MANAGEMENTUL CA STIINTA. MANAGEMENTUL APROVIZIONARII SI DESFACERII, PARTE COMPONENTA A MANAGEMENTULUI FIRMEI

Managementul ca stiinta economica s-a cristalizat relativ recent, dupa anul 1880. O definitie a acestuia este data de Ovidiu Nicolescu: "Managementul firmelor rezida in studierea proceselor si relatiilor de management din cadrul lor, in vederea descoperirii legitatilor si principiilor care le guverneaza si a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici si modalitati de conducere, de natura sa asigure obtinerea si cresterea competitivitatii."[1]

Esenta stiintei managementului o reprezinta studiul relatiilor si proceselor de management dintr-o intreprindere, a mecanismelor care guverneaza actul de conducere.

Functiile principale ale managementului unei entitati sunt:

a. previziunea;

b. organizarea;

c. coordonarea;

d. antrenarea;

e. controlul - evaluarea.

Cele cinci functii ale managementului au elemente comune, cele mai principale sunt:

- activitatile caracteristice fiecarei functii sunt specifice managementului intreprinderii, in activitatea fiecarui manager existand elemente atat de conducere cat si de executie, dar ambele privesc intreg ansamblul entitatii;

- aceste functii au aplicabilitate in toate tipurile de intreprinderi, indiferent de marime sau de sectorul in care isi desfasoara activitatea;

- functiile managementului se manifesta diferit comparativ cu nivelul de ierarhie manageriala, cu rolul pe care il are fiecare component al echipei manageriale in cadrul entitatii.

a functia de previziune.

Stabileste pe baza de calcul si analize economice obiectivele principale ale entitatii, tinand cont de rezultatele obtinute in trecut, de situatia prezenta si de obiectivele care se doresc a fi indeplinite in viitor, reprezinta procesul prin care se determina principalele obiective ale firmei, precum si resursele cat si mijloacele de realizare a lor. Dupa orizontul de timp, obligativitate si gradul de detaliere avem:

- prognoze, orizont de timp de 5-10 ani, putin detaliate, avand caracter normativ sau exploratoriu si se rezuma doar la aspectele importante, se doresc a fi un set de date informative la nivelul intreprinderii si al activitatilor ei viitoare;

- planurile cuprinse intre o luna si cinci ani cu un grad de detaliere superior, au caracter obligatoriu si stau la baza activitatii entitatii;

- programele cu orizont de timp redus, foarte detaliate, cu elemente care prezinta un grad ridicat de certitudine.

b. functia de organizare.

Organizarea inseamna asigurarea celor mai bune conditii pentru punerea in opera a resurselor, astfel incat sa se realizeze obiectivele. Aceasta functie are doua componente:

1. Organizarea structurii si a sistemului informational in vederea subordonarii intreprinderii scopului final, componenta ce se realizeaza la nivelul de varf al conducerii;

2. Organizarea principalelor componente ale intreprinderii: cercetare, dezvoltare, productie, vanzare, personal etc. Se realizeaza la toate nivelurile de conducere si supravegheaza procesele de executie.

Organizarea vizeaza: elaborarea structurilor organizatorice de firma, realizarea rationala a fluxurilor informationale, utilizarea eficienta a capacitatii de munca (resurse tehnice si resurse umane), definirea legaturilor intre compartimentele entitatii, stabilirea relatiilor exogene, inclusiv a celor cu mediul, asigurarea delegarii necesare a competentelor.

c. functia de coordonare.

In perioada actuala, datorita fenomenelor de globalizare, mondializare, a gigantismului intreprinderilor a crescut considerabil si rolul functiei de coordonare, coordonarea fiind procesul prin care se armonizeaza deciziile cu actiunile resurselor umane. Necesitatea acestei functii rezulta din dinamismul activitatii entitatii si al mediului sau inconjurator. Coordonarea poate fi bilaterala cand se desfasoara intre conducator si subordonat, acest procedeu fiind foarte eficient asigurand 100% transmiterea mesajului si mai poate fi multilaterala, prin transmiterea mesajelor in timpul sedintelor de lucru, procedeu tot mai des utilizat in ultima perioada.

d. functia de antrenare.

Obiectivul de baza al acestei functii il reprezinta ansamblul activitatilor de conducere prin care se determina personalul sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate pe baza factorilor care ii motiveaza. Are un caracter operational, motivarea fiind fundamentul antrenarii.

e. functia de evaluare-control.

Ansamblul proceselor prin care sunt masurate performantele entitatii si comparate cu cele stabilite initial, cu obiectivele si standardele propuse. Se constata abaterile, se stabilesc cauzele acestor abateri cat si masurile ce urmeaza a fi luate de management in perioada urmatoare.

Intreprinderea, organizatia economica

Pentru intelegerea mai usoara a celor ce le vom studia in cadrul acestei discipline, ne vom referi cu precadere la fenomenele care au loc in cadrul intreprinderii industriale. In general, disciplinele economice se refera la procesele si fenomenele economice care se petrec intr-o intreprindere industriala sau intr-o organizatie economica. De aceea vom da si o definitie a acestora:

INTREPRINDEREA INDUSTRIALA reprezinta acea entitate economica producatoare, care se caracterizeaza printr-un gen specific de activitate, printr-o functionalitate si organizare tehnologica, prin capacitate de a produce anumite bunuri, de a se conduce si gestiona rational si prin autonomie financiara.

ORGANIZATIA ECONOMICA inseamna asocierea unor agenti economici intr-un cadru institutional convenit de comun acord, in care sunt precizate obiectivele si scopul organizatiei, modul de constituire si administrare a patrimoniului, organele de conducere si modul de functionare etc. Organizatiile economice pot fi nationale sau internationale.

Circuitul economic al intreprinderii

In cadrul intreprinderii exista un circuit economic permanent care are trei faze: aprovizionarea - productia - desfacerea.

a) aprovizionarea: activitatea prin care se asigura elementele materiale si tehnice necesare productiei in volumul si structura, care sa permita realizarea obiectivelor generale ale intreprinderii;

"Activitatea de aprovizionare a firmei reuneste ansamblul atributiilor prin care se asigura procurarea materiilor prime, materialelor, combustibilului, echipamentelor de productie si a altor factori materiali necesari realizarii obiectivelor societatii comerciale sau regiei autonome".

b) productia: ansamblul proceselor de munca din cadrul intreprinderii, prin care se transforma obiectele muncii in produse finite si se creeaza conditiile tehnico-organizatorice si de deservire necesare desfasurarii fabricatiei in bune conditiuni;

c) desfacerea: are ca obiect principal vanzarea produselor din profilul propriu de fabricatie al intreprinderii industriale in conditii de eficienta maxima.

"Vanzarea produselor reprezinta actul prin care se asigura valorificarea rezultatelor productiei; este un moment al activitatii de desfacere care finalizeaza toate actiunile pe care le face intreprinderea de productie, agentul de vanzare pentru ca produsul propriu sa fie solicitat si acceptat de clienti. Prin acesta se realizeaza, de fapt, scopul celui care produce si/sau vinde, respectiv acela de a-si recupera cheltuielile facute cu fabricatia si pregatirea produsului pentru vanzare si obtinerea, in acelasi timp, a unui profit."[2]

Activitatea specifica acestei faze a circuitului economic al intreprinderii industriale asigura baza motivationala pentru organizarea si desfasurarea fabricatiei de produse. Are loc un proces complex, care incepe cu studierea cererii, colectarea si constituirea portofoliului de comenzi pentru produsele care trebuie fabricate, urmand ca acestea sa fie transmise spre productie si apoi spre aprovizionare.