Cultura si civilizatia Bizantina
Etapele istorice
Civilizatia si cultura bizantina s-au constituit ca o ,,sinteza a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice in declin: traditie latina, elenism, crestinism, cultura orientala''. De-a lungul unei perioade de peste 11 secole, in timp ce Occidentul traia o epoca de faramitare, Imperiul bizantin si-a creat o monarhie absoluta si o administratie puternic centralizata, a conservat traditiile clasice (cultura dreapta si dreptul roman) carora le-a integrat elemente orientale, si si-a extins actiunea civilizatoare si culturala in tarile europei sud-estice si rasaritene.
In prima perioada a istoriei sale (330-610) caracterul civilizatiei si culturii bizantine este prevalent latin. In primele sale secole istoria Bizantului este de fapt istoria jumatatii rasaritene a Imperiului roman. In anul 330 Constantin cel Mare inaugurase noua capitala a Imperiului, mutata pe malul Bosforului caruia in cinstea imparatului fondator i se va spune Constantinopol, dar al carui nume oficial era Noua Roma.
In succesiunea lor cronologica, evnimentele cele mai importante pe plan politic si militar au fost: primirea gotilor (332) si a vizigotilor (382) ca federati; invaziile persane in Siria si Mesopotamia (337-363) ; aparitia la granite a hunilor (cca 375) ; domnia lui Arcadius ca imparat al Imperiului de Rasarit (395); construirea zidului lui Theodosiud ll care va apara capitala dinspre uscat (413). Dupa caderea Imperiului roman de Apus (476) imparatii bizantini raman singurii sai succesori legitimi.
Cu anul 518 incepe epoca lui Iustinian a carui lunga domnie (527-565) a insemnat perioada de apogeu a imperiului atat pe plan economic cat mai ales cultural, politic si militar. Generalii sai, Belizarie si Narses recuceresc teritoriile pierdute din Occident - din nordul africii de la Vandali (534), din Italia de la Ostrogoti (555), din Spania de la Vizigoti (554), realizand pentru ultima oara (desi pentru scurt timp) unitatea mediteraneana a Imperiului roman. Aceste razboaie insa au necesitat sacrificii umane, financiare si militare imense, epuizand catastrofal resursele si forta Bizantului.
In domeniul culturii si al vietii religioase s-au inregistrat de asemenea fapte si opere care vor conferi un profil original noii culturi a Bizantului. In anul 381 crestinismul este proclamat prin edict imperial, religie oficiala de stat, iar 10 ani mai tarziu toate cultele pagane din imperiu au fost interzise.
In 452 se fondeaza Universitatea din Constantinopol, cu 31 de catedre, in care limba greaca are acum preeminenta asupra celei latine. In 438 cei doi imparati romani (din Constantinopol si din Ravenna) promulga si publica codul Theodosian. La Constantinopol se publica monumentalul Corpus Juris Civilis, cuprinzand Codul lui Iustinian, Institutele, Pandectele si Novellele (529-565)
A doua perioada a istoriei Bizantine (610-1081) este epoca clasica a acestei civilizatii care-si castiga acum pe deplin un caracter grecesc, incluzand importante contributii orientale, un caracter original propriu-zis ,,Bizantin''. Aceasta perioada incepe cu domnia lui Herakleios (610-641). In cele 5 secole care au urmat, au avut loc tranformari profunde in toate domeniile vietii statului.
Acum se pun si se consolideaza bazele statului Bizantin medieval cu accentuate tendinte de dezvoltare in sens feudal. In aceste secole, pe plan politico-militar Imperiul trece la o politica expansionista indreptata in special spre regiunea Balcanilor, si la recucerirea Siriei, Armeniei si Mesopotamiei. Spre sfarsitul acestei perioade (1025-1081) Imperiul trece printr-o grava criza. Luptele pentru domnie aduc pe tron imparati care se dovedesc foarte slabi, uzurparile se tin lant, taranimea libera este ruinata iar statul inceteaza de a mai fi o putere mondiala.
Ultima perioada de aproape 4 secole (1081-1453), a insemnat o epoca de declin, progresiv si general.
In 1204 Constantinopolul este pentru prima oara in decursul indelungatei sale istorii cucerit si jefuit cumplit de crestinii cruciadei a IV a. Astfel ia fiinta imperiul latin al Constantinopolului, iar Baudouin, conte de Flandra este ales si inconorat ca imparat.
In secolele care au urmat cuceririi din 1204 agonia imperiului a fost agravata de razboaie civile de pauperizare a populatiei in profitul aristocratiei funciare, de ocuparea majoritatii posesiunilor din Peninsula Balcanica de catre Serbia, de pierderea Asiei Mici in fata otomanilor precum si de grava criza economica provocata de controlul exercitat de republicile marinare italiene.
Aceasta perioada de declin a istoriei si civilizatiei bizantine a cunoscut insa momente de prestigioasa afirmare pe plan cultural. Astfel elganta si rafinata curte a Comnenilor era si un stralucit centru al vietii intelectuale si artistice, iar faima scolilor superioare constantinopolitane atragea studenti si eruditi din cele mai indepartate tari ale Apusului.
Se dezvolta in proportii considerabile pictura murala, a frescei, iar in domeniul istoriografiei se scriu interesante opere precum Alexiada Anei Comnena.
Inre personalitatile mari ale timpului se numara filozoful neoplatonician Georgios Gemistos Plethon (cca 1360-1452) sau cardinalul roman Bessarion (1395-1472) figuri care au jucat un rol deosebit in fundamentarea umanismului italian.
Organizarea politica
Imperiul bizantin s-a mentinut timp de 11 secole aproape numai gratie virtutiilor constitutiei sale imperiale si ale administratiei sale. Derivate din institutiile latine, institutiile bizantine au evoluat adaptandu-se mereu unor noi conditii. Bizantul a sustinut totdeauna ideea misiunii sale providentiale: Inperiul este o emanatie a vointei divine, iar imparatul este alesul lui Dumnezeu, intrucat are un caracter divin.
Religia crestina a fost componenta fundamentala a Imperiului roman de Rasarit. Inca din secolul lll Aurelian adusese in Siria idealul oriental al unei monarhii sacre si instituise un fel de monoteism solar, religia lui Sol invictus, drept cult oficial al imperiului. Tot in acest secol Diocletian -care a dus pana la ultimele consecinte principiul absolutismului monarhic- cultul imperial facuse din imparat un personaj sacru, adorat dupa riturile curtilor orientale.
Incoronarea imparatului era forma religioasa prin care se consfintea autoritatea sa de loctiitor pe pamant al lui Dumnezeu. Ca imperator roman, el ramane legislator si comandant suprem al armatei; ca basileu, el este -aemenea monarhilor orientali- autocrat; iar in calitatea sa de sef al unui imperiu crestin, el este reprezentantul lui Dumnezeu, isapostolos (titlu cu care a fost investit Constantin de Conciliu din Niceea), adica in rang egal cu apostolii. Juristii bizantini au recunoscut autoritatea absoluta a vointei imparatului. In comformitate cu aceasta doctrina, orice jignire adusa impartului era considerata un sacrilegiu; iar o razvratire asupra autoritatii era pedepsita cu excomunicarea.
Organizarea administrativa
Statul bizanin se deosebea fata de celelalte state medievale prin puternica sa centralizare administrativa, fiind singurul stat centralizat si singurul pana in secolul Xlll.
Administratia depindea direct de imparat -la fel ca justitia, finantele, armata si Biserica. Toti functionarii statului ii erau subordonati,intreaga activitate a imperiului era propulsata de Palatul Sacru. Inaltii functionari civili si militari erau distinsi de imparat cu titluri onorifice (care implicau si anumite privilegii), pe langa cele ale respectivelor lor functii si precedandu-le. In unele cazuri titlurile acordate nu comportau si sarcini efective.
Functiile erau retribuite cu salarii anuale si cu cadouri din partea basileului, la anumite ocazii. Indatorirea principala a oricarui functionar era sa execute hotararile imparatului, sau sa vegheze ca acestea sa fie executate. In Palatul Sacru imparatul incredintase guvernarea imperiului unor inalti functionari -un fel de ministrii, in frunte cu cei patru logotheti.
Structura administrativa de baza a Imperiului de-alungul intregului Ev Mediu a fost regimul themelor. Themele (circunscriptii militare) au fost create in secolul al Vll a de imparatul Herakleios si urmasii sai pentru a apara anumite provincii impotriva persilor, arabilor si bulgarilor.
Armata
Atentia acordata organizarii militare este confirmata de numeroase tratate de teactica si de strategie aparute im Bizant. In primele 3 secole ale Inperiului armata era compusa din trupe de frontiera, recrutate din randurile populatiei locale; din trupe mobile de voluntari si de tarani liberi, din trupe formate din barbarii aliati; din corpuri expeditionare si soldatii garzii palatului, formand un efectiv de aproximativ de 550.000 in secolul al V iar in secolul al Vl - lea intre 15-30.000 de soldati.
Imperiul Bizantin nu avea o forta navala permanenta. Tipul de nava de razboi era dromonul cu un singur rand de vasle, iar varietatea o reprezenta liburna - o nava de recunoastere usoara si rapida. Flota era formata din 500 de nave de transport si numai 92 de dromoane. Spre sfarsitul secolului 11 flota bizantina isi pierde suprematia in Mediterana in fata fortelor navale ale normanzilor si republicilor marinare italiene. Mai tarziu se mai fac eforturi sporadice de reconstituire a marinei militare der cu rezultate neinsemnate. In 1390, in apele Mediteranei orientale, apare prima flota otomana de razboi. In 1453, la asediul Constantinopolului participa o escadrila de 350 de corabii turcesti. Escadrila imperiului se compunea din 5 corabii din care 4 erau ale genovezilor.
Dreptul si justitia
In imperiul Bizantin sursa dreptului era imparatul. El era judecatorul suprem iar judecatorii pronuntau sentintele in numele sau. In aceasta calitate el judeca in cadrul consiliului suprem si emitea rescripte, hotarari sau raspunsuri la consultatiile solicitate de judecatori sau de cetatenii statului.
Avocatii si notarii, in numar limitat erau constituiti in corporatii din randul caruia se recrutau judecatorii. Pentru judecarea unor anumite cauze, mai dificile, imparatul constituia tribunale speciale.
Tribunalul imperial compus din inaltii demnitari, judeca in prima instanta cazurile de inalta tradare si continua sa ramana inalta curte de apel pentru tot imperiul.
