De aceea dind poruncile, Decalogul, lui Moise, el insista :"Sa nu ai alti dumezei afara de Mine!". Dumneseu este Creatorul, Proniatorul si Stapinul universului. El confera existenta tuturor existentelor. Este vesnic, atotintelept, calauzitor, omniprezent. Numele sau este "Cel ce este", mai este numit : El (Dumnezeu) sau Elohim, sau Adonai (Domnul).
Cominica cu cei alesi prin teofanii, prin semne, prin preotie, in chip deosebit prin ingeri sau trimisi.
Fiind de la inceput un popor de pastori, evreii s-au onchinat lui Dumnezeu in locurile de popas, fara sa aiba sanctuare propriu zise. Abia dupa robi a egipteana, dupa exod, la inceputul peregrinarii prin pustiul Sinai, evreii au construit un cort sfint, ca loc de pastrare a chivotului Legii (in care se aflau cele doua table ale Legii) si de jertfapentru curatirea pacatelor poporului. Cortul, numuit si Cortul maruriei, era compus din doua incaperi, una sfinta si una sfinta sfintelor. In sfinta aveau acces preotii, iar in sfinta sfintelor, numai Marele Preot (arhiereul), iar acesta acesta numai o singura data pe an. Forma cortului era dreptuinghiulara, o treime fiind rezervata sintei sfintelor, iar celelalte doua treimi din spatiu era pentru sfinta. Cortul era portabil, si desigur, pinza din care era facut era inoita dupa trebuinte.
Dupa asezarea difinitiva a evreilor in Canaan si dupa cosolidarea puterii de stat prin instituirea regalitatii, s-a trecut la construirea unui maret templu - templul din Ierusalim. Acest templu a fost o dorinta ipoasa a regelui poet David.
Nevoia de cult, prezenta in oricare oras din palestina, a dus la construirea unor locasuri speciale. Acestea sint sinagogiile. Acolo se pastreaza sulusrile cu texte sfinte si tot acolo se desfasoara cultul oral.
Functia sacerdotala a fost indeplinita individual de fiecare dintre patriarhii Vechiului Testament, incepind de la Avraam, fara sa fie vorbade o preotie specializata. De altfel jertfa si rugaciunea s-au adus in chip traditional astfel, pina la instituirea lui Araon. Acesta din urma s-a instituit prin porunca divina, de catre Moise, in cadrul tribului lui Levi - urmasii unuia dintre cei 12 fii a lui Iacob. Puterea sacedortala suprema a fost conferita lui Aaraon. El a devenit Mare preot (arhiereu) printr-0 sfintire speciala, dupa darea Legii si construirea cortului Marturiei. Consacrarea s-a facut prin ungere cu singe din jertfe unui berbec pe virful urechii drepte, pe degetuol mare de la mina dreapta, si pe degetul mare de la piciorul drept, apoi prin stropire prin mir si singe.
Sub autoritatea Marelui preot se aflau Preotii. Si acestia au fost consacrati in chip special. Marele preot avind citeva semne distinctive si un plus de vesminte pentru al deosebi de toti ceilalti.
Functia profetica a avut un loc cu totul special in religia evreilor. Au existat chiar unele scoli de profeti - unde se desprindea mantica religioasa ebraica, Dar profetii celebri ai evreilor au fost oameni alesi, cu chemare speciala. Cei mai mari au fost urmatorii: Natan, Isaia, Ieremia, Iezichel, Daniel, Iloe elisei, Osea, Amos, Mihea, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi, Ioan Botezatorul. Dar si regele David este socotit uneori intre profeti. Toti acestea au prezis despre venirea lui Mesia - a Unsului lui Dumnezeu, Care avea sa elibereze poporul lui Dumnezeu din robia pacatului. Profetul putea indeplini, in chip extraordinar, unele functii sacerdotale. In special aducerea jertfei.
Jerfele reliioase ebraice au fost intotdeauna animaliere. Un singur caz de jertfa umana este amintit in Vechiul Testament, cind Avraam primeste porunca sa jerfeasca pe insuis fiul sau, Isaac. Dar, cind toate erau gata ingerul Domnului opreste pe jertfitor, pe Avraam, intrucit Dumnezeu a vazut dovada loialitatii saleJertfele din vechiul testament sint jertfe specile, din animale curate, dar si din cereale sau produse derivate din cereale, Au existat jertfe de ardere de tot, unde materialul jertfei se incinera complet, dar si jertfe partiale, unde o parte din trupul animalului - in special grasimea - se ardea, restul fiind consumat ca hrana.