Strategii motivationale in activitatea de invatare

Motivele sunt rezultatul interiorizarii unor cerinte sau cauze externe, a unor influente ce isi au originea in exterior. De aici deriva necesitatea initierii si dezvoltarii unor strategii de motivare care, desi exterioare individului, pot contribui la afirmarea personala in munca si la cultivarea capacitatii de automotivare.

In principiu, se poate spune ca exista un evantai larg al strategiilor de motivare. Unele sunt centrate pe motivatiile individuale, altele sunt centrate pe contextele generatoare; unele vizeaza in principiu cresterea performantelor muncii, pe cand altele se focalizeaza pe dezvoltarea si realizarea umana a membrilor personalului organizational. Dintre diversele strategii de motivare semnalate in literatura de specialitate (Vlasceanu, 1993) si care pot fi adaptate mediului scolar, mai semnificative ar fi strategiile motivationale sau competitionale.

Strategii motivationale

In cadrul acestor strategii mai relevante ni se par actiunile ce vizeaza:

v    dezvoltarea increderii in sine sau potentarea increderii in fortele proprii;

v    dezvoltarea atitudinilor si sentimentelor apreciative si pozitive fata de activitatea desfasurata;

v    realizarea concordantei dintre nivelul expectantelor-asteptarilor si realizarea scopurilor;

v    crearea raportului de dependenta dintre stadiile educationale si cele profesionale;

v    generarea de oportunitati si inlaturarea barierelor;

v    adecvarea obiectivelor educationale si a strategiilor didactice la nivelul cerintelor sistemice si a nevoilor individuale;

Dezvoltarea increderii in sine sau potentarea increderii in fortele proprii

Aceasta strategie se bazeaza pe principiul ca persoanele care n-au incredere in propriile posibilitati prefera sa se angajeze in activitati simple, necompetitive si nerecompensatoare, tinzand sa fie slab motivate. De aici necesitatea cresterii sentimentului increderii de sine pe fondul capacitatii de autocunoastere si autoevaluare a fortelor proprii fizice si, mai ales, intelectuale. Aceasta strategie de motivare presupune:

cunoasterea prealabila a practicii de autoevaluare;

identificarea unor sarcini de munca ordonate progresiv si diferentiat in functie de tipurile de solicitare si gradele de dificultate;

repartizarea persoanelor diferentiate pe baza increderii in sine si a propriilor forte pe sarcini de complexitate graduala de munca;

evaluarea performantelor obtinute si gratificarea eforturilor depuse.

Scopul este insa acela de a facilita descoperirea capacitatilor individuale si de a spori increderea in sine astfel ca, treptat, se va ajunge la predominanta motivatiei intrinseci.

Dezvoltarea atitudinilor si sentimentelor apreciative si pozitive fata de activitatea desfasurata

Aceasta strategie se poate realiza pe doua cai principale:

a.  crearea de oportunitati pentru obtinerea de satisfactii si evitarea insatisfactiilor in activitatile desfasurate;

b.  construirea unui climat de apreciere sau valorizare a muncii bine facute.

Atitudinile fata de munca sunt contagioase, adica au proprietatea de a iradia in grup, de a se transmite de la o persoana la alta, mai ales cand apartin si sunt difuzate de persoane cu pozitii prestigioase si cu forta de influentare. In consecinta, este necesar sa fie cunoscute, iar orientarea atitudinilor sa se identifice cu evaluarile pozitive si personale sau cu grupurile considerate ca avand pozitii referentiale pozitive si de difuzare a atitudinilor. Pe aceasta baza, se procedeaza la schimbarea atitudinilor negative si la formarea sau dezvoltarea celor pozitive pentru a le transforma in surse de motivare a muncii-invatarii. O astfel de strategie este centrata mai ales pe grup si nu pe individ, pentru ca tocmai climatul atitudinal al grupului genereaza atitudinile individului si de aici rolul educogen al acestuia. Succesul acestei strategii depinde de climatul general de valorizare a muncii, de modelele culturale generalizate.

Realizarea concordantei dintre nivelul expectantelor-asteptarilor si realizarea scopurilor

La baza acestei strategii sta eliminarea elementelor disonante dintre scopuri si finalitati. Orice angajare umana in activitate este precedata de anumite proiectii care iau forma asteptarilor-expectantelor fata de conditiile si realizarile in raport cu scopurile instituite. Cu cat exista o concordanta mai mare intre asteptarile si scopurile individuale, pe de o parte, si conditiile de desfasurare, respectiv de finalizare a muncii, pe de alta parte, cu atat este mai probabil ca motivatia muncii sa fie mai intensa si mai variata. Aceste raporturi sunt regasite si in cadrul invatamantului, ele influentand motivatia activitatilor desfasurate in acest mediu.

Strategia de motivare la care ne referim presupune cunoasterea prealabila a asteptarilor si scopurilor individuale in vederea corelarii lor cu cele ale organizatiei integratoare, un rol deosebit revenind cadrelor didactice. In acest sens, trebuie cunoscut faptul ca motivatia unei activitati este cu atat mai puternica cu cat activitatea respectiva vine in intampinarea asteptarilor si scopurilor personale. Astfel, motivele intrinseci si extrinseci apar ca factori interactivi: odata cu cresterea motivatiei intrinseci pentru depasirea eventualelor dificultati sau probleme ivite in practicarea activitatii, se reduce necesitatea motivelor extrinseci. Acest principiu poate fi evaluat si la nivelul cadrelor didactice.

Crearea raportului de dependenta dintre stadiile educationale si cele profesionale

Aceasta strategie de motivare trebuie corelata cu vechimea in activitate, expectanta si nivelul de calificare ale personalului, pe de o parte, cat si cu schimbarile introduse in tehnologii si activitatile desfasurate, pe de alta parte. In acest sens se pot concepe strategii de motivare a receptivitatii fata de noutatile tehnologice si de organizare a activitatilor, mai ales prin permanentizarea invatarii profesionale si sociale. Unele stari de demotivare pot apare din cauza incompatibilitatii dintre calificare si noile solicitari ale activitatii sau datorita rutinizarii excesive a muncii. Intr-un fel sunt motivati tinerii sa munceasca si altfel persoanele mature sau inaintate in varsta. Celor dintai, li se pot oferi noi experiente, spatii de manifestare a initiativei si creativitatii, o mai mare mobilitate in munca, iar celorlalti, li se poate solicita experienta deja consacrata, realizarea unor operatii complexe, gandirea critica, responsabilitatea sociala etc. Desi este relativ dificila influentarea tranzactiilor de la un stadiu sau ciclu de viata la altul, strategiile de motivare pot raspunde noilor directii sau forte motivationale care se contureaza in procesele de tranzitie.

In procesul de invatamant aceasta strategie opereaza mai mult in realizarea unor dependente dintre nivelul pregatirii si cerintele ce le reclama viitorul loc de munca al absolventilor, un rol deosebit revenind educatiei si socializarii anticipative, problematica asupra careia vom reveni in alta parte a lucrarii.

Generarea de oportunitati si inlaturarea barierelor intre agentii educationali

Este o strategie indirecta de motivare a muncii si consta in multiplicarea si diversificarea oportunitatilor, adica a situatiilor concurentiale de munca pe baza diversificarii sarcinilor si proiectelor care solicita intregul potential psihologic al individului. Asa cum am aratat, dificultatea si complexitatea sarcinilor, genereaza un optim motivational si motivatii de performanta care, la randul lor, se pot constitui in resurse motivogene in pregatirea elevilor si studentilor. Aceasta strategie presupune un stil de munca adecvat si bazat pe increderea si competenta celor ce exercita anumite sarcini de ordin si cu impact educational. Printre cele mai adecvate si eficiente strategii educationale si care conduc, totodata, la inlaturarea unor bariere psihologice intre agentii educationali, le consideram a fi pe cele euristice.

Adecvarea obiectivelor educationale si a strategiilor didactice la nivelul cerintelor sistemice si a nevoilor individuale

Prin aceasta strategie se urmareste corespondenta si compatibilitatea dintre obiectivele si finalitatile activitatii educationale in raport cu cerintele actuale si de perspectiva, reclamate de pregatirea generala si de specialitate, precum si cu satisfacerea cerintelor individuale care au fundamentat optiunea pentru o anumita specializare profesionala. Totodata, aceasta strategie vizeaza corelarea si adecvarea tehnologiilor didactice utilizate in actul predarii, in raport cu continutul predat si de invatat, corespondenta dintre aceste raporturi constituindu-se in reale resurse motivationale in activitatea didactica. Incompatibilitatea dintre aceste variabile poate conduce la disonante, insatisfactii si demotivare in procesul de invatamant, in mod deosebit in actul invatarii.

Strategiile competitionale

Pe langa strategiile motivationale, care au un impact direct asupra motivatiei si motivarii, strategiile competitionale, in speta competitia, detin o functie motivatoare deosebit de importanta, atat in mediul scolar, cat si in celelalte medii si activitati. Ca strategie de stimulare motivationala, competitia se poate organiza intre indivizi sau grupuri de munca in cadrul aceleasi organizatii, pe baza definirii clare a criteriilor si obiectivelor, in conformitate cu un regulament prestabilit. Competitia se poate stabili atat la nivel intragrupal-intraorganizational cat si la nivel intergrupal-interorganizational. Aceste tipuri-niveluri prezinta unele particularitati. Daca prin competitie intraorganizationala se tinde sa se maximizeze propriile realizari pe costul altora (efectele ei globale se diminueaza pentru ca pune piedici cooperarii intr-o organizatie in care interdependentele sunt fundamentale), prin competitia interorganizationala este vizata maximizarea acelor realizari care rezulta din munca bine facuta in conditii de intensificare a cooperarii organizatiilor surprinse in relatie.

Strategiile de motivare prin intermediul competitiei se aplica diferentiat in functie de specificul organizatiei avute in vedere. Nu se poate spune ca exista o strategie unica si universala, aplicabila oricand si oriunde, si care sa conduca la rezultatele cele mai bune. Cunoasterea aprofundata a problemelor si a realitatilor cu care se confrunta o organizatie si, mai ales, imaginatia sociala a conducerii de a compatibiliza interesele personale cu cele ale organizatiei sunt premise care asigura construirea si aplicarea cu succes a unor strategii de motivare.

Strategii coercitive si noncoercitive

In activitatea de motivare, pe langa strategiile analizate, se desprind si alte metode si tehnici de motivare pe care, din ratiuni metodologice, le-am delimita in strategii motivationale coercitive si noncoercitive. Intrucat ultima categorie strategica motivationala este mai putin analizata si mai ales practicata, vom insista in cele ce urmeaza asupra continuturilor si formelor sale de manifestare. Aceasta strategie face parte din ansamblul strategiilor didactice - educationale avand un anumit impact asupra motivatiei si motivarii invatarii.

Strategia noncoercitiva si motivatia pozitiva si intrinseca consta in a determina in individ dorinta de a intreprinde o anumita actiune, implicit pe cea de invatare. In acest sens, cadrelor didactice le revine sarcina de a dezvolta in structurile psihice ale elevilor/ studentilor anumiti stimuli interni concretizati in curiozitate interes stiintific si practic aplicativ, care sa permita crearea presiunilor interne - a unor motive pentru o anumita actiune. Totodata, acestora le revine misiunea de a crea oportunitatile, conditiile favorizante ale actiunii - invatarii si in acest context sa se apeleze la tactul pedagogic concretizat in daruire, pasiune, calm, rabdare, intelegere, respect fata de studenti-elevi, simtul masurii in aprecieri, spirit cooperant, principialitate, obiectivitate in aprecieri si relatii, precum si la calitatile ce le implica personalitatea lor, cum sunt:

pregatirea de specialitate (vizand competenta de specialitate);

pregatirea profesionala;

pregatirea psiho-pedagogica - maiestria didactica;

capacitatea de diagnoza - cercetare - evaluare;

profilul moral - deontologia profesionala.

Se observa ca asemenea strategii implica in mai mare masura competenta didactica - de educator, alaturi de o serie de capacitati si performante profesionale. Se subintelege ca o motivatie puternica (pozitiva, intrinseca, cognitiva-epistemica si de performanta), favorizeaza obtinerea unor performante ridicate. O motivatie slaba si/sau lipsa motivatiei diminueaza participarea elevilor si studentilor in activitatea de invatare: slaba motivare conduce la folosirea doar a 20 - 30 % din capacitatile individului.

Motivatia si implicit motivarea indeplinesc un rol activator-dinamizator in activitatea de invatare si in reusita scolara. Potrivit legii lui Yerkes-Dodson, asa cum am mai aratat, exista un nivel optim de activare motivationala cu consecinte pozitive asupra performantei: supramotivarea si submotivarea conduc la obtinerea unor rezultate mai slabe.

Nivelul optim de motivare depinde de continutul si complexitatea sarcinii, precum si de conditiile interne ale subiectului. Nu trebuie ignorat faptul ca in conduita individului si in performanta sau esecul scolar actioneaza structuri motivationale in care se interconditioneaza mai multe tipuri de motive: placerea a ceea ce face individul, autorealizarea, autoperfectionarea, stima si prestigiul, precum si alte motive diverse aflate intr-o continua dinamica. De asemenea, interactioneaza planul afectiv (satisfactia, multumirea, bucuria implinirii) cu cel rational, asupra caruia se pune un accent mult mai mare din partea cadrelor didactice in raport cu primul plan. Aceasta modalitate are si efecte negative, concretizate in diminuarea motivatiei intrinseci elevii si studentii invatand mai mult pentru ca li se cere din obligatie, si nu pentru ca ei cer, deci fara vreo dorinta launtrica, pe fondul satisfactiei si multumirii in raport cu efortul depus, de unde reactiile de respingere si discreditare axiologica in raport cu materia predata si cadrul didactic ce le preda aceasta materie.

Efectele motivationale ale invatarii si, mai ales, ale creativitatii, le regasim si in cadrul strategiilor didactice de tip euristic, unde activitatea de predare si invatare se desfasoara pe fondul unor relatii neunivoce, presupunand un oarecare grad de incertitudine intre programarea activitatii de predare si programarea activitatii de invatare, componentele cele dintai neavand o corespondenta totala si directa in componentele celorlalte (Nicola, 1994). Totodata, in cadrul acestor strategii, logicul interfereaza cu elementele infralogice, de natura psihologica, stimuland curiozitatea, inventivitatea prin necesitati, trebuinte si imaginatie. Rolul cadrelor didactice se concretizeaza in sugerarea si crearea unor situatii care ofera mai multe posibilitati-alternative, profesorul recomandand cai si solutii in labirintul creatiei, metoda oferita fiind de tip persuasiv si nu imperativ. In acest context, stilul fundamental va fi axat pe grup, dialogul devenind o modalitate fundamentala de lucru. Acest aspect presupune competenta, probitate stiintifica si profesionala din partea cadrelor didactice si managerilor si nu numai autoritatea impusa.

Strategiile noncoercitive se realizeaza si prin asa numita modalitate de interactionare si interactivare dintre cadre didactice si elevi-studenti sau dintre acestia intre ei, modalitate numita in psihologie contingenta comportamentala (Th. Newcomb). Aceasta consta in influentarea dorintei la individ de a intreprinde o anumita actiune, de a se comporta intr-un anumit fel. Cadrului didactic ii revine sarcina de a activa conditiile interne: fondul aptitudinal si cel al deprinderilor; de a crea oportunitatile si conditiile favorizante activitatii de invatare. Nesatisfacerea trebuintelor, motivelor, genereaza stari de incordare, stres, iar suprasatisfacerea facila, nemeritata aduce fie la stingerea, fie la hiperdezvoltarea acestora. Slaba motivare poate conduce la un stres al incertitudinii viitorului rol-status, generat de o competenta profesionala scazuta ca urmare a unei slabe pregatiri, de aceea supramotivarea devine obligatorie la orice elev si student.

Pe langa strategiile noncoercitive exista si strategii coercitive, care vizeaza mai mult motivatia extrinseca, negativa, si nu pe cea pozitiva si de performanta. Ele sunt binecunoscute si concretizate in esenta in note mici, amenintari, corigente, repetentii etc. si au un impact deosebit de negativ in plan atitudinal, afectiv si motivational.

Mijloace si metode de motivare

Mijloace de motivare

Subordonate acestor strategii motivationale, mijloacele de motivare reprezinta aspectul concret - palpabil al modalitatilor de principiu. Ele se definitiveaza si coreleaza cu nivelurile structurilor motivationale si ale celor de motivare. Spre exemplu, stimulentele materiale actioneaza si sunt mai eficiente la nivelurile de jos ale piramidei motivationale, iar cele morale mai ales la nivelurile de sus. Cu cat urcam pe scara ierarhica a nevoilor si trebuintelor spre cele culturogene, cu atat mai mult acestea capata preponderenta fata de cele materiale, si invers cu cat coboram pe scara, cu atat capata intaietate cele materiale. Totodata, nevoile de ordin superior nu se manifesta deplin decat atunci cand trebuintele de ordin inferior sunt satisfacute rational. Fiecare trebuinta il motiveaza pe om pana in momentul cand este satisfacuta, moment in care intra in actiune urmatoarea trebuinta (conform legilor lui Maslow).

Pe treptele de sus ale structurii motivatiei actioneaza foarte intens trebuintele de stima, de consideratie, motivele morale iar stimulentele de ordin public capata o mare inraurire. La treapta trebuintelor de autorealizare motivele morale actioneaza si mai intens, dar stimulentele din afara isi pierd din importanta. Motivele sunt interiorizate pe fondul culturii si educatiei si capata un caracter intrinsec. La acest nivel oamenii se straduiesc sa fie oameni in mod dezinteresat pentru valoarea ce se acorda omului in sine ca realitate implinita. Asa cum aratau Ralea si Herseni, "Oamenii nu reactioneaza nemijlocit la stimuli materiali si sociali ci mai intotdeauna prin intermediul conceptiilor, convingerilor, credintelor si deprinderilor prin intermediul unor principii si reguli de conduita dobandite prin educatie, cristalizate in datini, obiceiuri, moravuri".

Practica activitatii cotidiene ne permite sa constatam ca nu sunt putine cazurile si situatiile in care insemnatatea stimularii omului (materiala, morala sau sociala) in raport cu actiunea trece pe prim plan, capatand note concretizate in rezultatele activitatii si fiecaruia in functie de profesia in cadrul si prin intermediul careia se realizeaza. Realizarea de sine a individului devine astfel o trebuinta si un mijloc care-si mentin capacitatea de a motiva comportamentul si care se amplifica chiar dupa ce toate celelalte aspiratii au fost satisfacute. Ea se manifesta cu prisosinta in nevoia de asociere a competentei, in nevoia de stima si nevoia de a fi apreciati de ceilalti. Daca nevoia de culturalizare nu este sprijinita de institutie, "se pierde" o sursa de dinamism si de vigoare. Avem in vedere nu doar o latura sau alta a stimularii, ci actiunea conjugata a tuturor factorilor stimulativi care include tot ceea ce are menirea de a contribui la angajarea plenara a indivizilor si colectivitatii umane in actiune, generand nelipsita satisfactie sau insatisfactie incorporata in orice gen de activitati ale omului.

Revenind la modalitatile concrete de stimulare, adica la sistemul stimulativ, atat la stimularea din interior, prin motivatie, trebuinte, interese, aspiratii cat si la stimularea din exterior, vom face referinta la o gama variata de mijloace stimulatorii folosite deliberat in scopul mobilizarii individului si colectivului. In acest sens emitem judecata evaluativa in conformitate cu care stimulentele materiale si morale, in raportul lor specific si prin formele lor particulare, actioneaza asupra constiintei individului influentand si directionand formarea anumitor structuri valorice. Totodata, actiunea sistemului normativ exterior va fi ajutata sau dimpotriva stanjenita de nivelul deja existent al constiintei. Constiinta individuala nu se constituie intr-un element pasiv, intermediar, intre semnalul exterior si comportamentul practic, efectiv, ea modifica acest semnal, il modeleaza, il interpreteaza si il incorporeaza potrivit structurii sale intime. Mai mult, constiinta individuala si comportamentul realizat vor exercita pe termen lung influenta cerintei sociale. Aceasta realitate a dialecticii constiinta - stimul, relatie biunivoca, ne indeamna a medita atent la valoarea intregului sistem educational, punand in evidenta insemnatatea educatiei tineretului, care este in continua desuetudine.

Rolul activ al constiintei asupra activitatii de stimulare, asa cum am aratat, este determinat in principal de stimulentii materiali si/sau morali, acestia exercitandu-si influenta asupra unei structuri valorice deja consolidate. Spre exemplu formarea si directionarea unei atitudini considerata optima pe plan social se face in conditiile existentei reale la fiecare individ in parte a unei anumite atitudini particulare. De fiecare data actiunea de stimulare nu intervine pe un teren liber, ci actioneaza in directia formarii unui comportament considerat acceptabil in acel moment sau consolidandu-l pe cel existent. Totodata, stimulentele materiale si morale, cointeresarea in general, vizeaza modificarea in atitudinea individuala, fata de activitatea desfasurata de o anumita categorie socio-profesionala, in cazul nostru de elevi si studentii.

Metode motivationale in invatamant

Strategiile motivationale se exprima in primul rand prin anumite metode de motivare. Printre cele mai cunoscute metode le evidentiem pe urmatoarele:

evaluarea importantei educatiei si motivatia invatarii;

diagnoza trebuintelor si motivelor;

simularea impulsului cognitive;

convergenta si captarea interesului;

competitia si gratificarea;

evitarea sentimentului de anxietate;

conversatia euristica.

Din cele prezentate rezulta aportul deosebit pe care-l au procesele psihic, atat cognitive cat si reglatorii in activitatea de invatare si performanta scolara, alaturi, desigur, de cealalta activitate didactica, care este predarea. Invatarea scolara nu numai ca implica asemenea procese, ci prin intermediul ei se realizeaza dezvoltarea si consolidarea unor asemenea procese ce structureaza in mod diferentiat personalitatea indivizilor. Despre aportul acestor procese psihice in actul invatarii ne vom ocupa in cursul urmator.