Interdependenta formelor educatiei

Interdependenta formelor educatiei

Fiecare forma are "ratiunea ei de a fi si campul propriu de actiune in ansamblul procesului de educatie". Toate isi justifica rolul in formarea si dezvoltarea personalitatii, conturand deziderate educationale si/sau sociale si raspunzand nevoilor de educatie si civilizatie. (Ioan Cerghit, 1988, p.29)

Formele educatiei permit realizarea continuturilor generale ale educatiei (educatia intelectuala, educatia morala, educatia estetica, educatia tehnologica, educatia fizica), imbogatite permanent prin contributia tuturor disciplinelor de invatamant si a "noilor educatii" (educatia ecologica, educatia pentru democratie, educatia sanitara, educatia pentru schimbare si dezvoltare, educatia pentru pace etc.)

Interdependenta formelor de educatie creeaza premisele desfasurarii eficiente a activitatii de formare si dezvoltare socio-culturala a individualitatii umane, in mod direct sau indirect, didactic sau extradidactic.

Invocand ratiuni pentru o integrare a celor trei tipuri de educatie, Constantin Cucos (1996) enumera urma-toarele aspecte:

- capacitatea de a raspunde la situatii si nevoi complexe;

- costientizarea unor situatii specifice, cu totul noi;

- o mai buna constientizare a unor nevoi individuale si colective;

- o mai mare sensibilitate la situatii de blocaj care cer noi abordari si rezolvari;

- ameliorarea formarii formatorilor;

- facilitarrea autonomizarii "formatilor";

- conjugarea eforturilor din mai multe subsisteme sociale care au in vedere educatia" (p. 37-38).

Raportate una la cealalta, educatia formala si educatia nonformala se regasesc fiecare intr-un cadru institutionalizat, stucturat si organizat din punct de vedere pedagogic, deosebindu-se prin formele si modalitatile lor de realizare. Mai putin structurata si organizata din punct de vedere pedagogic, educatia informala este situata in afara unui cadru institutional de tip scolar. Ea are ponderea cea mai mare in timp si spatiu, insa, neindeplinind deziderate de ordin pedagogic, nu poate sustine singura procesul formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Esentiale in acest scop sunt educatia formala si cea nonformala prin care se asigura:

. insusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale;

. formarea capacitatilor intelectuale, a disponi-bilitatilor afective si a abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice, tehnice si estetice;

. asimilarea tehnicilor de munca intelectuala, nece-sare instruirii si autoinstruirii pe durata intregii vieti;

. profesionalizarea tinerei generatii pentru desfa-surarea unor activitati utile, producatoare de bunuri materiale si spirituale.

Relatia dintre cele trei forme generale ale educatiei este una de complementaritate, inregistrandu-se tendinte de interpenetrare si de deschidere a uneia fata de cealalta - dinspre educatia formala catre integrarea si valorificarea informatiilor si experientelor de viata dobandite prin intermediul educatiei nonformale si informale si invers, existand tendinta de institutionalizare a influentelor infor-male. Efectele fiecareia dintre ele se repercuteaza asupra celorlalte, in conditii in care pot fi de acord sau in dezacord.

Modalitatile de realizare ale educatiei nonformale se regasesc in afara scolii, incluzand insa si activitati desfasurate in scoala (cluburi, televiziunea scolara, "constituind o punte " (vezi George Vaideanu, 1988, p.232) intre formal si informal; educatia informala, extinzandu-se pe toata durata vietii, beneficiaza si include toate rezultatele influentelor educatiei formale si nonformale.

Educatia informala depaseste celelalte forme ale educatiei, ca durata, continut si modalitati de realizare dar nu si ca valoare. Aria de influente a educatiei informale este in continua crestere, fiind sustinuta de "o masa enorma ca volum dar eterogena, foarte variata si inegala de la zi la zi si de la persoana la persoana" (George Vaideanu, 1988, pp. 232-233)

Asistam in timpurile societatii moderniste si postmoderniste la ascensiunea massmediei, fenomenul de supraaglomerare informationala atingand proportii greu controlabile din punct de vedere pedagogic. Fata in fata cu efervescenta informationala, elevul/studentul actioneaza ca un filtru. In acest context, un rol foarte important revine cadrului didactic. El devine " un factor care mediaza toate dependentele intre determinantii sociali si procesele educationale, agentul care regleaza interactiunile din clasa, controleaza corectitudinea comportamentelor cognitive si morale si defineste criteriile de evaluare" (Cherkaoui, 1979). El este cel care, alaturi de elev/student, poate coordona echilibrul intre formativ, nonformativ si informativ. (vezi Crenguta Oprea, 2002, p. 53)

Educatia formala asigura conditii favorabile pentru realizarea educatiei nonformale si informale, acestea din urma oferindu-i achizitii necesare unei bune desfasurari a activitatii din scoala. "Educatia formala nu are decat de castigat" daca tine seama de informatiile si modalitatile educatiei spontane si nonformale. Pe langa faptul ca educatia formala corecteaza si completeaza achizitiile obtinute prin celelalte doua forme ale educatiei, ea exercita o "functie integrativa, de sinteza a diferitelor experinte traite.

Experienta acumulata in cadrul educatiei scolare, adaptata si valorificata in mod corespunzator este in masura sa contribuie la cresterea celorlalte forme de educatie." (vezi Ioan Cerghit, 1988, p. 29).

Interdependenta formelor educatiei (fig 2.) poate fi analizata prin raportarea sa la trei niveluri de referinta, astfel (vezi Ioan Cerghit, 1988, p. 30):

- la nivel formal, educatia formala se realizeaza prin organizarea sistemului de invatamant pe "trepte scolare ierarhice", educatie nonformala se concretizeaza prin elaborarea de "certificate si diplome", iar cea informala se desfasoara la "locurile de munca";

- la nivel nonformal, educatie formala include si "activitatile extracurriculare", educatia nonformala cuprinde "activitatile extrascolare", iar educatia informala se refera la activitatile de educatie din familie;

- la nivel informal, educatia formala include "influentele de grup", educatia nonformala cuprinde "participari" la diverse manifestari din viata culturala a societatii si educatia informala reuneste "experientele cotidiene".

Depasind interpretarile clasice care acorda educatiei formale rolul prioritar in formarea si dezvoltarea personalitatii umane, "interpretarile moderne evidentiaza posibilitatea preluarii unor prioritati si pe terenul educatiei nonformale care ofera un camp motivational mult mai larg si mai deschis procesului de formare-dezvoltarea, avand o capacitate rapida de receptare a tuturor influentelor pedagogice informale, aflate, altfel, intr-o expansiune cantitativa greu controlabila." (Sorin Cristea, 2002, p. 157)

Educatia nonformala este mult mai mult centrata pe interesele si dorintele celui care invata. Asa si trebuie sa fie, caci altfel isi pierde audienta. Ea prevede in acest scop o mai mare posibilitate de optiune in ceea ce priveste curriculumul, fata de situatiile create in sistemul formal. In cadrul educatiei nonformale, relatiile interrumane sunt mult mai degajate. Cursantii si "profesorii" isi exercita rolul mai putin rigid si mai mult adaptabil situatiilor, in comparatie cu sistemul scolar traditional, unde elevii/studentii si profesorii isi au bine definite statutul si rolurile, in mod ierarhic, de la care rareori se inregistreaza abateri si aceasta petrecandu-se in situatii informale. Educatia nonformala este preocupata mai mult de formarea si dezvoltarea capacitatilor practice, de trezirea interesului pentru cunoastere, in timp ce in sistemul formal traditional se pune inca accentul pe transmiterea de informatii si cunostinte cu aplicabilitate intarziata.

Chiar daca sunt oarecum diferite, educatia formala si cea nonformala nu sunt opuse. Ambele pun accent pe invatarea organizata si intentionata, implica o anumita structurare si dispun de profesionisti investiti cu realizarea ei. Responsabilitatea invatarii este impartita intre educator si educat.

In cazul educatie nonformale si celei informale, invatarea este controlata intr-o mai mare masura de catre educat, acesta putand decide singur cand/cum doreste sa continue. Avand in vedere acest fapt, educatorii trebuie sa stimuleze dorinta, curiozitatea, atitudinile pozitive si sa dezvolte capacitatile de invatare.

Interpretarile postmoderne pun in lumina tendintele de acreditate a educatiei nonformale si chiar de institutionalizare a educatiei informale.

Toate cele trei forme ale educatiei furnizeaza oportunitati de invatare. De acest lucru trebuie sa tina cont educatorul in procesul de formare si dezvoltare a personalitatii individului. Cel mai eficient profesor este cel care permite si sprijina aparitia invatarii in situatii de intersectie dintre formal, nonformal si informal. Acest lucru poate fi facut in mod intentionat sau instinctiv. Un educator trebuie sa fie flexibil pentru a fi eficient in toate cele trei tipuri de educatie. Este necesar ca el sa adopte stiluri diferite de conducere a activitatii in functie de situatie. Stilul directivist se potriveste mai bine educatiei formale, iar cele democratic si nondirectivist (laissez faire) sunt cerute pentru a stimula invatarea in situatii nonformale si informale. Majoritatea educatorilor par a fi apti pentru a se adapta situatiilor.

Multi profesori insa, sunt eficienti in clasa dar mai putin eficienti ca educatori nonformali, deoarece incearca folosirea stilului directivist si metodele formale in ambele situatii. Pe de alta parte, anumti profesori care obtin rezultate bune in situatii nonformale, isi pierd eficienta in clasa, deoarece nu se adapteaza la cerintele si necesitatile de rigurozitate ale acestui tip de activitate si invatare formala.

In orice situatie (mai ales in cele formale si nonformale), profesorii trebuie sa dispuna de competente profesionale, pedagogice, empatice, sa isi desfasoare activitatea cu entuziasm si cu placere imbinand metode si tehnici traditionale si altenative de predare-invatare-evaluare, favorizand instruirea interactiva.

La nivelul procesului de invatamant manifestarea interdependentelor formelor educatiei ar putea fi pusa in evidenta prin gasirea unor modalitati de corelare si articulare optima a acestora din perspectiva noilor deziderate ale educatiei permanente, organizand (vezi George Vaideanu, 1988, p. 228):

- lectii tematice, interdisciplinare, pluridisciplinare;

- lectii care se bazeaza pe valorificarea informatiilor obtinute de elev pe cai nonformale si informale;

- lectii conduse de echipe de profesori pe teme de interes general (ex: "Omul si Universul", tema la care isi pot aduce contributia profesorii de biologie, chimiefizica, geografie, filozofie);

- lectii in care sa fie incluse noile tehnologii de comunicare (calculatorul, intermetul, televizorul);

- activitati de sinteza (capitol, semestru, an, ciclu scolar);

- activitati extradidactice/extrascolare care valorifica adecvat cunostintele dobandite formal-nonformal-informal.