Adaptarea la mediul scolar

ADAPTAREA LA MEDIUL SCOLAR

1. MODIFICAREA IN PROGRAMUL ZILNIC

Desi acum, mai ales catre finalul claselor primare se spune ca a crescut, copilul ramane o fiinta care are mari caracteristici de hrana, odihna, activitate. El nu poate consuma orice, iar regimul lui alimentar trebuie sa-i asigure toate substantele necesare unui proces de crestere inca intens. Are nevoie de trei mese substantiale si de doua gustari care trebuie sa se afle la aceleasi intervale bine stabilite in programul zilnic de viata. Apetitul alimentar este usor tulburat la inceputul scolii si in momentele de tensionare, insa in rest este satisfacator. Se consolideaza deprinderile implicate comportamentului alimentar si la fel cele de asigurare a igienei personale, de ordine si curatenie in clasa si in spatiul de locuit. Toate aceste tipuri de comportamente isi vor gasi locul numai prin relationarea cu perioadele de invatare in clasa si acasa. De asemenea, copilul mic are nevoie de 10 ore de somn neintrerupt in timpul noptii pentru a fi capabil de randament scolar.
Cercetarile au aratat ca la copii la care exista un regim necorespunzator de odihna apar stari de somnolenta, dificultati de concentrare a atentiei, slabirea interesului pentru activitatile din clasa, randament general scazut. Familia are de facut fata unei sarcini dificile si anume aceea a stabilirii si respectarii riguroase a programului zilnic de catre copilul insusi cu atat mai mult cu cat mai ales emisiunile variate si prelungite ale televizorului reprezinta o permanenta tentatie.
Un moment foarte important in programul zilnic este cel al realizarii temelor date pentru acasa, care trebuie sa se desfasoare la aceleasi ore ca sa se poata forma obisnuintele corespunzatoare si deci sa se poata mai usor instala atentia si tonusul general necesar, sa se mobilizeze cunostintele anterioare si procedeele de lucru etc.
Copilul trebuie sa se bucure de asistenta unui parinte cand el invata si rezolva teme pentru acasa, insa acestea nu trebuie sa i se substituie, ci sa urmareasca dezvoltarea progresiva a autonomiei in lucru, el adultul mentinandu-si doar interesul pentru ce si cum face copilul si rolul de a-i valoriza munca. Oricat de incarcat ar fi programul zilnic al parintilor, ei nu trebuie sa omita niciodata sa manifeste interes pentru prestatia scolara si sa sustina si sa valorizeze eforturile copilului.
Fiind un organism in crestere, scolarul mic are o nevoie crescuta de miscare. Dupa efortul de a-si stapani, regla si subordona miscarile sarcinilor scolare, recreatia este absolut obligatorie. Acest scurt interval de 10-20 minute satisface trebuintele de miscare si relaxare si asigura un bun tonus mintal pentru urmatoarea ora. Aceeasi nevoie de miscare se simte si dupa pregatirea temelor de acasa. Iesirea in afara locuintei, intalnirea cu alti copii de aproximativ aceeasi varsta, organizarea de jocuri, antrenamente, sunt absolut necesare pentru desfasurarea normala a activitatilor scolare, pentru cresterea si asigurarea sanatatii copiilor. Astfel de intalniri si jocuri risca sa fie acum inlocuite cu vizonarea in exces a programelor TV sau, in faniliile instarite, cu jocurile pe calculator.
Odata cu consolidarea deprinderilor de citit, in programul zilnic al copiilor de clasa a III-a si a IV-a pot aparea si lecturile preferate. Dar si acestea sunt in concurenta cu televizorul si calculatorul, ele au totusi un loc rezervat la elevii buni si foarte buni. Tot catre clasa a III-a si a IV-a mai ales la copiii din mediul rural pot aparea si unele activitati casnice prin care acestia isi ajuta parintii si astfel sa fie in situatia de a 'a invata facand', cum spunea J. Dewey, prin care se intregeste experienta de viata de la aceasta varsta si totodata, alimenteaza atitudinile si abilitatile ocupationale de mai tarziu. Din acest punct de vedere experienta copiilor de la orase este mai saraca.
Dar partea cea mai importanta a programului zilnic al copilului care a devenit scolar este cea petrecuta in clasa. Ea este esentiala pentru dezvoltarea generala a copilului. De aceea si familiei si personalului didactic, i se cere o atentie speciala pentru a preveni si a inlatura disfunctionalitatile care pot apare la aceasta varsta si care ar putea genera atitudini negative fata de scoala si ar compromite intr-o anumita masura efectele formative ale acesteia.
Chiar prima intalnire cu scoala poate lasa urme placute sau neplacute care sa influenteze latent starile copilului cand se afla in acest spatiu. Sunt diferentele sensibile intre gradinita urmata anterior si acest nou spatiu in care copilul se afla. O cercetare facuta cu copii prescolari mari a aratat ca acestia au deja o reprezentare generala a unei clase in care bancile sunt asezate unele dupa altele, catedra la distanta semnificativa fata de acestea, tabla troneaza pe peretele din fata etc. Nimic nu mai este din caldura si incantarea generata de incaperile gradinitelor. Dupa unii autori (R. Vincent, 1972, p. 60) contactul cu institutia scolara echivaleaza cu un fel de 'intarcare afectiva', iar dupa altii cu 'un al doilea soc dupa cel al nasterii' (M. Debesse, 1970, p.29). Prin urmare adaptarea la acest nou mediu inseamna: a. integrarea in programul scolar si in activitatile sale specifice; b. realizarea unei relatii noi cu invatatoarea care este o altfel de persoana decat educatoarea; c. stabilirea unor relatii cu cei care ii devin colegi si cu care se va confrunta mereu, si se va compara, mai ales, dupa criteriul calitatii prestatiei scolare.
Fara a intra in detalii sa relevam care sunt problemele care apar in legatura cu toate aceste planuri ale adaptarii la scoala, mai ales la cei de clasa a I-a.

ADAPTAREA LA PROGRAMUL SI TIPURILE DE ACTIVITATI SCOLARE

In ceea ce priveste adaptarea la programul scolar si la tipurile de activitati scolare, pot aparea o serie de deosebiri intre copii. Pentru cei care au frecventat gradinita adaptarea se realizeaza mai usor, pentru ca mai ales la grupa mare si la anul pregatitor ei au fost pregatiti special pentru acest moment. Dar mai sunt inca multi copii care, de cele mai multe ori, din motive financiare, nu merg la gradinita. Cand vin pentru prima data la scoala pot manifesta teama mai mult sau mai putin crescuta fata de faptul ca trebuie sa ramana aici, singuri, fara nimeni din cei de acasa. Ei refuza uneori sa se desprinda de mana celor care i-au adus, au o crispare caracteristica care exprima starea de neliniste si tensiunea pe care o traiesc. Sunt in pragul unei crize de plans. Fata de acestia, atat conduita parintelui cat si a invatatoarei, trebuie sa fie cea de securizare afectiva a copilului si chiar de tolerare a unei cerinte care ar putea parea absurda. Este ilustrativ, din acest punct de vedere, cazul unei fetite care refuza sa stea in clasa daca nu i se permitea sa se ridice din cand in cand sa se uite pe fereastra si sa o vada pe bunica sa pe banca din curtea scolii. Toleranta invatatoarei fata de aceasta conduita ciudata, a asigurat linistea si capacitatea de concentrare a elevei care a si avut rezultate scolare foarte bune si apoi succese in urmatorii ani si mai departe, dincolo de scoala.
Pot exista de asemenea dificultati si in legatura cu respectarea ca atare a programului zilnic despre care copii trebuie sa stie ca este obligatoriu. Mai ales cei care nu au fost la gradinita si nu s-au obisnuit cu mersul zilnic la activitati, pot avea comportamente ciudate. Pot, de exemplu, refuza sa mearga intr-o zi la scoala spunand 'Asa vreau eu'. Rabdarea parintilor in a-i explica acestuia normele regulamentului scolar, si ajutorul pe care-l poate da invatatoarea in a-l face pe cel in cauza sa-si schimbe atitudinea, sunt conditii obligatorii pentru integrarea fara tensionari si dificultati in regimul scolii. Daca familia interpreteaza acest refuz al copilului ca pe un semn ca va avea probleme cu el si insista sa mearga la scoala fara sa-i explice cu calm sensul acestei cerinte, copilul se va simti frustrat de libertate si va fi tentat mereu sa o recucereasca prin evitarea scolii.
Mai ales invatatoarele stiu foarte bine ca o mare dificultate este respectarea de catre micii lor elevi a normelor de desfasurare a lectiilor scolare, referitoare la pastrarea ordinii si disciplinei, a indeplinirii sarcinilor propuse, a pastrarii atentiei pe toata durata lectiei, a mobilizarii efortului corespunzator pentru sustinerea si desfasurarea actelor de invatare. Este nevoie de mult tact pedagogic fata de incalcarea din nestiinta sau din neputinta a acestor cerinte.
O observatie prea aspra facuta de invatatoare, in primele zile cand inca nu s-au tesut acele relatii de incredere reciproca, poate fi o rana morala de durata la copii sensibili sau la cei fata de care familiile au exigente foarte mari. Pot apare usor in aceste situatii fobii fata de scoala, spaime care pot ajunge cosmaruri, intimidari nedorite etc.
Adaptarea esentiala la activitatile scolare a copilului din prima clasa consta, mai ales, in mobilizarea proceselor si insusirile psihice cerute de aceasta noua forma de activitate. Este vorba de mentinerea voluntar a atentie, de calitatea perceptiilor, de efortul de memorare si gandire, de reglaj voluntar sustinut pentru depasirea obstacolelor, pentru finalizarea activitatilor etc. Dar toate acestea se ating treptat, cu rabdare si tact. Insa odata obtinute devin cele mai importante conditii ale randamentului scolar crescut.

3. NOILE RELATII CU INVATATOAREA
Sunt cateva aspecte caracteristice mai ales scolarului de clasa a I-a privind relatia cu invatatoarea. Inainte de a incepe scoala, in general, prescolarii mari, isi formeaza o imagine despre persoana care le-ar putea fi invatator, pornind de la figura si personalitatea educatoarei (Tinca Cretu, p. 19). Daca vor fi concordante intre aceasta imagine si calitatile invatatoarei adaptarea la noua relatie va fi usurata. Daca vor fi diferente, mai ales, de varsta, va apare la unii copii reactia initiala de refuz de a merge la o invatatoare mai in varsta daca au avut o educatoare mai tanara. Este necesar din nou sa se manifeste intelegere fata de aceste comportamente si sa fie ajutat copilul sa depaseasca nemultumirile sale, mai ales, cand acesta va constata calitatile umane ale acestui nou adult semnificativ cu care trebuie sa lucreze.
Dar, in genere, spre deosebire de educatoare, invatatoarea, fara a fi distanta afectiv, imbina intr-o maniera noua dragostea cu exigenta si le manifesta pe cat posibil, in mod egal fata de copii. Ea formuleaza mai intai clar cerinte, pretinde indeplinirea lor si apoi in functie de rezultat isi va arata multumirea sau nemultumirea, va confirma, accepta, valoriza sau va atentiona, dojeni, pedepsi. Ea urmareste in mod constant sa asigure insusirea cunostintelor, sa formeze deprinderi si capacitati si isi amplifica rolurile de indrumare, verificare, control, evaluare. In primul an de scoala copiii o percep ca fiind centrul grupului lor si cea care trebuie sa stie ce se face si cum se face, asa ca toti ii comunica totul. Unul din ei il poate reclama pe celalalt ca nu a facut ceva ce i s-a cerut sau a facut, dar nu cum trebuie si toti ceilalti percep ca fiind foarte firesc acest act pe care copii mai mari il numesc para. Dar incepand cu clasa a II-a aceeasi elevi vor fi un grup cu capacitate de autoorganizare si autoconducere cu schimburi majore de informatii si servicii, iar invatatoarei i se va comunica selectiv numai ce este important pentru bunul mers al lucrurilor.

Daca dupa 8 ani cineva va continua sa 'parasca' va fi sanctionat de grup, macar printr-o porecla. El insusi face dovada, prin acest gest, ca nu este inca matur socio-afectiv pentru relatiile cu altii (P. Osterrieth, 1976, p.119).
Spre sfarsitul acestui ciclu scolar, grupul clasa isi va intari autonomia, fara ca relatiile cu invatatoarea sa se diminueze. Acestea vor dobandi o alta consistenta si semnificatie, invatatoarea va apare in rolul celui mai mare si mai bun evaluator a ceea ce reusesc ei si astfel multumirea ei va iradia la nivelul intregului grup. Prezenta ei mereu in clasa este un factor general de securizare afectiva fata de ceea ce grupul isi propune sa faca, fata de initiativele care sunt intotdeauna insotite de bucurii si surprize, dar si de teama latenta de necunoscut. Alaturi de ea, elevii pot trai mari satisfactii si pot sa-si satisfaca nevoile afective, de orientare, de confirmare a alegerilor facute, a solutiilor gasite etc. Toti elevii unei clase se pot bucura de interesul si atentia invatatoarei fata de ei si problemele lor. Cercetarile au aratat ca daca scoala nu da atentie fiecarui elev, atunci acesta isi pierde interesul pentru studiu (Ausubel, Robinson, 1981, p.479).
Calitatea cu totul deosebita a relatiilor cu invatatoarea se demonstreaza prin faptul ca ramane in amintirea tuturor elevilor sai, iar cu o parte dintre ei legaturile se mentineau si dincolo de incheierea claselor primare. De aceea se poate spune ca pregatirea psihologica a invatatoarei care sa o ajute sa stabileasca astfel de relatii cu elevii, trece inaintea celei didactice pentru ca ea trebuie sa indeplineasca la acest nivel roluri formative cu totul deosebite si foarte importante pentru toata viata scolara a elevilor.

4. INTRAREA IN SCOALA SCHIMBA SI RELATIILE CU COVARSTNICII

Cercetarile din ultimele decenii au dezvaluit rolul formativ deosebit al relatiilor cu covarstnicii pentru dezvoltarea psihica a individului. Oricat de constante, bogate si optime ar fi relatiile copilului cu adultul, ele nu vor putea satisface toate nevoile de dezvoltare ale acestuia. Interactiunile cu cei de aceeasi varsta au importanta in toate stadiile dar semnificatia lor este si mai crescuta incepand cu scolaritatea mica. Integritatea copiilor intr-o anume clasa se face dupa criterii de varsta si particularitati psihice asemanatoare si acestea permit functionarea grupului si exercitarea rolurilor sale cu efecte formative crescute. Chiar si in cazul copiilor care au frecventat gradinita si care au avut relatii cu cei de aceeasi varsta cu ei, intrarea in scoala reprezinta o evolutie noua a acestor relatii. A. Mucchielli inclina chiar sa spuna ca scoala primara este 'universul primei socializari' (apud. R. Vincent, 1972, p.60
Abia odata cu intrarea in scoala copilul descopera cu adevarat grupul. La 6 ani dezvoltarea mintala si experienta personala a interactiunilor cu altul sunt suficiente ca scolarul sa fie atent la cei din jur si sa se integreze cu adevarat in grup. Pentru prima data ei sunt atrasi, sub conducerea invatatoarei, sa colaboreze intr-o activitate importanta care ii angajeaza, sa obtina ceva semnificativ si de durata, sa-si masoare fortele cu ceilalti si sa dobandeasca un loc intre ei. De la an la an grupul se maturizeaza si isi stabileste norme ce trebuie respectate de toti si chiar exercita presiuni fata de membrii sai pentru a le indeplini si a-si atinge scopurile si realiza programele.

Grupul are o adevarata istorie marcata de evenimente diferite de infaptuiri, dar si de nereusite, de organizari si reorganizari, de cucerire a propriei individualitati in relatie cu altele etc. Se considera ca pentru evolutia grupului chiar si certurile dintre membrii sai au importanta si exprima evolutia sociabilitatii celor care il compun. Copilul cu o buna evolutie psihica se integreaza la timp si usor grupului. Cel cu trasaturi patologice are dificultati de integrare, intarzie sa adere la grup, ramane izolat, insingurat, tensionat, nemultumit etc. Copilul care ramane indiferent la opiniile covarstnicilor si nu raspunde la chemarile lor, trebuie sa intre in atentia atat a invatatorilor cat si a specialistilor in consiliere scolara (Ansubel, Robinson, 1981, p. 481).
Toti cei integrati evolueaza odata cu grupul si dobandesc constiinta, apartenentei la grup, a locului ocupat printre ceilalti. Incepand cu varsta de 9 ani relatiile cu grupul incep sa influenteze chiar calitatea invatarii scolare.
Masura adaptarii copilului la grup este data si de, spune P. Osterrieth (1976, p.116), faptul ca acesta poate sa renunte la contactul permanent cu adultul, acesta devenind mai putin necesar pentru intarirea sentimentului lui de siguranta.
Grupul este un izvor de experienta sociala pentru copil. Printre cei de aceeasi varsta el invata sa-si cucereasca un loc prin forte proprii, sa se faca inteles, sa prevada asteptarile altora, sa-si acorde actiunile cu cele desfasurate in comun, sa coparticipe la stabilirea de norme si la controlul indeplinirii lor, sa se afirme, sa se compare, sa-si masoare puterile si sa se cunoasca mai bine, sa devina mai putin egocentric etc.
Scoala ca institutie de ansamblu moduleaza atitudinile si manifestarile elevilor. Chiar faptul de a fi o scoala rurala sau urbana, centrala sau periferica, mare sau mica, renumita sau putin cunoscuta, cu profesori de elita sau cu conditii materiale deosebite etc. isi pune amprenta asupra procesului dezvoltarii copiilor. (M. Debesse, 1970, p. 297).
Toate felurile de influente care vin din partea scolii au sanse de a dezvolta cat mai mult capacitatile psihice ale copilului daca se complementariaza si cu prestatia educationala a familiei. Mai ales in primii ani de scoala, dupa concentrarea si efortul din clasa copilul are nevoie de familia sa, de ingrijire, incurajare, acceptare si sustinere afectiva pentru tot ce face pentru a invata. Intors acasa, el trebuie sa simta interesul parintilor fata de ceea ce a facut la scoala pentru ca sa creasca si in ochii lui, importanta acestei activitati, sa vada ca este pretuit pentru efortul si reusitele lui.
Dialogul pe tema 'ce ai facut la scoala ?' trebuie sa fie firesc, zilnic si sa apara ca prilej de stimulare, incurajare pentru ce este pozitiv, atentionare si prevenire pentru ce nu poate fi acceptat dar insotite din partea parintilor de intelegerea si dorinta de a-l ajuta. Este si mai bine daca scolarul simte el insusi nevoia acestui dialog si-l poarta cu sinceritate si cu increderea in parinti, daca simte dragostea lor neconditionata manifestata in toate imprejurarile si in cele bune si in cele rele si insotita mereu de disponibilitatea acestora de a-i veni mereu in sprijin.
De asemenea, toate aceste variate influente pot stimula si sustine dezvoltarea psihica mai usor la scolaritate mica pentru ca in acest stadiu copilul este inca foarte receptiv la cerintele adultului, se lasa condus de acesta, este dispus sa-l urmeze, sa-i satisfaca, prin felul in care se manifesta, toate asteptarile.