Sinectica

Sinectica

Sinectica numita si metoda analogiilor sau metoda asociatiilor de idei, a fost elaborata de profesorul William J. Gordon (Operational Approach to Creativity) in 1961, cand a infiintat primul grup sinectic la Universitatea Harvard. Termanul de sinectica provine din grecescul synecticos ("syn" - "a aduce impreuna" si "ecticos" - "elemente diverse") si sugereaza principiul fundamental al metodei: asocierea unor idei aparent fara legatura intre ele. Metoda Gordon are in vedere stimularea creativitatii participantilor pentru formularea de idei si ipoteze, folosind rationamentul prin analogie.

Scopul sinecticii este de a elibera participantii de orice constrangeri si de a le ingadui sa-si exprime liber opiniile vis-a-vis de o problema pe care trebuie s-o abordeze dintr-o perspectiva noua. Metoda incita la dezvoltarea de idei inedite si originale si la asociatii de idei, mizand pe remarcabila capacitate a mintii umane de a face legaturi intre elemente aparent irelevante.

In cadrul secventelor didactice bazate pe sinectica, profesorul incurajeaza atitudinea creativa a elevilor, stimulandu-i sa priveasca problemele si solutiile in moduri neuzuale, utilizand digresiunea (W. T. Weawer, G. M. Prince, 1990, p. 384). In utilizarea digresiunii, se respecta, de obicei, urmatoarele etape:

- enuntarea problemei de catre profesor/elev;

- familiarizarea elevilor cu elementele cunoscute ale problemei;

- detasarea temporara a elevilor de elementele problemei;

- cautarea deliberata a irelevantei aparente, fapt care poate genera conexiuni surprinzatoare, neobisnuite (vezi Musata Bocos, 2002, p. 345);

- potrivirea fortata a materialului irelevant descoperit cu problema discutata;

- inventarierea cailor posibile de relationare dintre ideile aparent irelevante si elementele date ale problemei, prin producerea de idei noi;

Ca exercitiu prin excelenta de grup, sinectica urmareste:

- sa elibereze gandirea de sabloane, educand flexibiliatea si lateralitatea acesteia;

- sa induca stari psihologice cum ar fi: implicarea, detasarea, empatia, jocul cu ideile, folosirea irelevantei;

- sa dea frau liber exprimarii impulsurilor imaginative;

- sa stimuleze vederile nonconformiste si necon-ventionale;

- sa intareasca increderea in fortele proprii, incurajand participantii sa-si asume riscul de a gandi altfel;

Etapele sinecticii:

1. Constituirea grupului sinectic;

2. Prezentarea problemei;

3. Itinerariul sinectic;

4. Elaborarea modelului de solutionare a problemei;

5. Experimentarea si aplicarea modelului.

Grupul sinectic este alcatuit din 5-8 persoane, dintre care unul are rolul de lider si altul de secretar. Participantii trebuie sa fie cunoscatori ai domeniului din care face parte problema in cauza, sa aibe aptitudini de a lucra in echipa, capacitate empatica si toleranta fata de ideile emise de ceilalti colegi de grup. Totodata, se aleg persoane cu capacitati imaginative si metaforice dezvoltate, nonconformiste si dezinvolte.

Problema poate fi expusa de catre profesor sau este aleasa din randul celor propuse de catre elevi. Ea este analizata prin fragmentarea ei in unitati de baza, transpunandu-se elementele cunoscute intr-o forma operationala.

Itinerariul sinectic presupune distantarea intentionata de esenta problemei prin inlaturarea ideilor preconcepute care pot influenta procesul de creatie. Se face apel la tehnici intuitive: analogia, fantezia, empatia, evocarea, inversia. Prin analogii fanteziste se propun solutii care se indeparteaza de realitatea posibila. Prin empatie se produce un transfer de identitate de la problema la individ. Analogiile simbolice permit transpunerea problemei in imagini. Inversia reprezinta schimbarea unghiului de abordare a temei cu scopul de a diminua inertia psihologica. Pe parcursul acestei etape, elevii emit diverse propuneri de solutionare a problemei, care, mai apoi vor trebui transformate in termeni conformi cu realitatea. Aceasta este etapa elaborarii modelului rezolutiv, urmata de experimentare si aplicare.

Evaluarea va avea in vedere urmatorii indicatori: ideile emise in etapa itinerariului sinectic, ierarhizarea solutiilor propuse, experimentarea si aplicarea modelului rezolutiv.

Postulatele pe care se bazeaza sinectica se refera la faptul ca in procesul inovarii, creatorii parcurg mai multe faze, stari critice, cu functii si contributii diferite in generea si concretizarea noului. De asemeni, in procesele creative, aspectele emotionale si irationale sunt frecvent mai importante decat cele intelectuale si rationale.

Derularea sinecticii simuleaza etapele procesul creator spontan. Astfel, participantul transforma necunoscutul in cunoscut, trece prin faza de incubatie, favorizeaza emergenta ideilor noi privind problema abordata. Pe parcursul derularii, se acorda o mare importanta starilor psihologice, sentimntelor ireale, euforice care favorizeaza intrezarirea de solutii noi.

Literatura de specialitate distinge mai multe tipuri de sinectica, dintre care enuntam patru:

1. Sinectica bazata pe analogia directa ce presupune rezolvarea unei situatiiproblema cu ajutorul unor date, fapte, situatii, sisteme, domenii cunoscute. (De exemplu: asocierea/analogia dintre structura compusilor organici ai metalelor tranzitive si un sandwich format din doua molecule organice plane, reprezentand feliile de paine, legate printr-un atom al unui metal tranzitional, reprezentand umplutura sandwich-ului, a usurat studierea acestei clase de compusi chimici - vezi Musata Bocos, 2002, p. 345)

2. Sinectica bazata pe analogie simbolica bazata pe descrierea schematica a elementelor problemei si presupune utilizarea unor imagini-simbol pentru a rezolva o situatie-problema.

3. Sinectica bazata pe analogia personala ce presupune identificarea fiecarui elev cu un obiect, cu o persoana, cu un fenomen, cu un sistem real sau imaginar. Aceasta analogie presupune valorificarea capacitatii de a empatiza si de a descrie trairile si sentimentele proprii, corespunzatoare noii ipostaze.

Metoda se aplica la chimie, la fizica, la geografie, la matematica, la istorie sau la literatura, unde elevii vor incerca sa se identifice cu molecule, cu atomi, cu fenomene meteorologice (ploaia, tornada), cu ecuatii, cu personalitati sau cu personaje literare.

Scopul este cel de traire afectiva si simtire in ipostaze inedite.

4. Sinectica bazata pe analogia fantezista care este mai des folosita in domeniul artistic si consta in crearea unei dimensiuni imaginare a problemei;

Sinectica prezinta avantaje si limite similare brainstormingului, insa utilizarea ei este mai pretentioasa. Coordonatorul discutiei (profesorul) trebuie sa fie un fin psiholog si sa aibe capacitati empatice dezvoltate.