,,Educatia noua''

,,Educatia noua''

1. Maria Montessori
2. Ovide Decroly
3. Édouard Claparède
4. Célestin Freinet
5. Anton Semionovici Makarenko

1. Maria Montessori (1870-1952)

Repere biografice. Nascuta la Chiaravalle, in 1870, a fost prima femeie care a obtinut titlul de doctor in medicina la Universitatea din Roma. In calitate de medic pediatru, s-a dedicat poblematicii educarii copiilor, organizand chiar o scoala pentru formarea educatoarelor. A aprofundat psihologia la universitate si s-a concentrat asupra educatiei copiilor anormali. In 1907, a inaugurat la Roma Casele copiilor mici (Case dei Bambini), o institutie care, din punct de vedere functional si ca organizare, se situeaza in gradinita actuala si caminul de copii, unde educatoarele se ocupau de copiii mamelor care erau integrate in activitatea de munca. Principalele lucrari sunt: Metoda pedagogiei stiintifice (1909), Autoeducatia in scoala elementara (1916), Manual de pedagogie stiintifica (1921).

Premise ale gandirii pedagogice

Fiinta umana se caracterizeaza printr-un impuls organic catre dezvoltare prin autoformare. Acest impuls se manifesta ca dupa un plan divin. Fiecare etapa, numita si senzitiva, presupune o nevoie vitala, iar satisfacerea acestei nevoi creeaza drumul aparitiei alteia.

Tema de reflectie

Comentati urmatoarea idee emis de Maria Montessori : copilul este ,,fiul'' omului numai ca fiinta biologica: in schimb copilul este ,,tatal'' omului ca personalitate umana.

In copil se structureaza adultul de maine, acest proces depinzand de calitatea materialului pe care-l intalneste in cale. Dezvoltarea copilului este predeterminata de instincte. Pedagogul italian stabileste o paralela intre dezvoltarea fizica si cea spirituala, biologizand fenomenul educatiei.Educatia este indirecta, prin interactiunea dintre copil si elementele din mediul apropiat.

Conceptia pedagogica

Pedagogul italian arata ca educatoarele nu trebuie sa-si impuna vointa in fata elevilor, transmitandu-le fortat idei sau introducandu-le preferinte si interese nespecifice. Ele vor asista si-i vor ajuta pe copii sa-si satisfaca trebuintele proprii. Metoda propusa de pedagogul italian se fundamenteaza pe ideea asigurarii unui mediu organizat, in care pedagogul italian se fundamenteza pe ideea asigurarii unui mediu organizat, in care copilul va fi lasat sa se desfasoare liber, in concordanta cu dorintele si interesele lui naturale. La ea, libertatea devine o componenta a metodei de educatie. Relationarea copilului la mediu este foarte activa.

O mare importanta este acordata materialului didactic. Acesta este dimensionat pentru fiecare simt in parte. A indicat dimensiuni, forme, culori, asperitati sau netezimi pentru corpurile ce se adresau vazului si pipaitului. A alcatuit materiale de lucru, capabile sa stimuleze activitatile de invatare a scris-cititului si socotitului.

Iata cum erau grupate materialele care serveau la dezvoltarea simturilor:

trei serii de cilindri ce se fixeaza in orificii adecvate;

trei serii de corpuri geomerice de diferite dimnsiuni (cuburi roz, paralelipipede cafenii, altele albastre si rosii);

diverse corpuri geometrice de lemn;

o colectie de esantioane de tesaturi;

doua plansete de lemn de aceeasi dimensiune, dar de valori diferite;

doua cutii cu esantioane din lana, in culori variate;

forme geometrice plane care se imbina unele cu altele;

o serie de cutii pentru educarea simtului  greutatii si a celui auditv;

clopotei muzicali.

A experimentat diferite jocuri simple in calitate de pre-exercitiu pentru activitatea serioasa de mai tarziu (de pilda jocul de-a incheiatul-descheiatul nasturilor la papusi, in perspectiva obisnuirii de a se imbraca singuri).

Tema obligatorie

Descrieti o serie de activitati didactice pasibile de a se mula pe principiile montessoriene pentru educatia simturilor in invatamantul primar romanesc.

Pedagogul italian a impus in pedagogia secolului XX, o metoda de educatie bazata pe respectarea libertatii copilului intr-un mediu organizat, bogat in stimuli dimensionati in functie de interese si dorinte naturale. Rolul educatorului este de a pregati mediul favorabil pentru autoformare. Calitatile mediului educational, pentru ca acesta sa devina educogen , in opinia Mariei Montessori sunt urmatoarele:

Mediul sa fie ordonat. Fiecare lucru poseda un loc al lui unde poate fi gasit in permanenta.

Mediul sa fie atragator, placut si imbietor.

In  acest mediu, copilul va gasi un ajutor in efortul lui de a clasifica si a folosi limbajul potrivit pentru a denumi obiectele respective.

Mobilierul sa fie facut pe masura copilului pentru ca acesta sa aiba suficienta libertate de miscare.

Copilul sa poata reincepe sau repeta o activitate.

Sa fie incurajat sa-si rafineze gesturile prin atitudini de politete si de curtoazie.

Intregul mediu sa fie impregnat de prezenta limbajului.

Copilul sa fie incurajat in a-si dezvolta vointa si sociabilitatea prezentandu-se un singur lucru pentru activitatea data, intarindu-se astfel priceperea respectiva.

Libertatea presupusa de aceasta metoda nu este absoluta, ci limitata, impunandu-se anumite constrangeri. De pilda, fiecare material pus la dispozitia copilului va fi utilizat numai pentru activitatea destinata. Daca se observa o deturnare a obiectului de la intrebuintarea normelor, copilul este oprit. Utilizarea materialelor didactice se face respectandu-se totusi urmatoarele reguli:

sa nu se dea alta destinatie obiectelor din preajma elevilor (sa se joace fotbal cu papusile);

fiecare elev sa ia obiectul respectiv de la locul indicat si sa-l aseze in acelasi loc dupa utilizare (nu trebuie smuls din mainile altui copil);

sa nu-si faca rau lui sau sa nu tulbure linistea celorlalti in timpul manevrarii obiectelor.

De respectarea acestor reguli se ingrijeau educatoarele, care nu aveau studii speciale, ale fiind simple muncitoare.

Tema obligatorie

Mai poate fi acceptata ideea ca educatoarele sa fie simple supraveghetoare? Argumentati punctul dumneavoastra de vedere.

2. Ovide Decroly (1871-1932)

Repere biografice. Medic, psiholog si pedagog belgian, Ovide Decroly este unul dintre cei mai intreresanti reprezentanti ai curentului ,,educatiei noi''. S-a nascut la Renaix, in 1871. Studiile de medicina le face la Gand, iar cele de psihiatrie in capitala Belgiei. In 1901, deschide la Bruxelles un institut pentru deficienti mintali. Obtine rezultate satisfacatoare si, in 1907, deschide, langa Bruxelles, un asezamant, de aceasta data pentru educatia copiilor normali (École de l'Ermitage). Realizeaza mai multe cercetari si castiga adepti pentru renovarea sistemului traditional de educatie. Principalele lucrari publicate (impreuna cu alti colaboratori) sunt: Cateva consideratii cu privire la interesul copilului (1924), Initiere in activitatea intelectuala si motrice prin jocuri educative (1925 Introducere in pedagogia cantitativa (1929), Functia globalizarii si aplicatia sa (1929).

Premise ale gandirii pedagogice

In opinia lui, cunoasterea la varstele in formare nu incepe cu secventele mici, ci cu intregul, cu sesizarea partilor mari, cu ansamblul. Cuprinderea cognitiva a intregului presupune o participare simultana si succesiva a tuturor mecanismelor gandirii. Capacitatea senzitiva a copilului de a se atasa de intreg este numita de pedagogul belgian globalism.

Conceptia pedagogica

Dupa Decroly, scoala ar trebui sa ofere conditii in care copilul sa traiasca situatii autentice de viata, cu dificultatile aferente, capabile sa-i satisfaca dorintele si sa-i stimuleze motivatia. Decroly propune o noua modalitate pedagogica de invatare - denumita metoda centrelor de interes, ce porneste de la presupozitia ca psihicul copilului are o mare apetenta pentru compreehensiunea (intelegerea) intregului. Decroly incearca sa il puna pe acesta in contact cu situatii de ansamblu. Scoala contemporana, prin secventierea cunostintelor pe discipline de invatamant, formeaza o imagine artificiala, fragmentata, dand impresia de separare a lucrurilor si evenimentelor. De aceea, el grupeaza cunostintele didactice in ansambluri de cunoastere corespunzatoare unor trebuinte fundamentale, denumite centre de interes. Pedagogul belgian propune urmatoarele centre:

de hranire ssi consum (corespunzatoare expresiilor ,,mi-e foame'', ,,mananc'', ,,beau'', ,,respir'');

de aparare contra diverselor pericole (descrise prin ,,mi-e teama'', ,,ma apar'');

de munca si de odihna (exprimate prin ,,lucrez'', ,,ma joc'', ,,ma recreez'').

Prin aceasta grupare a cunostintelor se suprima notiunea de programa de invatamant si se favorizeaza introducerea perspectivei interdisciplinare de asimilare a cunostintelor.

Tema obligatorie

In ce masura teoria centrelor de interes a fost recuperata de teoria si practica stabilirii continuturilor in invatamantul romanesc? Dati cateva exemple de adecvare a structurilor curriculare la categorii de interese specifice unor varste determinate.

In scoala instituita de el, repartizarea centrelor de interes se realiza in functie de varsta elevilor. Astfel, in perioada 3-6 ani, centrele erau ocazionale si erau comandate de mediul apropiat (vizitarea unei paduri, ingrijirea unui animal); intre 6 si 8 ani, erau ipostaziate centre fragmentare carea stateau la baza unor interese mai largi (de pilda, daca centrul il constituiau alimentele, doar urmatoarele fragmente erau urmarite: fructe comestibile, fructe daunatoare, lapte, paine, apa-plante-animale, plante exotice). In periaoda 8-14 ani, se studia un centru de interes pe an, prin realizarea unor sinteze dintre centrele fragmentare. Dupa 14 ani, erau abordate doar cele patru centre de interes pentru ca, treptat, copiii sa patrunda in materiile asa cum sunt impartite pe ariile academice, cunoscute in invatamantul traditional. Notiunea de programa scolara, cum o intelegem noi astazi, nu-si mai gaseste nici un loc. Metoda centrelor de interes prefateaza doar predarea pe discipline care va incepe pe la varsta de 18 ani. Ne putem intreba la ce serveste un artificiu metodic, daca se ajunge la aceeasi maniera de predare.

Activitate

Construiti un plan de invatamant pentru clasele V-VIII urmand teoria centrelor de interes. Aceeasi aplicatie, dar pentru 4 ani de facultate.

Tema de reflectie

Ce legaturi intrezariti intre principiul interdisciplinaritatii in invatamant si teoria lui Decroly privind centrele de interes?

3. Édouard Claparède (1873-1970)

Repere biografice. Medic, psiholog si pedagog elvetian, Claparède a fost profesor la Universitatea din Geneva. Psihologia a studiat-o cu Théodore Flournoy. Si-a luat doctoratul cu teza Simturile musculare. A infiintat Laboratorul de psihologie din cadrul Universitatii din Geneva. In 1912, infiinteaza un Institut de sriinte ale educatiei, purtand numele lui J.J. Rousseau, specializat in cercetari in domeniul pedagogiei si in pregatirea institutorilor: Principalele lucrari sunt : Psihologia copilului si pedagogia experimentala (1905), Scoala pe masura (1921), Orientarea profesionala, problemele si metodele ei (1922), Educatia functionala (1931).

Premise ale gandirii pedagogice

In vderea intelegerii poceselor psihice nu este de ajuns sa cunoastem numai mecanismul structural al psihicului, ci si functiunile actelor psihice pentru individ. O psihologie functionala va pune problema invers de cum a fost pusa pana la Claparède: nu ce este, din ce se compune un fapt psihic, ci, in principal, la ce serveste el viata omului. Conceptia functionala il determina pe educator sa considere viata sufleteasca a copilului ca avand valoare, formand un tot, o unitate ale carei miscari converg spre realizarea unui scop.

Conceptia pedagogica

Claparède este intemeietorul si promotorul unei topici numite de el educatie functionala. Educatia functionala are ca fundament trebuinta copilului, interesul sau de a se dedica unui scop. Aceasta teorie nu are in vedere copilul construit de diferitele teorii psihologice, ci se indreapta spre copilul real, asa cum exista ca organism biopsihic, avand anumite interese si necesitati. Procesul instructiv centrat pe solicitarea atentiei voluntare va fi inlocuit cu cel care ii va crea nevoia de a fi atent, fara a-l forta; activitatile desfasurate vor fi realizate cat mai placut, valorificandu-se aparentele ludice ale copilului. Chiar si atunci cand trebuie sa impunem anumite cunostinte fara vreun interes imediat, este indicat, crede Claparède, sa tinem seama de pornirile naturale ale copilului si sa facem aliati din inclinatiile lor reale.

Tema obligatorie

Indicati cel putin trei modalitati prin care invatamantul romanesc poate deveni ,,functional'', in sensul dat de Claparède.

Pedagogul critica invatamantul statornicit pentru ca acesta are in vedere evul mediu, standard, si nu individualitatile concrete. De aceea, el propune ca acesta are in vedere evul mediu, standard, si nu individualitatile concrete. De aceea, el propune ,,scoala pe masura'', care sa asigure succes tuturor in acord cu posibilitatile diferite ale publicului scolar. In acest sens, Claparède propune trei tipuri de organizare a claselor: clase omogene, clase mobile (organizate pe obiecte de invatamant) si structura pe optiuni (fiecare elev va opta pentru un set de discipline in functie de inclinatiile proprii). Exigentele functionale au deschis un camp larg de experimentare si au determinat o ,,revolute copernicana'' in legatura cu reprezentarile despre statutul copilului. Claparède a identificat trei etape ale procesului instructiv-educativ:

trezirea unei trebuinte, a unui interes, a unei dorinte;

declansarea unei reactii menite sa satisfaca respectiva trebuinta;

stimularea cunostintelor prin care reactia respectiva poate fi controlata, indrumata si condusa spre un scop.

Jocul este considerat activitatea prioritara de educatie. Copilul isi afirma prin joc propria personalitate si isi mareste sfera de cunostinte si interese. ,,Oricare ar fi lucrarea pe care voiti sa o indeplineasca cel mic, daca ati gasit mijlocul de a i-o prezenta astfel incat sa o primeasca in calitate de joc, ea va fi capabila sa elibereze in favoarea sa comorile de energie ale copilului (Claparède, 1973, p. 131, apud. Cucos, 2001, p. 227). Trecerea de la activitatea ludica la munca propriu-zisa se va face treptat.

Activitate

Comentati ideea exprimata in textul urmator:

,,Eroarea capitala pe care o comitem abligand copilul sa faca efort numai din sentimentul datoriei, din simplul respect al disciplinei abstracte, consta in aceea de a uita faptul ca un copil nu este un adult si ca valorile pretuite de adult nu corespund cu cel pe care le pretuieste copilul'' (Claparède, 1975, p. 99).

4. Célestin Freinet (1896-1966)

Repere biografice. S-a nascut la Gars, regiunea Alpilor Maritimi, intr-o familie modesta de tarani. Urmeaza cursurile École Normale din Nisa,  pana in 1915. O data cu inceperea primului razboi mondial, este trimis pe front si este ranit grav, drept urmare petrecand mai multi ani prin spitale. In 1920, se reintoarce in invatamant, ca institutor la Bar-sur-Loup, iar in 1923 termina cursurile Facultatii de Litere. In 1926, foloseste pentru prima data textul imprimat in calitate de mijloc didactic de exprimare. Dupa 1927, organizeaza mai multe congrese internationale pentru difuzarea ideilor sale pedagogice. In 1935 deschide o scoala la Vence. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, devine un militant activ in Rezistenta franceza. Principalele lucrari sunt: Educatia muncii (1946), Pagini ale parintilor (1949), Eseuri de psihologie sensibila aplicata in educatie (1950), Formarea copiilor si a tineretului (1960).

Premise ale gandirii pedagogice

Conceptia sa pedagogica este prefatata de interesante intuitii psihologice. Dupa Freinet, procesul vital este posibil datorita prezentei unui potential maxim de viata la nivelul fiecarei fiinte. Secretul fiintei trebuie cautat in tendinta sa propulsiva, de creatie si actiune. Integrarea fiintei intr-un ambient propice constituie conditia pentru o dezvoltare armonioasa. Cand copilul este mic, nevoile dominante sunt cele alimentare si de securitate. Mai departe, fiinta urca progresiv spre alte nevoi de ordin superior: primeaza nevoia fara sfirsit de a inainta cu ajutorul incercarilor, de cunoastere si de cucerire a adevarului prin incercare si eroare, care se gaseste la baza oricarui progres, pentru care omul e urmarit de o curiozitate profunda, de o insatisfactie care il impinge catre ,,ameteala'' infinitului.

Conceptia pedagogica

Freinet pune accentul pe manifestarea libera, spontana a copiilor. El acorda un mare credit exprimarii prin intermediul textelor si al desenelor, introducand in scoala o tehnica noua - imprimeria.  Tipografia este considerata nu numai o metoda de individualizare a invatarii sau de autoeducare, ci si o cale de instruire generala, de formare a unor comportamente si deprinderi (agilitatea mainilor, finetea miscarilor, memoria, deprinderea de a scrie corect etc.). Renunta la manualele clasice in beneficiul unor ,,carti'' sau fise compuse de elevi. Freinet infiinteaza la Vence o scoala bazata pe introducerea imprimeriei si tot aici va realiza o serie de cursuri pentru educatorii cara au adoptat noul sistem de instruire. Un loc aparte il ocupa corespondenta scolara, respectiv schimbul de texte libere realizate de copiii din mai multe scoli si prin care se puteau imbogati experientele lor curente. Pe langa cele doua tehnici invocate, Freinet a mai utilizat urmatoarele mijloace in practica instructiv-educativa: desenul liber, fisierul scolar, cooperativele scolare, studiul mediului local, jurnalul de perete, gradina si atelierul scolar, proiectiile de filme, discurile, radioul si televiziunea. Apelul la mai multe mijloace va modifica raportul traditional dintre profesor si elevi. Copilul dobandeste mai multa autonomie, luand cunostinta de propriile resurse sau limite. Dascalului i se cere o participare efectiva si un spirit deschis, novator. El nu mai vine in fata elevului pregatit cu formule stiute, ci experimenteaza direct noi formule de invatare. Freinet introduce in clasa o alta atmosfera, de incredere, de colaborare, de solidaritate reciproca si intelegere. Competitia individualista si plafonarea colectivista sunt inlocuite cu tendinta de a valorifica potentialul fiecarui copil, efortul si angajarea personala, recunoscandu-se fiecaruia in parte individualitatea cu competentele si disponibilitatile diferite.

Eforturile lui Freinet se concentreaza inspre doua directii: a) cercetarea materialelor si a tehnicilor de lucru, adaptabile oricarei situatii scolare si b) promaovarea unei cooperari constante intre oamenii din scoala, din a caror activitate trebuie sa se zamisleasca cele mai multe instrumente. In loc de metoda, pedagogul nostru prefera termenul de tehnica. Pentru el, metoda este sinonima cu staticul, cu imobilul; metodei ii lipseste dinamismul, capacitatea de modificare, de perfectionare, de adaptare la varietatea si mobilitatea situatiilor. Prefera sa invoce termenul de tehnica educativa, aceasta fiind un ansamblu de instrumente materiale, de procedee didactice ce rezulta dintr-o experimentare si activare de catre educator.

Teme

Adaptati ideea avansata de Freinet a tehnicii imprimeriei in scoala la diverse discipline intalnite in scoala.

In ce masura ar putea fi activata ideea corespondentei scolare in scoala romaneasca? Ce valente educationale ar avea aceasta tehnica?

5. Anton Semionovici Makarenko (1888-1939)

Date biografice. S-a nascut in 1888, in localitatea Bjelopolje din Ucraina, ca fiu al unui muncitor feroviar. Dupa ce a urmat gimnaziul si un curs de pedagogie, si-a inceput cariera sa de invatator, continuandu-si studiile intre 1914 si 1917 la Institutul Pedagogic din Poltava. A fost numit la absolvire conducatorul unei scoli. Dupa 1920 i se incredinteaza, mai intai, conducera unei colonii de tineri vagabonzi. In localitatea Trepke si la Kureaj - colonia Maxim Gorki, iar mai tarziu conducerea altei colonii - Felix Dzerdjinski - intr-o localitate de langa Harlov, pentru al realiza reeducarea tinerilor cu comportamente sociale deviante. Amintim faptul ca, in urma razboiului din perioada 1914-1917, numerosi copii orfani au devenit vagabonzi si delincventi. Primele doua colonii educative erau organizate pe profil agricol, iar ultima pe profil industrial. In coloniile mentionate, Makarenko a organizat educatia colectivelor de elevi pentru o profesiune. Se considera ca el a canalizat placerea pentru aventura a tinerilor, impulsul spre fapte si ,,romantismul tineresc'' spre scopuri educative. In colonia Dzerdjinski, Makarenko a pus in practica principiul muncii productive cu invatamantul. Makarenko a fost un stralucit practician, dar si un teoretician  pedagog, precum si talentat scriitor. Principalele sale lucrari cu profil pedagogic sunt: Poemul pedagogic (1933), Cartea pentru parinti (1937), Steaguri pe tunuri (1938).

Conceptia pedagogica

Individului trebuie sa i se rezerve - in viziunea pedagogului sovietic - o educatie ,,in si prin colectiv''. Notiunea de colectiv este centrala pentru gandirea pedagogica proprie. Colectivul reprezinta acel grup de oameni care urmaresc acelasi scop, desfasoara aceeasi activitate si au o organizare comuna. Colectivul reprezinta ,,sala de gimnastica'' unde se forjeaza ,,omul nou'', cel al societatii socialiste sovietice. Colectivul este atat ,,obiect'', cat si subiect al formarii. Makarenko discerne intre un colectiv primar (sau detasamentul) si colectivul general (intreaga colonie). ,,Detasamentul'' cuprinde 10-12 tineri de varste diferite, grupati in functie de preferinte si avand un scop apropiat (desfasurau aceeasi activitate). Structurarea unui colectiv este facilitata de parcurgera mai multor pasi:

avansarea de catre educator a unor cerinte imperative, care trebuiau asimilate de membrii grupului (ca, de pilda, exigenta obligatorie de a nu mai fura);

formarea ,,activului'' in cadrul colectivului, adica polarizarea unui grup mic de elevi care raspund imperativului avansat in perspectiva atragerii progresive si a altor tineri, spre respectarea standardelor avansate;

exprimarea si respectarea cerintelor de catre toti membrii grupului.

Colectivul se mai caracterizeaza si prin ,,legea miscarii'', adica el tinde spre atingerea a noi obiective. Makarenko ajunge la formularea ,,liniilor de perspectiva'', care urmau sa mobilizeze tinerii pentru a atinge scopuri mai mult sau mai putin asemanatoare. De altfel, perspectivele apropiate prefatau si deschideau apetitul pentru perspectivele mai indepartate. Exigentele nu erau exprimate direct asupra intregului colectiv, ci erau infuzate indirect de activul grupului. Profesorul putea interveni si asupra unui singur individ, astfel incat acesta sa intervina indirect asupra intregului colectiv. Interesul pedagogului sovietic s-a indreptat mai mult spre dimensiunea formativa a educatiei si mai putin spre instructie. El urmarea integrarea tinerilor cu probleme sociale in procesul productiv, prin promovarea ,,educatiei prin munca''. De altfel, una dintre perspectivele vizate era construirea unei fabrici de aparate de fotografiat, idee care a cuprins contur.

Makarenko introduce, de asemenea, comportamentul militarizat in invatamant (salutul, semnalele, apoartele, alinierea militara etc.), ca mijloc ,,estetic'', care sa ,,infrumuseteze'' atmosfera in scoala. ,,Militaria'' este convertita intr-o estetica a disciplinei si preciziei; este coroborata cu multe elemente de joc si conduce la conservarea fortei colectivului, aparandu-l de miscari ,,incorecte sau imprecise''.

Pedagogia reeducarii - inspirata din dispozitivul ideatic al lui Makarenko - este un exemplu edificator de pervertire a educatiei in reversul ei, prin ransformarea unor strategii partial realiste si benefice in instrument de indoctrinare si tortura psihologica. (Trebuie sa spunem ca procesul reeducarii asa cum a fost el consumat in ,,Fenomenul Pitesti'', nu a fost sugerat explicit de pedagogul sovietic). Totusi, premisele acestui experiment (anti)pedagogic pot fi identificate in interpretarile aduse de succesorii ideilor lui M akarenko si pe care propriul lui sistem pedagogic le ingaduie. Se stie ca Makarenko a abandonat ,,pedagogia perechii'' (educator-educat) in beneficiul educatiei ,,in si prin colectiv''. Colectivul, in opinia sa'', este un grup de oameni care vizeaza acelasi scop, desfasoara o activitate similara si au o organizare comuna, subordonata societatii existente. Colectivul este ridicat la rangul de subiect al educatiei, adica de factor activator al sugerarii unor conduite dezirabile. Cand nu se poate actiona direct asupra individului, se implica mediul, adica grupul, pentru schimbarea atitudinii respectivului individ.

Activitate

Indicati cateva ipostaze de educare ,,in si prin colectiv'' in care ati fost implicat (ca educat) sau i-ati implicat pe altii (ca educator).

Un principiu al pedagogiei lui Makarenko consta in actiunea paralela, indirecta: pentru a anatemiza o anumita fapta, nu ma adresez direct individului care a comis-o, ci colectivului in care persoana este integrata. Abia membrii colectivului vor influenta conduita individului in cauza. Se pare ca aceasta norma a fost preluata si exploatata abuziv in inchisorile comuniste, in perspectiva ,,re-educarii'' insului ,,deviant'', care nu a aderat la ideologia partidului unic. Reeducarea presupunea anihilarea morala a detinutului, distrugerea personalitatii sale si viza transformarea detinutului in tortionar, in ,,educator'' al propriilor colegi. Pedagogia diabolica a reeducarii se voia a fi extinsa (si s-a extins efectiv) dincolo de zidurile puscariilor: demascarea ,,dusmanilor'', prin renegarea valorilor recunoscute, prin supunere si obedienta fata de mai-marii zilei, prin sedinte de autoanaliza, prin convertirrea celor ,,patati'' in delatori etc.

Tema obligatorie

Realizati un inventar al avantajelor si limitelor ,,re-educarii'', asa cum a fost propusa de Makarenko.

Bibliografie

1. Cucos, C. (2001). Istoria Pedagogie. Idei si doctrine pedagogice fundamentale. Iasi: Ed. Polirom.
2. Claparède, É. (1973). Educatia functionala. Bucuresti: Ed. Didactica si Pedagogica.
3. Claparède, É. (1975). Psihologia copilului si pedagogia experimentala. Bucuresti: Ed. Didactica si Pedagogica.