SCOALA ORGANIZATA DUPA PLANUL JENA

Obiective operationale:

sa defineasca conceptele de educatie si formare;

sa identifice scopul ultim al procesului de invatamant organizat dupa planul Jena;

sa realizeze distinctia intre societate si comunitate;

sa argumenteze necesitatea unei scoli a comunitatii;

sa enumere tipurile de grup ce se pot regasi in scoala organizata dupa planul Jena;

sa prezinte avantajele sistemului de organizare pe grupuri de baza;

sa explice rolul serbarii in viata scolara;

sa identifice metodele utilizate in scoala organizata dupa planul Jena;

sa reliefeze specificul activitatii de evaluare scoala organizata dupa planul Jena.

Intemeietorul acestei scoli este Peter Petersen (1854-1952), una din figurile proeminente ale "educatiei noi" si intemeietor de alternativa educationala, alternativa ce subzista si astazi, cunoscand o dezvoltare remarcabila dupa 1989, dupa caderea Zidului Berlinului. Invatamantul organizat dupa Planul Jena, exista si in Romania la nivel de gradinita.

Peter Petersen a studiat la Universitatea din Leiptzig, apoi la Copenhaga, Jena si a fost preocupat de filosofie, religie, istoria culturii. A lucrat ca profesor in invatamantul secundar aproximativ 11 ani, timp in care a predat filosofie, istorie, limba engleza, ebraica, religie. Si-a obtinut doctoratul in filosofie cu lucrarea "Problematica dezvoltarii filosofiei lui Wundt - o contributie la metoda istoriei culturii".

Lucreaza un timp in cadrul Institutului de educatie la tara, iar ceea ce vede aici il va inspira, ca in 1924, sa transforme Scoala experimentala de la Jena intr-o scoala bazata pe munca si viata.

A obtinut licenta in pedagogie la Universitatea din Hamburg cu teza "Istoria pedagogiei si filosofiei aristotelice in Germania protestanta".

In 1923 a fost chemat la Universitatea din Jena pentru a prelua conducerea Institutului Pedagogic, precum si scoala experimentala apartinatoare acestui institut. In 1924 transforma Scoala experimentala in Comunitatea bazata pe munca si viata.

Cu ocazia Congresului "Educatiei Noi" de la Locarno, din 1927, Peter Petersen si-a expus experimentul sau scolar. Este momentul in care s-a impus pe plan international conceptul de "Planul Jena". La scurt timp dupa acest congres a publicat lucrarea "Planul Jena al unei scoli complementare, generale si libere dupa principiile noii educatii", lucrare cunoscuta si sub numele de "Planul Jena cel mic" si tradusa in limba romana in perioada dintre cele doua razboaie mondiale.

P. Petersen a efectuat calatorii de studiu in Europa, America de Nord, America de Sud, unde si-a popularizat ideile sale pedagogice.

In 1929 a fost invitat in Chile in calitate de consilier al ministrului educatiei pentru a sprijini reforma invatamantului primar si secundar. A functionat o perioada ca profesor al Universitatii Santiago de Chile.

In 1945 a fost numit profesor si la Hale, in Germania, unde s-a ocupat de pregatirea profesorilor.

Dupa 1950, influenta sovietica s-a facut tot mai simtita. Scoala Jena a fost desfiintata, fiind considerata periculoasa din punct de vedere ideologic. P. Petersen a fost concediat pentru ca s-a opus participarii tinerilor sub 14 ani la intalnirile politice.

In 1951 Institutul Pedagogic de la Jena a fost desfiintat.

Conceptul de Planul Jena are trei dimensiuni:

a) latura teoretica, conceptia pedagogica;

b) cercetarea empirica - pornind de la realitatea procesului de invatamant isi propune sa verifice ipotezele teoretice si sa fundamenteze statutul de stiinta al pedagogiei, prin realizarea scopului ultim al acesteia, si anume, aplicarea rezultatelor teoriei in practica;

c) latura practica, realizarea concreta a scolii experimentale de pe langa Universitatea din Jena si a altor scoli bazate pe aceleasi principii.

Latura teoretica

Aceasta face distinctia intre a) educatie si b) formare.

a) Educatia apartine irevocabil si primordial fiintei umane, nu este ceva care coexista cu fiinta, care i se poate atribui sau nu, ci este un dat natural, esential al fiintei umane, fara de care existenta naturala, umana si-ar pierde sensul.

Educatia nu este nemijlocit legata de scoala. Ea este o functie originala, aproape instinctiva a vietii, specifica fiintei umane prin faptul ca spiritualizeaza, creeaza sentimente si atitudini specific umane: bunatatea, iubirea, evlavia, smerenia. Asemenea sentimente si atitudini nu pot fi predate sau invatate, dezvoltate sau perfectionate, precum se intampla cu deprinderile. Ele sunt independente de variabilele: varsta, sex, inteligenta, stare civila sau sociala. Modalitatea prin care se poate ajunge la ele este experienta de viata, acea experienta pe care omul este dispus sa o preia, sa o analizeze si sa o inteleaga. Nu atat numarul, cat intensitatea experientelor de viata este decisiva in acest proces de devenire, iar efectul acestora se rasfrange asupra personalitatii, in totalitatea ei.

Educatia este:

a) naturala, spontana;

b) constienta, indrumata.

Educatia naturala decurge din experiente de viata spontane, nepregatite ale individului; se desfasoara pe parcursul intregii vieti omenesti.

Educatia constienta se realizeaza conform unui plan inspirat de pedagogie, in sensul ca anumite experiente de viata se pot pregati, se pot provoca. Ceea ce ea organizeaza si realizeaza constient, sunt acele manifestari prin care este facilitata viata de comunitate a copilului, a tinerilor, a oamenilor in general. Ea poate sa asigure un climat de munca si de instruire, deci manifestari prin care sa se formeze, in mod cat mai variat dorinta de angajare in slujba celorlalti, in slujba existentei umane.

Experientele de viata se pot realiza numai in cadrul colectivitatii umane. Omul apare in colectivitate, se dezvolta in cadrul ei; colectivitatea il ajuta sa se defineasca ca individ. Se porneste de la ideea ca prin aceasta dezvoltare individuala proprie, nu numai ca devii tu insuti, dar devii si conditie pentru dezvoltarea celuilalt.

Acolo unde educatia se realizeaza in mod just se vor forma personalitati armonioase, fiinte senine, echilibrate, demne si libere.

b) Formarea este un proces constient, intentionat, care se desfasoara in mod organizat. Ea poate duce la dezvoltarea capacitatilor unui om, perfectionandu-l intr-un anumit domeniu, variabilele varsta, sex, inteligenta, stare sociala influentand in mod direct posibilitatile de formare.

Spre deosebire de educatie, care influenteaza sentimentele si viata spirituala, formarea se adreseaza, in primul rand, intelectului si vointei. Daca in cazul educatiei era suficient sa vezi, sa simti, sa actionezi, in cazul formarii situatia este diferita in functie de: capacitatile individuale innascute, perseverenta cu care se efectueaza in mod sistematic si planificat cultivarea acestor capacitati, metoda adoptata.

Pornind de la aceste diferente, P. Petersen considera ca in procesul de invatare trebuie sa se porneasca de la educatia naturala, de la insusirea libera a culturii, de la imitarea unor situatii din viata reala; trebuie sa se imbine invatarea naturala cu cea a lectiilor.

Cadrul firesc in care se poate desfasura acest proces este comunitatea scolara, in care cei implicati in procesul de invatamant se pot autodefini in raport cu colectivitatea. Invatamantul propriu-zis nu va ocupa in colectivitate decat un rol secundar, iar scopul ultim al acestui proces nu este acela de a forma, ci acela de a umaniza, de a duca prin intermediul comunitatii scolare.

Distinctia intre educatie si formare se reflecta si in distinctia pe care o face intre stiinta educatiei si pedagogie. Stiinta educatiei este o stiinta independenta, cu scopuri, principii, metode proprii. Obiectul ei il constituie acele realitati educationale prin care omul este influentat si transformat ca individ in cadrul colectivitatii, realitati prin care se manifesta pe parcursul intregii vieti.

Pedagogia a luat nastere din stiinta educatiei si este definita ca stiinta a indrumarii constiente si a formarii voite si planificate a copiilor si a tinerilor. Obiectul ei il constituie acele realitati educationale prin care omul este influentat in mod intentionat, constient intr-o anumita perioada a vietii sale.

Cercetarea empirica

S-a nascut pe de o parte din necesitatea de a sprijini practic pedagogia ca stiinta, iar pe de alta parte a rezultat din nevoia simtita de profesorii scolii experimentale de la Jena de a grupa si sistematiza experientele rezultate direct din procesul de invatare. S-a ajuns la intocmirea unor protocoluri care cuprind observatii sistematizate si care pot fi utilizate practic de cadrele didactice. Protocolurile au devenit cu timpul un instrument prin care profesorii isi pot impartasi reciproc experienta scolara si prin care se poate realiza perfectionarea metodelor de predare.

Latura practica

Este realizarea scolii experimentale, scoala ce a existat si inainte de venirea lui P. Petersen la conducerea ei.

Scoala experimentala este o scoala elementara, generala si libera, deschisa copiilor de ambele sexe, indiferent de mediul social din care provin, de aptitudinile pe care le au sau de conceptia despre viata a familiei lor.

Libertatea rezulta din faptul ca, in cadrul acestei scoli, nu se impun idealurile adultilor, ci copiii isi aleg singuri aceste idealuri; ei se pot misca liber, alegandu-si grupul din care sa faca parte in functie de interesele proprii. Libertatea nu este restransa de profesor, ci de colectivitate.

Prin intermediul grupului se ajunge la o viata sociala intensa, ce contribuie la formarea personalitatii copilului si la umanizarea lui. Scoala organizata dupa Planul Jena este o scoala a comunitatii.

Trebuie realizata distinctia intre societate si comunitate. Societatea este o organizatie de lupta, al carei ultim scop este satisfacerea nevoilor practice. Comunitatea are un continut spiritual si un dinamism liber al structurilor interioare.

De aceea este preferata o scoala a comunitatii in defavoarea celei a societatii. Este preferat grupul, ca subunitate a comunitatii, in defavoarea clasei. Considerat ineficient si fortat (pentru ca nu respecta ritmul individual de dezvoltare al copiilor, sistemul claselor organizate pe ani de studiu este desfiintat.

Comunitatea este cea in cadrul careia elevii se pot manifesta ca fiinte sociale. In interiorul acestei comunitati de viata si munca, ei invata sa se manifeste activ si-si dezvolta constiinta sociala. In diferite grupuri, elevii vor fi pe rand conducatori si copii indrumati, in functie de aptitudinile proprii. Cei mai dotati ii vor sprijini pe cei mai putin dotati, cei mai in varsta pe cei mai tineri si astfel, se va crea un profil moral armonios.

Ei se pot pronunta asupra problemelor de interes comun, pot lua decizii, dar vor trebui sa se supuna si deciziilor grupului.

Scoala este o scoala a muncii, cu un invatamant integrat. Elevii lucreaza individual sau in grupuri mici, se orienteaza in functie de ritmul personal de lucru, dar, in acelasi timp, se armonizeaza cu grupul. O uniformizare a elevilor este lipsita de sens, pentru ca ei au aptitudini si interese diferite.

P. Petersen a incercat sa imbine in scoala experimentala de la Jena activitatea interdisciplinara individuala cu cea organizata si indrumata de profesor.

Spatiul joaca un rol important, in sensul ca sala de clasa devine o incapere scolara special amenajata pentru a corespunde scopurilor educatiei si caracteristicilor elevilor. Ca atare, bancile sunt inlocuite cu mese si scaune, usoare si mobile, ce pot fi asezate in orice configuratie. Toti peretii sunt acoperiti cu table. Cand vremea este frumoasa lectiile pot fi tinute in gradina.

In scoala organizata dupa Planul Jena se pot distinge mai multe tipuri de grupuri:

a) Grupuri de baza - forma sociala, care sub conducerea unui educator adult, dupa un plan bine stabilit, intentionat, se stie si se vrea un mijloc al comunitatii spirituale, care necontenit lucreaza pentru a-si mentine unitatea de organizare, ca simplu mijloc si nu o lasa sa devina un scop in sine.

Pentru fiecare grup, scopul ultim sta in ideea supraordonata, atotcuprinzatoare a unitatii scolii. Scoala organizata dupa Planul Jena este deschisa elevilor cu varste intre 6 si 16 ani. Anii de studiu sunt planificati dupa continut, nu dupa varsta. Gradul de maturitate al elevului il poate promova dintr-un grup de baza in altul.

Pot fi identificate patru grupuri de baza: inferior (6-9 ani), mijlociu (9-12 ani), superior (12-14 ani), de tineret (14-16 ani). In functie de ritmul individual, elevii stau mai mult sau mai putin intr-un asemenea grup. In fiecare an, cam o treime din elevi parasesc grupul sau intra in grup. Exista o permanenta miscare, o dinamica puternica a cestor grupuri, care nu duce, insa, la o schimbare totala.

Avantaje ale sistemului de organizare pe grupuri

1) Deosebirile de varsta sunt, in acelasi timp, deosebiri potentate de cultura; aceasta inseamna, pentru intregul grup, o stimulare mai bogata si o incurajare spirituala si general umana. Cei trei ani scolari, stau unul fata de celalalt in raportul de ucenic - calfa - maestru. Copiii foarte dotati si conducatorii vor trebui sa se subordoneze de trei ori in cadrul unui grup, si astfel, se va diminua probabilitatea sa devina prea orgoliosi.

2) Prin schimbul anual al unei treimi din elevi se pastreaza echilibrul. Profesorul si elevii sunt stimulati in fiecare an prin venirea unor colegi noi. Profesorul trebuie sa-si dezvolte o atitudine mai libera; nu poate ramane invatator in vechiul sens. El devine de la sine un altul, devine un pedagog si un conducator pentru elevii sai.

3) Numarul mare de elevi dintr-un grup (30-40) usureaza formarea sociala.

4) Grupul asigura primatul ideii de educatie, a scolii educative si al scolii vietii, spre deosebire de scoala traditionala, considerata ca fiind unilaterala.

b) Grupuri de masa - se formeaza spontan in jurul unei mese, in functie de afinitatile si interesele elevilor. Sunt grupuri mici (3-6 persoane) si foarte dinamice.

c) Grupuri de lucru - grupuri de nivel - criteriul varstei este legat de cel al capacitatii de intelegere;

- grupuri de lucru propriu-zis - se lucreaza la diferite proiecte.

Organizarea pe grupuri impune si alta organizare a cursurilor. Nu mai exista un orar zilnic, ci un orar saptamanal. Tipurile de cursuri care se combina in procesul de invatamant sunt de mai multe tipuri:

a) cursuri de initiere - initierea elevilor mai mici in deprinderile de baza si a celor mai mari in unele domenii noi;

b) cursuri optionale

c) cursuri de nivel - materia de invatamant este impartita pe mai multe nivele supraordonate. In organizarea lor se ia in considerare dezvoltarea intelectuala a elevilor;

d) cursuri de fixare - cadrul didactic lucreaza individual cu elevii.

Durata optima a unei unitati de predare - invatare este de 75 minute, in functie de tipul activitatii.

La inceputul zilelor, al saptamanii si la sfarsitul lor au loc intalniri in grup si cu toata scoala, in care se dezbat probleme de interes comun.

Materia scolara depinde de:

a) factorul biopsihic - materia trebuie sa fie la indemana elevilor;

b) factorul formativ - materia trebuie sa corespunda necesitatilor elevilor, intereselor lor individuale;

c) factorul cultural - materia trebuie sa fie de actualitate, sa fie trecuta prin filtrul prezentului, sa serveasca cu adevarat elevului;

d) factorul comunitatii - materia trebuie sa ridice spiritual comunitatea scolara.

Metodele de invatamant utilizate sunt:

a) conversatia (dialogul) - saptamana incepe si se sfarseste cu diferite tipuri de dialog: dialogul in cerc, conversatia formativa.

b) jocul - este utilizat, in special, in primii trei ani, dar si mai tarziu, ca forma de recapitulare;

c) munca - este folosita in toate tipurile de cursuri si este, adesea, combinata cu dialogul si jocul. Reprezinta forma fundamentala a activitatii in procesul de invatamant;

d) serbarea - ocupa un loc si un rol important in viata scolara deoarece are un caracter social foarte pronuntat. Serbarile sunt considerate o modalitate prin care elevii sa se cunoasca pe ei insisi si pe ceilalti si un mijloc de formare si autoformare.

Evaluarea

Nu se foloseste sistemul notarii. Are loc o evaluare continua pe baza de observatie. Toate observatiile se trec intr-un caiet, pe fiecare an. La sfarsitul fiecarei etape se elaboreaza doua rapoarte:

a) un raport subiectiv - discutat cu elevii, cu accent pe aspectele pozitive, pe progresele inregistrate, pe incurajare;

b) un raport obiectiv - discutat numai cu parintii si care cuprinde aspecte legate de nivelul dezvoltarii elevului.

Repententia nu exista.

Teme de reflectie

Definiti conceptele de educatie si formare asa cum sunt vazute de P. Petersen.

Scopul ultim al procesului de invatamant este

Realizati distinctia dintre societate si comunitate.

Argumentati necesitatea existentei unei scoli a comunitatii.

Identificati tipurile de grup ce se pot regasi in scoala organizata dupa planul Jena.

Prezentati avantajele sistemului de organizare pe grupuri de baza.

Intrebari

In ce consta specificul activitatii de evaluare in scoala organizata dupa planul Jena?

Ce metode de predare-invatare sunt folosite scoala organizata dupa planul Jena?

Care sunt avantajele organizarii pe grupuri?

Ce criterii sunt avute in vedere in constituirea grupurilor de lucru?

Ce factori influenteaza modul de organizare a materiei scolare?

Intrebari grila

Libertatea propusa de planul Jena:

a) nu este ingradita de nimic;

b) este restransa de profesor;

c) este restransa de colectivitate.

In scoala organizata dupa planul Jena elevii:

a) lucreaza individual;

b) lucreaza in grup;

c) lucreaza individual sau in grupuri mici.

Tipurile de cursuri ce se combina in procesul de invatamant organizat dupa planul jena sunt:

a) cursuri de initiere, cursuri de formare, cursuri de nivel, cursuri optionale;

b) cursuri de initiere, cursuri de fixare, cursuri de nivel, cursuri optionale;

c) cursuri de initiere, cursuri de exersare, cursuri de nivel, cursuri optionale.

Durata optima a unei unitati de predare-invatare este de:

a) 45 minute;

b) 60 minute;

c) 75 minute;

Metodele de invatare utilizate in cadrul scolii organizate dupa planul Jena sunt:

a) conversatia, jocul, invatarea dramatizata;

b) conversatia, jocul, munca, serbarea;

c) conversatia, jocul, problematizarea, munca.

In scoala organizata dupa planul Jena evaluarea se realizeaza prin:

a) acordarea notelor;

b) acordarea calificativelor;

c) conceperea unor rapoarte asupra activitatii/dezvoltarii elevilor.

Raportul subiectiv de evaluare, folosit in scoala organizata dupa planul Jena, cuprinde:

a) aspectele pozitive ale activitatii elevilor;

b) aspectele negative ale activitatii elevilor;

c) aspectele legate de nivelul dezvoltarii elevilor.

BIBLIOGRAFIE

Bartolomeis de, F., Introducere in didactica scolii active, EDP, Buc.,1981.

DeVries, Rheta, Kohlberg, L., Constructivist Early Education: Overview and Comparison with Other Programs, Washington D.C., NAEYC, 1987.

Evans, E., Contemporary Influences in Early Childhood Education, New York, Holt, Rinehart and Winston, 1971.

Houssaye, J., Quinze pedagogues. Leur influence aujoud'hui, Paris, Armand Colin, 1994.

Huberman, A.M., Cum se produc schimbarile in educatie: Contributie la studiul inovatiei, EDP, Buc., 1978.

Mialaret, Gaston, Introducere in pedagogie, EDP, Buc., 1981.

Petersen, P., O scoala primara, generala si libera dupa Planul Jena, Ed. Cultura Romaneasca, S.A.R., Buc., 1940.

Petrescu, I.C., O scoala pentru democratie, Antologie de texte pedagogice, Ed. ALL, Buc., 1998.

Solutii: 1.c; 2. c; 3.b; 4.c; 5.b; 6.c; 7.a.