Delimitarea si definirea obiectului psihologiei scolare

Delimitarea si definirea obiectului psihologiei scolare

Am prezentat la inceput aceste probleme legate de necesitatea si utilitatea  unei asemenea discipline al carei obiect nu a fost suficient de bine conturat, dar care s-a putut deduce din maniera de prezentare a problematicii expuse. S-a putut infera ideea ca psihologia scolara este o disciplina de interferenta si care apare pe fondul sincretismului functional si nu al eclectismului dintre psihologie si pedagogie, devenind o ramura a psihologiei. Aceasta intrucat activitatea didactica propriu-zisa (predare si invatare) implica fenomenele si procesele psihice facand-o mai eficienta. Din acest punct de vedere psihologia scolara devine o stiinta aplicata ce reuneste teoriile si practicile celor doua stiinte educationale complementare - psihologia si pedagogia -, rezolvand prin implicarea psihologiei problemele pe care le ridica activitatea didactica, mai ales invatarea, si in acelasi timp optimizand aceasta activitate prin gestionarea eficienta a resurselor umane, a factorilor psihologici in actul predarii si invatarii.

Facand referinta asupra obiectului sau, psihologia scolara, asa cum am mai aratat, este o ramura aplicata a psihologiei generale care cuprinde un corp teoretic de informatii - cunostinte si metode investigationale cu privire la procesul instructiv-educativ si cu referinta directa la varsta scolara. Astfel, datele pe care ni le ofera psihologia cu privire la comportamentul scolar au atat un rol explicativ, cat si unul prospectiv - predictiv. In acelasi timp psihologia scolara surprinde reactiile, comportamentele elevilor/studentilor la diversi factori educativi, precum si in raport cu atitudinile profesorilor fata de activitatea didactica si fata de ei insisi. Studiaza si isi delimiteaza obiectul la nivelul individului (elevului/studentului) surprinzand impactul particularitatilor psihologice si de personalitate in procesul instructiv-educativ, urmarind optimizarea instruirii si educatiei, in mod deosebit invatarea ca latura esentiala a activitatii didactice.

In mod explicit, psihologia scolara isi impune ca obiect si rol investigarea cauzelor dificultatilor pe care le intampina elevii/studentii in procesul de invatare, propunandu-si in acelasi timp gasirea parghiilor de ordin psihologic prin care sa eficientizeze activitatea didactica. Investigheaza si experimenteaza cele mai eficiente metode si tehnici educationale si didactice prin impactul produs de anumite procese psihice in utilizarea acestora. Cu alte cuvinte psihologia scolara este o ramura ce incearca sa optimizeze procesul de invatamant prin implicarea si valorificarea potentialului psihologic de care dispune personalitatea elevilor - studentilor.  Nu se poate organiza un proces educational si un invatamant eficient fara a avea o imagine conturata despre particularitatile psihologice ale agentilor educationali si, in primul rand, ale elevilor si studentilor in functie de stadiul dezvoltarii psihice si profilul psihologic diferentiat al acestora.

Nu trebuie insa absolutizat rolul psihologiei in activitatea didactica. Aceasta disciplina ofera numai datul cognitiv-informational individual asupra careia pedagogia vine in sprijinul modelarii personalitatii obiectului educational, dezvoltand si consolidand anumite componente psihice si morale in continua lor dinamica. Psihologia scolara evidentiaza faptul ca modul de invatare si rezultatele obtinute sunt corelative cu nivelul de dezvoltare psihica si neuropsihica al fiecarui individ, dezvoltare corelata si coroborata, totodata, cu metodologia si tehnologia didactica aplicate in sistemul si procesul educational, in speta in activitatea didactica.

Psihologiei scolare ii revine sarcina sa evidentieze oportunitatea si eficienta strategiilor didactice in raport cu unele obiective didactice fixate prin demersul pedagogic intreprins si unele procese psihice implicate si asupra carora si actioneaza in vederea dezvoltarii si consolidarii lor. Strategiile didactice euristice, spre exemplu, au rolul de a dezvolta in mai mare masura gandirea si chiar interesele, decat cele algoritmice unde obiectivul vizat este memoria si reproducerea, aceasta strategie fiind de tip reproductiv si nu creativ.

Activitatea didactica, in mod deosebit invatarea, contribuie ea insasi la formarea si consolidarea unor dimensiuni si componente ale psihicului si personalitatii agentilor educationali. Spre exemplu, deprinderea de a invata si de a memora nu se poate realiza in afara invatarii propriu-zise, precum nici dezvoltarea unor aptitudini intelectuale, in mod deosebit aptitudinea de a invata. Astfel, individul beneficiaza de invatare atat in scopul acumularii unor informatii, cat si in scop adaptativ - integrativ, implicand in mai mare masura componentele psihocomportamentale, in mod deosebit latura instrumentala a personalitatii obiectivata prin actiunile si manifestarile sale.

Psihologia scolara trebuie sa medieze si sa intermedieze legatura dintre psihologie si pedagogie, structurand din punct de vedere psihologic si al obiectivelor urmarite procesul instructiv - educativ desfasurat in scoala, in scopul eficientizarii acestuia in plan formativ si informativ. Isi propune ca obiectiv aceasta relationare interdisciplinara vizand cu precadere individul si structura psihologica a acestuia, in mod deosebit aptitudinile, predispozitiile, motivatia si resursele afective si volitive sau lipsa acestora, in coroborare cu alti factori psihosociali care influenteaza randamentul si succesul scolar sau, dimpotriva, conduc spre ineficienta si insucces scolar. Din acest punct de vedere psihologia scolara exploreaza psihicul si etapele dezvoltarii acestuia, utilizand ca instrumente conceptele de invatare si dezvoltare. Se desprind in acest context mai multe tipologii ale invatarii, in corespondenta cu nivelul dezvoltarii, dupa cum rezulta  din relationarea acestor doua componente. Ele se intrepatrund si interconditioneaza reciproc, dezvoltarea fiind pe de o parte rezultatul invatarii, iar invatarea se raporteaza in mod neconditionat la gradul atins al dezvoltarii. Corespondenta cea mai evidenta este intre dezvoltarea psihica si formele invatarii ce implica anumite procese psihice.

Acest raport al interconditionarilor si interdependentelor dintre psihologie si pedagogie, dupa cum putem defini intr-o maniera sintetica psihologia scolara, rezulta si din tipologia invatarii care are drept criteriu relatia finalitate si procesele psihice implicate. Desprindem in acest sens invatarea perceptiva, senzoriomotrica, intelectuala, cognitiva, habitudinala (obiceiuri si abilitati), imaginativa, motivationala, afectiva, volitiva, aptitudinala, atitudinala, alaturi de cea psihosociala si sociala.

Un impact mai relevant al proceselor psihice in activitatea de invatare il are gandirea. Dupa mecanismele si operatiile gandirii implicate in procesul invatarii desprindem: invatarea incidentala, prin incercare si eroare, prin discriminari simple sau multiple, prin asociere verbala, prin rezolvare de probleme si, nu in ultima instanta, invatarea constienta si invatarea mecanica, alaturi de alte dimensiuni si forme ale invatarii, prin receptare si descoperire, care necesita utilizarea si promovarea unor strategii didactice diferentiate. Toate aceste tipuri ale invatarii implica operatiile gandirii, precum si alte procese psihice ale individului. Insasi invatarea, prin etapele pe care le parcurge, implica anumite procese psihice, la inceput pe cele senzorial - perceptive, continuand cu etapa constientizarii, prelucrarii, memorarii si reproducerii (rechemarii din memorie) in scopul valorizarii informatiilor memorate. Profesorul are sarcina sa stimuleze constientizarea continutului predat, prelucrarea psihica a informatiilor transmise si a memorarii si reactualizarii acestora in scopul unei invatari mai rapide si mai eficiente. Un rol deosebit revine strategiilor motivationale in activitatea invatarii, problema asupra careia vom reveni intr-un alt curs.

In esenta, prin intermediul psihologiei scolare se urmareste optimizarea procesului instructiv-educativ, asa cum am mai aratat, aceasta disciplina avand un caracter preponderent aplicativ, practic, pe langa alte discipline stiintifice cum ar fi: psihologia muncii; psihologia medicala; psihologia judiciara; psihologia sportului etc. Toate urmaresc ca, pe baza unor cercetari de psihologie, sa se amelioreze o activitate sau alta, rezultatele pozitive obtinute au drept urmare necesitatea implicarii psihologului in diferitele domenii de activitate. In acest mod au aparut si s-au dezvoltat psihologiile de ramura, disciplinele de interferenta dintre mai multe domenii si stiinte.

Definirea si definitii ale psihologiei scolare

Din stabilirea obiectului psihologiei scolare se pot desprinde anumite definitii date acestei discipline. Dintr-o perspectiva preliminara am defini aceasta ramura a psihologiei ca a fi stiinta de interferenta care studiaza modalitatile de optimizare a activitatii scolare - didactice prin implicarea reciproca a psihologiei si pedagogiei, a proceselor psihice in activitatea didactica si a educatiei in formarea si dezvoltarea unor structuri si particularitati psihologice ale personalitatii prin contributia nemijlocita a acestei activitati.

Nici aceasta disciplina nu cunoaste o anumita omogenitate semantica din punctul de vedere al delimitarii obiectului si, mai ales, al definirii. Vom face o scurta inventariere asupra definitiilor date:

O definire ampla a obiectului de studiu a psihologiei scolare o ofera Manualul aparut sub redactia Universitatii din Bucuresti. Aceasta disciplina este prezentata ca acea ramura a psihologiei care studiaza:

a.    legile activitatii psihice si psihosociale a scolarilor si dezvoltarea acesteia de-a lungul varstei scolare;

b.   bazele psihologice ale instruirii si educarii scolarilor, ale insusirii cunostintelor, formarii priceperilor, deprinderilor si personalitatii lor;

c.    fundamentarea psihologica a metodelor de actiune si interventie asupra dezvoltarii psihice a scolarilor (metode de predare - invatare, metode educative);

d.   relatiile dintre actele comportamentale ale profesorilor si elevilor si multitudinea variabilelor educationale care intervin in cursul procesului interactional din scoala (relatia profesor - elev), studiul grupului, integrarea socio-profesionala a tineretului (P.P. Neveanu, 1987).

Intr-o alta lucrare, A. Cosmovici (1998) considera ca "psihologia scolara este parte esentiala a psihologiei pedagogice care studiaza din punct de vedere psihologic procesul instructiv - educativ cu scopul de a-i spori eficienta".

Daca prima definitie are un caracter mai analitic incercand sa delimiteze cateva domenii de care se preocupa disciplina in discutie, cea de-a doua are un caracter mai sintetic. Tot pe aceeasi linie a sintezei se situeaza si definitia data de T. Cretu (1992): "Psihologia scolara incearca sa selecteze un cuantum de cunostinte psihologice si de fapte psihice pentru realitatea educationala".

Din perspectiva delimitarii obiectului si definirii acestei discipline, autorii straini ii restrang aria si sfera preocuparilor acesteia in raport cu punctul de vedere al autorilor romani. Prezentam punctul de vedere al scolii franceze, "Dictionarul actual al educatiei" (1993) defineste psihologia scolara ca disciplina care "urmareste aplicarea cunostintelor si a metodelor psihologice avand ca obiectiv cunoasterea si diferentierea elevilor conform capacitatii de invatare si a problemelor de natura psihologica".

Observam ca prin aceasta ultima definitie data psihologia scolara se orienteaza in special spre selectia elevilor in raport cu trasaturile individuale, interpretare relativ apropiata sustinuta si de specialistii americani Arthur S. Reber (1985) in "Dictionarul de psihologie" care arata ca psihologia scolara este o subdisciplina in cadrul disciplinei educationale, evidentiind mai mult importanta activitatii psihologului scolar decat a disciplinei propriu-zise. Printre atributiile acestei profesii se evidentiaza cea de a consilia si a orienta copiii din invatamantul primar si secundar, de a asista la dezvoltarea curriculara de a testa si a evalua eventualele tulburari, incapacitati, dificultati ale afectivitatii legate de procesul de invatare.

Avand in vedere toate aceste definitii putem concluziona ca in literatura de specialitate exista doua puncte de vedere privind obiectul de studiu al psihologiei scolare.

a.    O interpretare extinsa prin care psihologia scolara studiaza fenomenul scolar in ansamblu, din perspectiva psihologica (utila educatorului).

b.   O interpretarea mai restransa care considera ca obiectul de studiu al psihologiei scolare o reprezinta selectia, orientarea scolara, prevenirea si depistarea tulburarilor reiesite din impactul procesului scolar asupra dezvoltarii individuale (utila psihologului). Daca in prima interpretare rolul primordial revine profesorului, in cea de-a doua rolul fundamental revine psihologului scolar. Se deduce ca atat psihologului scolar cat si profesorului le revin sarcini deosebit de importante in activitatea didactica, activitate complexa ce implica interferenta si complementaritatea acestor actiuni subordonate activitatilor didactice si finalitatilor acestora.

Polemica asupra obiectului si definirii acestuia a condus la desprinderea mai multor subramuri ale psihologiei scolare si chiar denumiri ale acesteia, cum ar fi:

psihologia pedagogica;

psihologia educationala;

psihologia invatarii;

psihologia scolarului (a educatului normal);

psihologia scolarului cu nevoi speciale.

In ceea ce priveste psihologia pedagogica, Dictionarul de Psihologie o defineste ca a fi "disciplina de granita care studiaza din punct de vedere al psihologiei dezvoltarii procesul instructiv cu scopul de a-i spori eficienta" (Ursula Schiopu, 1997). Ea este autoarea care desprinde celelalte subramuri ale psihologiei scolare, in speta ale psihologiei pedagogice.

Psihologia pedagogica este considerata cea mai importanta ramura a psihologiei "datele ei fiind indispensabile in cercetarea pedagogica pentru a putea evalua rezultatele obtinute si a recomanda masurile necesare progresului educativ" (Ursula Schiopu, 1997).

O interpretare apropiata ofera si "Dictionarul actual al educatiei" (1993) care prezinta psihologia pedagogica (psihopedagogia) ca disciplina ce cuprinde psihologia si pedagogia pentru a trata nevoile copiilor si adolescentilor pe perioada in care se gasesc in mediul scolar. Ea este o pedagogie care se ocupa de cunoasterea copilului asa cum a fost ea elaborata din perspectiva psihologiei stiintifice cu conotatii filosofice si umaniste.

In acest context obiectul psihopedagogiei consta in urmarirea dezvoltarii globale a personalitatii tinand cont de toate comportamentele mediului educational si de relatiile care se stabilesc intre aceste componente.

Pe langa aceasta subramura si denumire data, psihologia scolara mai cunoaste si alte sinonimii cum ar fi cea de psihologie educationala. O lucrare de data relativ recenta, a lui Radu I. (1983), definea psihologia educationala ca "disciplina ce studiaza geneza, structura si procesualitatea functiilor psihice umane in conditiile specifice de instruire si educare, in scopul sporirii eficientei acestora". "Dictionarul actual al educatiei", spre deosebire de autorul citat, considera ca aceasta disciplina este preocupata de problemele legate de invatamant, "de transmiterea generala a cunostintelor, de dezvoltare a abilitatilor, aptitudinilor umane din perspectiva teoriilor si metodelor psihologice".

Observam o oarecare similitudine intre continuturile celor trei perspective conceptuale analizate. Pentru a realiza o diferentiere propunem urmatoarele continuturi si obiective pentru psihologia aplicata domeniului scolii si educatiei, care s-ar sintetiza in urmatoarele judecati asertorice legate de obiectul si rolul acestor discipline complementare unei finalitati comune:

Psihologia scolara este disciplina care studiaza din perspectiva psihologica procesul instructiv - educativ care acopera varstele intre 6 si 18 ani.

Psihologia pedagogica este disciplina menita sa fundamenteze pe criterii psihologice normele, principiile, procesele pedagogice introduse in invatamant.

Psihologia educationala studiaza educatia si formarea in ansamblul lor, in dezvoltarea individului, din perspectiva psihologica.

Exista si alte denumiri cvasisinonime atribuite acestui domeniu de activitate, cum ar fi: psihologia invatarii, psihologia educatului cu nevoi speciale, psihologia scolarului normal etc., care reprezinta denumiri date unor dimensiuni ale uneia sau alteia dintre cele trei perspective prin care este analizata interferenta dintre psihologie si pedagogie, adica psihologia scolara.