Comunicarea didactica

COMUNICAREA DIDACTICA

ELEMENTE

TIPURI

PARTICULARITATI

BARIERE IN COMUNICAREA DIDACTICA

ELEMENTE

Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai multe persoane, doua sau mai multe grupuri.

Esentiale pentru actul comunicarii sunt:

1) relatia dintre indivizi sau dintre grupuri,

2) schimbul, transmiterea si receptarea de semnificatii,

3) modificarea voita sau nu a comportamentului celor angajati.

Profesorul este un actor. El joaca un rol. Modul de transmitere a informatiilor, mesajul in sine, prezenta sa, entuziasmul, implicarea, convingerea sa, pasiunea, siguranta, tinuta, postura, sunt elemente care asigura reusita procesului didactic. Toate aceste elemente alcatuiesc comunicarea didactica.

Elementele comunicarii didactice sunt:

. emiterea mesajului didactic de catre profesor sau de o alta sursa de informatie, de la o anumita distanta;

. canalul prin care se transmite mesajul;

. receptarea mesajului de catre elevi;

. stocarea si prelucrarea lui in scopul luarii deciziilor (formularea raspunsurilor de catre elev, a corectarilor sau a completarilor de catre profesor).

Analizata din perspectiva psihopedagogica, comunicarea didactica prin dialog euristic apare ca un model interactiv, profesorul elevul fiind in acelasi timp emitator si receptor, creandu-se intre ei o relatie de schimb de idei, de corectari si completari.

TIPURI

Dupa nivelul interactiunii, comunicarea poate fi intraindividuala, interpersonala, de grup, de masa, si publica sau mediatica.

Dupa finalitati, comunicarea poate fi defensiva, informativa, persuasiva sau de intretinere.

Dupa tipul de cod utilizat, comunicarea poate fi verbala (orala si scrisa), paraverbala si nonverbala.

Dupa continutul dominant, comunicarea poate fi referentiala (atunci cand se face referire la obiectul semnificat), operational metodologica (cand se face referire la operatiile logico deductive care structureaza cunoasterea: definitie, clasificare, explicatie, descriere) si atitudinala (atunci cand se face referire la comportamentul fata de obiect).

Dupa natura transmiterii informatiei, comunicarea poate fi digitala (se refera la continutul comunicarii) si analogica (se refera la relatia dintre partenerii comunicarii, la simbolistica faptelor, trupului, infatisarii ).

Dupa canalul utilizat , comunicarea poate fi directa (nemijlocita) si mediata (cand se folosesc canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatele foto, camerele de filmat etc. ).

Dupa natura relatiilor interpersonale dintre interlocutori, comunicarea poate fi autoritara sau egalitara.

Dupa prezenta sau absenta unor obiective, intalnim: comunicare incidentala; comunicare consumatorie; comunicare instrumentala, comunicare comuniune

Cele mai importante forme de com. raman : comunicare nonverbala si comunicare verbala.

Comunicare nonverbala; se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre acestea, cele mai mult cercetate, fiind corpul uman, spatiul sau teritoriul, imaginea.

Voluntar sau involuntar, cand vb , comunicam prin: expresia fetei, gesturi, pozitia corpului, orientarea, proximitatea, contactul vizual, contactul corporal, miscari ale corpului, aspectul exterior.

Comunicarea prin corp este cea mai complexa, deoarece corpul intervine in 'intalnirile' cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci si ca un produs voluntar travestit, mascat, metamorfozat (prin imbracaminte, machiaj).

Comunicarea prin spatiu si teritoriu. Omul este extrem de grijuliu, cu spatiul in care traieste. El isi delimiteaza si amenajeaza teritorul in functie de nevoi si imprejurari. Tocmai modul de delimitare si amenajare a spatiului 'comunica' multe informatii despre individ. Dintr-o perspectiva sociologica si antropologica, pot fi desprinse trei tipuri de teritorii: tribale, familiale si personale.

Comunicarea prin imagini. Viata moderna a adus cu sine o mare gama de mijloace imagistice de comunicare (afis, fotografii, ilustratii, cinema, televiziune). Comunicarea prin imagini, omniprezenta, creaza un paradox: desi mai putin interactiva, deoarece se exercita intr-un singur sens, ea este mult mai eficienta, deoarece afecteaza un numar extrem de mare de persoane.

Mijloacele nonverbale ale comunicarii au urmatoarele roluri:

1) de a transmite ceva (idei, informatii, trasaturi de caracter);

2) de a nuanta si preciza comunicarea (care devine aprobativa sau dezaprobativa, receptiva sau nereceptiva);

3) de a ajuta persoanele sa se exprime si sa se inteleaga reciproc mult mai bine (pentru realizarea acestui ultim rol, mijloacele verbale trebuie sa le insoteasca pe cele verbale, in nici un caz nu pot actiona independent).

De Vito stabileste sase functii ale comunicarii nonverbale asociate celei verbale. Astfel, ea accentueaza, completeaza, contrazice. regleaza, repeta, substituie comunicarea verbala

Comunicarea verbala (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit in comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia si realizarea conduitelor verbale.

In cadrul comunicarii verbale distingem:

- comunicarea orala

- comunicarea scrisa

Comunicarea orala prezinta urmatoarele caracteristici:

- sunt rostite in fata unor grupuri de oamaeni

- se apeleaza la procedee specifice tehnicii vorbirii libere

- utilizeaza variate modalitati de expresie lexicale, stilistice etc

- implica adeziunea afectiva si nuantarea vorbirii

- au o importanta valoare sociala si individuala contextuala sau oficiala

Dupa Neacsu, se disting urmatoarele particularitati ale comunicarii orale:

- Metodele vor fi concordante contextului si valorilor spatiului socio-cultural in care se misca agentii educationali

- Metodele vor respecta parametrii distantei optime intre agentii comunicarii educationale

- Metodele vor valorifica particularitatile sursei emitatoare de mesaj

- Metodele vor tine seama de particularitatile receptorului

- Metodele vor tine seama de finalitatile si continutul comunicarii, in stransa corelatie cu specificul manifestarilor constiintei si conduitei de grup

Comunicarea scrisa presupune cunoasterea unui cod specific de catre cel care face apel la ea.

Comunicarea scrisa trebuie sa aiba in vedere raportul optim dintre informatie si timp:

- intre necesar si redundant

- intre transinformational si productiv informational

Obiectivele comunicarii scrise sunt:

- intelegerea

- perceperea diferitelor niveluri de abstractizare ale variatelor tipuri de limbaj

- intelegerea raporturilor intre valorile lexicale si cele sintagmatice

- distingerea esential-accesoriu intr-un text scris

- insusirea tehnicilor de lucru bazate pe informatii scrise, dictionare, carti etc

- stapanirea tehnicilor de formulare a intrebarilor

- abilitatea de a rezuma si formula o concluzie

Comunicarea paraverbala

Informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu:

- caracteristicile vocii

- particularitati de pronuntie

- intensitatea rostirii

- ritmul si debitul vorbirii

- intonatia

- pauza

Canalul folosit este cel auditiv.

Acelasi mesaj, identic codificat verbal, in funcite de implicatia paraverbalului isi modifica semnificatia, devine altceva (supracodificare)

Asa dupa cum afirma Mead, principiul vietii sociale este comunicarea, ceea ce inseamna ca insasi viata sociala se constituie si se structureaza prin intermediul limbajului. Ne referim in acest context nu la limbajul "savant" al specialistilor in gramatica ci la limbajul natural, comun, utilizat in viata cotidiana. Limbajul inseamna mai mult decat formele sale verbale si implica o serie de alte forme simbolice (gesturi, mimica, intonatie, pauze, taceri). Sensul mesajelor informationale vehiculate prin intermediul limbajului este intotdeauna dependent de contextul situational in care acesta este utilizat. Sensul oricarei actiuni sau practici comunicationale aflate in desfasurare comporta o anumita marja de incompletitudine, care poate fi depasita numai dupa ce actiunea s-a produs insa o actiune sau un mesaj incheiat deschide un nou orizont de incompletitudine.

Limbajul nonverbal si paralimbajul pot completa, sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala.

Paralimbajul se refera la ton, accent, viteza vorbirii, ritm, pauze, mod de construire a frazelor, dictie, muzicalitatea vorbirii. Tonul este un element comunicational extrem de important in cadrul comunicarii didactice. De exemplu, un ton grav, il poate face pe elev sa considere ca ideile transmise in momentul respectiv sunt foarte importante. Accentul este un alt element important, deoarece in cadrul comunicarii profesorul va marca elementele cele mai importante transmise prin accentul folosit. Astfel, un ton rastit, o vorbire uniforma, fara intonatie, sau mormaita, neingrijita, neacademica, nepoliticoasa sau ironica vor dauna comunicarii didactice si interactiunii profesor-elev.Ticurile verbale sau nonverbale, pauzele, balbele, repetitiile de continut nedozate sau neintentionate, reprezinta un alt element de insucces comunicational.

In cadrul comunicarii nonverbale sunt utilizate mai multe din cele cinci simturi vaz, auz, miros, pipait, gust. Experienta umana opereaza cu trei canale senzoriale: canalul vizual, auditiv si kinestezic (tactil, gustativ, olfactiv, emotional). Desi informatiile percepute prin cele trei canale nu sunt constientizate toate odata, ci pe rand, totusi se poate trece foarte usor de la un sistem senzorial la altul. Decodarea limbajului nonverbal presupune cunoasterea structurilor de baza, repetitive ale codurilor non- verbale si de aceea analiza lui reprezinta o etapa importanta in analiza comunicarii, si totodata, o performanta a teoriilor comunicarii.

Expresivitatea comunicarii didactice este influentata de tinuta fizica, expresivitatea fetei, gesturi, stralucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc semnificatia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intra in clasa   si se aseaza la catedra sau se lipe ste de tabla si ramane acolo toata ora, isi diminueaza mult din forta discur- sului. Limbajul nonverbal are semnificatii la fel de profunde ca si cel verbal.

Daca se are in vedere stilul comunicational, dar si distanta dintre locutor si interlocutor, comunicarea poate fi:

- Necooperanta - in cazul in care emitatorul nu cunoaste receptorul (ca in cazul emisiunilor de radio de exemplu), discursul fiind atent elaborat deoarece nu exista posibilitatea de ajustare pe parcurs gratie feed-backului.

- Formala - in cazul unui auditoriu numeros ale carui perceptii sunt cunoscute vorbitorului. Mesajul, in aceasta situatie, este alcatuit cu grija, fiind necesara evitarea expresiilor argotice sau prea familiara, repetitiile, dar si ezitarile sau lasarea unor fraze neterminate. Este specifica mediului academic, universitar.

- Consultativa - in cazul discutiilor cu caracter profesional, de afaceri sau negocieri, comunicarii didactice. Participarea interlocutorilor este activa. Pentru evitarea balbelor, ezitarilor, a dezacordurilor gramaticale, redundantei, este necesar a ordonarea dinainte a ideilor.

- Ocazionala - specifica conversatiei intre cunostinte, in care partenerii trec liber de la un subiect la altul, pot aparea expresii argotice, expresii eliptice sau acceptiuni speciale ale termenilor, accesibile numai interlocutorilor.

- Intima - specifica conversatiei in cadrul familiei.

Dupa prezenta sau absenta interlocutorilor, comunicarea orala poate fi dialog sau monolog. Monologul la randul sau imbraca diverse forme, dupa contextul comunicational si stilul in care este elaborat mesajul: conferinta, expunere, povestire, predica, pledoarie, alocutiune, toast, discurs etc.

Dintre acestea discursul este forma cea mai elaborata si mai preten tioasa si imbraca diverse forme.

Dupa raportul dintre locutor/interlocutor si pozitia lor fata de obiectul cunoasterii, discursul poate fi: specializat (adresat specialistilor), didactic (educativ) si de vulgarizare (adresat marelui public).

Dupa raportul argumentatiei, discursul poate fi constructiv, polemic si persuasiv.

Dupa distanta dintre locutor si enunt, discursul poate fi asumat (la persoana I) si neasumat (la persoana a III a).

Dupa natura relatiilor dintre locutor/interlocutor si forma puterii pe care o exercita emitentul asupra receptorului:

- discurs de manipulare - in cazul in care receptorul este influentat la modul inconstient si chiar in pofida intereselor sale, iar puterea este perversa;

- discurs de persuadare - in cazul puterii carismatice, iar influentarea se realizeaza cu implicarea constienta a receptorului;

- discurs de comanda - in cazul puterii institutionalizate, cand acceptarea mesajului este neconditionata;

- discurs de incredere - in cazul puterii responsabile, cand relatia emitent-receptor este egala.

O caracteristica speciala a discursului didactic o reprezinta dimensiunea convingerii s persuadarii. Si acesta deoarece insusi scopul comunicarii didactice este acela de a forma convingeri prin organizarea activitatii didactice si alegerea acelor procedee favorabile formarii convingerilor privind toate domeniile cognitiei si practicii umane. Atunci cand formarea de convingeri nu este posibila, se apeleaza la persuadare, prin care intelegem influentarea persoanei mai mult decat prin formare de convingeri, prin argumentare, dar si prin vizarea afectivitatii, de exemplu atunci cat apelam la flatare pentru a convinge mai usor. Persuasiunea inso teste convingerea atingand atat ratiunea cat si sentimentele.

Principala problema pe care o presupune studiul comunicarii este aceea a stabilirii continutului si a mijloacelor prin intermediul carora acesta este transmis. Cat priveste continutul, aceasta are un continut informational, un continut afectiv-emotional, un continut motivational si un continutul volitiv. In general, se comunica trei tipuri de informatii: cognitive; indiceale; injonctive sau conative.

Mijloacele comunicarii se clasifica, dupa doua axe opuse: vocal versus nonvocal si verbal versus nonverbal. Din combinarea acestor doua axe rezulta urmatoarele categorii de mijloace de comunicare:

1) vocal-verbal: cuvantul fonetic ca unitate lingvistica

2) vocal-nonverbal: intonatii, calitatea vocii;

3) nonvocal-verbal: cuvantul scris ca unitate lingvistica;

4) nonvocal-nonverbal: expresia fetei, gesturile, atitudinile.

Exista si o alta clasificare a mijloacelor de comunicare: lingvistice, paralingvistice mai mult sau mai putin constiente, intelese de membrii unei culturi: nonverbal-vocale, nonvocale; extralingvistice, care scapa locutorului in timpul comunicarii: vocale, nonvocale.

PARTICULARITATI

Comunicarea didactica are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale comunicarii interumane:

. se desfasoara intre doi sau mai multi agenti: profesor si elevi, avand ca scop comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbala, scrisa, non-verbalk, paraverbala si vizuala, dar mai ales forma combinata;

. mesajul didactic este conceput, selectionat, organizat si structurat logic de catre profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevazute in programele scolare;

. stilul didactic al comunicarii este determinat de conceptia didactica a profesorului si de structura lui psihica;

. mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ- demonstrativa si este transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltarii intelectuale a acestora si nivelului de cunostinte pentni a fi inteles de elevi;

- comunicarea se regleaza si autoregleaza cu ajutonil unor retroac¬tiuni (feed-back si feed-farward), inlocuind blocajele care pot apare pe parcurs.

In cadrul interactiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogica indeplineste mai multe functii:

. functia informativa, de transmitere a mesajului didactic si educativ;

. functia formativa, de stimulare a gandirii si a imaginatiei la elevi;

. functia educativa, de transmitere a influentelor educationale, de coeziune si afirmare a grupurilor scolare;

. functia de evaluare si reglare a procesului de predare - invatare;

. functia de rezolvare a problemelor educationale si a conflictelor scolare.

Regulile comunicarii didactice eficiente sunt:

- sa asculti, adica sa tii cont de parerea si interesele celorlalti;

- sa observi adica sa te intereseze ceea ce se intampla in cadrul situatiei de comunicare si sa intelegi starea receptorilor;

- sa analizezi si sa cunosti situatia receptorilor;

- sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul comunicarii;

- sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.

Competenta comunicationala pentru profesor presupune achizitii de cunostinte si abilitati din mai multe domenii:

- cunoasterea influentei contextului comunicational asupra continutului si formei comunicarii, precum si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;

- cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale in cadrul comunicarii didactice;

- cunoasterea psihologiei umane si scolare, abilitate de relationare cu elevii;

- cunoasterea culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal difera de la o cultura la alta, iar ceea ce este considerat eficient in comunicare pentru o cultura poate fi ineficient pentru o alta.

Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer anumite caracteristici:

1. Ale profesorului:

- claritatea mesajelor

- precizia acestora

- utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor

- utilizarea unui limbaj adecvat ( corect din p.d.v stiintific)

- structurarea logica a mesajelor transmise;

- prezentarea interesanta a continutului instruirii;

- asigurarea unui climat adecvat comunicarii

2. Ale elevilor:

- sa aiba capacitate de concentrare (pentru a putea recepta si intelege mesajul profesorului);

- sa posede cunostintele anterioare necesare invatarii ce urmeaza;

- sa fie motivati pentru a invata ( in general si la un anumit obiect de studiu, in particular);

- sa cunoasca limbajele utilizate (de profesor sau de calculator, cazul instruirii asistate de acesta

In comunicarea didactica profesorul trebuie sa-i faca pe elevi sa simta ca are o vocatie in aceasta directie, ca este un partener de incredere, care doreste un dialog autentic. Competenta de comunicare se va manifesta si prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciati profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici sa se simt a judecati, nici manipulati, nici sfatuiti, ci cei care le ofera sentimentul de siguranta si libertatea comunicarii.

BARIERE IN COMUNICAREA DIDACTICA

Comunicarea poate fi obstructionata sau doar perturbata de o serie de factori care se interpun intre semnificatia intentionata si cea perceputa putand fi legati de oricare dintre componentele comunicarii (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor.

Dintre acestia cei mai importanti sunt :

Efectele de statut - uneori statutul prea inalt al emitatorului in raport cu receptorul pot cauza rastalmaciri ale mesajului de catre acesta din urma.

Probleme semantice - specialistii au tendinta sa foloseasca un jargon profesional, crezand ca si ceilalti il pot intelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima intr-un mod mai sofisticat, greu de inteles pentru persoane cu un nivel de scolarizare scazut.

Distorsiuni perceptive - cand receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de deschidere in comunicare, neputandu-i intelege pe ceilalti in mod adecvat.

Diferente culturale - persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri diferite.

Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor - trebuie alese canalele corecte pentru fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales - o situatie urgenta nu are sorti sa fie indeplinita daca este ceruta la sfaritul orelor de program sau la sfarsitul saptamanii.

Lungimea excesiva a canalelor - o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.

Factori fizici perturbatori - iluminatul necorespunzator, zgomote parazite, temperaturi excesiv de coborate/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atentia - telefon, cafea, ceai etc.

Principalele bariere umane in cadrul unei comunicari eficiente sunt :

- fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata intilnirii, etc.

- semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte.

- determinate de factori interni: implicare pozitiva (ex: Imi place Ion, deci il ascult); implicare negativa (ex: Mirela m-a birfit acum 1 an, deci interpretez tot ce spune ca fiind impotriva mea).

- frica

- diferentele de perceptie

- concluzii grabite

- lipsa de cunoastere

- lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul emitatorului).

- emotii (emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii).

- blocajul psihic

- tracul

Blocajele de comunicare, sau distorsiunea informatiei se pot produce atunci cand:

. emitatorul (profesorul) nu stapaneste continutul mesajului didactic transmis;

. acesta nu este expus clar, inteligibil si sistematizat;

. emitatorul vorbeste prea incet, prea tare sau prea repede;

. nu prezinta la inceput scopul mesajului si nu creeaza motivatii pentru a trezi interesul pentru comunicare;

. emitatorul nu sincronizeaza diferitele tipuri de comunicare (verbala, paraverbala, nonverbala, vizuala etc.);

. mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat;

. mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract si nu trezeste interes, producand plictiseala;

. comunicarea este numai unidirectionala, producand pasivitate;

. elevii nu sunt angajati in comunicare prin dialog sau prin intrebari retorice;

. eficienta comunicarii este blocata si de fondul stresant creat de emitator (plictiseala, oboseala, nerabdare, teama de a nu gresi in expunere etc.);

. elevii nu au cunostintele necesare pentru a intelege mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate temeinic si ca urmare se produc interferente.

Intre obstacolele ce apar mai frecvent in comunicarea didactica, mentionam:

- supraincarcarea (determinata de criza de timp, dar si de dorinta unor profesori de a nu omite lucruri importante);

- utilizarea unui limbaj incifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;   

- dozarea neuniforma, in timp, a materialului de predat;

- starea de oboseala a elevilor /studentilor sau indispozitia profesorului;

- climatul tensionat sau zgomotos.

Pentru perfectionarea comunicarii didactice, este necesara cunoasterea respectarea unor reguli de catre profesori, intre care mentionam:

- vorbirea corecta, deschisa si directa (care previne sau reduce  distorsiunea mesajelor);

- incurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaste in ce masura mesajele transmise au fost corect receptionate si intelese);

- ascultarea atenta, rabdatoare si incurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a intelege exact sensulacestor mesaje;

- folosirea mai multor forme de comunicare didactica pentru acelasi tip de mesaje (de regula, orala si vizuala, concomitent);

- repetarea mesajelor mai complexe

2. Gestionarea conflictelor si prevenirea violentei in scoala.

Managementul conflictelor

In opinia lui H. Stern, conflictul reprezinta 'un punct de vedere comportamental ca o forma de opozitie care este centrata pe adversar'. Baza conflictului o reprezinta incompatibilitatea scopurilor, intentiilor sau valorilor partilor care se confrunta. Conflictul a fost descris ca o stare tensionala care apare atunci cand doua sau mai multe parti ale organizatiei intra in interactiune pentru a lua o decizie, a realiza un obiectiv sau a solutiona o problema si interesele partilor sunt diferite, actiunile unei parti determina reactii negative intr-o alta parte si partile incapabile sa solutioneze controversa se critica reciproc. Generalizand, conflictul este starea tensionata generata de interferenta dintre doua sau mai multe probleme majore.

Schmidt si Kochan identifica doua feluri de conflicte :esentiale; afective.

Conflictele esentiale sunt determinate de existenta unor obiective diferite, pentru diferite segmente de personal sau pentru personal, pe de o parte si organizatie, pe de alta parte. Conflictele sunt cu atat mai grave cu cat una dintre parti cauta sa obtina avantaje, pe seama exploatarii viciilor de organizare a celeilalte parti. Personalul si organizatia nu trebuie sa fie si nu sunt parti antagoniste ; diferitele compartimente ale organizatiei nu sunt, nici acestea in opozitie, ci intr-o eventuala competitie. Nu orice neintelegere dintre parti reprezinta un conflict esential in sensul juridic al acestui cuvant. Conflictul apare atunci cand una dintre parti recurge la un mijloc de presiune. Conflictul este intretinut de managementul autoritar al organizatiei.

Reducerea si indepartarea starii conflictuale pot fi realizate daca sunt indeplinite simultan urmatoarele conditii:

- partile fac declaratii sincere;

- partile recunosc ca singura cale de rezolvare a conflictului este dialogul;

- partile fac toate eforturile pentru a identifica mijloacele prin care obiectivele pot sa devina proprii amandurora.

Cauzele conflictelor esentiale sunt multiple :

- lipsa de comunicare ;

- lipsa comunicarii oneste ;

- comunicarea defectuoasa( intermitenta, indirecta sau trunchiata) ;

- diseminarea zvonurilor si a informatiilor false ;

- diferentele majore dintre sistemele de valori recunoscute de parti ;

- managementul autoritar ;

- managementul improvizat, neprofesionist, ambiguu ( lipsa de claritate in transmiterea deciziilor, existenta unor paralelisme intre posturi si grupuri etc.) ;

- dependenta organizatiei de resurse exterioare acesteia ;

- imposibilitatea atingerii obiectivelor asumate de organizatie, datorita resurselor limitate sau prost planificate ;

- lipsa politicii privind dezvoltarea resurselor umane ;

- perceptiile si interpretarile gresite ;

- existenta unui climat de neincredere ;

- competitia profesionala insasi, care poate genera dezechilibre in relatiile de munca;

- ambiguitatea responsabilitatilor.

Solutionarea conflictelor trebuie sa parcurga urmatoarele faze :

- recunoasterea existentei conflictului ;

- identificarea cauzei conflictului ;

- adoptarea deciziei de confruntare ;

- confruntarea primara propriu-zisa ;

- evaluarea rezultatelor partiale ;

- adoparea deciziei pentru faza secundara a confruntarii ;

- confruntarea principala ;

- evaluarea rezultatelor.

Partile (managerii si liderii sindicatelor) sunt responsabile de gestionarea fazelor conflictului. Acestora le revine, in primul rand , sarcina de a analiza eventualele cauze care ar putea duce la aparitia unui conflict colectiv de munca, inclusiv al unui conflict intre grupuri. Aceasta faza presupune evaluarea interna a organizatiei, adica a obiectivelor, resurselor, structurilor, fluxurilor informationale, legaturilor functionale si altele.

Liderii organizatiei si ai sindicatelor trebuie sa evite apelarea la factorii politici invocati in conflictul de munca, sa evite desfasurarea discutiilor cu fractiuni sindicale sau cu organizatii care nu au competenta in materie.
Conflictul de munca poate fi rezolvat prin negociere cu reprezentantii legali ai sindicatelor; daca aceasta metoda nu poate conduce la identificarea cailor de rezolvare, se poate cere un mediator care sa preia procedurile de cautare a cauzelor primare si a mijloacelor de solutionare a problemelor divergente.

Clarificarea obiectului conflictului reprezinta ingustarea ariei de disputa si largirea spectrului posibilitatilor de rezolvare. Acest proces este iterativ : pe masura eliminarii treptate a divergentelor minore sau conexe, se extind caile de solutionare a conflictului.

Managerii cu stil managerial evoluat vor aborda conflictul cu profesionalism, fara compromisuri subiective care sa afecteze imaginea organizatiei si fara incalcarea legalitatii, cu scopul de a identifica toate cauzele generatoare si gasirii solutiilor de durata, prin negocieri.

Compromisul se manifesta totusi, in scopul satisfacerii partiale a intereselor ambelor parti. Exista mai multe metode de solutionare a conflictelor, ca procese manageriale si care se justifica , fiecare, in situatii diferite, ca de exemplu :

1. « Aplanarea » ca proces managerial este justificat in situatiile :

- cand o actiune rapida este vitala ;

- cand o actiune nepopulara trebuie aplicata ;

- cand managerul are dovezi ca actiunea este in folosul personalului ;

- impotriva persoanelor care obtin avantaje nemeritate.

2. "Colaborarea" ca atitudine manageriala este recomandata atunci cand:

- obiectivul este acumularea de noi cunostinte;

- obiectivul este realizarea unor relatii socio-profesionale importante ;

- obiectivul este realizarea climatului de incredere.

« Colaborarea » demonstreaza dorinta partilor de rezolvare a problemelor, de cautare a solutiilor integratoare si convingerea lor ca administrarea corecta a conflictelor poate conduce la progres. Grupurile isi accepta, reciproc, dar cu dificultate, obiectivele, ideile si solutiile, pentru a identifica caile comune de urmat.

3. « Evitarea » ca atitudine manageriala se manifesta atunci cand :

- apar atitudini neprincipiale ;

- nu exista o evidenta cale de rezolvare ;

- sunt necesare informatii suplimentare ;

- altii pot rezolva mai bine conflictul ;

- se asteapta ca problemele sa nu mai fie acute.

« Evitarea » consta in retragerea partilor din conflictul manifest ; salariatii sau reprezentantii lor nu incearca sa inteleaga ratiunile opiniilor managerilor, iar acestia din urma refuza sa recunoasca existenta starii conflictuale. O privire superficiala asupra ansamblului conduce la impresia ca una dintre parti a cedat, iar cealalta si-a dovedit superioritatea ; in realitate conflictul nu a fost solutionat, caracterul acut al acestuia devenind cronic.

4. « Medierea » ca atitudine manageriala se poate aplica atunci cand :

- managerul constata ca a gresit ;

- problema este mult mai importanta pentru salariati decat pentru manageri ;

- pentru asigurarea climatului de dialog ;

- pentru a permite salariatilor sa invete din greseli.

Metoda "medierii " presupune antrenarea unor persoane din afara organizatiei pentru apropierea partilor aflate in conflict. Mediatorul se intalneste pe rand cu reprezentantii fiecarui grup; printre atributiile acestuia pot fi enumerate:

- pregatirea discutiilor comune;

- conducerea discutiilor comune;

- stimularea empatiei, prin incurajarea reprezentantilor partilor sa accepte punctele de vedere adverse ;

- eliminarea tensiunii dintre parti;

- formularea propunerilor care sa satisfaca ambele parti.

Medierea presupune acceptarea explicatiilor, argumentarilor si concesiilor.

5."Compromisul" se poate aplica atunci cand:

- sarcinile sunt importante, dar rezolvarea lor poate duce la disfunctionalitati majore;

- pentru a obtine o solutie temporara;

- ca ultima solutie, atunci cand cooperarea sau competitia sunt nerealizabile.

"Compromisul" presupune acceptarea negocierii si cautarea realizarii unor acorduri. Este modalitatea cea mai raspandita de solutionare a conflictelor, mai ales atunci cand resursele reclamate in disputa sunt insuficiente. Grupurile opozante renunta la cate o parte din propriile obiective, pentru a permite relansarea activitatii.

De multe ori, negocierea directa dintre partile aflate in conflict se dovedeste a fi dificila, pentru ca ambele parti tin la propriile puncte de vedere. In aceste situatii, partile dau dovada de bune intentii daca apeleaza la un moderator- persoana neutra care conduce rundele de dialog- pentru a pune in lumina problemele solutionate si invitand la continuarea identificarii solutiilor pentru cele nerezolvate.

Moderatorii trebuie sa aiba calitati multiple :

a) - sa cunoasca bine domeniul de activitate in care a aparut conflictul de munca ;

b)- sa cunoasca bine prevederile legislative in materie de organizare si de functionare a organizatiilor ;

c) - sa cunoasca bine prevederile dreptului muncii ;

d) - sa dea dovada de calm ;

e) - sa fie perseverenti ;

f) - sa aplice consecvent principiile morale ;

g) - sa fie precauti si atenti, pentru a nu fi indusi in eroare si pentru a nu permite exercitarea unor presiuni asupra partilor ;

h) - sa aiba argumente puternice pentru toate afirmatiile pe care le fac ;

i) - sa dovedeasca flexibilitate si toleranta, in egala masura fata de opiniile ambelor parti, fara a instiga si fara a permite incalcarea legilor ;

j) - sa aiba capacitatea de a seiza momentul in care se poate declara depasita rezolvarea unei probleme si sa consemneze progresul obtinut ;

k) - sa dea dovada de discretie in cadrul negocierilor si sa nu incerce sa apara ca persoane providentiale ;

l) - sa nu dea declaratii mediilor de informare, fara consimtamantul partilor ;

m)- sa dea dovada de fermitate, dar sa nu fie autoritari ;

n) - sa atraga atentia partilor asupra efectelor pe care solutiile de rezolvare care urmeaza a fi adoptate le pot avea asupra organizatiei, asupra personalului si asupra mediului exterior.

Un conflict apare atunci cand dezacordul intre parti(indivizi grupuri etc.) se acutizeaza, imbraca forme violente (incepand cu violenta limbajului si sfarsind cu bataia, iar in cazul statelor, cu razboiul ) .

Cauzele conflictelor sunt foarte diverse :

. interpretarea diferita a realitatii;

. informatiile insuficiente sau chiar lipsa lor, confuzii;

. prejudecatile, stereotipiile preluate necritic;

. neimplicarea efectiva in clarificarea ideilor;

. dezinteresul manifestat de cineva;

. comunicarea defectuoasa;

. frustrarile repetate;

. lipsa de incredere in sine si in ceilalti;

. toleranta scazuta;

. presiunea timpului;

. situatiile stresante;

. diferentele de temperament;

. diferentele de valori ;

. invadarea spatiului personal etc.

Analiza lor in parte, poate oferi atat modalitati de prevenire a conflictelor, cat si solutii ale conflictelor deja existente.

Dupa numarul de persoane implicate intr-un conflict, acestea sunt de mai multe tipuri:

. intre doi indivizi;

. intre un individ si un grup;

. intre doua sau mai multe grupuri;

. intre clase sociale;

. intre etnii;

. intre state;

. intre grup-clasa si stat etc.

In ceea ce priveste formele de manifestare, amintim :

. disputa;

. cearta;

. protestul;

. refuzul de a comunica;

. greva;

. bataia;

. razboiul;

Violenta scolara

Mass-media , cercetarile si statisticile oficiale raporteaza o crestere spectaculoasa a fenomenului in ultimile trei decenii in mai multe tari ale lumii , astfel incat escaladarea violentei in scoala a devenit cea mai vizibila evolutie din campul educatiei formale.Daca, in fazele de inceput ale educatei scolare , predomina violenta profesorului asupra elevilor , democratizarea educatiei a antrenat o depalasare a violentei catre elevi , canalizand-o dinspre elevi spre profesori.

Violenta in scoala este o problema careia i s-a facut o publicitate considerabila in multe tari : SUA, Franta , Anglia etc. si ,din nefericire, aceasta lista s-a completat si cu Romania.Numeroase posturi de televiziune prezinta diverse scene de violenta petrecute in scoala de la cele mai usoare forme de violenta pana la cele mai violente .

Exista numeroase definitii ale violentei. Eric Debarbieux , specialist in problematica violentei in mediul scolar , ofera o definitie prin care surprinde ansamblul fenomenului violentei :

Violenta este dezorganizerea brutala sau continua a unui sistem personal , colectiv sau social si care se traduce printr-o pierdere a integritatii , ce poate fi fizica, materiala sau psihica. Aceasta dezorganizare poate sa opereze prin agresiune , prin utilizarea fortei ,constient sau inconstient , insa poate exista si violenta doar din punctul de vedere al victimei , fara ca agresorul sa aiba intentia de a face rau. Este dificil sa se realizeze discriminari intre cele doua concepte agresivitate si violenta.

M.Floro incearca o diferentiere in baza a trei criterii :

1. un criteriu functional: agresivitatea este o potentialitate ce permite dirijarea actiunii ; ea tine mai mult de gandire , de analiza , in timp ce violenta este de ordinul actiunii noastre , o actiune adaptata obiectivului ce trebuie atins.

2. un criteriu de ordin topologic : agresivitatea ar fi mai ales interna , in timp ce violenta e mai ales externa.

3. un criteriu etic : in timp ce agresivitatea , inteleasa ca potentialitate care ii permite individului sa infrunte problemele,poate fi considerata acceptabila, violenta, in calitatea ei de actiune ce produce durere, este inacceptabila.

Exista trei teorii explicative ale comportamentului agresiv :

- agresivitatea este inascuta, pozitie sustinuta de autori precum Sigmund Freud si Konard Lorenz. In viziunea lui Freud oamenii se nasc cu instinctul de a agresa si de a fi violenti.
- agresivitatea e un raspuns la frustrare.Cei care sustin aceasta afirmatie pleaca de la convingerea ca agresivitatea este determinata de conditiile externe.
Cea mai populara si cea mai cunoscuta este teoria frustrare- agresiune formulata de J.Dollard. Teoria lui Dollard a fost supusa ulterior unor revizii.
- agresivitatea este un comportament social invatat. Aceasta pozitie este legata , in special, de numele lui A.Bandura, care formuleaza teoria invatarii sociale a agresivitatii. Conform acestei teorii , comportamentul agresiv se invata prin mai multe modalitati :

-direct prin recompensarea sau pedespirea unor comportamente ;

-prin obervarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor.

Violenta scolara este de cele mai multe ori nefatala, dar poate cauza serioase prejudicii dezvoltarii persoanei. Jacques Pain identifica doua tipuri de violenta in mediul scolar:

a. violentele obiective care sunt de ordinul penalului ( crime si delicte) si asupra carora se poate interveni frontal

b. violentele subiective, care sunt violente mai subtile , de atitudine, si care afecteaza climatul scolar. Sunt incluse aici dipsretul , umilirea, sfidarea, lipsa de politete, absentele de la ore.

Violenta fizica si cea verbala sunt doua dintre cele mai des intalnite tipuri de violenta in scolile din Europa. Un studiu britanic a ajuns la concluzia ca in fiecare an 10 elevi au tentative de suicid determinate de actele de violenta de la scoala; acelasi studiu arata ca 80% din victimele violentelor considera violenta verbala mai stresanta decat atacurile fizice, iar 30% din victime afirma ca agresiunile le afecteaza capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor scolare.

Pe ansamblu, datele existente demonstreaza ca violentele scolare au o tendinta constanta de crestere , atingand rata cea mai inalta la nivelul invatamantului gimnazial si liceal ; din punct de vedere al distributiei pe sexe ,violentele sunt cele mai des intalnite la baieti , atingand frecventa maxima in jurul varstei de 15 ani.

Sub eticheta "violenta" descoperim o diversitate de forme de conduita, care descriu, sub aspectul intensitatii, o linie continua:

-la intensitatea cea mai mica, violenta presupune confruntarea vizuala, poreclirea , tachinarea, ironizarea, imitarea in scop denigrator ;

-refuzul de a acorda ajutor, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, palmuirea, impingerea, injunghierea si impuscarea sunt forme de intensitate crescuta ale violentei.

Mai cu seama in prezent, cultura adolescentilor pare a fi centrata pe violenta, fenomen la care au contribuit familia , scoala , industria divertisemntului si mass-media.

Adolescenta este o perioada de transformari pe plan social , fizic , si psihic.Transformarile fizice care incep la pubertate sunt adesea foarte brutale si adolescentii le traiesc ca pe o mare metamorfoza. Transformarile pot determina sentimente de jena, timiditate , refuzul comunicarii etc. Deosebit de importanta in aceasta perioada este relatia pe care adolescentul o are fata de propriul sau corp aflat in transformare. Legat de acest aspect asistam la preocupari deosebite in ceea ce priveste machiajul , coafarea parului , imbracamintea. Emotiile se manifesta in aceasta perioada cu un mare dinamism. Au loc treceri bruste de la stari de fericire la stari de descurajare sau deprimare , de la sentimentul de putere la cel de indoiala, de scadere a stimei fata de sine.

Pentru a face fata acestor emotii, adolescentii dezvolta reactii de agresivitate si de opozitie fata de tot ceea ce inseamna autotritate(parinti, profesori, institutii). Sub aspect temporal adolescenta, este perioada de varsta situata intre copilarie , pe care o continua si varsta adulta , respectiv intre 12 - 13 ani si se termina intre 18 - 20 de ani ( acesta incheiere sau terminare este relativa , deoarece atat aparitia cat si durata adolescentei variaza in functie de sex , rasa , conditii geografice si mediul social - economic). Este o perioada de restructurare afectiva si intelectuala a personalitatii. Ea este caracterizata ca o perioada ingrata ceea ce scoate in evidenta faptul ca este dificila si pentru adolescentii insisi cat si pentru cei care se afla in contact cu adolescenti.

Pe plan psihologic putem retine in principal urmatoarele trasaturi de care este marcata adolescenta :

-cautarea identitatii de sine,

-cautarea unui set personal de valori ,

-achizitia abilitatilor necesare pentru o buna interactiune sociala ,

-castigarea independentei emotionale fata de parinti,

-nevoia de a experimenta o varietate de comportamente, atitudini si activitati.

Adolescenta este un camp extrem de dinamic , este o perioada contradictorie , in care poate sa inceapa sa se manifeste sentimentul de durere , de tristete a depasirii copilariei , este o perioada suprasolicitanta pentru toti adolescentii , cu atat mai mult pentru cei care au anumite predispozitii sau cauze insotite de conditii spre devianta si delincventa.

Violentele intalnite in scoala la aceasta varsta, sunt semnalate din cauza ca baietii ( intr-o proportie mult mai mica, si fetele ) se afla la varsta confruntarilor fizice : a te masura cu sine si cu ceilalti face parte din afirmarea identitatii sexuale masculine, o forma de socializare prin lupta, apararea teritoriului. Aceste pariuri incalca regulile obisnuite ale conflictelor dintre adolescenti si pot genera violente individuale sau colective.

Multi adolescenti care prezinta un comportament antisocial sau delincvential au prezentat patternuri similare in copilaria mica sau mijlocie. Comportamentul antisocial precoce este un indicator cvasipredictor pentru violenta juvenila, in special la sexul masculin. De cele mai multe ori, fetele se implica in conduite violente pentru a-si demonstra loialitatea fata de o prietena sau dragostea pentru un baiat. Si pentru adolescenti, dar mai ales pentru adolescente, sexualitatea este extrem de importanta. Sa fii atractiva sexual este o conditie a popularitatii unei fete in scoala. Preocupati sa isi afirme masculinitatea , baietii sunt in mod particular mai interesati sa faca multe cuceriri decat sa se implice doar intr-o singura relatie. Aceasta indiferenta in pereceprea importantei partenerului pentru status explica de ce fetele devin agresive cand se simt amenintate cu deposedarea obiectului iubirii lor de catre o rivala. Majoritatea fetelor dar si a baietilor cu conduite violente in scoala cred ca cea mai buna cale pentru a-ti demonstra iubirea/ loialitatea fata de partener este sa te bati pentru el. Chiar daca nu se ajunge la o adevarata confruntare fizica cu o/un rival/rivala, procesul de curtare, flirtul implica amenintarea cu violenta : lovirea, palmuirea, tachinarea se intalnesc mai frecvent la fete decat la baieti.

Fetele si baietii care manifesta conduite violente in scoala explica acest comportament facand trimitere la relatia de supravietuire - vulnerabilitate.

Violenta scolara este asociata, in general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo unde saracia este la ea acasa. De aceea , cand se vorbeste despre violenta in scoala, se considera drept surse favorizante :

-factori exteriori scolii - factorul familial, factorul social , factorul individual ,

-factor intern scolii - scoala ca sursa de violenta.

Factorul familial

Implicarea educatiei de tip familial in geneza deviantei a fost afirmata inca din secolul trecut de Cesare Lombroso in Omul delincvent. Cercetari mai noi privind rolul familei in etiologia deviantei au identificat o diversitate de factori cauzali cum ar fi socializarea, climatul afectiv , coeziunea familiala , statusul economic si cultural etc.

Ancheta sociala efectuata de A.Bandura si H.R.Walters confirma faptul ca adolescentii agresivi provin , de regula, din familii in care parintii insisi sunt agresivi, si metodele disciplinare sunt neadecvate, fiind deseori brutale. Studiile privind relatiile dintre tatal tiran si adolescenti mentioneaza faptul ca adeseori pot avea loc conflicte, care pot sfarsi printr-o ruptura a relatiilor cu parintii si fuga de acasa a adolescentului precum si prin vagabondaj.

Climatul socio-afectiv si moral al familiei este mult mai perturbat atunici cand in familie sunt cazuri de alcoolism , de imoralitate si de antecedente penale. Adolescentii proveniti din familii cu perturbari ale climatului moral , socio-afectiv si cu o atmosfera conflictuala se pot asocia mai usor grupurilor delictogene.

In Marea Britanie , J.W.B.Douglas si F.M.Martin au gasit unele corelatii pozitive intre originea sociala a copiilor si succescul scoalar ; nu atat venitul parintilor este important pentru reusita scolara , cat nivelul dezvoltarii cognitive , variabila ce depinde de nivelul de cultura si educatie al parintilor.

Familiile apartinand claselor inferioare valorizeaza mai putin instructia/educatia scoalara ca factor de reusita sociala, preferand frecvent scolii o calificare rapida , un salariu si alte avantaje.

Referitor la relatia dintre familia deorganizata si delincventa , o metaanaliza a 50 de studii publicate pe aceasta tema , realizata de L.E.Wells si J.Rankin in 1997 a descoperit ca :

-prevalenta delincventei in familiile dezorganizate este cu 10 - 15 % mai mare decat in familiile oraganizate ;

-corelatia dintre familia dezorganizata si delincventa juvenila este mai puternica pentru formele minore de conduita si mai slaba pentru formele grave de comportamnet infractional ;

-nu exista o diferenta semnificativa intre impactul dezorganizarii familiei asupra fetelor si baietilor;

-tipul de dezorganizare pare sa afecteze delincventa juvenila astfel: asocierea cu delincventa este mai puternica in cazul familiilor dezorganizate prin divort sau separare comparativ cu dezorganizarea prin deces.

Influenta factorilor delictogeni familiali trebuie privita in interconditionarea multipla cu factorii extrafamiliali si cu cei psihoindividuali ai adolescentilor.

Factorul individual

Factorii individuali sunt grupati in doua categorii:
factori constitutionali , dependenti de zestrea ereditara si de structura neuro-psihica si de unele particularitati ale personalitatii

Cele mai cunoscute teorii psihlogice cu privire la personalitatea deviantului sunt :

-teoria personalitatii criminale( J.Pintel ) ,

-teoria disocialitatii ( R.Mucchielli )

-teoria autocontrolului ( T.Hirschi si M.Gottfredson).

Cele trei teorii sunt destul de asemanatoare si schiteaza urmatorul portret al deviantului caracterizat prin: intoleranta la frustrare , autocontrol deficitar, egocentrism , impulsivitate, nedezvoltarea sentimentelor morale, indiferenta si dispret fata de activitatile sociale utile, evitarea efortului voluntar, dorinta realizari unei vieti usoare , fara munca , opozitia fata de normele juridice, morale sociale, devalorizarea de sine, imaginea falsa despre lume. In majoritatea cazurilor , aceste simptome caracteriale apar inca din copilarie si se exacerbeaza in preadolescenta si adolescenta.

Un factor important al comportamentelor agresive este intoleranta la frustrare.Starea de frustrare se manifesta printr-o emotionalitate marita , si , in funcite de temperamentul individului , de structura sa afectiva se poate ajunge la un comportament violent , individul ne mai tinand seama de normele si valorile fixate de societate. Frustrarea afectiva este una din cauzele cele mai frecvente ale problemelor de comporament.In urma efectuarii unui studiu longitudinal asupra evolutiei copiilor cu dificultati de comportament s-a descoperit prezenta acestui factor in etiologia fenomenului intr-o proportie de 82 % din cazuri.

Dobandirea tolerantei la frustrare depinde de

-nivelul de autocontrol ,

-de temperament

-de norma de internalitate.

Labilitatea afectiva reprezinta una din caracteristicile personalitatii celor violenti , ea manifestandu-se prin :

-sugestionarea rapida in raport cu impresiile de moment formate;

-lipsa unei autonomii afective (determinate de o slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare , indeosebi a celor morale)

Despre labilul afectiv T.Rudica spune ca este " un instabil emotiv , un element care in relatiile sale tradeaza discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrema la alta , inconstanta in reactii fata de stimuli.

Esecul scolar este un factor des intalnit la cei ce manifesta comportamente violente. Dintre indicatorii care sunt utilizati pentru aprecierea unei situatii de esec scolar sunt mentionati :

-abandonarea precoce a scolii ,

-decalaj intre potentialul personal si rezultate ,

-parasirea scolii fara o calificare,

-incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice,

-inadaptarea scolara etc.

Inteligenta este un factor decisiv in adaptarea/ violenta scolara, dar considerata impreuna cu afectivitatea. Un copil inteligent gaseste mai multe solutii de adaptare ( sau le gaseste mai usor) , insa relatia afectiva cu adultul este cea care directioneaza folosirea inteligentei catre adaptari aprobate social sau catre adaptari neconventionale. Se apreciaza tot mai mult ca intarzierile mintale reprezinta o premisa a violentei , mai ales atunci cand nivelul scazut se asociaza cu tulburari afective si cu conditii nefavorabile de mediu. Deficientele intelectuale exprima dificulatea sau imposibilitatea celui in cauza de anticipare , pe plan mental, a urmarilor atitudinilor deviante adoptate

Motivatia invatarii scolare include motivele frecventarii scolii, motivele care il fac pe elev sa vrea sa dobandeasca cunostinte, sa-si foloseasca talentele, interesele cognitive, scopurile care il determina sa aspire la propria sa realizare ca fiinta umana, motivele interactiunilor cu colegii si cu profesorul. Motivatia reprezinta un factor crucial , pe de o parte ca determina performantele scolare ,pe de alta parte pentru ca regleaza nivelul si eficienta functionarii tuturor blocurilor functionale ale personalitatii: blocul cognitiei , cel al comunicarii , al afectivitatii , al memoriei etc.

Cercetarile efectuate de Walker ( 1998, 1990) indica faptul ca aproape toti copiii care prezinta riscul comportamentelor disociale si antisociale nu poseda nici macar competentele minimale pentru a avea succes scolar. Odata ce acesti elevi au fost respinsi de catre profesori si colegi au tendinta de a abandona scoala , de a se asocia in bande cu comportament violent. G.Weil vorbeste despre sindromul esecului scolar ca un factor de risc important in privinta cresterii violentei in scoala. Potrivit lui Weil, sentimentul de esec interiorizat antreneaza sechele psihologice profunde si durabile ce se exprima adesea prin comportamente violente.

Cercetarile efectuate de E.Glueck au demonstrat ca rata violentei scolare creste direct proportional cu indicele de esec. Alcoolul , consumat mai ales in cantitati mari, se constituie intr-un important factor de risc in comiterea unor acte antisociale bazate pe violenta. Drogurile, pot de asemenea , sa duca la un comportament violent, insa, in ce masura se poate realiza acest lucru depinde de mai multi factori,cum ar fi: tipul drogului , dimensiunea dozei si daca subiectul este sau nu real amenintat si pus in pericol.

Factorul socialMediul social contine numeroase surse de influenta de natura sa induca , sa stimuleze si sa intretina violenta scolara: situatia economica , slabiciunea mecanismelor de control social , inegalitatile sociale , criza valorilor morale, mass-media , disfunctionalitati la nivelul factorilor responsabili cu educatia tinerilor , lipsa de cooperare a institutiilor implicate in educatie.

Pentru tarile fost comuniste , cresterea violentei in general , nu numai a violentei scolare, este pusa pe seama unui complex de factori precum : liberalizarea mass-media , lipsa exercitiului democratic , cresterea libertatii generale de miscare, slabirea autoritatii statului si a institutiilor angajate in respectarea legii , accesul la mijloace de agresiune .

G.Basiliade releva urmatoarele contradictii de nivel societal , care sunt cauze de tip macrosocial ale deviantei ( violentei) : contradictiile intre stadiile diferite de dezvoltare socio-economica a unor zone, intre diferite modele socio- culturale, intre normativele morale ale societatii globale si moralitatea unor categorii de grupuri si persoane, intre valorile moral-cetatenesti si juridice si modul individual sau colectiv de raportare la ele.

Conjunctura economica si sociala provoaca anumite confuzii in randul tinerilor , care incep sa se indoiasca de eficacitatea scolii, de utilitatea stiintei. Si aceasta cu atat mai mult cu cat constata ca scoala nu ii asigura insertia profesionala.

Valorile traditionale promovate in scoala - munca, meritul , efortul - cunosc o degradare vizibila. Un mediu social in criza afecteaza profund dezvoltarea personalitatii adolescentului si a individului , in general.

Violenta scolara este un fenomen social complex iar formele sale de manifestare au evoluat o data cu normele sociale. Tot mai multi psihologi si sociologi sublineaza faptul ca mijloacele de comunicare in masa , prin continutul neadecvat pe care il promoveza uneori , pot propaga in randul tinerilor , atitudini antisociale. Cercetarile lui D.L.Eron( 1989) arata ca mai ales copiii cu potential agresiv urmaresc programe tv care prezinta violenta. Alte experimente cum sunt cele ale lui A.Bandura , S.A.Ross ( 1963), L.Berkowitz ( 1974) arata ca si copiii fara tulburari caracteriale pot fi afectati de violenta emanata din unele filme, mai ales daca violenta e promovata de eroul simpatic , cu care copilul se identifica.

Unii adolescenti apreciaza in filme doar scenele agresive , luate ca atare, fara sa faca distinctia necesara intre agresivitatea prosociala si cea antisociala, fiind interesati mai mult de tehnicile agresiunii, pe care le pot invata pentru a le utiliza la randul lor. Importul de modele de conduita , combinat cu generalizarea proceselor de imitatie-invatare sociala si afirmare sociala, exacerbate la varsta adolecentei , joaca un rol -cheie in violenta scolara , si in delincventa in general.

Unii adolescenti isi insusesc astfel un mod de a trai , considerand violenta un mijloc de supravietuire. P.Ilut include in lista efectelor negative ale mass-mediei asupra violentei urmatoarele: dezinhibitia , desensibilizarea fata de victima, afectarea operationalitatii sistemului cognitiv, invatarea de tehnici de agresiune. Prin difuzarea scenelor de violenta , mass-media este considerata alaturi de consumul de alcool si droguri, un factor de risc in manifestarea violentei.

Comportamentele violente ale elevului isi pot avea originea si intr-un management defectuos al clasei scolare, intr-o lipsa de adaptare a practicilor educationale la o populatie scolara considerabil schimbata. F.Dubet spune ca indiferenta profesorilor este cea mai importanta manifestare a dispretului fata de elevi. Sunt numerosi elevi care sufera ca urmare a acestor judecati negative ale profesorului, pentru ca ele vin sa intareasca propriul lor sentiment de indoiala, de descurajare, de lipsa de increderea in fortele proprii. Acest dispret, o data interiorizat, poate antrena un ansamblu de consecinte in plan comportamental:

-lipsa de comunicare,

-pasivitate la lectie,

-indiferanta sau perturbarea lectiilor,

-dezvoltarea unor atitudini ostile , provocatoare.

Forma de violenta cel mai frecventa evocata de profesori e zgomotul, produs prin comunicarea neautorizata intre elevi, in timp ce elevii percep lipsa de comunicare ca fiind principala forma de violenta din partea profesorilor fata de ei ( alaturi de nedreptate si lipsa de intelegere ). In Romania , intr-un studiu experimental , efectuat de C.Havarneanu, realizat pe elevi de liceu a descoperit ca cele mai frecvente forme de agresivitate a profesorilor fata de elevi , asa cum sunt percepute de acestia din urma, sunt, in ordine descrescatoare:

-folosirea tonului ridicat,

-evaluarea neobiectiva,

-intimidarea elevilor

-adresarea de injurii/ jigniri,

-amenintarea,

-lovirea,

-nervozitate permanenta,

-ironia,

-absenta raspunsului la solicitari.

Un profesor agresat are sanse mai mari sa fie victimizat din nou, comparativ cu un profesor care nu a fost agresat deloc.

Violenta scolara este un fenomen extrem de complex, cu o determinare multipla:

-familiala,

-societala,

-scolara,

-personala

-culturala.

Ea se prezinta ca un ansamblu specific de forme de violenta care se conditioneaza reciproc si au o dinamica specifica: violenta importata din afara scolii , dar si violenta generata de sistemul scolar; violenta adultilor impotriva elevilor dar si violenta elevilor impotriva profesorilor.

Acest fenomen este greu de evaluat atat la nivel national , cat si la scara mondiala este greu de estimat , deoarece violenta fizica poate fi interpretata ca o problema interna , ce trebuie rezolvata prin mijloace interne mai degraba decat prin apelul la forurile competente.

Conflictele scolare

In scoala, conflictele sunt prezente atat in interiorul diverselor categorii de resurse umane care constituie organizatia scolara (elevi, personal didactic, personal didactic auxiliar, personal administrativ), cat si intre aceste grupuri, intre scoala si familie, intre scoala si comunitatea locala.

De asemenea, pot aparea conflicte intre grupuri ale aceleiasi categorii de resurse umane, intre indivizi si grup, grupuri si manageri, ca si intre indivizi si organizatia scolara in ansamblul ei .

a) Conflicte intre elevi

In cazul elevilor, conflictele au la baza, de regula, competitia neloiala, dorinta de afirmare cu orice pret, invidia, antipatia reciproca, nepotrivirile de caracter, lupta pentru dominarea grupului, comunicrea slaba, exprimarea nepotrivita a emotiilor, absenta priceperilor de rezolvare a conflictelor, utilizarea gresita a puterii de catre cadrul didactic etc.

b) Conflictele dintre profesori

Conflictele dintre profesori sunt determinate, mai ales, de lupta pentru obtinerea unor avantaje (obtinerea gradatiei sau salariului de merit, de exemplu), lupta pentru obtinerea unor functii de conducere ( sef de catedra sau de comisie metodica, membru in consiliul de administratie, director adjunct, director, inspector ) sau pentru afirmare ( obtinerea de premii de catre elevii lor care participa la diverse concursuri scolare, obtinerea gradului didactic I sau II etc.).

Nu lipsesc insa nici cauze cum sunt: existenta unor convingeri si opinii diferite, a unor valori diferite, deosebirile in plan temperamental si cultural .

c) Conflictele dintre cadrele didactice si elevi

In cazul conflictelor dintre profesori si elevi, acestea au la baza cauze multiple, intre care se detaseaza blocajele de comunicare, existenta unor discrepante intre sistemul de criterii utilizat de cadrele didactice in evaluare si cel al elevilor, intre normele si valorile cu care opereaza cele doua categorii de membri ai organizatiei scolare, relatiile profesori-elevi de tip autoritar .

Mai mult, poate, decat in alte organizatii, in cele scolare, este prezent si ceea ce Florin Druta numeste ,,conflict motivational'', inteles de acesta ca un ansamblu contradictoriu de motivatii care ,, provoaca adeseori caracterul ezitant, anormal, bizar, incoerent al conduitei''.

Un exemplu, la indemana, ar putea fi conflictul intre cerintele reformei invatamantului si conservatorismul personalului didactic, prea putin avizat si motivat pentru a putea accepta cu usurinta un nou mod de gandire si de actiune practica .

d)Conflictele intre parinti si cadrele didactice

Principalele cauze ale acestor conflicte sunt :

-Comunicarea defectuoasa datorita neintelegerilor sau numarului mic de contacte pe parcursul unui an scolar ;

-Conflictul de valori si lupta pentru putere: parintii au prejudecati bazate pe experientele lor anterioare sau nu le este clar care esta rolul lor-profesorilor in viata copiilor .

Asadar, tendintele semnalate la nivel international in manifestarea violentei in scoala sunt:

-Violenta fizica - violenta simbolica

-Violenta - expresie a intolerantei fata de diferentele etnice, religioase, de gen, de statut social

-Multiplicarea violentei fata de profesori

-Cresterea numarului de violenta extrema in spatiul scolar

-Difuzia mediului proxim scolii in spatiul scolar

-Violenta in scoala romaneasca are urmatoarele elemente de context:

-Tensiunile sociale asociate perioadelor de tranzitie - difuzie la nivelul scolii

-Procesele de schimbare sunt insotite de tensiuni

-Democratizarea scolii - nevoia unor reevaluari de rol, de statut, de norme si valori ale actorilor

-Rolul mass-media in informarea publicului

-Efecte ale mass-media asupra dezvoltarii copiilor

Actorii violentei in scoala sunt:

-Violenta intre elevi

-Manifestari violente ale elevilor fata de profesori

-Manifestari violente ale profesorilor fata de elevi

-Parintii - actori ai violentei in scoala

-Violenta in proximitatea scolii

Factori de microclimat ai violentei scolare:

-Factori de mediu familial

-Surse ale violentei in mediul scolar

Cauzele familiale au impact semnificativ asupra comportamentulu violent

Asocieri semnificative intre comportamentul violent al elevilor si o serie de factori familiali:

-climatul socio-afectiv (relatii tensionate intre parinti, atitudini violente ale parintilor fata de copil, mediu lipsit de securitate afectiva);

-tipul familiei (provenienta elevilor din familii dezorganizate); conditiile economice ale familiei (venituri insuficiente);

-dimensiunea familiei (numar mare de copii in familie, situatie care implica, de multe ori, accentuarea fenomenului saraciei);

-nivelul scazut de educatie a parintilor.

Surse ale violentei in mediul scolar

-dificultatile de comunicare elevi-profesori

-subiectivitatea in evaluare

-ironia, sanctiunile, notarea si stilul autoritar - solutii in prevenirea si atenuarea manifestarilor violente (?)

-varsta si experienta didactica a profesorilor;

-programele scolare prea incarcate si programul scolar supraaglomerat;

-Metode pedagogice traditionale versus metode moderne

Factori individuali ai violentei:

-trasaturile de personalitate: agresivitatea/impulsivitatea; lipsa sau insuficienta dezvoltare a mecanismelor de autocontrol; motivatia centrata pe preferinta pentru violenta; particularitati ale sistemului de valori: dorinta de putere si prestigiu; self-esteem si exprimarea eu-lui; tendinta catre comportament adictiv; empatia.

-istoria personala (experienta victimizarii).

Profilul elevului violent: ipostaze posibile

-Esti al nimanui!

-Descurca-te cum poti in viata!

-Fie ce-o fi!

-Viata este o jungla. In viata iti ajuta tare mult daca stii sa te bati.

Modalitati de solutionare a conflictelor. Rolul comunicarii in acest proces

Rezolvarea conflictelor depinde, inainte de toate, de anumite optiuni strategice ale managerilor si a organizatiilor din care fac parte, ce au la baza, la randul lor, considerarea conflictului ca daunator sau, dimpotriva, ca util (intre anumite limite) dezvoltarii organizationale. Se considera de catre multi specialisti ca fiind mai oportuna prevenirea conflictelor decat cautarea unor solutii de aplanare a acestora.

Modalitatile de rezolvare a conflictelor sunt diverse. Abordarea clasica propune patru cai de rezolvare a conflictelor:

-Stapanirea - solutionarea lui in favoarea unei parti, care este complet satisfacuta, in timp ce cealalta parte este complet nesatisfacuta;

-Compromisul - satisfacerea partiala a ambelor parti;

-Integrarea - satisfacerea completa a ambelor parti;

-Separarea partilor aflate in conflict;

Alte metode de rezolvare a conflictelor:

-Apelul la scopuri-amenintari supraordonate ;

-Apelul la cea de-a treia parte(concilierea), sub mai multe forme: inchizitoriala , arbitrajul , medierea ;

Experienta scolii in prevenirea si combaterea fenomenelor de violenta
-Relativ limitata

-Formala si stereotipa

-Bazata pe sanctiune si excludere si mai putin pe preventie, sustinere a victimei dar si a celui violent

-Masuri de paza si control dar mai putin initiative de imbunatatire a climatului scolar si a metodologiilor pedagogice si de consiliere

-Resurse insuficiente: informatii, instrumente, personal calificat
Recomandari: interventii la nivel individual

-Identificarea timpurie a elevilor cu potential violent

-Implicarea activa a elevilor cu potential violent si valorificarea intereselor, aptitudinilor si capacitatii elevilor care au comis acte de violenta

-Evitarea centrarii exclusiv pe sanctiune

Recomandari:interventii la nivelul scolii

-Violenta -tema pe agenda intalnirilor formale ale scolii

-O cunoastere mai buna a surselor posibile de violenta

-Transformarea regulamentului scolar din instrument formal in mijloc real de preventie si interventie

-la nivelul scolii - structuri cu rol de mediere (centre de resurse);

-programe de informare a elevilor privind modalitatile adecvate de gestionare a unor situatii concrete de violenta (auto-control, negocierea conflictelor, comunicare, mijloace de auto-aparare);

Recomandari:interventii la nivel curricular

-Dezbaterea si incurajarea exprimarii opiniei elevilor

-Valorificarea temelor relevante pentru problematica violentei (drepturile si indatoririle individului, libertate si norma/regula de comportament, decizie si consecintele deciziilor, abilitati sociale etc.)

-Programe si activitati extra-curriculare (saptamana anti-violenta; concursuri/expozitii tematice, invitarea unor specialisti care sa prezinte intr-un mod interactiv teme legate de violenta scolara la care sa participe, pe langa elevi, si cadre didactice si parinti)

Recomandari: interventii strategice

-Campanii de constientizare

-Sistem de monitorizare la nivel national a fenomenelor de violenta in scoala (Observator national)

-Stimularea cooperarii inter-institutionale si implicarea societatii civile

-Teme privind violenta scolara in programele de formare continua a cadrelor didactice

-Discipline optionale centrate pe preventia violentei

-Stimularea cercetarii privind violenta scolara

Violenta in scoala este o expresie a violentei din societate; cand violenta se produce in scoala, ea conduce si la alte consecinte : alaturi de prejudicii , victimizare , uneori moarte, violenta din scoala reduce sansele elevilor de a-si dezvolta personalitatea pe deplin si de a dobandi o educatie de calitate. A lupta contra violentei scolare inseamna a ameliora calitatea relatiilor si a comunicarii intre toate persoanele angrenate in actul educational.
Comunicare in spirit de fair-play si aplanarea conflictului dupa Thomas Gordon

Thomas Gordon, un psiholog american din scoala umanista, a devenit cunoscut prin concepte de comunicare precum "conferinta familiei", "conferinta profesorilor" si "conferinta managerilor". Aici este vorba despre reguli generali valabile pentru comunicare si aplanarea conflictelor dupa reguli universal valabile, in spirit de fair-play. Respectul reciproc si intelegerea celuilalt fac posibila o solutionare a conflictelor in care sa nu existe invingatori sau invinsi. Scopul este ca oamenii sa invete sa se impuna pentru indeplinirea propriilor necesitati, fara a neglija insa nevoile celorlalti, preintampinand astfel dezvoltarea unor sentimente precum frustrarea sau resemnarea. Mai mult, scopul este ca oamenii :

-sa se deschida unii fata de ceilalti (sa-si arate nevoile, sentimentele, dorintele, efectele comportamentului celorlalti asupra lor), in loc sa-i analizeze si sa-i subestimeze pe ceilalti,

-sa se asculte cu atentie unii pe ceilalti si sa ii ajute pe altii sa se exprime clar,

-sa solutioneze conflictele intr-un mod creator si care sa fie pe placul tuturor,

-sa-si dezvolte capacitati consultative, pentru a-i sfatui pe ceilalti cum sa-si rezolve conflictele.

Cele mai importante elemente dintr-un proces de comunicare in spirit de fair-play sunt urmatoarele:

-oamenii trebuie sa se exprime clar si la modul personal, folosind mereu persoana I singular,

ei trebuie sa recunoasca si sa evite mesajele denigratoare, formulate la persoana a II-a,

-ei trebuie sa poata descrie comportamentele problematice in loc sa le evalueze,

-ei trebuie sa recunoasca ascultarea activa, barierele de comunicare si sa adopte acest stil de ascultare activa,

-ei trebuie sa isi exprime sentimentele,

-ei nu trebuie sa dea sfaturi in ceea ce priveste comportamentul ce trebuie urmat.

Mesajele la persoana I, singular

Atunci cand vorbim la persoana I, singular, inseamna ca ne luam raspunderea pentru cele spuse, ca vrem sa fim directi si la obiect. Astfel, partenerul (de conflict) nu este invinuit ("Tu !"); mai mult, efectul actiunilor sale asupra mea se afla in centrul expresiilor mele. Atunci cand vorbim la persoana I, singular, inseamna ca vrem sa vorbim despre felul in care privim noi lucrurile, despre propriile dorinte, nevoi si interese. Mesajele la persoana I, singular sunt mesaje cu un stil autentic, care insa, atunci cand nu este perceput decat intr-o maniera tehnocrata, poate suna oarecum fals. De aceea, acest tip de mesaje nu trebuie folosite ca o tehnologie, ele trebuie sa exprime sentimente autentice.

Trebuie sa evitam generalizarile. Sa nu spunem:

-"Stim cu totii ca "

-"Asta stie toata lumea"

-"Daca stam sa ne gandim "

-"Mereu acelasi lucru "

-"Esti un "

ci:

-"Mi-as dori sa "

-"Mi-e teama ca "

-"Asta imi pare ca "

-"Nu sunt sigur daca am inteles bine "

Trebuie sa aratam interlocutorului nostru ce efecte a avut comportamentul sau asupra noastra:
"Atunci cand spui / faci asta eu ma simt pentru ca asta "

Pe langa insusirea acestor reguli de comunicare trebuie invatate si unele strategii de solutionare a conflictelor. Strategiile pentru o comunicare in spirit de fair-play sunt:

-discutiile tip confruntare,

-solutia 'toata lumea castiga',

-discutiile de lamurire a situatiei.

Discutiile tip confruntare fac parte din strategiile pe care le practicam zi de zi. Aceste discutii au deseori rolul de a ne impune - cu forta si cu riscul lezarii relatiilor personale - sau de a nu ne impune, cu riscul ca noi sa ne simtim nemultumiti pentru ca situatia nedorita nu se schimba cu nimic. Aplicand principiul fair-play-ului in procesul de comunicare, vom vedea ca exista si o a treia cale de a ne impune in fata altor oameni, fara sa deterioram insa relatia pe care o avem acestia.

O a doua strategie este solutia "toata lumea castiga". Ea este mai potrivita in cazul unor probleme mai complexe, care vizeaza adesea mai multe persoane si unde trebuie avute in vedere interese multiple. Aici este important sa divizam procesul de solutionare in mai multi pasi mai mici:

-lamurirea nevoilor,

-gasirea unor variante multiple de solutionare,

-evaluarea variantelor,

-decizie,

-planificarea executarii solutiilor, controlul eficientei acestor solutii.

Cea de-a treia cale de solutionare a conflictelor vizeaza planul personal. Aici este vorba despre lamurirea problemelor prin intermediul unei discutii intre parteneri aflati in relatii personale extrem de stranse. In dialogul dintre parteneri sunt lamurite astfel asteptarile, nevoile si dorintele partilor si sunt luate hotarari comune.

Comunicare si conflict

Comunicarea este un mod functional de interactiune psihosociala a persoanelor,realizat prin intermediul simbolurilor si al semnificatiilor social generalizate ale realitatii in vederea obtinerii stabilitatii ori a unor modificari de comportament individual sau de grup.

Fenomenul comunicarii trebuie studiat ca reletie interumana, ca o forma specifica de interactiune. Orice activitate pe care o desfasuram presupune schimbul de informatii, adica procese si relatii de comunicare. Ca fenomen social, procesul comunicarii ii angajeaza pe oameni cu toata incarcatura lor psihica, ceea ce nu se intalneste in lumea animala, unde are o semnificatie pur instrumentala.

Studiile din domeniul educational au aratat ca deprinderile sociale insuficient dezvoltate sunt asociate cu performante academice scazute, probleme comportamentale si emotionale, dificultati de adaptare sociala(Trower si Hollin,1986). Dificultatile de stabilire si mentinere a relatiilor interpersonale reduc calitatea si frecventa experientelor de invatare, ceea ce duce la scaderea performantelor scolare.
Cercetarile din domeniul vietii sociale a copiilor si adolescentilor arata ca peste 75% dintre persoanele sub 18 ani se simt adesea singure (Eunson si Henderson, 1987). Singuratatea are ca si consecinte de lunga durata dezvoltarea depresiei si anxietati sociale. Prin dezvoltarea abilitatilor de comunicare si relationare putem preveni starile de afectivitate negativa care-i afecteaza pe copii si adolescenti si care au consecinte negative multiple.

Decalogul comunicarii:

1. Nu poti sa nu comunici

2.A comunica presupune cunoastere de sine si stima de sine

3. A comunica presupune cunoasterea nevoilor celuilalt.

4. A comunica presupune a sti sa asculti

5. A comunica presupune a intelege mesage.

6. A comunica presupune a da feed-back-uri.

7. A comunica presupune a intelege procesualitatea unei relatii.

8. A comunica presupune a sti sa iti exprimi sentimentele.

9. A comunica presupune a accepta conflictele.

10.A comunica presupune asumarea rezolvarii conflictelor.

Alaturi de gesturi, mimica,artele figurative,limbajul face parte dintr-o multime vasta de fenomene-conduite smbolice. La baza tuturor acestor fenomene, inclusiv a limbajului se afla functia semiotica. Functia semiotica desemneaza capacitatea de a utiliza semne/simboluri ca substitute ale obiectelor, respectiv actiunilor si de a opera cu acestea in plan mintal.

Mesajele transmise prin comunicare pot fi clasificate in functie de teme sau in functie de rolul comunicarilor in procesul discutiei colective, dezvaluindu-ne astfel dinamica unor fenomene de grup. Exista asadar doua laturi ale schimbului de mesaje-continutul verbal si intelectual manifest si latura mai discreta, dar observabila-tonul interventiei, audienta ei, statutul persoanei, gesturi, taceri etc.

Comunicarea se refera la:

1.cunoastere-ce se intampla cand oamenii comunica cu ei insisi si cu fiecare altul;
2.intelegere-cum acele cunostinte pot fi folosite sa explicam si sa interpretam procesele comunicarii in viata de zi cu zi;

3.capacitati-folosirea acestei cunoasteri si intelegeri ca sa ne faca capabili sa comunicam mai eficient.

Din ce in ce mai multi oameni recunosc ca a fi un comunicator eficient e o calitate.In trecut arta comunicarii eficiente (capacitatea de a exprima ideile si opiniile proprii si intelegerea lor de alti oameni) a fost gandita ca se baza doar pe folosirea corecta a limbii. Dar studiul comunicarii a mers dincolo de acest lucru si a inclus folosirea "potrivita"atat a limbii cat si a altor forme de comunicare.

Arta de a comunica nu este un proces natural sau o abilitate cu care ne nastem. Noi invatam sa comunicam. Orice comunicare implica creatie si schimb de intelesuri. Aceste intelesuri sunt reprezentate prin "semne" si "coduri". Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa "citeasca" intelesul tuturor actiunilor umane. Observarea si intelegerea acestui proces poate sa ne faca sa fim mai constienti referitor la ce se intampla cand comunicam.

Fiecare dintre noi comunica datorita unei varietati de nevoi si scopuri:nevoi personale, scopuri sociale,necesitati economice si expresie artistica.

Etapele ce constituie structura oricarei activitati de comunicare eficienta nu sunt folosite intotdeauna in aceasta ordine si nici nu se exclud una pe alta.

Aceste etape sunt:

• 1Analiza scopului si auditorului
• 2.Documentarea (cercetarea)
• 3.Sustinerea propriilor idei
• 4.Organizarea
• 5.Elaborarea si redactarea(editarea intr-o limba vie)
• 6.Lupta pentru feed-back

Abilitatea de a comunica presupune si abilitatea de a rezolva conflictele de comunicare. Conflictul nu presupune in mod obligatoriu aspecte negative(ex.cearta, tensiune), deci comunicarea eficienta nu inseamna camuflarea conflictului. Acesta trebuie acceptat ca o parte fireasca a procesului de comunicare.

Se poate spune ca un conflict apare atunci cand atitudinea si actiunile unei persoane impiedica, distrage sau afecteaza intr-un anumit mod o persoana in demersul ei de a atingere a unui scop.

Conflictul poate aparea oriunde, oricand,in orice situatie.

A crea conflicte e usor, mai greu este sa le rezolvi.

Conflictele nerezolvate se soldeaza cu pierderi de timp si energie.

Conflictele pot fi bazate pe neintelegeri privind metodele folosite,scopurile prevazute,procedurile administrative,delegarea responsabilitatii,principii si valori morale,fapte, actiuni.

Conflictele pot fi bazate pe dezacorduri de idei privind stilul personal,lupta pentru putere,amenintarea stimei de sine, gelozie, dispret.

Stiluri de abordare a conflictelor:

-in rezolvarea unei situatii de conflict este necesara uneori acceptarea metodei castig-pierdere, adica una dintre parti primeste ceea ce a cerut a fi rezolvat, iar partea cealalta pierde;

-metoda pierdere-pierdere- desi este greu de crezut ca o astfel de solutie este eficienta, exista situatii cand e cea mai eficienta solutie.Compromisul este o forma a acestei metode de solutionare a conflictelor.

- a treia metoda de management al conflictelor este castig-castig. In astfel de situatii scopul lor este de a lucra impreuna pentru a ajunge la solutia cea mai eficienta.

Desi pare greu de crezut conflictul are si efecte pozitive:

. Creste motivatia pentru schimbare;

. Imbunatateste identificarea problemelor si a solutiilor;

. Creste coeziunea comuna a unui grup dupa solutionarea comuna a conflictelor;

. Creste capacitatea de adaptare la realitate;

. Ofera oportunitatea de cunoastere si dezvoltarea de deprinderi;

. Dezvolta creativitatea.

Daca conflictul este negat, reprimat, camuflat sau solutionat de tipul castigator-invins, acesta poate avea o serie de efecte negative:

. Scade implicarea in activitate;

. Diminueaza sentimentul de incredere in sine;

. Polarizeaza pozitiile si duce la formarea de coalitii;

. Dificultati in luarea deciziilor:

Oamenii fiind diferiti adopta strategii diferite pentru rezolvarea confictelor. Aceste strategii se invata de obicei in copilarie si par sa functioneze automat la un nivel "preconstient".

Daca ai abilitatile necesare ,poti valorifica pozitiv conflictele. Primul pas in invatarea rezolvarii problemelor este acela de a fi constient de propriul mod de rezolvare a conflictelor. Stilul tau de raportare la conflict iti arata cum sa actionezi de obicei in situatii conflictuale.

De obicei nu suntem constienti de modul in care ne comportam in situatii conflictuale, actionand in mod spontan.Totusi deoarece avem un stil dobandit prin invatare ,putem sa-l schimbam prin achizitionarea unor noi moduri de moderare a conflictelor mai eficiente.

Este bine sa cunoastem cateva din principiile de management al conflictelor:

1.Mentinerea unei relatii pozitive pe perioada conflictului prin:ascultare activa, utiizarea intrebarilor deschise pentru clarificarea mesajelor.

2.Diferentierea dintre evenimente, comportament si interpretarea lor, evaluarea diferitelor optiuni.

3.Focalizarea pe problema,nu pe persoane, folosirea unor termeni specifici, comportamentali in descrierea situatiei si generali, utilizarea unui limbaj adecvat.

4.Utilizarea comunicarii directe, fara a reactiona cu propriile argumente, clarificarea intrebarilor, solicitarea informatiilor pentru intelegerea situatiei, evitarea invinovatirii si etichetarii interlocutorului, evaluarea impactului conflictului asupra relatiei sau grupului.

5.Identificarea barierelor in rezolvarea conflictului.

6.Utilizarea deprinderilor de rezolvare de probleme in abordarea conflictului.

Este necesar sa fii constient de sentimentele tale in timpul conflictului si dupa aceea si de modul in care il puteai preveni.

Daca dorim ca intre noi ,adultii si copiii sa aiba loc o comunicare eficienta va trebui sa invatam cum sa ascultam si sa luam in considerare parerea copilului, chiar si atunci cand nu suntem de acord cu el.

Una din caile de imbunatatire a comunicarii cu copiii ar fi aplicarea limbajului responsabilitatii. Formularea mesajelor la persoana I comunica copiilor modul in care comportamentul lor a fost deranjant. E foarte important ca emotiile sa fie comunicate copiilor fara a-l invinovati:

"M-a deranjat foarte tare faptul ca" si nu formulari ca " Uite ce s-a intamplat din cauza ca tu nu .."

Limbajul responsabilitatii se foloseste atat pentru a comunica sentimentele pozitive cat si pentru comunicarea lucrurilor sau situatiilor care ne deranjeaza.

Altfel spus trebuie sa invatam sa comunicam aservit.

Comunicarea aservita s-a dezvoltat ca o modalitate de adaptare la situatii conflictuale intrepersonale (Rees, Shan, 1991). Aservitatea este rezultatul unui set de atitudini si comportamente invatate care au ca si consecinte pe termen lung :imbunatatirea relatiilor sociale, dezvoltarea increderii in sine, respectarea drepturilor personale, formarea unui stil de viata sanatos,imbunatatirea abilitatilor de luare de decizii responsabile, dezvoltarea abilitatilor de management al conflictelor (Rakos,1991).

Aservitatea este abilitatea de a nu exprima emotiile si convingerile fara a afecta si ataca drepturile celorlalti;aservitatea in comunicarea reprezinta abilitatea de:

. De comunicare directa, deschisa si onesta, care ne face sa avem incredere in noi si sa castigam respectul celor din jur;

. De exprimare a emotiilor si gandurilor intr-un mod in care ne satisfacem nevoile si dorintelor ,fara a le deranja pe cele ale interlocutorului;

. De a initia, mentine si incheia o conversatie intr-un mod placut;

. De a impartasi opiniile si experientele cu ceilalti;

. De exprimare a emotiilor negative, fara a te simti stanjenit sau a-l ataca pe celalalt;

. De a solicita sau a refuza cereri;

. De exprimare a emotiilor pozitive;

. Este modalitatea prin care copiii isi dezvolta respectul de sine si stima de sine;

. Este modalitatea prin care adolescentii pot sa faca fata presiunii grupului si sa-si exprime deschis opiniile personale;

. Este recunoasterea responsabilitatii fata de ceilalti;

. Este respectarea drepturilor celorlalte persoane.

Invatarea deprinderilor de aservitate este facilitata de contrastarea ei cu cele doua modele comportamentale opuse: pasivitatea si agresivitatea.

Pasivitatea este un comportament care poate fi descris ca raspunsul unei persoane care incearca sa evite confruntarile, conflictele, isi doreste ca toata lumea sa fie multumita, insa fara a tine seama de drepturile sau dorintele sale personale;nu solicita ceva anume,nu se implica in castigarea unor drepturi personale sau in apararea unor opinii. Aceste persoane se simt ranite,frustrate,iritate,fara insa a incerca sa-si exprime nemultumirile fata de ceilalti.

Agresivitatea este o reactie comportamentala prin care il blamezi pe celalalt si il acuzi pe celalalt, incalci regulile impuse de autoritati,esti insensibil la sentimentele celorlalti,rezolvi problemele prin violenta,esti sarcastic si utilizezi adesea critica in comunicare.

Consecintele comportamentului aservit sunt:

-Problema este discutata

-Drepturile tale sunt respectate

-Iti alegi tu activitatea

-Ai incredere in tine

-Recunosti drepturile tale si pe ale celorlalti

A invata sa comunicam aservit inseamna sa exprimam cum ne simtim intr-o situatie. Acest tip de comunicare poate fi folosit cu succes si la clasa in cadrul relatiilor profesor-elevi. Mesajele pe care le transmitem copiilor in diferite situatii pot fi:

"Sunt suparata ca n-ai invatat"

"Ma doare cand vad ca nu asculti si in continuare comportamentul tau fata de colegi lasa de dorit."

"Sunt dezamagita deoarece ai scrie foarte dezordonat."

"Mi-ar placea ca de acum inainte sa iti citesti lectia si din manual."

"Sunt mandra ca te straduiesti sa lucrezi mai ordonat."

Prin acest tip de formulare a mesajelor centrate pe "eu" (persoana I), invatatorul ii atrage atentia elevului ca si el are sentimente. El la randul lui il ajuta pe copil sa vada realitatea cu alti ochi, il ajuta sa inteleaga ca prin comportamentul sau poate rani oamenii fara sa isi dea seama. Un alt avantaj al comunicarii mesajelor la persoana I este ca procesul de comunicare este mai complex datorita schimbului mai mare de informatii.

Odata ce noi vom folosi limbajul responsabilitatii sunt mari sanse ca si elevii la randul lor prin imitatie sa il foloseasca.

Fiecare copil, adolescent sau adult trebuie sa consientizeze drepturile aservite si sa faca apel la ele ori de cate ori este necesar. Adultul-parintele sau dascalul-trebuie sa accepte ca si copiii si tinerii au aceleasi drepturi aservite ca si adultii si ca apelarea la aceasta forma de comunicare nu lezeaza drepturile nici unei parti implicate in conflict.

Mediul scolar si conflictele sale

Scoala nu este doar locul unde elevii primesc informatii, ci, de asemenea, cel mai important spatiu pentru socializarea tinerilor. Este locul unde se fac si se desfac prietenii, locul unde indivizii invata sa comunice eficient, sa se intreaca cu altii, colaborand in echipa sau aflandu-se intr-o permanenta competitie cu ceilalti. Tot scoala este locul unde elevii vor avea de-a face cel mai probabil cu conflicte care le pot afecta maturizarea. Conflictul este o stare de tensiune creata intr-o forma de interrelatii sau in confruntarea de opinii diferite individuale. In cadrul grupului scolar, conflictele pot sa apara deoarece exista lipsa de interes in timpul unei conversatii, neclarificarea valorilor, certuri ce apar ca urmare a unei implicari excesive, nediscutarea problemei, castig sau pierdere cu orice pret, dispret, invidie, lupta pentru locul de lider al grupului, centrarea pe castigul personal, neintelegerile privind metodele, scopurile, valorile, responsabilitatile, faptele, actiunile si urmarile lor. Elementul comun tuturor acestor situatii este o anumita ambiguitate care face dificila orice relatie normala, obisnuita intre elevi. Abilitatea de a comunica presupune si a rezolva conflictele de comunicare.

3. Aplicatii

Scoala este de aceea un mediu potrivit pentru a-i invata pe elevi sa faca fata conflictelor si sa le gaseasca solutii optime, in avantajul tuturor. Voi enumera in cele ce urmeaza cateva domenii si cateva exemple de activitati pentru a-i invata pe elevi arta de a face fata conflictelor in timpul orelor de curs. Activitatile prezentate demonstreaza ca studierea posibilitatilor de rezolvare a conflictelor poate fi integrata creator multor domenii ale vietii elevilor nostri.

-Limba romana: elevii noteaza zilnic in jurnalul lor despre conflictele pe care le-au avut si despre modul de rezolvare a lor; scriu povestiri despre situatii conflictuale intre doi oa¬meni si gasesc si posibile rezolvari; compun si interpreteaza jocuri de rol care abordeaza pro¬bleme conflictuale; citesc si discuta carti in care este vorba de concepte precum prietenia, colaborarea, responsabilitatea, compasiunea, dar si alte aspecte negative.

-Matematica dezvolta competente importante pentru rezolvarea conflictelor: rezolvarea problemelor si gasirea solutiilor logice. Elevii pot aborda probleme matematice legate de rezolvarea conflictelor: inmultiti cu 365 numarul de conflicte pe care l-ati avut ieri. Veti afla numarul aproximativ de conflicte pe care le veti intalni intr-un an de zile. Se pot realiza de asemenea grafice cu numarul de conflicte traite intr-o saptamana si cu numarul celor rezolvate pasnic.

-Stiinte ale naturii - elevii discuta despre pericolele violentei: ce se intampla cu corpul nostru cand suntem suparati, sau cand cineva ne raneste sau ne bruscheaza? Cu ce putem inlocui violenta fizica si verbala? Care sunt nevoile noastre fundamentale si ce se intampla daca ele nu sunt satisfacute?

-Istorie: se pot discuta evenimente istorice in cadrul carora au fost folosite metode nonviolente pentru producerea unor schimbari, se citesc articole din ziare despre situatii de criza.

-Educatie civica: elevii pot crea un set de reguli pe care trebuie sa le respecte, precum si ce se poate intampla daca nu le respecta; ei pot deveni mediatori intre conflictele dintre colegi, ajutandu-i sa-si rezolve disputele pasnic.

-Educatie fizica: se organizeaza jocuri care incurajeaza colaborarea, nu competitia, care pun accentul pe prietenie si in care nimeni nu pierde si toti au cate o responsabilitate.

Educatie plastica: se realizeaza desene legate de conflicte, comunicare, nonviolenta, prietenie; organizeaza impreuna o expozitie in scoala, creeaza postere infatisand activitati pasnice, de colaborare, de ajutor reciproc in diferite activitati scolare si extrascolare.

-Educatie muzicala: se invata cantece despre pace, colaborare, prietenie, respect.

Acestea sunt doar cateva modalitati de integrare a activitatilor de invatare in arta de a face fata conflictelor in diferite domenii si situatii. Este important sa ne ajutam si sa ne calauzim elevii prin acest labirint al situatiilor conflictuale pe care le intalnesc la tot pasul si tot mai des.