Ce este invatarea interactiv-creativa?

Ce este invatarea interactiv-creativa?

Analizand pozitia cadrului didactic in fata problemelor instruirii si ale invatarii, profesorul Ioan Neacsu afirma ca "educatorii sunt solicitati astazi, in mod continuu, sa promoveze invatarea eficienta. Si nu orice invatare eficienta, ci una participativa, activa si creativa." (1990, p. 12)

Invatarea interactiv-creativa este un proces evolutiv, care are la baza receptivitatea fata de experientele noi, cautate si rezolvate prin explorare, deductie, analiza, sinteza, generalizare, abstractizare, concretizare, punand accentul pe realizarea conexiunilor intre sensuri si solicitand o profunda implicare intelectuala, psihomotorie, afectiva si volitionala.

In cadrul invatarii interactiv-creative, elevul/studentul descopera, infereaza, imagineaza, construieste si redefineste sensurile, filtrandu-le prin prisma propriei personalitati si solicitand procesele psihice superioare de gandire si creatie. Ea apare ca urmare a eforturilor individuale si colective, al interactiunii educatului cu ceilalti, bazandu-se pe schimburile sociale in dobandirea noului. Individul care invata activ este "propriul initiator si organizator" al experientelor de invatare, capabil sa-si reorganizeze si sa-si restructureze in permanenta achizitiile proprii, in viziune sistemica. Dezvoltand acest tip de invatare, cadrele didactice stimuleaza elevii sa devina capabili sa elaboreze proiecte personalizate de invatare, sa-si asume responsabilitatea desfasurarii invatarii, constientizand, aplicand, (auto)evaluand, gestionand si dobandind progresiv autonomie in propria formare. (vezi Musata Bocos, 2002, p. 63)

Invatarea interactiv-creativa este un proces de creare de semnificatii vis-a-vis de noua informare si de cunostintele anterioare, de transformare a structurilor cognitive ale elevului/studentului, consecinta a incorporarii noilor achizitii (cunostinte, priceperi si deprinderi), prin angajarea eforturilor intelectuale si psihomotorii de construire a cunoasterii.

Interactivitatea presupune interrelationarea, directa sau mediata, cu ceilalti, cu profesorul si colegii si procese de actiune transformativa asupra materialului de studiu.

Creativitatea solicita procese de combinare, de conversie, de imaginare si restructurare continua a datelor, prin situarea celui care invata si situatii problematice care necesita rezolvare. Avem invatare creativa atunci cand elevul dobandeste a experienta noua prin propriile puteri, descoperind-o si exersand-o in cadre problematice divergente.

Interactivitatea presupune creativitate, in timp ce creativitatea poate individuala sau de grup.

Instruirea interactiva, asociata tipului superior de invatare scolara interactiva si creativa, implica conjugarea eforturilor ambilor agenti educationali (profesorul - elevii/studentii) in construirea cunoasterii. Relatia profesor-elev/student se redimensioneaza. Educatul isi asuma rolul de subiect, de agent al propriei formari, iar profesorul este ghidul sau in demersurile intreprinse. "Este de dorit ca implicarea activa si interactiva a elevilor si invatarea (inter)activa realizata de acestia, sa ii ajute sa descopere placerea de a invata, care poate da nastere sentimentelor pozitive - de incredere in propriul potential, de dorinta de cunoastere, de implinire etc." (Idem)

Invatarea interactiv-creativa este o forma speciala a invatarii scolare, aparuta din necesitatea tinerii pasului scolii cu noile trasformari existente si preconizate, in viata si activitatea social-umana, in complexitatea epocii contemporane. Acest fapt solicita din parte individului inzestrarea cu un echipament intelectual, afectiv-volitional, care sa-l ajute sa depaseasca modalitatile de simpla echilibrare ale organismului, prin raspuns la stimuli la nivel dominant senzorio-perceptiv. El trebuie sa foloseasca traiectorii combinate si complicate de ordin reflexiv in solutionarea problemelor pe care i le pune viata si sa exploreze alternativele rezolutive. Omul viitorului trebuie sa fie un constructor de probleme si de sisteme ideative necesare rezolvarii lor, transpunerii lor in plan ideativ si practic, gasind solutii optime si eficiente. El este omul faptelor pentru ca ele conving, deci omul creator; este omul pentru care fapta nu vorba este maxima conducatoare in viata.

In consecinta, invatarea interactiv-creativa este necesara pentru a crea omul creativ, un constructor de idei care nu ramane suspendat in sistemul sau ideativ, ci il foloseste pentru a elabora decizii si a rezolva problemele vietii prin actiune. Acest tip de invatare nu se opune invatarii scolare clasice, ci este o noua calitate a acesteia prin obiectivele pe care le urmareste privind formarea personalitatii umane. Ea pune accentul pe invatarea prin cercetare-descoperire, pe invatarea prin efort propriu, independent sau dirijat; pune accent mai ales pe echipamentul intelectual operatoriu, pe gandire si imaginatie creatoare. "Invatarea prin descoperire asigura insusirea activa si trainica a cunostintelor"; procesele de asimilare si intelegere fiind mai atractive ea are o valoare formativa mai mare, favorizand dezvoltarea atitudinilor si spiritului investigativ si inventiv, flexibilitatea si pro-ductivitatea gandirii, a curiozitatii organizate, a motivatiei complexe si a creativitatii.

Nu sunt excluse insa preocuparile pentru educarea memoriei, imbogatirea blocului memorial si dezvoltarea calitatilor acesteia, deoarece fara aceste instrumente gandirea si imaginatia creatoare nu ar dispune de material de proiectare.

Specificul invatarii creative este inteles de Paul Popescu-Neveanu (1990) ca o apropiere maximala de modelul cunoasterii active, prin explorare, ipoteza, deductie, punere si rezolvare de probleme, dar si de realizare practica, de proiecte transformative.

Caracteristica proprie acestuia, cea combinatorie este intarita de motivatie si de un complex atitudinal specific si nespecific. Fundamental in acest gen de invatare este comportamentul de explorare sustinut de cunoasterea epistemica.

Orice teorie, orice mecanism, orice creatie artistica pleaca de la datele existente, pe care individul creativ le asociaza in moduri la care nimeni altul nu se gandise pana atunci. Invatarea creativa are la baza tocmai aceste procedee de combinare, de reorganizare, de inversare si inlocuire folosind metoda incercarii si erorii, a tatonarilor succesive.

Pentru R. Gagne, creatia constituie tipul superior de invatare, ultimul in ierarhia propusa de el, si "consta in combinarea a doua sau mai multe reguli insusite anterior, pentru a produce o noua capacitate ce poate fi demonstrata ca depinzand de o regula "supraordonata". Creatia, desi relativ asemanatoare cu rezolvarea de probleme, o depaseste insa pe aceasta. Ea presupune, "un salt calitativ, o combinare a ideilor din sisteme de cunoastere mult diferite, o folosire indrazneata a analogiei ce depaseste ceea ce se intelege, de regula prin generalizarea in interiorul unei clase de situatii problematice." (1975, p. 323)

Specificul procesului activ-creator este insa, dupa opinia unor autori, "nu solutionarea de probleme, ci gasirea lor, deci nu problem-solving (rezolvarea de probleme) ci problem-finding (descoperirea de probleme). Termenul de problem-finding devine in acest context sinonim cu cel de problematizare.

Problematizarea/generalizarea, descope-rirea de probleme reprezinta esenta procesului de creatie" (Dillon, J. T., 1988, p. 12)

Noile orientari postmoderniste asupra stiintei educatiei solicita cu necesitate aplicarea unor strategii interactiv-creative in predarea si invatarea scolara. Clasele de elevi in viziune postmodernista, sunt privite de catre Appelbaun Peter (2001), drept adevarate comunitati de cercetare, si inter-invatare demonstrand, impotanta activismului si a interrelatiilor pentru progresul cunoasterii. Scopul nu este neaparat cel de a-i antrena pe elevi in formularea de raspunsuri la intrebarile si problemele enuntate, ci mai mult, de a-I ajuta sa descopere caile de a pune intrebari si de a critica problemele.