Discreditarea democratiei, atit ca teorie cit si ca practica politica, a fost asadar laitmotivul discursului public al
celui care avea un ascendent considerabil asupra "tinerei generatii", prin rolul sau pedagogic (si care nu se reducea
doar la Universitate), si asupra opiniei publice, ca jurnalist redutabil (indeosebi prin articolele sale de la Cuvantul, care
au facut din acest ziar unul din cele mai importante, mai citite, mai influente publicatii ale timpului). Incepind, de pilda
cu "Descartes - parinte al democratismului contemporan", articol publicat in 1921 in Ideea europeana, si ajungind la
articolul "Nationalismul de import" aparut 17 ani mai tirziu in Cuvantul, si trecind desigur prin abundenta publicistica de
la acest ziar, dar si prin cursurile de "logica colectivelor", tema antidemocratica este omniprezenta si obsesiva.
Arsenalul folosit de-a lungul acestei perioade impotriva democratiei este variat, adesea eclectic, citeodata chiar
incongruent, dind astfel impresia ca e folosit conjunctural, potrivit necesitatilor de moment, fara o ideologie politica
unificatoare si "inspiratoare".
Scopul (delegitimarea democratiei) pare sa justifice orice argument. Analitic, lucrurile par
sa stea in acest fel. In acelasi timp, retrospectiv si in ansamblu privite, ideile negative se recompun - potrivit unor
virtualitati nebanuite anterior - intr-o constructie ideologica destul de coerenta. Mai mult, in mesajele politice
naeionesciene, indiferent de momentul lor, sint frapante citeva constante ideatice, cind mai dezvoltate cind mai sumare,
unele intr-o armura teoretica evidenta, motiv temeinic de a vedea in ele directe abordari ideologice sau de a presupune
ca indaratul lor se afla o viziune ideologica articulata in linii mari inca de la inceputuri. Totodata, este neindoielnic ca
gindirea politica a lui Nae Ionescu a cunoscut si o evolutie, constind intr-o organizare treptata a ideilor, intr-o mai strinsa
articulare a lor, intr-o constructie tot mai tentata de coerenta, pe scurt, intr-o "rationalizare" de tip ideologic si, desigur,
intr-o accentuare progresiva a radicalismului politic. Conceptia filosofica din care isi extrage argumentele
antidemocratice este dintru inceput una holist-organicista, identificabila fragmentar inca de la inceputurile publicistice
ale lui Nae Ionescu de la Ideea europeana (in 1919, dupa intoarcerea din Germania, scrie aici un articol, semnificativ in
acest sens, despre Petre Carp); ea capata un plus de consistenta si o mai decisa directionare pro-totalitara odata cu
trecerea timpului, desavirsindu-se spre mijlocul anilor '30, cind mai multe procese politice europene par sa o confirme.
La o prima vedere, pare deci greu de spus daca aceasta conceptie este o consecinta a indelungatului exercitiu criticist
sau, dimpotriva, daca ea este o cauza a acestuia. Personal, sint inclinat sa dau crezare ultimei variante. Oricum ar fi,
cert este ca teoria colectivista propusa este surclasata, in economia textelor naeionesciene, de critica democratiei, de
unde probabil impresia de produs derivat si secundar. Este, din punctul meu de vedere, nu numai o gresita judecata de
fapt, dar si o eronata judecata de valoare. Un discurs public antidemocratic atit de sustinut precum cel al lui Nae Ionescu
avea nevoie de un fundament filosofic cit de cit solid, altminteri nu s-ar fi putut articula cu atita obstinatie. Conceptia
aceasta a ramas totusi prea putin vizibila in ansamblul textelor lui Nae Ionescu, fiind pusa intrucitva in umbra de
dezvoltarile critice arborescente, ceea ce nu inseamna insa ca ea nu exista. Ea exista si, mai mult, ea "explica" sau,
mai bine zis, permite intelegerea mecanismului ideologic al negarii valorii democratiei si, pe cale de consecinta, al
afirmarii unui alt model politic, diametral opus.
Asadar, desi negatia a continuat sa ramina definitorie pentru Nae Ionescu pina la sfirsit, subsecvent isi face
aparitia - initial oarecum timid, nesigur, dar ulterior, mai exact odata cu anii '30, tot mai raspicat - un proiect politic
alternativ. In locul democratiei, demolate la inceput pe cale intelectuala, trebuia pus altceva, categoric opus, in
consonanta cu ceea ce se intimpla in mai multe tari europene. Acest altceva este, fara indoiala, totalitarismul. Proiectul
politic totalitar pe care Nae Ionescu il tatoneaza in prima faza este oarecum indecis, si modelul lui Mussolini si modelul
lui Stalin infatisindu-i-se - la rigoare - deopotriva de atragatoare, dar nici unul indeajuns de seducator; el capata insa cu
timpul - indeosebi dupa 1933, cind Hitler accede la putere - un continut tot mai precis: totalitarismul de extrema dreapta.
Filosofie colectivista, absolutism politic
Paradigma organicista in care se inscrie conceptia politica a lui Nae Ionescu avea deja traditie in cultura
romana. Fusese folosita in secolul trecut de Titu Maiorescu, in celebrul sau studiu "In contra directiei de astazi in cultura
romana" (1868), prin care impunea teoria formelor fara fond; Eminescu uzase de asemenea de ea, si inca - pe alocuri -
intr-un chip mai apasat. Si unul si celalalt, ca dealtfel mai toti junimistii (partizani, ca buni conservatori, ai modelului
"organic" si "ierarhic"), se formasera in spatiul cultural german, unde teoriile organiciste erau destul de sustinut
cultivate atunci (ca raspuns la individualismul liberal), mai ales in mediile universitare. Nu intimplator, probabil, Nae
Ionescu insusi incepe sa-si propage teoria "realitatii organice" dupa un stagiu de citiva ani in Germania (1916-1919).
Daca luam in considerare si curentul cultural semanatorist animat de Nicolae Iorga la inceputul secolului, care se baza
pe idei similare, se poate spune ca Nae Ionescu nu a facut altceva decit sa reia un sistem de gindire care avea deja un
trecut si o raspindire considerabile. In mediile intelectuale ale epocii, atit din Romania cit si din Germania, de unde
fusese imprumutat, era paradigma cea mai accesibila si mai intrebuintata, pentru ca parea sa raspunda eficient
provocarilor politice ale inceputului de secol. Ea ajuta la stabilirea, pe o cale etiologica simpla si inteligibila pentru
multi, a unui diagnostic sever pentru societatea democratica, marcata atunci de puternice suferinte, si, totodata, furniza
o strategie de "insanatosire" a "organismului" social. Nae Ionescu n-a fost deci un creator in acest perimetru. Cu toate
aceste, mostenirea culturala in cauza a fost supusa de el unei accentuate radicalizari, caci el a retinut in mod selectiv si
sarjat idei din vulgata organicista, pe care le-a turnat adesea in forme retorice de mare efect; toate acestea au
insemnat, la rigoare, o recreare sau o personalizare a unui sistem altminteri destul de eclectic si de vulgar. Rezultatul a
fost o conceptie politica in fond mediocra si in forma "spectaculoasa".
Nae Ionescu a fost asadar partizanul unei ideologii politice dupa care determinant este intregul social, conceput
ca un organism, locul individului de rind in acest ansamblu fiind definit in termenii dependentei absolute. Individul face
intotdeauna parte din structuri sociale care-l transcend si care-l domina pina la deplina servitute si chiar, in unele
cazuri, pina la desfiintare. Filosoful roman lucreaza uneori cu imaginea unui holism halucinant (dar in care el isi
rezerva - cum se va vedea mai departe -un loc confortabil): "Nu exista in univers decat colectivitati; ceea ce noi numim
individ nu e decat o existenta colectiva; organizata si unificata dupa un anumit principiu."nota 1 In sprijinul acestei idei,
conform careia individul nu conteaza ca entitate, metafizicianul mobilizeaza o varietate de argumente, cele mai multe
din zona criticii conservatoare: de la cele principial filosofice, pro-naturaliste si vehement anti-contractualiste, pina la
cele vizind disfunctiile punctuale ale unui regim democratic.
