Educabilitatea: concept, factori (ereditatea, mediul, educatia, omul insusi/sinele )

Educabilitatea: concept, factori (ereditatea, mediul, educatia, omul insusi/sinele )

Prin expresia "educabilitate', psihopedagogii desemneaza potentialul de formare umana sub influenta factorilor de mediu sau educationali.

Din punct de vedere teoretic, educabilitatea reprezinta o categorie pedagogica fundamentala care exprima puterea sau ponderea educatiei in dezvoltarea personalitatii.

Sub raport functional-educativ, educabilitatea reprezinta capacitatea specifica a psihicului uman de a se modela structural si informational sub influenta agentilor educationali si sociali.

Educabilitatea se refera la FACTORI: ereditatea mediu educatia.

In determinarea dezvoltarii psihofizice a copilului, rolul principal apartine interactiunii dintre ereditate, factorii de mediu si educatie. Acesti factori directioneaza si conditioneaza sub aspect cantitativ si calitativ dezvoltarea oricarei persoane.

EREDITATEA

Ereditatea reprezinta insusirea fundamentala a materiel vii de a transmite, de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, informatii/mesaje de specificitate care privesc specia, grupul de apartenenta sau individul, constituindu-se in premisa biologica a dezvoltarii. Aceste informatii se reflecta in insusirile fizice, biochimice si functionale, in plasticitatea sistemului nervos central, intensitatea, echilibrul si mobilitatea proceselor de excitatie si inhibitie, particularitatile anatomo-fiziologice ale analizatorilor si ale glandelor cu secretie interna, predispozitiile catre o forma sau alta de evolulie a starii de sanatate. Altfel spus, caracterele ereditare reprezinta expresia morfologica sau functionala a ceea ce este stocat in genomul celulei ca informatie genetica inglobata in gena. In urma cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca majoritatea caracterelor sunt determinate de mai multe gene, care conlucreaza pentru a exprima un anume caracter.

Analizand datele cercetarilor asupra componentei genetice, pot fi sintetizate urmatoarele concluzii:

- mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentialitati, si nu ca o transmitere liniara a trasaturilor antecesorilor;

- diversitatea psihologica umana are cu certitudine si o radacina ereditara, dar nu poate fi redusa la aceasta;

- ereditatea caracterelor morfologice si biochimice este mult mai bine cunoscuta decat ereditatea insusirilor psihice, care, in cele mai multe cazuri, pare a fi rezultatul unor determinari poligenetice;

- potentialul genetic al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este polivalent, mai ales sub aspectul exprimarii psihice;

- ceea ce este ereditar nu coincide intotdeauna cu ceea ce este congenital, unde sunt cuprinse si elemente dobandite in urma influentelor din perioada prenatala/ intrauterina;

- ceea ce tine de ereditate se poate exprima in diverse etape de varsta sau poate ramane in stare de latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activator;

- factorul ereditar confera unicitatea biologica, in calitate de premisa a unicitatii psihice;

- prin programarea temporala a proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza premisele unor momente de optima interventie din partea mediului educativ sau corectiv, in asa-numitele perioade sensibile sau critice; anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi ineficienta;

- factorul ereditar nu se exprima in aceeasi masura in diversele aspecte ale vietii psihice; unele poarta mai puternic amprenta ereditatii, altele mai putin;

- o aceeasi trasatura psihica poate fi, la persoane diferite, rodul unor factori diferiti;

- din perspectiva filogenetica, ereditatea umana are o importanta redusa in determinarea setului de comportamente instinctive; asa se explica de ce, in comparatie cu alte specii, puiul de om isi pierde specificitatea daca, in dezvoltarea sa timpurie, este insotit de membrii altei specii.

MEDIUL

Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie. Factorii de mediu actioneaza sub forma influentelor bioclimatice, socioeconomice, culturale, a totalitatii conditiilor, structurilor si normelor sociale care se manifesta fata de fiecare persoana sau grup social.

Actiunea factorilor de mediu poate fi directa sau indirecta, fiind structurati relativ intr-o forma binara; ei se prezinta  individului pe de-o parte ca realitati fizice, concretizate in prezenta nemijlocita si perceptibila a persoanelor si obiectelor din lumea inconjuratoare, si, pe de alta parte, sub forma ansamblului de relatii si semnificatii care, prin interiorizare, formeaza elementele de structura si materialul de constructie necesar dezvoltarii psihice. Actiunea mediului asupra unui individ poate fi, in egala masura, favorabila unei dezvoltari normale dar poate constitui si o frana, un blocaj in dezvoltarea sa . Din perspectiva dezvoltarii ontogenetice, este necesara evidentierea unui aspect foarte important si anume: nu simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu este relevanta, ci masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre acei factori si individul uman. Altfel spus, un factor de mediu prezent, dar neutru ca actiune sau indiferent subiectului uman, este lipsit de relevanta din perspectiva dezvoltarii

Spre ex o melodie pentru un copil lipsit de auz nu apare ca factor de mediu, tot la fel un tablou cu o imagine pentru un copil lipsit de vedere.

Conditia dezvoltarii este ca factorul sa actioneze asupra individului, care, la randul sau, sa reactioneze, intrand in interactiune ca baza a propriei activitati.

Avand in vedere marea diversitate a continuturilor mediului, a formelor si mijloacelor in care se prezinta, Super si Harkeness au propus o noua categorie teoretica sub forma conceptului de nisa  de dezvoltare. Acest termen desemneaza totalitatea elementelor cu care un copil intra in relatie intr-o anumita etapa de varsta.

Structura nisei de dezvoltare vizeaza:

- obiectele, locurile, fenomenele accesibile copilului la diferite varste;

- raspunsurile si reactiile celor din jurul copilului;

-cerintele adultului in raport cu asteptarile, posibilitatile si performantele solicitate copilului la anumite varste (mersul fara ajutor, aspecte privind  limbajul, efectuarea unor activitati de tip scolar in avans);

- activitatile impuse, propuse sau acceptate de acesta.

Mediul poate avea doua componente principale:

Mediul natural cuprinde conditiile de clima, relief, vegetatie si fauna.

Mediul ecologic concepe ca mediul de viata sa fie pur, nepoluat, pentru a asigura conditiile necesare vietii organismelor.

Mediul social-global cuprinde ansamblul factorilor istorico-culturali, axiologici, institutionali, de organizare sociala de grup, in cadrul carora relatiile sociale-familiale, scolare, de munca si productie, comerciale, interumane, opinia publica, au un rol si o putere deosebita in formarea si dezvoltarea personalitatii omului.

Mediul psihosocial este ansamblul de conditii social-spirituale ale persoanelor, cuprinzand relatiile interpersonale, statusurile psihosociale realizate de persoane, idealurile si comportamentele lor colective, modelele de comportament proiectate, complexul de norme si valori si procesele psihosociale ce le genereaza.

EDUCATIA

Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, desfasurata in mod deliberat, prin care se mijloceste raportul dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului. Educatia face medierea intre ceea ce s-ar putea manifesta (contributia ereditatii) sub aspectul continutului, momentului, nivelului, intensitatii, duratei, formei si ceea ce se ofera (contributia mediului).

Ca factor cu actiune preponderent constienta si deliberata, educatia are efect asupra dezvoltarii in conditiile mentinerii unui optimum intre ceea ce poate individul la un moment dat si ceea ce i se ofera. O oferta supradimensionata sau o oferta prea simplista poate perturba dezvoltarea psihica (in primul caz exista riscul suprasolicitarii, iar in al doilea caz apare o slaba stimulare, ambele cu efecte negative asupra proceselor psihice). Educatia este dependenta de ereditate si calitatea factorilor de mediu si nu dispune de puteri nelimitate; altfel spus, nu poate reechilibra o ereditate profund afectata (de exemplu, copiii cu dizabilitati mintale de etiologie genetica sau organica) si nici nu poate compensa un mediu dizarmonic sau viciat (prezenta unor factori ca: violenta, abandonul, absenta confortului afectiv in familie, boli si suferinte).

Educatia reprezinta unul din factorii care, in contextul teoriei triplei determinari, isi aduce o contributie specifica importanta in formarea si dezvoltarea personalitatii, in interactiune cu celalti doi factori: ereditatea si mediul.

Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii dintre factorii interni si cei externi. In cadrul acestor factori educatia detine rolul conducator, datorita specificului actiunii sale care se manifesta mijlocit si nemijlocit prin intermediul celorlalti doi factori.

Acest rol se justifica, in primul rand, prin aceea ca educatia isi creaza ea insasi premisele eficientei prin elaborarea unor conditii interne favorabile. La un moment dat, factorii externi actioneaza prin intermediul celor interni, iar in urma acestui proces se acumuleaza experienta, care, la randul sau devine conditie interna si premisa a actiunii ulterioare a acestor factori.

Educatia contribuie la imbogatirea acestei experiente in mod organizat, conform cu un scop, insistand asupra realizarii unei corelatii optime intre aspectul informativ si cel formativ ale acestei experiente.

Educatia nu numai ca ofera ceea ce urmeaza sa se asismileze, aceasta realizand-o si mediul, dar se preocupa in plus si de modul "cum sa se asimileze", de constientizarea necesitatii de a invinge anumite obstacole.

Un alt argument in favoarea demonstrarii rolului conducator al educatiei se refera la interventia acesteia in ameliorarea conditiilor de mediu, in crearea unui climat educational favorabil cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane. Formarea si educarea colectivului de elevi este un exemplu concludent in acest sens.

Educatia care se desfasoara in cadrul scolii este cel mai important factor al dezvoltarii personalitatii. Ea are rolul de a corecta ceea ce este negativ in personalitatea elevului si de a dezvolta toate laturile personalitatii sale, atat latura intelectuala, cat si latura caractriala, morala si estetica. Scoala nu formeaza doar specialisti, ci formeaza oameni, iar pentru a forma oameni, este foarte important ca toti factorii educationali sa contribuie in mod eficient si constructiv la aceasta formare, sa colaboreze si sa se completeze reciproc, unde si cand este nevoie.