Cultura si civilizatia in preistorie

Cultura si civilizatia in preistorie

Capitolul precedent a fost dedicat in intregime analizei conceptuale a principalilor termenilor ce definesc istoria culturii si civilizatiei, vom incerca mai departe sa schitam in ansamblu la scara istoriei universale, perioada cunoscuta sub numele de Preistorie.

Preistoria reprezinta cea mai intinsa perioada istorica, cuprinzand evolutia societatii umane de la aparitia omului si pana la inventarea scrisului. Cronologic aparitia primelor obiecte din piatra, fixeaza data aparitiei omului, circa 1 600 000 a. Chr., dar paleontologul Richard Leakey considera ca cele mai vechi resturi umane dateaza din 2 500 000 a. Chr. si apartin lui Homo Habilis, creatorul culturii oldovaiene (primele pietre folosite ca unelte, galeti, aschii, poliedre). Continuand pe linia teoretica a evolutiei umane paleontologia atribuie anilor 1 400 000 a. Chr., aparitia lui Homo Erectus, creatorul obiectelor bifaciale. Cele doua tipuri umane luate in discutie au fost puse in evidenta prin descoperirile din Africa orientala, in ceea ce priveste Europa primele fosile sunt datate in jurul anilor 1 500 000 a. Chr., singura problema este lipsa unei legaturi intre descoperirile din Africa si cele de pe batranul continent. Urmasii lui Homo erectus sunt necunoscuti, din celebra teorie evolutionista lipseste o veriga, care ar fi trebuit sa acopere o perioada de peste 1,2 milioane ani, pentru ca de undeva din neant apare Homo sapiens neandertaliensis, care traieste intre 135 000 - 35 000 a. Chr., la randul sau nu lasa urmasi si dispare. O serie de specialisti sunt de acord ca Homo neandertaliesis a coexistat cu Homo Sapiens Sapiens, omul modern, care si-a facut aparitia in jurul anului 55 000 a. Chr. in Africa si 35 000 a. Chr. in Europa.

Homo Sapiens apartine in definitiv perioadei cunoscute in istorie ca Paleoliticul Superior.

Fara a comenta indelung situatia "evolutiei" umane ne vom limita la ceea ce da nastere primelor elemente de cultura materiala si spirituala.

Fiecare societate omeneasca are un mit originar, o istorie fundamentala in raport cu toate celelalte. Aceste mituri originare cresc din izvorul constiintei de sine - vocea interioara care cauta explicatia fiecarui lucru, considera Richard Leakey. Uneori ne trebuie o viata, ca sa intelegem ca traim, ca suntem dincolo de prezent niste oameni ai unui trecut ascuns in propria constiinta, cautand un viitor care, dincolo de noi la scara universala, este, de prea multa vreme, trecutul nostru.

Odata creatia materiala care devine specifica unui areal geografic, lucru datorat elementelor naturale existente acolo, fiecare individ se integreaza unui grup, grup care-si va crea un ansamblu particular de obiceiuri, de tehnici rituale. Socialul incepe sa domine individul.

Intre 50 000 - 30 000 apar primele locuinte si primele semne gravate.

Cronologia istorica a incercat sa sistematizeze timpul, asociind elementele noi de civilizatie cu timpul, astfel inregistram o evolutie impresionanta pentru urmatoarele etape. In mai putin de 10 000 de ani omul se transforma de o maniera irepetabila. Mezoliticul, corespunde etapei 9 500 - 7 500 a. Chr., urmeaza Neoliticul si etapa 7 500 - 2000/ 1800 a. Chr.. Datorita decalajelor dintre diferitele spatii geografice la nivel universal cronologia difera, exemplul elocvent in constituie situatia dintre Europa si Orient.

Orientul isi incepe ascensiunea urbana in jurul anului 3 500 a. Chr., in timp ce Europa cunoaste astfel de structuri catre data de 1 500 a. Chr. Cercetatoarea Maria Gimbutas afirma insa ca Europa cunoaste pentru spatiul central si estic o civilizatie urbana puternica in etapa neolitica 7500 - 3 500, asupra acestui subiect urmand sa revenim.

Revenind la primele forme de manifestare culturala si spirituala a omului, vom observa ca toate acestea sunt puse in legatura cu natura si spatiul.

Spatiul tinde sa devina sacru, spatiu in care omul este stapan, in care omul se simte aparat, cel care devine centrul lumii. Gradina Edenului descrisa in mitologia multor popoare apare concentrica, este spatiul descris mai sus. Descoperirile arheologice au permis identificarea unei ordini spatiale in locuinta, ca si in cadrul primelor picturi din pesteri, unde elementele sunt ordonate de-a lungul unui traseu.

Aparitia artei preistorice a dat nastere la zeci de controverse, nici pana acum specialistii nu se pot pune de acord asupra motivatiei care a dus la aparitia primelor desene parietale. De la ideea simtului estetic, pana la transformarea elementelor si senzatiilor in simboluri reprezentate prin incizare sau desen, de la nevoia omului de a reprezenta animalul vanat datorita incercarii de stapanire a spatiului si animalului, pana la imitatie datorata jocului, tot atatea zeci de teorii au incercat sa explice "arta cavernelor".

Picturile parietale din pesterile Lacaux, Les Troix Freres, Altamira, Niaux, Cuciulat, exprima nu doar simt estetic si indemanare, ci scene din viata de fiecare zi a comunitatilor preistorice. Arta preistorica cunoaste o diversitate de categorii: urme digitale, gravuri, sculpturi, modelaje din argila, picturi multicolore.

Indiferent de categoria careia ii apartine, se poate vorbi de o arta preistorica strans legata de mentalitatea omului, ceea face aproape imposibila o distinctie intre arta, magie si religie. Arta pare sa fi fost anticamera magiei si religiei. Arta si religia sunt forme antropomorfizate de viata, considera Andre Leroi Gourhon. Marele Vrajitor din pestera Les Troix Freres, are cap de cerb, fata de bufnita, urechi de lup, barba de tap, gheare de urs, coada de cal - un adevarat Stapan al Animalelor. O reprezentare figurata, totemica, intruchipand, natura inconjuratoare. In pestera Lascaux, un bizon este reprezentat ranit, cu capul intins spre vanator, intr-o ipostaza de rugaciune, deasupra capului apare o pasare, forma antropomorfizata pentru sufletul mortului pe care o regasim pana in zilele noastre. Cercetatorii au interpretat scena ca pe un ritual samanic, de dinaintea vanatorii, sufletul poate calatorii in lumea cealalta, raportul om-animal fiind de factura mistica. Mitologia, muzica si dansul sunt parti care contribuie la semnificatia artei preistorice. S-a incercat o interpretare pe baza amplasamentului unei picturi, de exemplu, cerbii erau reprezentati intotdeauna in incaperile de acces in pestera, calul si bizonul in incaperile centrale, carnivorele in profunzimea pesterii. Antropologul Lewis-Williams a studiat zeci de ani arta populatiei Sun, din Africa de Sud, el a ajuns la concluzia ca ceea ce fusase considerat de specialisti ca reprezentari naive ale diferitilor indivizi, nu era altceva decat un produs al samanilor, legatura cu un spirit, in timpul acesta vrajitorul dansa, canta, avand halucinatii. Treptat arta parietala tinde sa devina tot mai schematizata, lucru care va conduce la stilizare si la aparitia simbolurilor si a scrisului. Tablitele de la Tartaria reprezinta la acest moment cele mai vechi dovezi de scriere, devansandu-le cu mult pe cele din Orient.

O alta mare tema a religiei, magiei si artei preistorice o reprezinta plastica feminina din lut. Figurinele feminine sunt denumite curent Venus, cele sunt Venus din Willendorf sau din Lespuges. Felul in care sunt realizate lasa sa se intrevada o serie de elemente, precum, sanii, abdomenul bombat, parti anatomice exagerate, legate de fecunditate. Sunt reprezentari ale Marii Mame, ale Zeitei primordiale, ale fecunditatii, parti simbolice ale unor credinte si practici magico-religioase pe care le regasim in majoritatea religiilor lumii.

Aceste comunitati umane sunt creatoarele miturilor si legendelor umanitatii, Poemul lui Ghilgames contine elemente rituale.

Mircea Eliade considera ca aceste mituri se nasc din solidaritatea mistica dintre om si natura, de aici deriva fecunditatea si cultul ei, asimilat gliei. Omul se naste din pamant si se intoarce in pamant, sunt cuvintele nu doar biblice, ci apartin si poemului Rig-Veda. De la acest tip de manifestare religioasa, in care regasim casatoria sacra, hieros-gamos, si pana la credintele mediteraneene din pantheonul greo-roman, este doar un pas.

Alaturi de acest cult al fecunditatii, regasim un cult al mortilor, ambele adunand elemente chtoniene si uraniene. Ingroparea mortilor sub podelele locuintelor, mai nou, practicare unui canibalism ritual, prin care membrii unei comunitati mancau anumite parti anatomice ale defunctului, precum creierul, maduva, pentru a-l pastra pe defunct cu ei s-au pentru a prelua o parte din calitatile defunctului.

Spatiul vechii Europe, da nastere cu mai bine de 3000 de ani inaintea Orientului, unei civilizatii neolitice surprinzatoare, aparitia unei religii foarte bine ierarhizate si structurate este indicata de o serie de decoperiri chiar de pe teritoriul Romaniei. Templul supraetajat si pictat de la Cascioarele apartinand Culturii Boian,   multe alte modele de temple au fost descoperite in cadrul culturilor din Peninsula Balcanica, ca cel de la Cucuteni. Marea cantitate de figurine, de detalii vestimentare, indica o complexa dezvoltare spirituala si mitica. Pe acest fond apare scrisul, la Tartaria, la Anza (Macedonia), sunt datate circa 5 300 a. Chr..

Europa Veche (vezi si insula Pastelui) fascineaza nu in ultimul rand prin constructiile megalitice, din Britania pana la curbura Carpatilor, regasim astfel de monumente gigantice. Complexele megalitice cuprind trei categorii de constructii: menhirul (men-piatra, hir- lunga), cromlehul (crom- cerc, leh- loc) cum este cazul de la Stonehenge, dolmenu (dol-masa, men-piatra) in Suedia. Probabil aceste monumente megalitice sunt legate de cultul mortilor, la Stonehenge cromlehul este situat in mijlocul unui camp de tumuli funerari.

Fara a intra date tehnice sau a prezenta numeroasele elemente ale civilizatiei si culturii preistorice, vom remarca o legatura intre om si natura, ceea ce da nastere unei polaritati arta-religie. Sunt zorii civilizatiei, momentul nasterii miturilor si legendelor, care stau la originea lumii contemporane, din aceiasi nevoie de supranatural si constientizare a tot si toate lumea moderna si-a creat propriile mituri, fara a-si abandona originile.

Bibliografie

1. Richard Leakey, Originea omului, Bucuresti, 1995
2. Guido Mansuelli, Civilizatiile Europei Vechi, Bucuresti, 1978
3. Mircea Eliade, Istoria ideilor si credintelor religioase, vol. I, Chisinau, 1992
4. Marija Gimbutas, Civilizatie si cultura, Bucuresti, 1989
5. Elie Faure, Istoria artei. Arta antica, Bucuresti, 1988
6. Andre Leroi-Gourhon, Gestul si cuvantul, vol. 1-2, Bucuresti, 1983
7. Emile Durkheim, Les formes elementaires de la vie religieuse. Le systeme totemique en Australie

SEMINAR

Richard Leakey, Originea omului, Bucuresti, 1995, p. 131-173 (capitolele Limbajul artei si Arta limbajului)

Istoria culturii si civilizatiei universale

26 Octombrie 2010

2 noiembrie 2009 , Pitesti

lect. C-tin A. Barbulescu

Cultura si civilizatia Orientului antic

Egiptul, Mesopotamia

La sfarsitul mileniului III a. Chr. primele populatii care depasesc faza unei organizari tributare, se sedentarizeaza si dau nastere primelor structuri organizate de stat. Acest lucru se realizeaza in primul rand datorita conditiilor geografice si climaterice propice din anumite zone ale Orientului, este vorba de vaile fluviilor: Nil, Tigru si Eufrat, Indus si Gange, Yangtze si Hoahg-Ho. Nu putem vorbi de o identitate de caractere fizico-geografice, ci mai degraba de o diversitate: de la campii aluvionare (Egipt sau Mesopotamia), la platouri aride si campii costale (Anatolia, Fenicia, Urartu).

Elementul fundamental care confera unitate marilor civilizatii orientale nu este de natura culturala, ci de natura structurala. Civilizatiile orientale, cu pluralitatea lor de forme si de arii specifice, erau pretutindeni, civilizatii palatiale - adica ansambluri ierarhizate in jurul unui centru dinastic care juca rolul de element structurant, organizator al universului social, politic si religios. Primele concentrari de putere - ilustrate in special de cele dintai constructii monumentale - sunt templele si palatele, locul de unde suveranul isi exercita sub protectia divinitatii, puterea asupra supusilor.

Treptat progresele economice vor genera nu doar structuri de putere, ci vor fi si o cauza a urbanizarii. Urbanizare care este una din trasaturile distincte ale civilizatiilor Orientului antic in comparatie cu Europa tribala. Geografic lumea vechiului Orient cuprindea Africa nord-estica, Semiluna Roditoare, platourile Asiei Mici, Iranul, Asia Centrala, zona indo-gangetica si Campia Chinei Centrale.

Odata cu inventarea scrierii catre sfarsitul mileniului IV a. Chr. protoistoria cedeaza locul istoriei, este momentul in care i-au nastere primele forme de organizare structurala, chiar daca procesul de sedentarizare era departe de a se fi incheiat, el desfasurandu-se cu variatii pentru inca cateva milenii in aceasta arie. Doua imense rezervoare de populatii nomade vor exercita o presiune constanta asupra primelor state ale lumii vechi a Orientului, acestea erau situate in regiunea de stepa care margineste la vest, la nord si la est desertul siro-arabic, la frontierele Semilunei Roditoare, iar pe de alta parte in vastele campii eurasiatice, de la nordul Marii Negre, a Marii Caspice si a Muntilor Elbruz.

Cele dintai comunitati sedentarizate apartin unor rase diferite, ele nu pot fi atribuite nici semitilor si nici indo-europenilor. Aceste prime populatii sunt impartite de specialisti in doua grupe, in functie de localizare: asianicii pentru Asia Occidentala si mediteraneenii pentru tarmurile Mediteranei.

Asianicii: din acest grup fac parte sumerienii creatorii primei civilizatii de tip urban in Mesopotamia.

Acestia s-ar fi infiltrat in zona la mijlocul mileniului IV a. Chr., i-au supus pe alogeni (probabil creatorii culturii El Obeid).

Protoelamitii s-au stabilit in sud-vestul Iranului si au dat nastere unei civilizatii de tip urban, cunoscuta mai ales datorita capitalei lor aflate la Susa.

Hurritii, originari probabil din nord-vestul Iranului, vorbeau o limba de tip aglutinant, cel mai cunoscut stat intemeiat de acestia este Imperiul Mianni, ai caror suverani erau de origine ariana. Statul Mitanni a fost distrus de regele asirian Suppiluliuma I in jurul anilor 1375/1370.

Kassitii, s-au infiltrat din zona Muntilor Zagros, in mileniul II a. Chr., s-au asezat in Mesopotamia unde au fost asimilati de catre babilonieini. Intre raidul devastator al hittitilor din 1594 a. Chr., asupra Babilonului si pana in momentul cuceririi elamite din 1160 a. Chr., dinastiile Kassite au stapanit Babilonul.

Mediteraneenii: cea mai cunoscuta populatie apartinand acestui grup sunt egiptenii, cu mentiunea ca este vorba de populatia din epoca predinastica, pentru ca mai apoi pe acest fond sa se realizeze o sinteza cu semito-hamitii. De asemenea acestui grup ii apartin si indigenii din Siria si Palestina, peste care se vor aseza in mileniul III a. Chr., populatii de origine semitica.

Pentru Anatolia, limba protohatti corespunde unei populatii anterioare patrunderii indo-europenilor, acelasi lucru se va petrece si in lumea egeeana, acolo unde fondul preelenic de cuvinte (care se termina in ss, nth, and) apartine tot unei populatii de origine mediteraneeana..

Semitii: habitatul originar al acestora pare sa se fi limitat la Peninsula Arabica si periferia desertului siro-arabic. Numele semitilor isi are originea in Biblie, (Facerea X, . ). Urmasii lui Sem sunt: Aram, Asur, Eber, adica arameii, asirienii si evreii. La inceputul mileniului III a. Chr. se vor contura doua grupe distincte: semitii orientali si cei occidentali.

Semittii orientali: akkadienii, vor cucerii Mesopotamia si vor da nastere in timpul regelui Sargon I, unui prim stat, care avea la baza sinteza sumero-akkadiana.

Semitii occidentali: amoritii - populatie vest-semitica inrudita cu cananeenii - s-au stabilit in decursul mileniului III a. Chr. in Siria si Palesina, la finele mileniului II a. Chr. vor fi inghititi de valul arameeilor.

Cananeenii vor pune bazele unei infloritoare civilizatii urbane in Siria si Palestian mileniului III a. Chr., sunt urmasii fenicienilor.

Arameii sunt semnalati la sfarsitul mileniului II a. Chr., pe Eufrat, in Babilonia, vor intemeia mai multe principate in Siria, Hama, Damasc, la inceputul secolului IX a. Chr..

Caldeenii se vor infiltra in Mesopotamia, la inceputul mileniului I a. Chr., vor fi intemeietorii Imperiului Neobabilonian, fondat de Nabopalassar (625-605 a. Chr.).  

Indo-europenii: de mai bine de doua secole lingvistii si arheologii incearca sa propuna ipoteze cu privire la originea acestor populatii. Principalele ipoteze ale originii acestora sunt: spatiul Europei centrale si nordice, stepele eurasiatice din nordul Marii Negre, a Caucazului si Marii Caspice. Inca inainte de mijlocul mileniului III a. Chr. populatii indo-europene se aseaza in Grecia, in Anatolia si la nordul Dunarii. Cuceritorii, hititii, apartineau uneia dintre cele doua familii lingvistice, si anume grupului centum, acestia vor intemeia unul dintre cele mai importante state ale lumii antice.

Arienii, care apartin celui de-al doilea grup de limbi indo-europene, satem, patrund in India in al doilea sfert al mileniului II a. Chr., sunt cei care vor organiza si statul Mitanni.

Iranienii, apartin grupului satem, acestia includ pe mezi, persi si sciti. Armenii apartin tot grupului satem si nu apar in Orientul Apropiat inainte de secolul VII a. Chr., se vor aseza in jurul lacului Van, dupa disparitia regatului Urartu. La finele mileniului II a. Chr. alte doua populatii vor coloniza o parte a Anatoliei, lidienii si frigienii, indo-europeni apartinand de asemenea grupului satem.

EGIPTUL

Cultura si civilizatia egipteana se va naste si va gravita in jurul vaii Nilului, fluviul care avea sa asigure prin revarsarile sale malul fertil propice agriculturii. De altfel Nilul sau Hapi reprezinta coloana vertebrala a civilizatiei egiptene, "Fluviul sacru" apare reprezentat in arta egipteana ca o fiinta androgina, cu sanii lasati si pantecul fecund, cu bratele incarcate de flori, fructe si peste. Termenul de Egipt provine din cuvantul Hut-Ka-Ptah, "Cetatea (sufletului) Ka a (zeului) Ptah", termenul va ajunge pana la noi pe filiera greceasca Aigptos. Anticii foloseau pentru tara lor nume diferite, precum Ta-Kemet "Pamantul negru" sau Taui "Cele doua pamanturi".

Egiptenii aveau o viziune proprie asupra spatiului si timpului, sustinand infinitatea existentei.

In literatura de specialitate exista inca dispute pe tema aparitiei primelor forme organizate de stat, Egiptul sau orasele stat din Mesopotamia. Indiferent cui apartine primatul undeva la sfarsitul mileniului IV a. Chr., pe valea Nilului, lua fiinta statul egiptean sub forma unei monarhii absolute, avand in frunte pe Faraon. Faraonul intruchipa divinitatea, in traducere libera termenul inseamna "Casa Mare". Concomitent probabil se dezvolta scrierea, cunoastem la acest moment mai multe tipuri de scriere: hieroglifica (cu doua tipuri de semne ideograme si fonograme), hieratica, demotica, coopta (sistem alfabetic din 24 de litere, preluate din alfabetul grecesc, plus 6 demotice). Ca majoritatea ocupatiilor, scrierea era asezata sub autoritatea unui zeu, in acest caz Thot. Scrierea hieroglifica descinde din cea pictografica. Culoarea hieroglifelor avea o semnificatie magica, albul- puritate, verdele - viata (in evul mediu european verdele era culoarea diavolului).

Arta: Sa nu razi, sa nu plangi, sa nu admiri, ci sa intelegi" (Spinoza).

Arta egipteana constituie un complex aparte in vasta lume a Orientului antic, este o arta sacrala, ezoterismul ei se dezleaga prin cunoasterea ritualurilor magice si a practicilor religioase. Imobilismul formelor este derivat (ca si in arta bizantina), din religie. O arta solemna si rigida. Julius Lange identifica in arta egipteana, o tehnica numita frontalitate (echilibrul partilor), reprezentarea chipului uman este o conventie impusa de caracterul ei magic si mistic. 

Pictura este un cadru mintal - artistul egiptean picteaza ce are in minte, nu ceea ce vede cu adevarat.

Arhitectura egipteana este expresia unei victorii asupra mortii si a fortelor haosului. "Casele zeilor" - templele. Apara si ocrotesc divinitatea pe pamant.

Construirea unui templu este precedata de consultarea "Cartii intemeierii templelor", scrisa de Imhotep. Primele temple au fost construite in stanca, cum este cazul celui construit de regina Hatepsepsut. Templul egiptean nu era o cladire destinata rugaciunilor, ci un edificiu care avea ca scop pastrarea permanentei vietii cosmice, a existentei terestre.

Templul figura alegoric lumea noastra pamanteasca in ciclurile vietii, era insusi pamantul in care traiau, prin el lumea se pastra neschimbata in decursul vremurilor. Elementele de constructie a templului sunt simbolice, pilonul evoca un munte in zare, cu doua coline, dintre care rasare soarele in zori, simbol al creatiei vesnic reinnoite. Intrarea in templu era asimilata inceputului zilei. Naosul evoca colina primordiala, sala hipostila simboliza universul egiptean. Exemplu, templele de la Karnak, Luxor, Abydos sau Teba.

O etapa importanta in arhitectura funerara egipteana o reprezinta piramida in trepte a regelui Djoser, aflata la Saqqarah. Termenul de piramida a fost dat de greci, datorita asemanarii acestora cu o prajitura din faina si miere, care avea forma asemanatoare si se numea: pyramis. La egipteni constructia purta numele de mer.

In Egipt exista circa 150 de piramide, dintre acestea ne limitam sa le amintim pe cele ale lui Keops, Khephren si Mikerinos. Piramida ca mormant al faraonului urma sa releve forta si puterea de care se bucura defunctul.

Religia.

"Egiptenii erau cei mai religiosi dintre toti oamenii" (Herodot).

Principalele detalii privind viata spirituala egipteana ne sunt furnizate de o serie de izvoare antice precum: Textele Piramidelor (2500-2300 a. Chr.), Textele Sarcofagelor (2300-2000 a. Chr.), de Cartea Mortilor (circa 1500 a. Chr), dar si de numeroasele descoperiri arheologice, care intregesc viziunea specialistilor despre universul religios egiptean. In acest context cercetatorii considerau religia egipteana fetisism sau totemism, expresie a filosofiei vietii.

Intemeierea statului a echivalat cu o adevarata cosmogonie, faraonul - zeu intrupat, instaura o noua civilizatie, el era nemuritor, decesul sau nu insemna decat ridicarea la cer. Fiecare sanctuar inchinat unei zeitati era considerat centru al lumii, locul unde incepuse creatia. Acest spatiu purta si numele de "Oul Primordial", cel care continea "Pasarea Lumii" sau "Lotusul" care purta Soarele copil, Sarpele primitiv - Zeul Atum.

Teogonia si cosmogonia sunt efectuate de catre puterea creatoare a gandirii si a cuvantului unui singur zeu.

La Hermopolis, teologii elaborasera o doctrina religioasa in jurul Ogdoadei, grup de opt zei, carora li s-a adaugat Ptah.

Conform acestei doctrine, din Lacul primordial a rasarit un Lotus, din acesta a iesit copilul sacro-sant, zamislit de Ogdoada.

Spre deosebire de Hermopolis, la Memphis, teologii considerau ca zeul Ptah crease prin spirit - "inima sa" si verb - "limba sa", el era cel care ii crease si pe zei.

" Am luat nastere ca Keprer. Numai dupa mine au luat nastere cei care sunt nascuti. Toate fiintele s-au nascut abia dupa mine. Sunt multe fiinte care au iesit din gura mea, pe cand inca nu era cer, pe cand inca nu era pamant, cand serpii si viermii nu fusesera inca facuti in locul acesta, iar eu porunceam acestor (fiinte) ce traiau in trandavie in apele vesnice.

Nu am gasit un loc unde sa ma fi putut aseza. Atunci am zamislit o dorinta in inima mea, am lasat sa tasneasca din mine temeiuri noi si am creat toate fiintele cand inca eram cu desavarsire singur, inainte de a-l fi scuipat afara pe Shu, inainte de a o fi scuipat afara pe Tefnut, cand nu era inca nimeni impreuna cu mine. Am faurit temeiurile in inima mea si au luat nastere multe chipuri de fiinte in fiintele de copii si in fiinte ale copiilor acestora. Am lasat samanta mea sa cada in mana mea, si am improscat chiar in gura mea si apoi l-am scuipat afara pe Shu si am scuipat-o pe Tefnut.

( . ) Cand mi-am impreunat madularele, am plans deasupra lor si in chipul acesta au luat nastere oamenii, din lacrimile care au tasnit din ochiul meu.

( . ) Shu si Tefnut au zamislit pe Geb si pe Nut, iar Geb si Nut au zamislit pe Osiris, pe Horus, cel avand amandoi ochii in frunte, pe Seth, pe Isis si pe Nephtys, unul dupa altul ( . ). Magul conjurand este duhul virtutilor magice, trimise de mine intru starpirea dusmanilor mei prin descantece." (Cartea dragonului Apophis, papirusul Bremmer-Rhind, in V. Kernbach, Miturile esentiale, Bucuresti, 1978).

Preotimea va juca un rol tot mai important in statul egiptean, detinand mari suprafete agricole, in mileniul I a. Chr. marii preoti ai lui Amon devin inclusiv faraoni. Faraonul era proclamat zeu viu - ideologie religioasa aparuta inca din perioada predinastica.

Manifestarile esentiale ale civilizatiei egiptene sunt legate pretutindeni de religie. Artele plastice intervin in viata egiptenilor in scopuri magice si de cult.

Arhitectura este subordonata scopurilor religioase, pentru ca atat templele, piramidele cat si obeliscurile au un rol sacru. Statuile, basoreliefurile, picturile erau destinate sa asigure decedatului corp. Literatura egipteana este la randul ei magica, religioasa, mistica. Medicina, matematica sau geografia aveau tot rol religios servind mortului in viata de dincolo.

Panteonul egiptean este format atat din zei zoomorfi cat si antropomorfi, astfel majoritatea numelor de zei sunt traductibile, fiind o caracteristica a naturii lor sau o functiune a lor. Numele real al zeului Ra este ascuns, fiind considerat chiar periculos in anumite texte vechi. Avem de-a face cu aceiasi interdictie in a pronunta numele divinitatii supreme ca si la evrei in cazul lui Jahve. Zeii egipteni traiesc asemenea oamenilor, ei au vietuit inaintea faraonilor in Egipt.

Treptat zeii egipteni se specializeaza, devin stapani ai unei activitati aparte, ca si marea preotime. Credinta primordiala in existenta unei puteri universale creatoare inclusiv a zeilor va permite religiei egiptene apropierea de monoteism si de ideea de mantuire. "Zeul acestei tari este soarele care se afla la orizont, dar chipurile sale se afla pe pamant." dupa cum reiese din unul din textele sapientale vechi.

Reforma religioasa temporara a lui Amenofis IV se va dovedi contrara nu atat conceptiei religioase egiptene cat marilor preoti si oligarhiei economice si politice instituite de acestia. Mutarea capitalei la Tell el-Amarna (Akhetaton - Orizontul lui Aton) insemna o lovitura data marii preotimi de la Teba, Heliopolis, Memfis. O astfel de reforma religioasa ii este atribuita si lui Moise, literatura de specialitate incearca sa gaseasca o legatura intre cele doua.

Pantheonul egiptean.

Panteonul reprezinta un templu consacrat cinstirii tuturor zeilor unui popor.

Conform teologiei egiptene, reprezentarea zeilor poate fi de doua feluri: statuara sau sub forma unor animale. De aceea, adorarea animalelor este o prima forma de manifestare religioasa. De exemplu, vacile erau sacre in templele zeitei Hathor; pisicile pentru zeita Bastedt. Erau consacrate, de asemenea, ceremoniile de intronare ale unor animale ce corespundeau in opinia preotilor cu animale ce purtau semnele divine.