Strategii si stiluri de predare

Strategii si stiluri de predare

Corelatiile care se stabilesc intre strategiile si stilurile de predare pun in valoare cateva detalii importante pentru analiza implicatiilor stilului educational in interventiile absolut necesare din situatiile educationale concrete. Elementul acesta transforma stilul educational intr-o veritabila forma de specificare a unui autentic stil managerial al cadrului didactic. Definitia data de Ullich (Ullich, Dieter, 'Padagogische Interaktion', Beltz Vrfag, Weinheim und Basel, 1995) stilului managerial al cadrului didactic ca 'proces prin care o persoana sau un grup de persoane identifica, organizeaza, activeaza, influenteaza resursele umane si tehnice ale grupului educational - elevilor in scopul realizarii obiectivelor propuse'. Cercetarile stilului au pornit si de la asertiunile weberiene ale autoritatii charismatice si incearca sa descopere cele mai bune forme de manifestare ale stilului educational.

Conceptia care prezinta avantajele cele mai semnificative din punctul de vedere al analizei noastre este cea a lui Fred Fiedler, despre care am vorbit deja. In 1967, acesta a folosit pentru prima data termenul de contingenta construindu-si teoria de la considerentul ca eficienta conducerii (implicit si a conducerii activitatii de predare - invatare) depinde de:

- personalitatea educatorului: are in vedere faptul ca exista educatori motivati de relatiile interpersonale si altii motivati de sarcinile instructiv-educative;

- variabilele situationale: au in vedere atat situatiile favorabile cat si pe cele nefavorabile;

Liderii motivati de sarcina vor fi mai eficienti fie in situatii favorabile sau nefavorabile. Fiedler reprosa propriilor sale teorii faptul ca s-a accentuat prea mult schimbarea personalitatii leaderului in detrimentul schimbarii situatiei. Un alt model normativ privitor la stilul educational este cel al lui Vroom, care clasifica stilul astfel:

- autocrat I - ia singur decizia pe baza informatiilor detinute pana atunci de catre cadrul didactic, fara a consulta elevii ori colegii;

- autocrat II - obtine informatii suplimentare - de la elevi sau din alte surse conexe si apoi decide;

- consultativ I - prezinta problema unor membri relevanti (seful clasei) apoi ia singur decizia;

- consultativ II - adesea membrii grupului, elevii nu numai ca participa la decizie dar chiar o pot si lua in mod independent;

- grup II - implementeaza decizia luata de grupul clasa.

Likert identifica cele patru sisteme de guvernare si de conducere (cu aplicatie asupra conducerii clasei de elevi):

1. Autoritar exploatator: detine puterea, controlul, monopolizeaza decizia si este varful ierarhic;

2. Autoritar binevoitor: dezvolta oportunitati pentru consultare, are o productivitate si comunicare buna si o motivatie interactionala puternica la nivelul clasei de elevi;

3. Consultativ: incurajarea delegarii si a consultarii, dezvolta interactiuni profunde, motivare cu recompensare, atitudini favorabile si grad mare de asumare a raspunderii;

4. Participativ: educatorul se raporteaza cu respect si interes fata de elevi, se considera grupul, se incurajeaza comunicarea laterala si se realizeaza un climat favorabil bazat pe respect.

Toate cele patru stiluri prezentate depind de situatiile educationale specifice.

In continuare, mai prezentam la final si conceptia lui Reddin privitoare la stilul managerial-educational. Acesta prevede o grila tridimensionala de analiza a comportamentului cadrului didactic: orientarea pe relatie, orientarea pe sarcina, orientarea pe eficienta. Nivelurile de analiza ale stilului educational au in vedere urmatoarele dimensiuni:

- nivelul cognitiv - seturi de reprezentari;

- omogene si structurate: cunostinte, convingeri, credinte, stari

- afective pozitive si negative;

- nivelul strategic - proiectarea si planificarea;

- nivelul instrumental este dependent de situatie si presupune

-adaptari la exigentele si variabilele situatiei.

Stilul managerial al cadrului didactic este o componenta definitorie a succesului la catedra si totodata un element psihosocial cu grad ridicat de formativitate.