Poarta a raspuns insa promulgand o noua constitutie care declara Romania parte integranta a imperiului, chiar daca ii recunostea statutul de provincie speciala. Guvernul a protestat, respingand ca nelegala si contrara tratativelor romano-otomane constitutia lui Midhat-pasa si s-a indreptat apoi hotarat spre o solutionare militara a problemei independentei . Primul- ministru Ion Bratianu calatorise de altfel la Liviadia, in Crimeea, inca din octombrie 1876,unde, impreuna cu Alexandru al II-lea si cu cancelarul Gorceakov, discutase semnarea unei conventii militare ruso-romane in eventualitatea inceperii razboiului. Conventia a fost semnata la Bucuresti la 4/17 aprilie 1877, prevazandu-se detaliile trecerii trupelor ruse prin Romania spre Balcani. Petersburgul se obliga printre altele sa respecte "drepturile politice ale statului roman . precum si a mentine si apara integritatea teritoriala a Romaniei".
Trupele ruse au inceput sa treaca granita la 12/25 aprilie inaintand cu repeziciune spre Dunare, care nu au atins-o totusi pana la gurile Oltului decat la mijlocul lunii mai . Intre timp, turcii incepusera deja sa bombardeze si sa atace malul romanesc, dand astfel posibilitate guvernului sa declare Romania in stare de razboi cu imperiul si sa proclame in Parlament la 9/22 mai 1877 , prin glasul ministrului de externe , ca "suntem dezlegati de legaturile noastre cu Inalta Poarta . suntem independenti , suntem o natiune de sine statatoare". Dupa discursul lui Mihail Kogalniceanu, camera a votat, cu 79 de voturi pentru si 2 abtineri, o motiune prin care declara "independenta absoluta a Romaniei".
Mobilizarea generala fusese declarata inca de la inceputul lunii aprilie, armata ajungand sa numere aproximativ o suta de mii de soldati, dintre care 60000 reprezentau trupele active. Iar restul miltia, trupele de graniceri si alte unitati auxiliare. Cum cartierul general rusesc respinsese oferta de colaborare militara facuta de Carol indata ce a inceput razboiul, rostul divizii lor romanesti s-a limitat la apararea liniei Dunarii pana la sosirea rusilor; in lunile aprilie-mai , mica flotila a tarii, compusa din patru vase , a participat la operatiunilede imobilizare si scufundare a monitoarelor turcesti din zona Dunarii de jos, a caror prezenta ar fi impiedicat trecerea rusilor in Bulgaria , trecere care a avut loc in iunie , aproape fara nici o impotrivire din partea turcilor. Foarte curand, operatiunile s-au impodmolit in fata puternic fortificatei cetati de la Plevna; dupa doua neizbutite asalturi , marele duce Nicolae si-a dat seama de neputinta cuceririi fortaretei si a cerut printului Carol , pe un ton alarmat, sa-si trimita trupele peste Dunare, in ajutor. Rusii au acceptat de asemenea ca suprema comanda a operatiunilor de la Plevna si a trupelor ruso-romane sa fie incredintata lui Carol; pana la sfarsitul lunii august , erau concentrati in fata cetatii aproape 40000 de ostasi romani, a caror prezenta va fi hotaratoare in cursul bataliei de la Plevna. Inca inaine de capitularea lui Osman-pasa (28 noiembrie/11 decmbrie), trupele lui Carol vor participa si la batalia pentru Rahova, iar in ianuarie la Smardan si Vidin.
Cu toate acestea, imputernicitul Romaniei nu a fost primit la tratativele de armistitiu ruso-turce care s-au incheiat prin pacea de la San Stefano (19 feb/3mar 1878), iar la congresul de la Berlin, desi I. Bratianu si M. Kogalniceanu au fost lasati sa expuna punctul de vedere romanesc, prezenta lor nu a mai putut influenta cu nimic prevederile deja stabilite ale tratatului, ce se va semna la 1/14 iulie.Romania devenea intr-adevar independenta, I se confirma asadar statutul pe care singura si-l proclamase de mai bine de un an , dar pierdea in schimb sudul Basarabiei , in ciunda faptului ca conventia ruso-romana din 4 aprilie 1877 prevazuse in mod expres respectare integritatii teritoriale a tarii . Primea insa jumatatea de nord a Dobrogei.
Prevederile tratatului de la Berlin au fost primite cu amaraciune si resentiment in Romania , pierderea Basarabiei fiind interpretata ca o incalcare a suveranitatii nationale. Ca urmare , Rusia a devenit din nou , atat in ochii guvernului cat si in cei ai opiniei publice , inamicul public numarul unu, cel care isi insela aliatul dupa ce se folosise de el in razboi.
In conditiile slabiciunii franceze de dupa 1871 si ale dezinteresului Parisului si Londrei pentru Balcani, singurele tari care puteau reprezenta o contrapondere fata de influenta rusa si frana expansionsmului Petersburgului erau Germania si Austro-Ungaria. In ciuda incordatelor relatii cu Viena, nu numai din pricina Transilvaniei, dar si din cea a chestiunii Dunarii si a raporturilor comerciale, guvernul liberal al lui I.C. Bratianu s-a apropiat treptat de Puterile Centrale, ajungandu-se in 1883 la semnarea unui tratat de alianta cu Austro-Ungaria, la care au aderat apoi Germania si Italia. Tratatul va fi reinnoit in 1892, 1902 si 1913; prevederile sale au fost pastrate secrete, cunoscute fiind doar de prim-minstri.Ele nu au fost aduse niciodata in discutia Parlamentului, de teama respingerii lui. In contextul international de dupa tratatul de la Berlin, aderarea la Tripla Alianta avut totusi unele efecte favorabile , a scos Romania din izolarea diplomatica in care se gasea , i s-a consolidat pozitia in Europa de sud-est, aducandu-i in acelasi timp unele avantaje economicepe piata Europei centrale; in acelasi timp insa , ea a stanjenit lupta pentru unificarea nationala si a ingreunat ajutorul pe care regatul il putea acorda pe fata romanilor ardeleni. Pe termen lung, si in perspectiva istorica , alianta cu Puterile Centrale mergea in contra intereselor nationale si impotriva simtamintelor marii majoritati a romanilor. Nu trebuie deci sa ne mire ca nu a putut fi aplicata nici in1914 si nici in 1916.
Fata de Balcani Romania a manifestat in toata aceasta perioada putin interes; relatiile cu Grecia au fost in general proaste , mai ales din cauza problemei aromanesti; cu Poarta ele au fost practic inexistente; cu Bulgaria, ale caror pretentii teritoriale pareau suspecte, erau reci; mai apropiate au fost relatiile Romaniei doar cu Belgradul , Bucurestiul fiind de obicei si pe fata ostil fata de politica balcanice anti-sarbesti a Austro-Ungariei.
Renasterea politica si militara a Frantei catre sfarsitul veacului al XIX-lea , precum si o explozie de sentimente filofranceze in randul intelectualilor, similare celei din epoca unirii , au facut posibila inceperea unei lente reorientari diplomatice care va culmina cu iesirea Romaniei din Tripla Alianta si aderarea ei la Antanta; tonul presei , al discutiilor parlamentare devene cu fiecare an mai anti-ruso-maghiar, cu atat mai mult cu cat si Italia manifesta tendinta de iesire din alianta . In 1908-1909 , sa cerut deschis in parlament renuntarea la alianta cu Puterile Centrale si revenirea la traditionala politica de apropiere cu Franta; in timpul crizei bozniece , Ion C. Bratianu declara cat se poate de categoric ca Romania se opune politicii balcanice si anti-sarbesti a Austro-Ungariei, iar printul mostenitor Wilhelm raporta Berlinului (1909), dupa o scurta vizita la Bucuresti , ca "in caz de razboi , Romania va refuza in cel mai bun caz sa-si indeplineasca obligatiile de aliat , daca nu se va decide chiar de a se alatura partii adverse".
