In legatura cu locul si rolul viitoarei armate in cadrul statului roman, cu structura si fizionomia ei, a avut loc in acea perioada un larg schimb de idei, infruntari de opinii, au fost reactualizate conceptii ale revolutiei de la 1848, s-a facut apel la invatamintele trecutului. Subliniind ca "toata garantia independentei noastre nationale, pastrarea si respectarea dreptului si teritoriului nostru stau de azi inainte in puterea si in mana noastra", publicatia "Curierul Principatelor Unite" arata necesitatea de a se efectua o "reorganizare a puterii militare pe bazele unui sistem nou".
La randul sau, ziarul "Reforma" scria: "sa ne armam daca vrem sa traim ca natie; sa ne armam ca sa putem fi gata a infrunta orice pericol".
Parerea ca misiunea armatei romane trebuie sa fie apararea patriei era reluata si de "Anuntatorul roman" :"n-avem a declara razboi, nici a ataca pe nimeni; e vorba, de apararea a tot ce omul are mai sacru - nationalitatea".
Pe plan european se derulau ample actiuni reformatoare care au favorizat si inspirat si reformele romanesti. Prusia si Sardinia desfasurau cu succes procesul de unificare a Germaniei, respectiv a Italiei. Imperiul habsburgic, interesat sa-si prelungeasca existenta, se afla intr-o perioada "liberala", Imperiul otoman cunostea "epoca tanzimatului" iar Rusia incerca o reforma agrara. Dar toate cele trei mari imperii nu erau interesate sa permita in Principatele Unite transformari adanci care sa le primejduiasca pozitiile in zona. Prin urmare factorii responsabili romani au trebuit sa cantareasca implicatiile fiecarui act politic sau militar, folosindu-se de divergentele dintre marile puteri pentru a promova interesele nationale si a largi autonomia tarii. Initiatorul reformelor si al masurilor care aveau sa duca la infaptuirea unor profunde prefaceri in domeniul apararii tarii, la crearea si consolidarea armatei nationale unitare a fost domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Atentia pe care el a acordat-o in permanenta organismului militar era dictata de necesitatile de aparare a tanarului stat roman modern. Armata trebuia astfel reorganizata si intarita incat sa fie capabila sa faca fata oricarei situatii, cu mijloace de lupta perfectionate, cu atat mai mult cu cat Imperiul otoman si Austria, nerecunoscand Unirea, nutreau ganduri de interventie militara. Una dintre primele preocupari ale domnitorului a vizat unificarea imediata a celor doua armate - moldoveana si munteana. Printr-un inalt ordin dat la 4 aprilie 1859 a luat fiinta o tabara militara la Floresti (langa Ploiesti), unde timp de sase luni peste 12 000 de ostasi moldoveni si munteni, dispunand de 26 tunuri, s-au instruit in comun, au executat aplicatii tactice si diferite exercitii militare sub supravegherea nemijlocita a domnitorului. Concomitent cu uniformizarea si perfectionarea procesului de instructie, in tabara s-a realizat coeziunea morala a militarilor, infratirea ostasilor Moldovei cu cei ai Tarii Romanesti - element fundamental al puterii militare a statului national roman. "Tabara de la Floresti - scria poetul si prozatorul Dimitrie Bolintineanu -- fu de o mare utilitate pentru redesteptarea spiritului militar Ostasii, vazandu-se adunati pentru prima oara asa de multi, incepura a-si recunoaste si a-si da valoarea lor ostaseasca. Poporul roman vede cu bucurie pe-ai sai sub arme adunati mi pe picior de lupta. Tabara de la Floresti avea si rolul de a pune in atingere armatele surori spre a le contopi in acelasi sentiment de patriotism".
Situata la jumatatea distantei dintre granitele cu Turcia si Austria, tabara de la Floresti a avut si menirea de a preveni o invazie si a exercita totodata presiuni asupra Austriei angrenata in razboiul franco-sardo-austriac. Trei ani mai tarziu, in 1862, va fi organizata o noua tabara militara la Floreasca (Bucuresti), iar la 29 iulie 1863 va lua fiinta "lagarul permanent, al armatei de 1a Cotroceni", cu un mare si modern poligon do tragere. Pentru realizarea unei conduceri unice a armatei, la 12 noiembrie 1859, s-a infiintat Statul major general, in fruntea caruia a fost numit generalul Ion Emanoil Florescu, iar in 1862, prin contopirea ministerelor de razboi de la Iasi si Bucuresti, s-a format Ministerul de Razboi al Principatelor Unite. Comanda suprema a armatei era detinuta efectiv de catre domnitor. A f ost creata o singura scoala militara si s-au unificat regulamentele militare. Odata cu legea promulgata la 13 mai 1860, privitoare la "Instructiunea., exercitiul si disciplina armatei Principatelor Unite ale Romaniei", au fost introduse regulamentul serviciului interior si cel al comenduirii de garnizoana. Solutia adoptata de Alexandru Ioan Cuza si de sfetnicii sai apropiati - Mihail Kogalniceanu, generalii Savel Manu si I. Em. Florescu - privind unificarea si perfectionarea sistemului militar si fundamentarea principiilor doctrinare de baza a fost aceea a imbinarii traditiei nationale cu experienta acumulata in alte tari, in special in Franta. S-a hotarat introducerea uniformei si a echipamentului unic, iar la 1 septembrie 1862 unitatilor li s-au impartit drapele de un singur fel, care aveau culorile rosu, galben si albastru. Acest act a prilejuit manifestari de un profund patriotism. Intr-o vibranta cuvantare adresata militarilor, A. I. Cuza a spus: "Ofiteri, subofiteri, caporali si soldati ! Astazi va fi una din cele mai insemnate zile din datinile noastre Primind dar steagurile cele noi, aduceti-va pururea aminte ca va incredintez onoarea tarii. Steagul e Romania. Acest pamant binecuvantat al Patriei este stropit cu sangele strabunilor nostri si imbelsugat cu sudorile muncitorului Steagul e inca simbolul devotamentului, ordinei si al disciplinei ce reprezinta oastea Jurati sa pastrati cu onoare si fara pata steagurile voastre si astfel veti corespunde increderii si asteptarii ce am pus cu Tara intreaga in oaste".
O grija deosebita a ,acordat domnitorul incadrarii cu ofiteri, echiparii si dotarii cu armament corespunzator si in cantitati suficiente a efectivelor aflate sub arme. Aceasta grija reiese si din faptul ca un sfert din bugetul tarii era destinat cheltuielilor militare. "Completati cadrele, ingrijiti de echipament si, daca este nevoie, treceti chiar si peste cifra bugetara. Astazi tara isi are steagul ei si romanii se vor strange in jurul lui spre a-1 apara" - spunea el intr-un ordin dat ministrului de razboi in luna decembrie 1860. Efectivele armatei au fost treptat marite (in momentul Unirii, efectivele celor doua armate erau de aproximativ 10 000 de soldati si ofiteri, carora li se adaugau 3 000 de ostasi din formatiunile teritoriale nepermanente. In anul 1865, armata permanenta avea un efectiv de 19 365 de oameni, iar trupele teritoriale - 24 548), in special prin infiintarea de noi unitati si subunitati de diferite arme. Astfel, in 1860, au luat fiinta inca doua regimente de infanterie cu cate doua batalioane, un batalion de vanatori, doua escadroane de cavalerie, ce se adaugau celor doua existente, si primul regiment de geniu din armata romana. Cele patru baterii de artilerie au fost intrunite intr-un regiment de artilerie, luandu-se totodata masuri pentru dotarea flotilei "cu navele trebuincioase".
