Instrumentele economice de mediu sunt de doua tipuri: coergitive si stimulative.
Instrumentele economice coergitive sunt de tip european si se refera la taxe, penalitati sau alte forme prin care se urmareste conformarea cu legislatia in vigoare.
Instrumentele economice stimulative sunt de tip OECD (ORGANIZATIA ECONOMICA de COOPERARE si DEZVOLTARE) si ele creeaza piata in domeniul mediului.
In cele ce urmeaza sunt prezentate 19 tipuri de instrumente de piata aflate in prezent in curs de aplicare in tari cu economie in tranzitie si in tari in curs de dezvoltare:
1. Drepturi de proprietate:
- schimbari in proprietate, drepturi de folosinta si dezvoltarea acestora.
2. Crearea pietei:
- permise de emisie negociabile.
3. Responsabilitate:
- legislatie pentru reglementarea responsabilitatii:
4. Sisteme de taxare:
- taxe pe efluent
- taxe pe utilizare
- taxe pe produs
- taxe administrative
- taxe pe impact
- taxe pentru acces la resurse
5. Instrumente fiscale:
- taxe de poluare
- taxe pentru intrare
- taxe de import
- sprijin financiar in introducerea tehnologiilor noi.
- subventii pentru cercetarea de mediu si cheltuieli de dezvoltare
6. Sisteme de depozitare - refinantare:
- scheme depozit - refinantare pentru incurajarea reciclarii
- performante de mediu, cheltuieli de reconstructie ecologica
7. Instrumente financiare:
- subventii financiare
- imprumuturi cu dobanzi mici si imprumuturi nerambursabile
- fonduri sectoriale.
Prin aceste instrumente economice se doreste ca sa se reduca poluarea cat mai mult, dar si crearea unor fonduri ce vor fi folosite pentru protectia mediului.
Problema este ca aceste instrumente economice sunt la inceput in multe zone de pe glob si nu sunt inca eficiente: se aplica la inceput si se adapteaza pe parcurs. In unele zone se reuseste, in altele nu, de aceea trebuie multa atentie inainte de a pune in aplicare anumite instrumente economice, pentru a nu face mai mult rau decat bine.
Aceste instrumente economice trebuie sa fie stimulative, sa determine pe poluatori sa actioneze in asa fel incat sa protejeze mediul; prin schimbarea tehnologiilor de productie sa obtina mai mult profit decat daca ar continua sa produca in aceleasi conditii.
Polonia : taxa pe emisiile de SO2
La inceputul anilor '80 a avut loc o resuscitare a politicii nationale privind mediul. Problemele legate de poluarea aerului erau destul de grave din cauza efectelor negative produse de emisiile de SO2 asupra sanatatii oamenilor, asupra padurilor din sud-vestul Poloniei din cauza ploii acide.
Parlamentul polonez a inlocuit inadecvata lege a protectiei mediului cu Legea Protectiei si Managementului Mediului natural, introducand un set extins de reglementari. Aceste noi taxe erau asteptate sa joace un rol important in fiecare domeniu al protectiei mediului, cu noi amendamente ce stabileau un regulament complex privind controlul emisiilor de noxe si taxele pentru emisia de SO2.
Oricum, pana la mijlocul anilor '80 a devenit clar ca noua legislatie nu aducea modificari majore. Emisiile Poloniei de SO2 au scazut numai cu 10% in perioada 1985-1989. In 1992, emisiile de SO2 erau in continuare de 5 ori mai mari decat cotele din Germania si de 6 ori mai mari decat media din tarile europene ce fac parte din OECD.
Studiile facute au aratat ca slaba calitate a aerului era o serioasa amenintare pentru sanatatea polonezilor, fiind depasite standardele de calitate a aerului in 15 din cele 29 regiuni ale Poloniei. Concentratia de SO2 in orase ca Cracovia, depasea cu mult standardele si era de cateva ori mai mare decat in orasele din Germania cu nivel de dezvoltare similara.
Importul si exportul de SO2 a ramas la cote inalte pe toata perioada anilor '80. pana in 1992, s-a inrautatit situatia: exportul de emisii era de doua ori mai mare decat importul. Tarile nordice, destinatarii acestor exporturi, au exercitat presiuni asupra Poloniei si s-au oferit sa acorde asistenta pentru reducerea emisiilor.
Cauza majora a acestui nivel ridicat de SO2 este ca producerea energiei electrice se bazeaza in principal pe arderea carbunelui. In 1992 producerea energiei pentru populatie era responsabila de mai mult de jumatate de emisiile de SO2, incalzirea publica si privata era responsabila de aproximativ 26,6 %, iar producerea de energiei electrica pentru consumatorii industriali de restul 24%.
In 1991, politica nationala de mediu a cordat o mare importanta nevoii de a reduce nivelul de poluare. Unul din obiectivele pe termen mediu, adica pana in 200, este reducerea cu 30 % a emisiilor de SO2, fata de nivelul din 1980. Cresterea semnificativa a taxei de emisie a fost considerata ca un instrument important pentru atingerea acestui obiectiv.
Taxa de emisie
Taxa de emisie a SO2 este una clasica : este un pret ce trebuie platit de poluatori pentru fiecare unitate de SO2 eliberata in aer. Tinta acestei taxe este stimularea economica impotriva poluarii aerului prin arderea de combustibil. Taxa este strans legata si de sistemul de autorizatii pentru intreprinderile care polueaza in mod frecvent. Aceste autorizatii specifica nivelele permise pentru fiecare tip de poluare a aerului, sunt definite sa atinga standardele de calitate pentru aerul ambiant, responsabile cu aceste limite fiind departamente regionale de protectie a mediului.
Pentru a obtine a autorizatie, fiecare firma trebuie sa prezinte un model de dispersie a aerului pentru a determina cota de emisie a firmei respective. Rezultatele sunt apoi revazute si aprobate de un expert independent, inainte ca autoritatea regionala sa acorde autorizatia.
Poluatorii care au o autorizatie valida trebuie sa plateasca o taxa de poluare a aerului, inclusiv taxa de emisie a SO2. Cei ale caror emisii depasesc standardele specificate in autorizatiile lor , vor trebui sa plateasca o amenda. Amenda ce trebuie platita pentru emisiile ce depasesc cu mai mult de 1 kilogram nivelul permis este de 10 ori mai mare decat taxa obisnuita pentru emisia respectiva.
