Principalele orientari dezvoltate in cadrul psihoterapiei familiei

PRINCIPALELE ORIENTARI DEZVOLTATE IN CADRUL PSIHOTERAPIEI FAMILIEI

Toate orientarile psihoterapiilor familiale au incorporat in stilul lor de abordare viziunea sistemica.

1. Orientarea de natura psihodinamica si obiect relationala

Potrivit acesteia experientele, trairile, conflictele inconstiente din trecut exercita influente asupra modului de relationare si de comportament din prezent. Identificarea, constientizarea, recunoasterea acestora poate conduce la ameliorarea conflictelor, la schimbari in modul de raportare la propria persoana, la ceilalti si la mediu. Atentia terapeutului este orientata indeosebi spre modul de functionare a individului, a felului cum aceasta functionare se prezinta in contextul relatiilor intrafamiliale, a influentei pe care o exercita asupra acestora. Terapeutul sprijina descoperirea, interpretarea apoi prelucrarea tulburarilor existente in functionarea eu-lui membrilor de familie, a expectantelor, frustrarilor, a strategiilor de coping. Scopul terapeutic consta in reducerea functionarii patologice, prin cresterea recunoasterii problemelor, intarirea functiilor eului si dezvoltarea unor relatii interpersonale mai adecvate (Komlosi, 2000).

Reprezentanti (Komlosi. 2000): Nathan Ackerman, Robin Skynner, James Framo, Helm Stierlin, David si Jill Scharff, Boszormenyi-Nagy Ivan, Samuel Slipp.

2. Orientarea experimentala-umanista

Premisele acestei abordari trebuiesc cautate in cadrul psihologiei umaniste si a fenomenologiei. Potrivit acestui unghi de vedere, terapeutul se concentreaza asupra prezentului pacientului. Ca facilitator activ, acesta, asigura trairea de catre familie a unor noi experiente si mobilizeaza potentialul de dezvoltare a membrilor familiei, in contextul trairilor din situatia terapeutica ('aici si acum') trebuiesc intelese de catre terapeut, autodefinirea constienta a persoanelor, responsabilitatea pe care acestia si-o asuma in alegerea libera si modelarea schimbarii (Komlosi, 2000). Satir (Komlosi, 2000) acorda atentie conflictelor ivite indeosebi in cadrul diadelor. Realizeaza 'aliante' intense dar schimbatoare cu membrii familiei. Atitudinea ei este cea a profesorului, care explica, demonstreaza modul de functionare al comunicarii si a tulburarilor acesteia; a celui care preda un nou limbaj, care ajuta blocarea modelelor de comunicare repetitive inadecvate. Faciliteaza mobilizarea resurselor familiei si ii invata pe membrii acestei modul in care sa realizeze aceasta mobilizare. Acest gen de interventie invita clientii sa-si asume mai multa responsabilitate de-a lungul propriei lor vieti.

Reprezentanti (Komlosi, 2000): Cari Whitaker, Virginia Satir.

Orientarea sistemica a iui Bowen

Potrivit acestei orientari, existenta unor tulburari in dezvoltarea psihica a individului constituie cauza problemelor actuale ale persoanei. Din acest motiv alaturi de fenomenele sistemice specifice familiei, terapeutul acorda atentie si dezvoltarii intrapsihice a persoanelor. Pentru Bowen principala cauza a fenomenelor psihopatologice consta in tulburarea procesului firesc de desprindere emotionala si intelectuala a persoanei de familia sa de origine, in insuficienta diferentiere a eului acesteia, in procesul terapeutic de regula se lucreaza cu familia extinsa si se urmareste scaderea gradului de fuziune dintre membrii familiei prin dizolvarea 'triunghiurilor' create in relatiile interpersonale dintre acestia, si restructurarea relatiilor. Atitudinea propusa de Bowen, este a cercetatorului care ajuta familia sa exploreze si sa inteleaga propriile modalitati de functionare. Potrivit teoriei autorului, sistemul familial este determinat de relatiile emotionale din cadrul ei (Komlosi, 2000).

Teoria boweniana opereaza cu 8 concepte fundamentale inlantuite (Komlosi, 2000)

Diferentierea eului

Fuziunea este termenul opozabil celui de diferentiere. Exista familii in care fuziunea dintre membrii este foarte ridicata, individualitatea acestora fiind scazuta. Diferentierea este rezultatul obtinut de-a lungul procesului de maturizare, autorealizare, autoactualizare a persoanei, inseamna desprinderea acesteia din stransoarea nerezolvata a legaturilor emotionale dezvoltate cu membrii familiei de origine.

Triunghiuri

Bowen era de parere ca la baza relatiilor emotionale din cadrul familiei sta triunghiul, intre doua persoane se poate stabili un echilibru, dar in momentul in care acest echilibru este in pericol, atunci, se iveste posibilitatea implicarii unei a treia persoane. Astfel relatia in trei devine mai stabila, mai rezistenta la frustrare si mai flexibila, decat a fost diada in dezechilibru. Cu cat este mai mare fuziunea intr-o familiei cu atat sansele ca un membru vulnerabil sa fie atras intr-un triunghi stabilizator, cu scopul de a folosi la reducerea tensiunii, sunt mai mari. Scopul terapiei este intarirea relatiei de cuplu (a diadei) si eliberarea celui de al treilea membru din triunghi.

Sistemul emotional al familiei nucleare.

Bowen afirma ca in alegerea partenerului marital, inconstient se urmareste gasirea unui partener cu care se poate realiza un grad similar de diferentiere cu cel al cuplului parental din familiile de origine a celor doi parteneri. Astfel exista sanse pentru crearea unui sistem emotional asemanator. Cu cat fuziunea, anxietatea cronica, instabilitatea potentiala sunt mai intens prezente in cuplul nuclear, cu atat mai mult membrii cuplul au tendinta sa se indeparteze emotional, sa se dezvolte disfunctii fizice sau emotionale, sa se cronicizeze conflicte deschise, nerezolvate, ceea ce va putea duce la aparitia tulburarilor psihice la copii cuplului.

Procese proiective familiale

Parintele imatur de regula alege pe unul dintre copii, si il situeaza in centrul atentiei sale, si dezvolta cu acesta o relatie emotionala foarte stransa. Ca urmare copilul traieste intr-o puternica dependenta afectiva, motiv pentru care poate atinge un nivel scazut de diferentiere, nu se poate desprinde de familia sa de origine si devine mai vulnerabil din punct de vedere psihic. Acest proces poate continua de-a lungul generatiilor.

Cut-off

La un moment dat copilul adult, crescut intr-o familie cu grad de fuziune ridicat, poate parasi aparent usor familia, dar fara a fi de fapt emancipat, doar ca sa evadeze din legatura emotionala puternica, nerezolvata. Pe baza recunoasterii acestui fenomen, Bowen scoate in evidenta importanta prelucrarii cu succes de catre psihoterapeut a propriei desprinderi de familia de origine. Daca aceasta este nerezolvata, atunci terapeutul, in mod inconstient si neobservat poate realiza 'coalitii' cu diferitii membrii de familie. Daca insa desprinderea de familia de origine este bine prelucrata de catre terapeut, atunci stabilirea contactului cu familia sa intemalizata poate deveni o resursa in situatiile in care terapeutul se confrunta cu nesiguranta.

Transferul multigenerational

Reprezinta acea teorie a lui Bowen - derivata din doua constatari mai timpurii: cea a alegerii perechii cu un grad similar de diferentiere raportat la propriul cuplu parental, si cea a proceselor proiective familiale, care conduc la transferul propriului nivel scazut de diferentiere indeosebi asupra unuia dintre copii - din care rezulta ca fiecare generatie provoaca la unul dintre descendentii sai, diferentierea scazuta, si dupa 8-10 generatii, prejudiciul, tulburarea psihica se poate concretiza sub forma schizofreniei.

Ordinea in fratie

Bowen este de parere ca modelele interactionale ale cuplul marital sunt influentate de ordinea in fratie pe care membrii cuplului au avut-o in familiile lor de origine. O persoana care este prima in fratie, poate sa-si asume si cu partenerul ei mai multa responsabilitate si control decat partenerul care avand experienta fratelui/surorii mai mici, este familiarizat cu consecintele acestei posturi si chiar are asteptarea ca perechea sa interactioneze cu el potrivit acestui tipar, insa nu ordinea in sine determina aceste modele relationale in cadrul cuplului - arata Bowen - ci functiile pe care membrii acestuia le-au indeplinit de-a lungul fratiei.

Regresia existenta intr-un anumit moment la nivelul societatii

in anumite perioade (de stres cronic, transformari sociale) societatea, asemenea familiei, nu faciliteaza diferentierea persoanei, deoarece slabesc acele forte ale societatii care mobilizeaza individualizarea.

Reprezentant: Murray Bowen.

4. Orientarea structuratista

Abordarea structuralista a aparut in anii 1960, in urma muncii specialistilor cu tinerii din diferite scoli de corectie. Aceasta orientare este centrata pe dezvoltare. Are la baza premisa potrivit careia sursa energetica a familiei se gaseste in relatiile interpersonale ale acesteia. Interactiunile repetitive alcatuiesc sistemul familial. 'Schimbarile ivite in cadrul interactiunilor vor conduce la posibilitatea modificarii experientei individuale' (Barnes,1991, p. 117). Schimbarea se produce in relatiile dintre persoane. De-a lungul sedintelor se provoaca

situatii saturate emotional, si acestea sunt urmarite si interpretate datorita stradaniei active permanente a terapeutului, pana cand se poate ajunge la obtinerea unor diferente fata de modelul de interactiune problematic, intr-un pas urmator scopul este incetatenia noilor modele interactionale, ceea in terapie se faciliteaza prin temele de casa date de catre terapeut, care incearca influentarea comportamentului si din afara terapiei. Aceste trei elemente sunt deosebit de importante atat din punctul de vedere al realizarii schimbarilor cu pasi marunti cat si al mentinerii acestora.

Bames (1991) arata ca fenomenele aparute in cadrul sedintelor sunt foarte detailat observate, interpretate. Terapeutul urmareste interactiunile dintre doua persoane, pana cand acesta realizeaza caracterul lor de model (pattem). Accentul se pune pe complementaritate, pe scoaterea in evidenta a sentimentelor pozitive si negative deopotriva, intrucat astfel se poate produce o schimbare. Terapeutul ori de cate ori poate, intareste pozitiv competentele existente in cadrul familiei.

Aceasta orientare are la baza un model foarte clar conturat, in cadrul unei familii fiecare membru are o anumita pozitie si indeplineste anumite functii, dar rolurile nu sunt fixe, ci sunt intersanjabile. 'Constanta modelului (patternului) se gaseste in organizarea familiei' si nu in rolurile de moment asumate de membrii acesteia observa Minuchin (Dallos si Prockter, 1990, p. 16).

Minuchin (Komlosi, 2000) - reprezentantul acestei abordari -isi indreapta atentia asupra organizarii, 'structurii' familiei ca intreg, asupra 'regulilor', 'granitelor', 'coalitiilor'. Prin urmarirea comportamentului actual al membrilor familiei doreste sa ajunga la recunoastere, intelegere si prin aceasta la reconstructia structurii familiei.

Printre tehnicile terapeutice care urmaresc restructurarea se numara:

'Reframing'-ul (recadrarea)

Este o tehnica frecvent utilizata in terapie, prin care anumite fapte sunt formulate, numite din alt unghi de vedere, si ca urmare primesc o alta semnificatie. Faptul ramane neschimbat, dar se schimba semnificatiile atasate acestuia. Komlosi (2000) arata ca refremingul, astfel, poate conduce la modificarea modelelor tranzactionale dintre membrii familiei. Bames (1991) noteaza ca una dintre caracteristicile orientarii structurale consta in faptul ca, acorda ori de cate ori este posibil, semnificatie, conotatie pozitiva acelor comportamente care probabil contribuie la mentinerea patologiei, problemelor familiei. De exemplu tatal prea autoritar este etichetat ca fiind foarte grijuliu, pentru ca intr-un pas urmator sa se sugereze o schimbare in mentalitatea acestuia.

'Enactment'-ul (transpunerea in actiune)

In timpul sedintelor terapeutice se urmareste provocarea, incurajarea producerii in vivo a conflictelor descrise de catre familie. Astfel familia isi poate demonstra capacitatile de rezolvare a conflictului de care dispune, si care odata cunoscute, analizate, pot fi directionate spre schimbare (Komlosi, 2000). O forma particulara de provocare a transpunerii in actiune o reprezinta prescriptia. Aceasta consta in adresarea rugamintii de catre terapeut, ca familia sa se renunte la simpla descriere a problemelor, si in loc de aceasta sa se demonstreze pe viu, nemijlocit problema: modul in care se cearta, modul in care se submineaza reciproc, modul in care se ajuta. Este important ca terapeutul sa asigure conditii de manifestare pentru familie, sa evite sa devina canalul de comunicare al acestora. Prin incurajarea discutiilor nemijlocite intre membrii familiei, poate interveni in acele puncte nodale in care comunicare lor se blocheaza (Barnes, 1991).

Formarea sau modificarea granitelor

Una dintre caracteristicile abordarii structurale consta in clarificarea si intarirea granitelor, si in accentuarea faptului ca fiecare este propriul sau reprezentant in cadrul procesului terapeutic si nu numai (Komlosi, 2000, Barnes, 1991). Pentru facilitarea acestui proces, se poate recurge la o tehnica prin care membrii familiei sunt rugati sa-si schimbe pozitia in spatiul terapeutic (restructurare), bineinteles cu un anumit scop clar, urmarit de terapeut (de exemplu cel al intensificarii interactiunii dintre membrii familiei) (Barnes, 1991).

Reprezentanti: Salvator Minuchin, Harry Aponte.

5.Orientarea strategica si cea sistemica (a grupu!ui din Milano)

Komlosi (2000) arata ca aceste doua orientari au la baza indeosebi teorii ale comunicarii. Terapeutul are sarcina de a crea strategii in vederea rezolvarii problemei cu care se confrunta familia. Scopul interventiei este foarte clar stabilit, la fel si calea terapeutica prin care se ajunge la aceasta. Potrivit viziunii structurale, schimbarea se produce nu ca urmare a recunoasterii si intelegerii problemelor de catre familie, ci datorita acelui proces prin care sunt transpuse in realitate strategiile prescrise de terapeut. Problemele sunt astfel definite incat ating, doua sau trei membrii ai familiei, nu doar o singura persoana. Interventiile se centreaza pe eliminarea functiei pe care problema, simptomul o indeplineste.

Haley (Komlosi, 2000) a preluat de la hipnoterapeutul Milton H. Erickson strategia incurajarii initiale a rezistentei pacientului, urmata de directionarea delicata a acestuia catre schimbare, folosindu-se resursele naturale ale clientului in vederea rezolvarii simptomelor, a problemelor, in viziunea strategica a lui Haley, un loc insemnat este ocupat de modelele comunicationale si de secventele comportamentale repetitive.

Grupul de la Milano sub conducerea lui Selvinni-Palazzoli (Komlosi, 2000) - lucrand cu o metoda pe care au numit-o sistemica -a avut o contributie deosebita la introducerea utilizarii extensive a paradoxului in terapie, in controlarea rezistentei clientului. Metoda lor se baza pe trei principii fundamentale: circularitatea, neutralitatea si crearea de ipoteze.

Prin aceasta abordare de regula se lucra cu o familie timp de 10 sedinte, care insa se intindeau pe o perioada lunga, intrucat aveau loc cu o ritmicitate de o data pe luna. Metoda lor foarte bine gandita, minutios elaborata, timp de doua decenii a determinat modul in care se practica psihoterapia familiei in Europa (Komlosi, 2000). in stabilirea tehnicilor care se utilizeaza, se iau in considerare: marimea optima a sistemului, timpul preconizat de care este nevoie pentru a atingerea schimbarii, masura rigiditatii, disfunctionalitatii familiei, resursele energetice si sistemul de sprijin de care dispune specialistul (Bames, 1991).

Barnes (1991) arata ca potrivit abordarii strategice a grupului de la Milano, terapeutul aduna informatii corecte despre familie, acestea trebuiesc reflectate impreuna cu perspectiva diferita a terapeutului, incorporate intr-o formulare generala referitoare la ceea ce semnifica aceste comportamente, si pe urma familia trebuie lasata ca sa se reorganizeze. Acest model este dificil de utilizat insa in conditiile in care familia are nevoie de schimbari urgente, noteaza autorul.

Reprezentanti (Komlosi, 2000): Jay Haley, Madenes, si grupul din Milano: Mara Selvini-Palazzoli, Boscolo, Cecchin, Prata.

6. Psihoterapia famHia!a de tip comportamentala

Are la baza cu precadere teorii ale invatarii, si pune accent indeosebi pe factorii sociali situationali care influenteaza comportamentul. Principala tehnica pe care o utilizeaza este cea a intaririlor pozitive si negative. Terapeutul se centreaza pe problema, evalueaza comportamentul care trebuie sa fie schimbat, si stabileste sarcinile, apoi invata familia tehnicile auto-observarii si a autogratificarii. Aceasta metoda terapeutica se bucura de aplicabilitate indeosebi in:

Terapia comportamentala a cuplului

Aceasta abordare este fundamentata pe teoria schimbului social, in terapia cuplului scopul urmarit este intarirea anumitor comportamente ale membrilor acestuia.

Antrenamentul comportamental al parintilor

In SUA, Patterson este unul dintre reprezentantii acestui gen de interventie. Scopul consta in invatarea de catre parinti a unor comportamente care amelioreaza problemele copilului care este purtatorul simptomelor.

Terapia comportamentala a disfunctiilor sexuale.

Masters si Johnson, Kaplan sunt terapeuti care utilizeaza o serie de interventii de natura cognitiv-comportamentala in terapia cuplului. Prin reducerea problemelor sexuale, se intareste relatia de cuplu.

Reprezentanti: R. Lieberman, R. Stuart, G. Patterson (Komlosi, 2000).

7. Orientarea contextuala, intergenerationata

Aceasta orientare are la baza presupozitia potrivit careia, modelele interactionale aparute in familia nucleara, se pot gasi cu o mare frecventa in cadrul familiei de origine a membrilor cuplului. Timp de mai multe generatii se poate observa persistenta unei probleme, a unei disfunctii. Acest fapt in opinia reprezentantilor acestei abordari, explica necesitatea implicarii in terapie a parintilor cuplului nuclear, a celei de a treia generatii chiar, fie cu scop diagnostic, fie cu scopul facilitarii schimbarii anumitor patternuri comportamentale.

Terapia contextuala ia in considerare in cazul fiecarei relatii, patru dimensiuni:

a. nivelul faptic

b. nivelul psihologiei individuale

c. nivelul sistemic al relatiei (care include modelele tranzactionale si de comunicare)

d. nivelul etic al relatiilor

Printre conceptele sale fundamentale se afla: loialitatea, nevoia echilibrului dintre 'achitarea datoriei-pretentii', 'contabilizarea' meritelor. Urmareste relatiile intrafamiliale de-a lungul impletirii si a destramarii relatiilor.

Una dintre ideile centrale ale acestei teorii este cea potrivit careia sentimentele sincere, caldura afectiva, intimitatea, nu pot exista in afara stradaniei active a celor care au o relatie, de a tine in echilibru balanta contabilitatii relatiei. Golirea de esenta a relatiei apare atunci cand dragostea si increderea autentica este inlocuita de recurgerea la false solutii ale problemei. De exemplu, pentru a se mentine relatia sunt oferite cadouri in locul a ceea ce este esential, dar lipseste (increderea, dragostea). Aparitia simptomelor este explicata prin dezechilibrarea balantei contabile relaaionale, zdruncinarea increderii si creditului, lipsa sau insuficienta functionarii grijii, a pasarii si responsabilitatii multinivelare.

Terapia tinteste corectarea acestora prin intarirea loialitatii, a capacitatii de a absolvi si sprijini. Scopul terapiei consta in blocarea tendintelor de a recurge la masuri care nu solutioneaza problema de baza, si in facilitarea 'impletirii relationale autentice.

Reprezentanti: Boszormenyi-Nagy Ivan, G. Spark, M. Bowen (Komlosi, 2000).

8. Orientarea comunicationata/interacttonata.

Este o abordare initiata de catre reprezentanti ai scolii de la Palo Alto, care au descris constatari semnificative referitoare la modelele (pattemurile) de comunicare intrafamiliale, ca: regulile familiale, legaturi simetrice si complementare, importanta metacomunicarii, homeostazia etc.

Reprezentanti: Don D. Jackson, Jay Haley, Virginia Satir (Komlosi, 2000):.

9. Teorii a!e unor orientari din cadru! terapiilor famiMa!e, referitoare ia patologie si procesu! terapeutic.

Tabei 1: Teorii aie unor orientari ale terapiilor familiale referitoare la patologie si la procesul terapeutic dupa Komlosi (2000, p. 367).