Cultura si politica in istoria romanilor

Cultura si politica in istoria romanilor

Efervescenta politico-religioasa, aparuta ca urmare a influentei Renasterii italiene, pe care o favorizase Matei Corvin, si dupa introducerea tiparului, a avut efecte pro­funde asupra vietii culturale, mai cu seama in mediul sasesc.

E de retinut numele brasoveanului Johann Honterus - cu patronim latinizat dupa o moda raspandita de atunci in Germania. Autor de carti, om de mare influenta printre sasi, el a introdus reforma luterana la Brasov in 1541. Trezirea aceasta culturala se transmite si in mediul maghiar, in special la Cluj.

Asemenea vasta miscare nu putea sa nu se rasfranga si asupra romanilor, mai cu seama ca prozelitismul protes­tant era foarte activ. Un mijloc indirect de influenta a fost tiparul, cu primele traduceri de texte religioase in romana. Una dintre marile reforme aduse de protestantism a fost inlocuirea latinei, in slujba religioasa, cu limbile locale. Astfel, imprimeriile sasesti din Ardeal au indemnat si pe romani sa traduca in romana, din slavona, cartile bi­sericesti. Diaconul Coresi, care-si incepuse opera de tiparitor in Muntenia, s-a mutat in Transilvania, unde conditiile tehnice erau mai bune si unde era ajutat de fruntasii sasilor. Curand insa autoritatile bisericesti orto­doxe, atat in Ardeal cat si in Muntenia si Moldova, s-au alarmat de subtilele interpretari eretice care se strecurau in textele romanesti cu prilejul traducerii, vadit influ­entate de gandirea protestanta. 'Aceasta temere a franat un timp elanul traducerilor, cu atat mai mult cu cat coin­cidea cu violenta reactiune din Moldova lui Lapusneanu, dupa domnia lui Eraclide Despotul, reactiune care a lovit nu numai pe protestanti, siliti cu forta a se boteza din nou, dupa "pravoslavnica lege', ci si in colonia armeana, deja importanta in Moldova (aici motivarea era nu numai religioasa - Biserica armeana fiind considerata eretica de ortodocsi - ci si economica, din cauza reusitei comerciale a armenilor).

Trebuie adaugat insa ca, cu toata aceasta puternica, rezistenta a ortodoxiei impotriva insinuarii ideilor protes­tante in scrierile religioase, pornirea catre o literatura reli­gioasa in limba romana a continuat, ducand, in veacul urmator, la frumoase realizari si in Muntenia si in Mol­dova.

Pe plan politic, acea liberalizare a gandirii in Transil­vania se combina in mod straniu cu o situatie si mai rea pentru taranime. Am vorbit in treacat despre marea revolta din 1514, condusa de Gheorghe Doja, care, dupa infrangerea rascoalei, fusese executat in torturi groaznice (asezat pe un tron de fier incins si cu o coroana de fier rosu pe cap). Represiunea fusese condusa de Ioan Zapolya. Taranimea e dupa aceea si mai strivita de dari si corvezi - chiar si secuii - si, in orice caz, lipita de glie, adica taranului nu-i este ingaduit sa se mute de la un stapan la altul. Dominatia nobiliara in provincie devine si mai apasatoare, iar slabirea - apoi disparitia - puterii regale inlatura si ultima contrapondere la puterea nobi­limii.

Dieta, adica noua adunare a starilor, era larg dominata de nobilimea maghiara si fara aprobarea ei noul principe transilvan se gasea, practic, in neputinta de a guverna. Dieta alegea pe principe, dar, in urma acceptarii suzera­nitatii Portii, principii, ca si in Muntenia si in Moldova, trebuiau confirmati de sultan. Constatam chiar, in 1571, ca Stefan Bathori fusese desemnat de Poarta inainte de a fi ales de Dieta. Stefan Bathori este al treilea din neamul lui care urca pe tronul transilvan, si vor mai fi inca patru dupa el. Sa retinem din domnia lui ca a incercat sa franeze decaderea catolicismului (intre altele, a adus pe iezuiti in Transilvania) si - fapt exceptional - a fost ales si rege al Poloniei (1576), ramanand acolo pana la moartea sa in 1586, ceea ce a dus la un anume dezinteres in ce priveste principatul.

Dupa moartea lui Soliman Magnificul (1566), pe tronul otoman se succeda o serie de sultani mediocri care, in plus, sunt confruntati cu mari dificultati la granita estica a imparatiei: razboaie cu persanii, aflati intr-o epoca de grandoare sub domnia lui Sah-Abbas. Profitand de aces­te imprejurari, noul imparat Rudolf al II-lea Habsburg (incoronat in 1576), indemnat si de Papa, se hotaraste sa initieze o noua incercare de alungare a turcilor din Europa, si cauta sa realizeze o mare coalitie, cu Spania, Venetia, alte ducate italiene, eventual Polonia, si in orice caz cu tarile din linia intai care erau tocmai Transilvania, Moldova si Muntenia.

Acesta este contextul international in care apare la noi figura fulguranta a lui Mihai Viteazul.