Importanta interventiei timpurii si rolul logopedului in corectarea tulburarilor de limbaj

Importanta interventiei timpurii si rolul logopedului in corectarea tulburarilor de limbaj

Educatia timpurie se realizeza ca educatie informala(in familie, in vecinatate si in relatii comunitare, prin mass-media), ca educatie formala(in crese, gradinite si alte institutii de ocrotire si educatie) si sub forma educatiei nonformale(in cluburi sportive, biblioteci, muzee). Asadar educatia timpurie este un aspect esential in convetuirea intr-o societate umana.Educatia parentala este prima instanta care actioneaza in acest scop,insa la ora actuala din Romania este o componenta neglijata a educatiei timpurii. Dupa 1989, statul roman nu si-a asumat nici un rol in pregatirea femeilor insarcinate sau a tinerilor parinti. Institutiile care si-au adus contributii in domeniul competentelor parentale au fost in special organizatiile neguvernamentale. In comunitatile urbane sarace si in comunitatile rurale un mare numar de parinti nu au cunostintele de baza si abilitatile adecvate pentru ingrijirea si dezvoltarea copilului in timpul copilariei mici. Valorile traditionale promovate de familii cer din partea copilului obedienta in fata membrilor adulti ai familiei. Fenomenul violentei domestice afecteaza si el dezvoltarea multor copii, pe langa lipsa de supraveghere sau practicile aproape inexistente de stimulare a copilului sau lipsa de informatii privind sanatatea si nutritia.

Schimbari ale potentialului educativ al familiei s-au produs continuu, in functie de schimbarile economice, culturale, politice si sociale.

Pentru a-si exercita cu succes rolul in viata copiilor familiile trebuie incurajate si sprijinite prin actiuni sociale specifice, care favorizeaza derularea optima a relatiilor educationale. Aceasta interventie socio-educationala este constituita dintr-un complex de masuri care sprijina familia, intervenind benefic in mecanismele care regleaza relatiile intrafamiliale, in favoarea educatiei familiei si a educarii copiilor.

In ultimul timp au fost dezvoltate in cadrul si cu sprijinul gradinitelor si scolilor diferite programe menite sa-i sprijine si sa-i informeze pe parinti in legatura cu educatia copiilor. Parintii trebuie sa cunoasca, sa devina constienti de influenta pe care o exercita influenta lor in viata copilului, sa fie convinsi ca educatia ce trebuie data copilului pentru societatea actuala este diferita de cele precedente, ca societatea va fi diferita de cea actuala, iar copilul trebuie pregatit corespunzator(Mirela Stoian 2005).

Asadar parintii ai caror copii manifesta o tulburare de vorbire trebuie sa ia masuri cat mai devreme cu putinta, deoarece este binecunoscut: cu cat se intervine mai repede cu atat rezultatele vor fi mai sigure si mai usor de atins de asemenea este recunoscut impactul si stabilitatea in timp a rezultatelor.

Un parinte care sesizeaza la copilul sau o tulburare de vorbire mai usoara sau mai grava poate reactiona diferit, insa dupa cum am mentionat deja a preveni este mai usor decat sa corectezi, de aceea mentionam aspectele  elementare in prevenirea tulburarilor de limbaj:

O atentie deosebita trebuie acordata in primul rand: prevenirii infectiilor cavitatii bucale si nazale , igiena urechilor, masurilor elementare de suflare a nasului, inlaturarea vegetatiilor adenoide, masurilor de protejare a auzului de zgomotul puternic, asigurarii in incaperile de locuit a unui microclimat favorabil din punct de vedere al temperaturii si umiditatii aerului, inlaturarea obiceiurilor negative de sugere a biberoanelor sau a obiectelor tari, a degetelor, buzelor.  Daca adultii vor acorda atentie masurilor igienico-sanitare, vor asigura o baza sanatoasa pentru invatarea si dezvoltarea vorbirii si ar reduce in mod considerabil posibilitatea de aparitie a tulburarilor de vorbire(Camelia Zidaru, 2008).

Pana la cinci ani copilul prezinta o dislalie naturala, parintii fiind sfatuiti sa vorbeasca clar cu copilul, deoarece acesta urmareste miscarea buzelor si incearca sa o imite. De asemenea un alt aspect important parintii trebuie sa solicite copilului sa vorbeasca rar, in propozitii scurte, utilizand cuvinte usor de pronuntat. Dupa varsta de cinci ani copilul care nu pronunta corect este luat in evidenta de logoped.

Practica a dovedit ca in marea majoritate a cazurilor, atunci cand nu exista cauze medicale deosebite, tulburarile de vorbire la copii pot fi corectate prin exercitii corespunzatoare sub supravegherea sau la indicatiile unui logoped. Exista insa, din pacate un numar de copii ai caror parinti trateaza cu usurinta asemenea defecte de vorbire considerandu-le in mod gresit ca fiind "trecatoare" sau mai mult decat atat, intretinandu-le spre propriul lor amuzament. Asemenea atitudini au ca efect stabilizarea defectelor, transformarea lor in deprinderi gresite de pronuntie ce pot persista pe tot parcursul vietii(Margareta Modrea, 1992).

In concluzie parintii copiilor cu tulburari de limbaj nu ar trebui sa ignore tulburarea copilului sau sa amane corectarea acesteia, el poate cu ajutorul educatorului si al unui logoped sa evite fixarea si complexele din viitor atat ale sale cat si ale copilului.

De o importanta capitala este in acest caz relatia parinte - educator - logoped. Parintii au nevoie sa stie de ce si cand trebuie sa apeleze la logoped. Oricare ar fi imprejurarile, dezvoltarea greoaie a vorbirii unui copil este deseori primul semn ca ar avea nevoi speciale, ca s-ar impune deci un consult medical avizat. De cele mai multe ori tulburarea de vorbire a copilului este depistata la gradinita, de educatoare, care ulterior pot face trimitere catre un logoped. Aici copilul primeste un diagnostic si este incadrat intr-un anumit tip de terapie care il va ajuta sa-si corecteze tulburarea de limbaj.

Interventia logopedica cuprinde urmatoarele etape:

1. Depistarea problemei - se identifica ceea ce trebuie corectat, acea parte unde copilul

intalneste dificultati de pronuntie.

2. Evaluarea complexa - aceasta evaluare complexa poate fi de ordin general(sesizand locul comunicarii in personalitatea copilului) sau specifica(se identifica in detaliu fiecare problema de comunicare).

Unul dintre cele mai importante momente ale evaluarii este cel al stabilirii cauzelor care determina dificultatile de limbaj. A evalua limbajul unui copil inseamna a masura dificultatile acestuia in ariile specifice ale acestui proces psihic pentru a putea interveni eficient. Este foarte important de asemenea sa se utilizeze metode de identificare a problemelor de vorbire, adecvate.

3. Interventia propriu-zisa - cu evaluari periodice: dupa incheierea etapei anterioare logopedul va sti care este problema copilului, el va elabora un plan de interventie personalizat care schiteaza conduita terapeutica, individualizata in functie de dificultatile si competentele copilului. Acest plan trebuie sa tina cont de varsta copilului si particularitatile lui psihoindividuale.

Interventia logopedica trebuie sprijinita neaparat de parinti si de obicei se realizeaza intr-un spatiu in care copilul trebuie insotit de familie, iar la  finalul fiecarei unitati de interventie este necesara evaluarea progreselor. Acestea se analizeaza impreuna cu parintii si se consolideaza prin tema pentru acasa. Este important ca parintii sa continue acasa exercitiile logopedice necesare, exercitii recomandate de catre logoped. Daca parintii se vor implica si nu vor lasa totul in mana logopedului, rezultatele vor fi semnificativ mai bune, iar ca timp se vor arata mai curand. De asemenea sprijinul copilului trebuie sa vina si din partea educatoarei, care ar trebui sa sprijine consolidarea progreselor.

Este necesar ca parintele si logopedul sa discute de fiecare data cand copilul are o sedinta logopedica. Discutia trebuie sa fie fireasca, pozitiva si este bine ca ea sa nu se petreaca totdeauna de fata cu copilul. Un lucru deosebit de important este sa nu descurajam copilul, sa-l informam asupra progreselor facute si sa-l recompensam pentru efortul sau. Pentru fiecare interventie logopedica, este bine ca logopedul si parintele sa se sfatuiasca si sa gaseasca calea cea mai adecvata pentru fiecare copil. Acest lucru este necesar pentru ca metoda prin care se va lucra cu copilul sa fie personalizata si sa-i placa, sa-l motiveze pe copil si sa-l incurajeze. Sa-l faca sa ii placa ceea ce face si sa depaseasca mai usor partea in care intalneste piedici.

4. Evaluarea finala - la finalul interventiei logopedice este necesara o evaluare finala.    Prin aceasta evaluare se identifica progresele realizate, stagnari, ameliorari sau regrese, in functie de aceste rezultate se programeaza alte metode sau se incheie interventia logopedica, cazul in care tulburarea copilului dispare.

Ca rezultat al procesului de formare a activitatii verbal-artistice, inceput in copilaria timpurie, apare treptat si "competenta comunicarii", rezultat al unei munci tematice insistente si complicate a cadrelor didactice in parteneriat cu parintii si copii