Reguli de conduita ale geto - dacilor alcatuind dreptul geto - dacilor

REGULI DE CONDUITA ALE GETO - DACILOR ALCATUIND DREPTUL GETO - DACILOR

Dupa constituirea statului geto-dac s-a format si dreptul geto-dac, alcatuit din norme juridice ce au luat locul vechilor cutume sau obiceiuri nejuridice din epoca prestatala. Dreptul geto-dac s-a format pe multe cai: o prima cale este aceea a sanctionarii unora dintre vechile obiceiuri ale geto-dacilor, din Epoca Prestatala, in care este vorba despre obiceiurile acelea care se dovedeau a fi convenabile si utile clasei dominante si despre care se pretindea ca ele sunt expresia unui interes social, general. A doua cale este a instituirii unor obiceiuri noi, corespunzatoare noilor cerinte economice, sociale, circumscrise organizarii de tip politic a societatii. O a treia cale este aceea a elaborarii unui sistem scris, alaturi de cel cutumiar, legi ce nu ne-au parvenit pe cale directa, dar la care autorii antici fac referire. De exemplu, Strabon si Iordanes afirmau ca legile geto-dacilor au fost adoptate in timpul domniei lui Burebista, care pretinde ca au fost inspirate de la zei si trasmise din generatie in generatie pana in sec. 6 d.H., in vremea lui Iordanes. Prin aceste legi nu s-a realizat o simpla codificare a obiceiurilor, asa cum a fost cazul codului decenviral (Legea celor 12 tablite),ci aceste legi introduc legi de drept. Asa cum ne arata Strabon si Iordanes, legile contin porunci ale regelui (deci nu simple obiceiuri). Burebista a recurs in mod deliberat la autori religiosi, pentru a se face ascultat de popor si pentru a dubla autoritatea statala si a celei religioase, in asigurarea respectarii legilor.

Institutiile juridice reglementate de dreptul geto-dac nu ne-au parvenit pe cale directa, insa ele au putut fi reconstituite in linii generale, pe baza unor izvoare istorice indirecte, precum si pe baza urmelor pe care aceste institutii le-au lasat asupra dreptului de mai tarziu. Cea mai importanta institutie a dreptului geto-dac este institutia proprietatii. Institutiile proprietatii geto-dace au cunoscut proprietatea privata a stapanilor de sclavi si proprietatea comuna, devalmasa a obstilor satesti sau teritoriale.

Proprietatea privata este atestata de un autor antic Criton, care metioneaza ca "in statul geto-dac exista mari proprietari de pamanturi si vite". Mai mult, exista si o serie de izvoare din care reiese ca vanzarea sclavilor pe pietele Imperiului Roman era o practica frecventata la geto-daci. Rezulta ca obiectele proprietatii private constituiau pamantul, vitele si sclavii, iar titularii acestui drept erau reprezentantii clasei dominante si anume tarabostii.

In ceea ce priveste proprietatea obsteasca, existenta si fizionomia lor, ei au putut fi reconstituiti pe baza odelor lui Horatius. Asa cum rezulta din versurile sale, pamanturile obstei nu erau hotarnicite, ele se aflau in proprietate comuna, devalmasa, a membrilor obstei, ca de altfel si recoltele stranse de pe aceste pamanturi. Cultivarea terenurilor se realiza potrivit sistemului asolamentului, in sensul ca aceste terenuri erau impartite in loturi si atribuite, in folosul membrilor obstei, prin tragere la sorti, pe termen de 1 an. In anul urmator, loturile de cultura erau redistribuite tot potrivit acestui sistem, de unde rezulta ca folosinta asupra terenurilor este individuala. Proprietatea comuna devalmasa se extinde si asupra recoltelor astfel obtinute. Procedura distribuirii loturilor prin tragere la sorti era supravegheata de catre dregatorii administrativi, tot acestia fiind cei care retineau impozitul  sau tributul datorat statului de catre obste din recoltele obtinute.

Autorii antici ne ofera informatii referitoare la o alta institutie geto-daca si anume, cea a casatoriei. In acest sens, Herodot arata ca, la traci, casatoria se realiza printr-un contract prin care sotul cumpara sotia de la parintii ei. Atat in cadrul familial, cat si in cel social, femeia se afla intr-o stare de inferioritate fata de barbat. Aceasta situatie este confirmata si de Ovidius. Autorul Horatius, referindu-se la familia geto-daca in odele sale, arata ca geto-dacii erau monogami si pazeau cu strajnicie monogamia. Horatius vorbeste, de asemenea, si despre practica dotei, denumita zestre, aratand, insa, ca principala zestre a femeii este virtutea ei. Caracterul traditional al acestei institutii este augmentat lingvistic prin pastrarea in vocabularul de baza a limbii romane a termenului de sorginte geto-daca, acela de zestre, alaturi de termenul de origine romana, acela de dota.

In dreptul penal, principalele institutii geto-dace vizau apararea statului si a proprietatii private. Potrivit lui Horatius, pentru infractiunea de adulter era sanctiunea cu moartea.

In dreptul procesual, desi dpdv formal, juridic, atributiile realizarii justitiei fusesera preluate de institutiile statului, in anumite cazuri, in special in cazul infractiuniilor de vatamare corporala, a continuat sa se aplice vechiul sistem al razbunarii sangelui, adica o forma de justitie privata. Cu toate acestea, organizarea sistemului de judecata a fost una dintre preocuparile esentiale ale statului geto-dac. Referindu-se la Comosycus, autorul Iordanes arata ca acesta se ocupa de organizarea si de judecarea proceselor, fiind judecator suprem, insa Comosycus era si rege si Mare Preot, in acelasi timp. El executa atributia de judecator suprem in virtutea calitatii de rege sau de Mare Preot, referindu-se la sistemul judiciar, ca mijloc de transare a litigiilor. Poetul Ovidiu ne relateaza ca pentru solutionarea anumitor litigii era utilizata o alta forma de justitie privata si anume duelul judiciar

In domeniul relatiilor internationale, avem informatii potrivit carora preotii geto-daci, asemenea celor romani, oficiau un anumit ritual, cu prilejul incheierii tratatelor cu celelalte state.