk Operating System)

dezvoltarea microcalculatoarelor DOS a inceput in anul 1978, cand INTEL CORPORATION a lansat microprocesorul I 8088, urmat la scurt timp de I 8086, care au putut utiliza mai multa memorie interna si au adus si alte intrebuintari seriei de microprocesoare I 8080.

OS/2 (Operating System/2)

In 1988, IBM si Microsoft au introdus OS/2, care a fost proiectat sa preia avantajele microprocesoarelor Intel 80386 pentru seria de microcalculatoare IBM PS/2 pe 32 de biti;

Apple DOS

este un sistem de operare monoutilizator, monotasking; un sistem de operare mai performant este MacIntosh

UNIX

a fost creat pentru minicalculatoare, pentru a mari disponibilitatile sistemului: memorie virtuala si multitasking

Windows 3.1

Este o interfata grafica orientata pe ferestre, care se instaleaza pe un sistem de calcul ce lucreaza sub MS-DOS, permitand utilizatorului lansarea concomitenta a mai multor aplicatii, fiecare in fereastra ei, precum si schimbul de informatii intre acestea.

Windows NT (NT - New Technology)

este un sistem de operare foarte complex proiectat de Microsoft si al carui principal avantaj il constituie posibilitatea implementarii lui atat pe PC-uri cu microprocesoare Intel, cat si pe PC-uri cu microprocesoare RISC.

Windows 95

un sistem de operare ce inglobeaza o serie de facilitati noi, alaturi de cele regasite la versiunile precedente

Windows 98

Este un mediu complet integrat cu Internetul, constituindu-se ca un suport pentru noile tehnologii hardware si pastrand compatibilitatea cu Windows 95, fata de care apare ca o extindere(upgrade).

Windows 2000

este ceva nou de la care se asteapta o compatibilizare a platformelor Windows si performante superioare.

Windows Xp

Sistemele de operare au evoluat foarte mult de-a lungul timpului in ultimii zece ani, de la un ecran negru in care totul se facea cu ajutorul tastaturii, la sistemele performante care permit rularea mai multor programe deodata, ascultare de muzica, jocuri,vizionare filme si altele totul cu ajutorul sagetii mouse-ului.