 |  |
|
ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA CAILE DE ATAC
1 Consideratii generale
Caile de atac sunt mijloacele prin care, la cererea procurorului sau a persoanelor indrituite de lege, se pune in miscare un control judiciar in scopul desfiintarii hotararilor penale nelegale sau netemeinice[1], si inlocuirea lor cu hotarari conforme cu legea si adevarul. Existenta lor se sprijina pe ideea ca justitia umana, nefiind infailibila, legea nu trebuie sa inchida drumul catre o noua judecata atunci cand anumite consideratii indreptatesc a se crede ca aceasta noua judecata ar folosi infaptuirii justitiei.
Cu toate garantiile luate de lege pentru a se crea cele mai bune conditii de distribuire a justitiei, este totusi posibil ca hotararea judecatoreasca sa fie totusi gresita fie din cauza partilor, care prin denaturarile si prin reticentele lor nu i-au informat corect pe judecatori, ori fie nu s-au putut apara fie din cauza judecatorilor, care nu si-au exercitat rolul activ, nu au apreciat corect situatia de fapt ori au interpretat sau aplicat gresit legea. Asa fiind, caile de atac constituie o pavaza puternica a legalitatii .
Importanta cailor de atac pentru infaptuirea justitiei a determinat inscrierea in Constitutia Romaniei a principiului ca "impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac in conditiile legii"[3]. Acest principiu recunoscut ca drept al omului este consacrat si de documente de drept international. Astfel, Pactul international referitor la drepturile civile si politice enunta in art. 145, ca "orice persoana declarata ca raspunzand de savarsirea unei infractiuni are dreptul, in conformitate cu normele prescrise de aceasta lege, sa ceara examinarea de catre o jurisdictie superioara a declararii vinovatiei sale si a pedepsei aplicate" . Rolul cailor de atac in procesul penal este multiplu si diferentiat in raport cu subiectii procesuali.
In ce priveste partile, faptul ca hotararea ce se va pronunta poate fi desfiintata prin intermediul cailor de atac, le stimuleaza sa aiba o pozitie activa in cadrul procesului, sa se apere cat mai complet, deoarece, sperand intr-o solutie favorabila, fiecare parte are interesul sa pronunte o hotarare care sa nu fie ulterior desfiintata in calea de atac exercitata de procuror sau de o alta parte in proces. Dar existenta cailor de atac si posibilitatea de a le exercita constituie, de asemenea, o garantie a dreptului de aparare, da partilor certitudinea ca daca totusi hotararea pronuntata este gresita, va putea fi desfiintata, ca dreptul lor nu este compromis prin pronuntarea unei hotarari nelegale si netemeinice, ceea ce este de natura sa intareasca increderea in justitie.
Pentru procuror, exercitarea cailor de atac constituie mijlocul practic prin care isi aduce la indeplinire obligatia de a veghea la respectarea legalitatii in activitatea instantelor, astfel incat sa nu fie afectate interesele generale ale societatii, ordinea de drept, drepturile si libertatile cetatenilor. Deoarece legea nu recunoaste dreptul de a anula el insusi actul jurisdictional pe care il considera nelegal, procurorul - prin intermediul cailor de atac - va sesiza fie o instanta superioara, fie, mai rar, chiar instanta care a dat hotararea, si va solicita pronuntarea unei hotarari legale si temeinice.
Cat priveste instantele, existenta cailor de atac le obliga sa aiba rol activ, sa respecte dispozitiile legale pe intreg parcursul judecatii, adica sa se preocupe de pronuntarea unei hotarari temeinice si legale, ceea ce, probabil, s-ar intampla intr-o mai mica masura daca hotararile pronuntate de ele nu ar putea fi contestate si cenzurate. Pe de alta parte, exercitarea cailor de atac de catre parti sau procuror ofera instantelor superioare unul dintre mijloacele practice prin care ele realizeaza indrumarea instantelor de grad inferior[5].
De regula, notiunea de control judiciar , ca functie a cailor de atac, este definita ca fiind dreptul si obligatia pe care le au in cadrul unui sistem juudiciar, instantele judecatoresti superioare de a verifica in conditiile si cu procedura stabilita de lege, legalitatea si temeinicia hotararilor pronuntate de instantele judecatoresti inferioare lor si de a desfiinta total sau partial, acele hotarari care sunt gresite sau de a le confirma pe cele ce sunt legale si temeinice.
2 Clasificarea cailor de atac
a) Caile de atac reglementate in CPP pot fi clasificate dupa mai multe criterii produse de doctrina[6], si in functie de conditiile de exercitare, caile de atac se impart in ordinare si extraordinare, si in functie de consecintele pe care le pot produce in caz de admitere, caile de atac pot fi de reformare, de anulare si de retractare.
Sunt cai ordinare de atac cele pe care legea le confera in mod normal, fara a cere indeplinirea vreunei conditii exceptionale si care se folosesc contra hotararilor nedefinitive, care nu au dobandit puterea de lucru judecat (apelul, recursul)2 .
Sunt cai extraordinare de atac acelea pe care legea le acorda in mod exceptional - in cazul indeplinirii unor conditii exceptionale - si pot fi exercitate numai impotriva unor hotarari definitive care au intrat in puterea lucrului judecat (contestatia in anulare, revizuirea, recursul in anulare, recursul in interesul legii).
Dar intre caile de atac ordinare si cele extraordinare, exista si alte deosebiri intre care: caile ordinare de atac sunt deschise intotdeauna partilor interesate, pe cand folosirea anumitor cai extraordinare de atac este ingaduita numai anumitor organe anume prevazute de lege; caile de atac ordinare se exercita intr-un termen scurt fixat de lege, pe cand caile extraordinare de atac fie nu sunt legate de un anumit termen, fie pot fi exercitate in termene mult mai lungi; folosirea cailor ordinare atrage automat suspendarea executarii hotararii atacate, pe cand folosirea cailor extraordinare nu atrage o asemenea suspendare, insa aceasta poate fi acordata de anumiti subiecti procesuali .
Calea de atac este de reformare atunci cand, fiind de competenta instantei superioare, aceasta daca constata ca hotararea atacata este viciata de erori de fapt sau de drept, o desfiinteaza si inlaturand erorile constatate, pronunta ea insasi o noua hotarare in locul celei initiale[8].
Calea de atac este de anulare in cazul in care, solutionand-o, instanta superioara, daca constata existenta unor erori de fapt sau de drept in hotararea criticata, se limiteaza la anularea acesteia, urmand ca rejudecarea cauzei sa se faca de instanta a carei hotarare a fost desfiintata. Aceeasi cale de atac poate fi atat de reformare cat si de anulare, dar cu o pondere mai deosebita a uneia din aceste caracteristici; in reglementarea CPP, apelul si recursul sunt cai de atac preponderat de reformare si incidental de anulare, pe cand recursul in anulare este o cale de atac preponderent de anulare[9].
Caile de atac de retractare sunt cele care nu se adreseaza instantei superioare, ca cele precedente, ci chiar instantei care a pronuntat hotararea atacata, pentru ca , in cazul de admitere, sa pronunte o noua hotarare (revizuire), sau sa deschida calea unei noi judecati in prima instanta sau in recurs (contestatia in anulare, recursul in anulare).
b) In raport cu natura chestiunilor asupra carora poarta controlul judiciar declansat prin folosirea cailor de atac, acestea pot fi cai de atac de fapt si cai de atac de drept.
Caile de atac de fapt repun in discutie toate constatarile si solutiile adoptate prin hotararea atacata, atat de fapt cat si de drept.
Caile de atac de drept provoaca reexaminarea doar a chestiunilor de drept.
c) In raport cu limitele in care pot fi folosite, caile de atac se clasifica in cai de atac comune si cai de atac speciale.
Sunt cai de atac comune cele ce pot fi folosite in toate cauzele penale fara nicio limitare.
Sunt cai de atac speciale cele a caror folosire este limitata la anumite cauze.
In sistemul cailor de atac reglementate de CPP singura cale de atac comuna este recursul, pentru ca, - cu cateva exceptii prevazute de lege - orice hotarare judecatoresca este susceptibila de recurs. Apelul insa, trebuie privit ca o cale de atac speciala pentru ca exista numeroase hotarari care nu pot fi atacate cu apel.
Tot speciale sunt si caile extraordinare de atac. Despre acestea se considera ca nu fac parte din desfasurarea normala a procesului pentru ca au ca obiect controlul unor hotarari definitive, cand se considera procesul penal incheiat si hotararile dobandesc valoarea si autoritatea lucrului judecat. Atfel, in caz de condamnare, este rasturnata prezumtia de nevinovatie, iar in caz de achitare aceasta prezumtie este confirmata[10].
In legislatia actuala romana, sunt reglementate patru cai de atac[11]: contestatia in anulare, revizuirea, recursul in anulare si recursul in interesul legii.
In urma efectuarii controlului judecatoresc, instanta competenta poate ajunge la solutia de confirmare a hotararii, situatie in care va respinge calea de atac exercitata sau de admitere, solutie care are trei feluri de efecte: infirmarea hotararii atacate pentru netemeinicie sau ilegalitate (reformare), infirmarea hotararii atatacate daca se constata motive de nulitate (anulare), sau infirmarea hotararii atacate pentru relevarea unor situatii care impun revenirea asupra solutiei date prin hotararea atacata (retractare).
Reformarea are loc atunci cand o instanta superioara celei care a pronuntat hotararea atacata, in urma controlului efectuat in fapt si in drept asupra acelei hotarari, o infirma total sau in parte, chiar fara a fi constatat prezenta vreunei nulitati formale, si da o alta rezolvare cauzei. Apelul este o cale de reformare tipica.
Anularea are loc in cazul in care instanta superioara, controland hotararea instantei inferioare, ca urmare a exercitarii caii de atac, constata omiterea sau incalcarea unei dispozitii sanctionate cu nulitatea, care impune infirmarea hotararii, fara a mai verifica daca judecata a fost sau nu temeinica. Solutia de anulare a hotararii se poate adopta in cazul admiterii recursului cand controlul se exercita asupra erorilor de drept. Cand nu exista calea de atac a apelului, existand numai recursul, acesta este o cale de anulare si de reformare, deci o cale de atac mixta. O cale preponderent de anulare este recursul in anulare.
Retractarea are loc in cazul cailor de atac in care substantial nu se aduce o critica hotararii atacate, ci se invoca descoperirea unor situatii de fapt pe care daca le-ar fi cunoscut judecatorii care au solutionat cauza, ar fi dat alta solutie, iar daca legea le-ar permite, si-ar retracta hotararea data. In cazul retractarii, datorita motivelor care fac ca judecatorul sa revina asupra hotararii, competenta de a judeca este instanta care a dat hotararea.
O cale de retractare tipica este revizuirea. Aceste motive sunt: descoperirea unor fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei, sau se descopera savarsirea de fapte ilicite care au contribuit la retinerea unei stari de fapt contrare adevarului, ori doua hotarari judecatoresti definitive nu se pot concilia. Aceste situatii nu erau cunoscute la darea hotararii si devin cunoscute instantei prin folosirea caii de atac.
3 Aprecieri privind calea ordinara de atac a apelului, in special.
Din examinarea disp. art. 362-385[12] CPP se poate defini institutia procesual-penala a apelului.
Astfel, apelul este o cale de atac ordinara, de fapt si de drept, care poate fi folosita impotriva hotararilor pronuntate asupra fondului de catre prima instanta, dupa ce aceasta, prin pronuntarea hotararilor s-a desizat, pentru ca pricina penala sa fie supusa unei noi judecati in vederea reformularii hotararii atacate[13].
Apelul este o cale de atac avand in vedere ca apartine defasurarii normale a procesului penal[14], impiedicand ramanerea definitiva a hotararii pronuntate de catre prima instanta.
Pentru acest considerent, calea de atac ordinara a apelului trebuie exercitata intr-un termen relativ scurt (10 zile ori 3 zile) fixat de lege[15]. Apelul produce, de indata, suspendarea executarii hotararii atacate.
Calea de atac a apelului o apreciem ca fiind o cale de atac de fapt si de drept, intrucat, o data exercitata, produce un efect devolutiv integral, provocand un control complet, in fapt si in drept, (cu privire la persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia in proces, si la persoana impotriva careia este indreptat) de catre instanta superioara de control judiciar.
Apelul este, in acelasi timp, si o cale de atac de reformare, avand in vedere ca, in cazul admiterii sale, hotararea este desfiintata in tot sau in parte, iar cauza va primi o noua rezolvare, fie data de catre instanta de apel, fie data de catre instanta careia i se trimite cauza spre rejudecare.
Cat priveste problema utilitatii apelului - calea ordinara de atac, in cursul evolutiei sale[16], au existat argumente pro si contra.
Argumentele aduse impotriva utilitatii apelului au fost urmatoarele:
s-a aratat, in primul rand, ca apelul contravine necesitatii ca represiunea penala sa revina cu promptitudine, intr-un moment cat mai apropiat de acela al incalcarii penale. De cele mai multe ori, insa, apelul "nu e decat o arma in mana inculpatului de rea-credinta care voieste a tergiversa solutia procesului"[17].
s-a sustinut ca, atata timp cat exista drept de apel impotriva hotararilor pronuntate, in cazul infractiunilor grave, este ilogic a se admite apelul cu privire la cauzele ce privesc celelalte infractiuni mai usoare.
Argumentele aduse in favoarea utilitatii caii de atac ordinare a apelului au fost urmatoarele: In primul rand, s-a sustinut ca argumentul promptitudinii nu este peremptoriu intrucat cerinta celeritatii nu poate avea intaietate fata de garantiile ce trebuie sa consolideze actul de justitie. Promptitudinea nu trebuie sa primeze cu orice pret, ci doar cu garantiile necesare. O a doua examinare a cauzei, nu numai in drept (ca in cazul recursului) ci si in fapt, ar constitui o asemenea garantie[18]; in al doilea rand, s-a aratat ca numarul mare de hotarari desfiintate in apel atesta necesitatea existentei acestei cai ordinare de atac ;in al treilea rand, inexistenta caii de atac a apelului in cazul infractiunilor grave, date in competenta de a fi judecate in prima instanta de Curtile de Apel ori de catre Curtea Suprema de Justitie nu reprezinta o "inconsecventa logica", ci eliminarea unei cai ordinare de atac. In aceste cazuri, absenta apelului este suplinita, pe de o parte, de experienta magistratilor de la instantele superioare, care, in principiu, ofera garantia unei bune judecati si, pe de alta parte, prin recunoasterea, in situatiile avute in vedere a unor prerogative mai largi instantei de recurs.
4 Hotarari susceptibile de atac in caile ordinare
CPP contureaza obiectul apelului prin intermediul art. 361, altfel spus, hotararile ce pot fi atacate cu apel[20] si obiectul recursului in art 3851.
Examinand in ceea ce priveste calea de atac a apelului dispozitiile art. 361 al. 1-4 CPP, se observa ca sunt susceptibile exercitiului caii de atac a apelului numai sentintele prin care cauza a fost solutionata in fond in urma judecatii in prima instanta, precum si in incheierile date de prima instanta.[21]
Atunci cand afirmam ca numai sentintele si hotararile pot fi atacate cu apel, trebuie facuta precizarea ca nu toate sentintele si incheierile sunt supuse apelului, unele dintre ele fiind susceptibile numai de recurs, iar cateva, nu sunt supuse niciunei cai de atac[22].
4.1 Sentintele judecatoresti susceptibile de apel
Potrivit art. 361 CPP orice sentinta poate fi atacata cu apel, cu exceptia celor pe care legea le exclude expres de la posibilitatea exercitarii acestei cai de atac.
Regula este, asadar, aceea ca toate sentintele penale pot fi apelate, indiferent de natura cauzei solutionate de catre prima instanta fara a mai fi necesar ca legea sa prevada, pentru fiecare categorie in parte, existenta dreptului de apel, iar exceptiile trebuie specificate in mod expres in textul legii.
In categoria sentintelor susceptibile de apel pot fi identificate, in functie de criteriul competentei (principale sau subsidiare), potrivit caruia prima instanta a solutionat cauza, urmatoarele categorii[23].
Cat priveste categoria de hotarari judecatoresti - de sentinte penale prin care au fost solutionate in prima instanta, actiunea penala si actiunea civila, ori numai una dintre ele - nu prezinta interes daca este vorba de sentinte de condamnare de achitare sau incetare a procesului penal, dupa cum nu intereseaza nici daca actiunea civila a fost admisa, respinsa ori lasata nesolutionata, potrivit disp. art. 346 al. ultim CPP.
Mentionam ca sunt susceptibile de apel si sentintele prin care, desi nu s-a aplicat o pedeapsa, s-a luat o masura de siguranta sau o masura educativa, dupa cum este deschisa aceasta cale de atac si impotriva sentintelor prin care prima instanta a solutionat-o (admitand sau respingand) o cerere de revocare sau inlocuirea libertatii supravegheate (art. 489 CPP) sau o cerere pentru eliberarea minorului dintr-un centru de reeducare inainte de a deveni major, ori pentru revocarea sau prelungirea internarii intr-un centru de reeducare (art. 491 CPP).
Trebuie mentionat ca sunt susceptibile de a fi atacate cu apel si sentintele penale pronuntate de prima instanta de fond, care s-a pronuntat cat priveste actiunea penala, dar a solutionat numai actiunea civila, cum ar fi bunaoara cazul in care, aceeasi instanta a dispus disjungerea actiunii civile, potrivit art. 347 CPP oricand, dupa decesul inculpatului si incetarea procesului penal, judecata pricinei civile a continuat fata de mostenitorii acestuia[24].
In ce priveste sentintele penale pronuntate in cadrul solutionarii unei cai extraordinare de atac, este cazul contestatiei in anulare formulate in baza art. 386 lit. d) CPP (cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta) competenta de solutionare revenind instantei unde a ramas definitiva ultima hotarare penala, aceasta instanta - daca a judecat fondul in prima instanta, va solutiona contestatia printr-o decizie susceptibila de apel[25].
Literatura juridica de specialitate[26] a clasificat, ca o grupa distincta de sentinte penale susceptibile de apel, si sentintele penale pronuntate de judecatorii sau tribunale, conform art. 460 CPP (ca instanta de executare sau ca instanta in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere), in solutionarea unor incidente in legatura cu executarea hotararilor penale .
Nu pot fi omise din categoria hotararilor ce pot fi atacate cu apel nici sentintele pronuntate in cadrul unor proceduri speciale, cum ar fi:
a) Rezolvarea cererilor de reabilitare - art. 501 CPP;
b) Recunoasterea pe cale principala a hotararii judecatoresti si a actelor judiciare straine - art. 521 CPP.
Unii martori[28] spun ca sunt supuse apelului numai sentintele prin care cauza penala a fost solutionata in fond ori doar cele pentru care legiuitorul a consacrat expres verbis aceasta posibilitate.
Cat priveste categoria sentintelor penale susceptibile de a fi apelate, nu trebuie trecut cu vederea ca toate acesete patru categorii de sentinte pot fi atacate cu apel, de procuror si de parti, insa numai in limita intereselor pe care fiecare le reprezinta in proces, dupa distinctiile facute de art. 362 CPP.
5 Sentintele judecatoresti nesusceptibile de apel
Art. 361 CPP este cel care instituie regula cu privire la obiectul apelului, enumera, si exceptiile de la aceasta regula, adica acele hotarari judecatoresti care nu pot fi atacate cu apel, si anume:
a) sentintele pronuntate de judecatorii care privesc infractiunile mentionate in art. 279 al. 2 lit. a), CPP coroborat cu art. 361 al. 1, lit. a), CPP[29].
Prin L 45 din 1 iulie 1993 a fost completat art. 279 al. 2 lit. a), CPP, astfel incat exceptia de la aceasta regula a fost extinsa si asupra sentintelor privind infractiunile de amenintare, insulta si calomnie savarsite prin presa sau orice mijloace de comunicare in masa pentru care, inainte de intrare in vigoare a L 48/1992, potrivit art. 91 din L 3/1974, plangerea prealabila se adresa organului de urmarire penala.
L. 48/1992 (legea audiovizualului in prezent abrogata prin L 504/2002) stipula in art. 2 al. 1, ca "libertatea de exprimare audiovizuala nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara persoanei si nici dreptul la propria ei imagine".
Intre alte valori astfel protejate, regasim si onoarea (protejata de art. 205 CP) si demnitatea (protejata de art. 206 CP).
Incalcarea art. 2 al. 1 potrivit art. 39 lit. a) din L 48/1992 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 4 luni la 5 ani.
b) sentintele pronuntate de tribunalele militare[30] pivind infractiunile mentionate la art. 279 al. 2 lit. a) CPP si infractiunile contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege, pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani (art. 361 al. 1 lit. b) CPP) ;
Pentru a determina sfera de incidenta a acestei exceptii, este necesar a preciza ca, potrivit art.26 lit. c) CPP sub raportul competentei personale, tribunalele militare judeca: infractiunile savarsite de militari pana la gradul de capitan inclusiv, afara de cele date prin lege in competenta altor instante.
Raportand prevederile art. 361 al. 1 lit. b) CPP la competenta Tribunalelor Militare astfel cum este prevazut in art.26 CPP rezulta ca nu sunt susceptibile de apel sentintele pronuntate de aceste instante in cauze privind: infractiunile prevazute in art.180, 184 al.1, 193, 205, 206, 213, 220 CP, savarsite de militarii pana la gradul de capitan inclusiv; aceleasi infractiuni savarsite in legatura cu serviciul de salariati civili din MAN, MI, MJ- DGP, SRI, SIE, SPP; infractiunile prevazute in art. 213 si 220 CP savarsite de civili contra unor bunuri de proprietate personala aflate in administrarea sau folosinta MAN, MAI, MJ, DGP,SRI, SIE, SPP, care prin natura sau destinatia lor au un caracter militar sau intereseaza capacitatea de aparare.
c) sentintele pronuntate de Curtile de Apel si de Curtea Militara de Apel[32].
In conformitate cu prevederile art. 281 pc.1 CPP, curtile de apel judeca in prima instanta pronuntand deci, o sentinta nesusceptibila de apel - cauze privitoare la : infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii si tribunale, de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante, precum si de notarii de stat, indiferent de sediul incriminarilor respective; infractiunile savarsite de judecatorii si controlorii financiari ai camerelor de conturi judetene fara nicio limitare in raport cu sediul dispozitiilor neincriminate; alte infractiuni date prin lege in competenta lor.
d) sentintele pronuntate de sectia penala a Curtii Supreme de Justitie (cea care a preluat si atributiile sectiei militare).
Potrivit art. 29 CPP Curtea Suprema de Justitie judeca in prima instanta: infractiunile savarsite de senatori si deputati, membrii Guvernului, judecatorii Curtii Constitutionale, judecatorii, procurorii si controlorii financiari ai Curtii de Conturi si de presedintele Consiliului Administrativ, maresali, amirali si generali, sefii cultelor religioase organizate in conditiile legii si ceilalti membri ai Inaltului Cler care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent acestuia, judecatorii si magistratii asistenti de la CSJ, judecatorii de la Curtile de Apel si Curtea Militara de Apel si procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante; alte cauze date prin lege in competenta sa.
Impotriva sentintelor pronuntate impotriva acestor cauze nu exista drept de apel pentru aceleasi motive aratate mai sus, ci numai calea de atac a recursului, care, conform art. 25 din L 56/1993 (legea CSJ) se exercita in fata CSJ in sectii unite.
d) sentintele prin care prima instanta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Intra in aceasta categorie: sentintele prin care prima instanta, constatand inainte de terminarea cercetarii judecatoresti ca in cauza supusa judecatii, cercetarea judecatoreasca s-a facut de un organ necompetent, restituie cauza procurorului, pentru a lua masuri ca urmarirea sa fie facuta de organul competent; sentintele prin care prima instanta, constatand ca este necesara completarea urmaririi penale fie numai cu privire la fapta pentru care s-a facut trimiterea in judecata, fie cu privire la alte acte materiale ce intra in continutul acelei infractiuni, descoperite in cursul judecatii si pentru care a extins actiunea penala, restituie cauza procurorului, spre a efectua sau a dispune efectuarea completarii necesare, pe care ea nu ar putea sa o faca decat cu o mare intarziere; sentintele prin care instanta, dupa ce a extins procesul penal, fie cu privire la alte fapte prevazute de legea penala, descoperite in sarcina inculpatului si au legatura cu infractiunea imputata, fie cu privire la alte persoane ce au participat la savarsirea infractiunii pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, fie cu privire la comiterea unei fapte prevazute de legea penala de catre o alta persoana, dar avand legatura cu fapta inculpatului trimite cauza procurorului, pentru a completa urmarirea penala cu privire la aceste noi fapte si persoane; sentintele de declinare a competentei.
In toate aceste cazuri, excluderea dreptului de apel se explica prin preocuparea legiuitorului de a asigura o cat mai mare operativitate in solutionarea cauzelor, prin zadarnicirea folosirii abuzive a apelului impotriva unor hotarari care nu rezolva cauza, ci doar premerg solutionarea acesteia. Referindu-ne in particular la excluderea dreptului de apel - ca de altfel si a celui de recurs - impotriva sentintelor declinatorii de competenta, se observa, in sensul explicatiilor de mai sus, urmatoarele: daca declinarea va fi apreciata de catre instanta careia i s-a transmis cauza ca fiind corecta, ea va proceda de indata la solutionarea acesteia; daca insa hotararea de declinare va fi socotita gresita, se va produce un conflict de competenta, supus spre rezolvare instantei ierarhic superioare comune; in ambele ipoteze, exercitarea dreptului de apel ar fi, deci, inutila si nu ar avea ca rezultat decat intarzierea solutionarii cauzei.
Se crede ca nici hotararile date in solutionarea conflictelor de competenta nu sunt susceptibile de apel. Instanta care rezolva conflictul de competenta nu judeca in prima instanta, ci ca instanta de control judiciar - caci numai astfel poate impune instantelor in conflict hotararea sa - astfel ca ea nu pronunta o sentinta ci o decizie, or, numai sentintele pot fi atacate de apel[33].
In acelasi sens, art. 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului garanteaza un recurs efectiv in fata unei instante nationale oricarei persoane ale carei drepturi si libertati recunoscute de Conventie au fost incalcate. De asemenea, art. 5, paragraful 4 din Conventie, prevede ca orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca recurs in fata unui tribunal pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii sale, si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala
Pop IV pag 317 si urm ; V. Papadopol, C. Turianu, Apelul penal, Casa de editura si presa "Sansa", Bucuresti, 1994, pag. 20 si urm.
A. S. Tulbure, A. M. Tatu, Tratat de drept procesual penal, ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag . 394
Art. sau litere ale art. fiind reproduse astfel cum au fost modificate de L 356/2006, , publicata in M.Of., partea I, nr. 677 din 7 august 2006.
A
se vedea, in acelasi sens, si Neagu,
Cu acest prilej, e de mentionat ca apelul isi are originea sa istorica in dreptul roman, fiind reglementat prin legea consulului Valerias Publicola, P; in primul an al Constitutiei republicane, si denumit provocation ad populum", prin care cel condamnat avea dreptul de a apela la popor, impotriva sentintei apelate. Prin legi ulterioare - legea Aternia Torpeea, legea Valeria si legea Sempronia, apelul a fost extins. Tot in vechime, apelul a fost inclus si in legea celor XII table. Institutia apelului a fost reglementata si in dreptul canonic pe structura din dreptul roman si, cu urme din dreptul Germanic, dar simplificat si inviorat, adaptat la spiritual moral, echitabil, si religios al bisericii. In dreptul romanesc, radacinile apelului le gasim in regulamentul organic al Munteniei, unde se stipula ca procurorul avea drept la apel (art. 263). Codicele de procedura criminala din 2 decembrie 1864 (o copie tradusa a codului de instructiune penala franceza din anul 1808) reglementa apelul in art. 195 si urm.; iar CPP Carol al doilea din 19 martie 1963 l-a prevazut in art. 455-470. Apelul a fost inlaturat din procesul penal roman prin L. 345/29 dec. 1947 pentru modificarea unor dispozitii din CPP, publicat in M.Of 288 bis/29 dec. 1947, fiind reintrodus prin L. 45/01.07.1993 pentru modificarea si completarea CPP, publicata in M.Of partea 1, 147/01.07.1993 (art 361-185 CPP). Pentru o abordare mai detaliata a aspectelor de ordin istoric, a se vedea: Pop, Tr., Drept procesual penal, vol IV, Tipografia Nationala, Cluj, pag. 338 si urm., Papadopol, V., Turianu, C., op. cit., pag. 24-28; Falchi, G., Fr, Lapello del processo italiano, Padova, 1940.
Ionescu-Dolj,
Papadopol, V., Turianu, C., op. cit. pag. 30. Continuand combarea argumentelor defavorabile, se mai arata de catre acestia ca: este adevarat ca absenta nemijlocirii reprezinta un inconvenient, insa acesta poate fi inlaturat prin posibilitatea recunoscuta instantei de apel, de a administra probe noi, si - cand s-ar invedera necesar, in situatii temeinic justificate - de a reinnoi probatoriul administrat de catre prima instanta"
Este interesanta si remarca potrivit careia: . nu numai ca primii judecatori au putut gresi dar insa si partile - devenite intre timp mai constiente de importanta procesului in care sunt implicate - pot folosi noi mijloace de aparare, de care, fie din neglijenta, fie din nestiinta, nu au uzat cu prilejul judecatii anterioare" - Papadopol, V., Turianu, C., op. cit. pag. 30-31.
In literatura juridica de specialitate s-a precizat ca este foarte important ca hotararile susceptibile de apel sa fie complet si cu claritate aratate in cuprinsul legii, pentru ca, pe de o parte, persoanele indreptatite sa atace hotararea sa aiba cunostinta de dreptul lor, si, pe de alta parte, persoanele indreptatite sa atace hotararea, sa aiba cunostinta de dreptul lor si, pe de o parte, sa se evite declararea unor apeluri inadmisibile, ceea ce ar conduce la punerea in executare a hotararii cu intarziere, iar pentru parti ar insemna timp pierdut si cheltuieli inutile"- Papadopol V, Turianu C., Apelul penal, Casa de Editura si Presa Sansa" Bucuresti, 1994, pag. 3
Potrivit CPP, hotararea prin care, cauza a fost solutionata de prima instanta de judecata sau prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza se numeste sentinta; hotararea prin care instanta se pronunta asupra apelului, recursului in anulare, recursului in interesul legii, precum si hotararea pronuntata de instanta de recurs in rejudecarea cauzei se numeste decizie; toate celelalte hotarari date de instanta in cursul judecatii se numesc incheieri.
Bunaoara, sentintele de dezinvestire nu puteau fi atacate cu apel, potrivit art. 361, al. 2 lit. e) CPP intrucat ele privesc modul de administrare al justitiei si exced interesele titularului apelului.
A se vedea in acest sens Theodoru, Gr, Hotararile penale supuse recursului in R.R.D. nr 7/1967 pag. 10-11, 14-15; Papadopol V., Turianu, C., op. cit., pag. 33-35.
Art 392 al. 4 CPP a suportat modificari si a primit formularea actuala prin L.45/1993 publicata in M.Of. al Romaniei, p. 1 nr. 147 din 1 iulie 1993. Un alt caz il constituie respingerea in principiu a cererii de revizuire ( art. 403 al. 3 CPP), precum si admiterea si respingerea in fond a cererii de revizuire (art. 406 CPP) se dispun prin sentinte care, si ele conform art. 407 CPP, sunt susceptibile de apel. Totusi, desi in art. 407 CPP se face referire numai la sentinta data conform art. 406 al. 1 CPP, altfel spus la sentinta prin care se admite revizuirea si se pronunta o noua hotarare asupra fondului, s-a apreciat ca aceasta este o simpla inadvertenta si ca nu exista nicio ratiune pentru ca sentinta de respingere a revizuirii (art. 406 al. ultim) sa nu fie supusa aceleiasi cai de atac.
Astfel de situatii pot fi: schimbarile necesare in executarea unei pedepse (revocarea sau anularea suspendarii executarii pedepsei - art447 CPP; revocarea sau anularea suspendarii executarii pedepsei la locul de munca - art. 477 CPP; incetarea executarii pedepsei la locul de munca - art. 4501 CPP; modificarea pedepsei la locul de munca - art. 4501 CPP; modificarea pedepsei in caz de concurs de infractiuni, recidiva sau acte care intra in continutul aceleiasi infractiuni - art. 449 CPP; acordarea si revocarea liberarii conditionate - art. 450 CPP; inlocuirea executarii pedepsei inchisorii cu executarea in inchisoarea militara - art. 451 CPP; reducerea pedepsei ce se executa in inchisoarea militara - art. 452 CPP; amanarea si intreruperea executarii pedepsei inchisorii - art. 454, 456 CPP; inlaturarea sau modificarea pedepsei cand intervine o lege penala noua - art. 458 CPP; esalonarea platii amenzii - art. 425 CPP; inlocuirea amenzii cu inchisoarea - art 4491 CPP; contestatiile impotriva executarii - art. 461, 463 CPP;
b) schimbarile masurilor de siguranta si incidentelor ce se pot ivi cu ocazia punerii in executare a masurilor de siguranta ( inlocuirea tratamentului medical -art. 431 CPP; inlocuirea sau incetarea internarii medicale- art 434 CPP; revocarea unor masuri de siguranta; obligarea la tratament medical, internarea medicala, interzicerea unor functii sau profesii - art. 437 CPP).
Este vorba despre acele infractiuni pentru care plangerea prealabila - necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale - se adreseaza in mod direct instantei de judecata si anume: lovirea art. 180 CP , vatamarea art. 193 CP, insulta art. 205 CP, calomnia art. 206 CP, furtul savarsit de unele persoane avand o anumita calitate prevazuta de lege, art. 210 CP, abuzul de incredere art. 213 CP, si tulburarea de posesie art. 220 CP.
L 54/1993 a ierarhizat instantele millitare, iar in urma reglementarilor acestei legi, tribunalul militar constituie ultima instanta de baza corespunzator judecatoriei din ierarhia instantelor civile. De altfel, prin disp. art. 361 al. 1 lit. b) CPP- in prima lor parte - se pastreaza similititudinea, in ceea ce priveste obiectul cailor de atac intre sentintele pronuntate de cele 2 instante, care, desi de categorii diferite, sunt situate pe aceeasi treapta a ierarhiei judecatoresti.
In scopul determinarii sferei de incidenta a acestei exceptii, apreciem ca fiind util sa precizam ca, potrivit art. 26 CPP sub raportul competentei personale , tribunalele militare judeca: a- infractiunile savarsite de militarii pana la gradul de capitan inclusiv, afara de cele date prin lege in competenta altor instante; b- infractiunile savarsite in legatura cu serviciul de catre salariatii civili, de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei - Directia Generala a Penitenciarelor, SRI, SIE, SPP, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante, iar sub aspectul competentei materiale, judeca: a) infractiuni savarsite de civili contra bunurilor aflate in proprietatea, administrarea sau folosinta institutiilor de mai sus care prin natura sau destinatia lor au un caracter militar sau intereseaza capacitatea de aparare; b) infractiunile prevazute in art. 384-354 CP.
Trebuie facuta precizarea ca sistemul potrivit caruia numai sentintele pronuntate de judecatorii si tribunale - nu si cele pronuntate de cele superioare acestora - sunt susceptibile de apel, nu reprezinta o inovatie a legiuitorului nostru actual, el fiind intalnit si in CPP anterior (art. 455 al. 1). De asemenea, acest sistem este utilizat si in legislatia straina. A se vedea, in acest sens, Garraut, R; Garraut, P op.cit., vol. 5, Paris, 1928, pag. 115 si urm.
La o concluzie similara s-a ajuns in trecut de catre o parte a literaturii juridice, si in ceea ce priveste posibilitatea ca hotararile date in conflicte de competenta sa fie atacate cu recurs - G.R.Theodoru, Hotararile penale supuse recursului RRD nr.7/1969, pag.5-6; V. Ramureanu, Sesizarea organelor judiciare in reglemenatrea noului cod de procedura penala, RRD, nr.3/1969, pag.3
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |