Bolile psihice - factorii ereditari, factorii somatici

ASPECTE ETIOPATOGENICE IN BOLILE PSIHICE - FACTORII EREDITARI, FACTORII SOMATICI

Factorii etiologici principali sunt:

a. ereditari genetici

b. somatici

c. psihodinamici

d. socio-culturali

a. Factorii ereditari genetici

Aceasta grupa poate fi pusa in evidenta prin intocmirea arborelui genealogic in vederea evaluarii riscului de imbolnavire prin carenta psihopatologica sau prin efectuarea cariotipului. Bolile psihice pot avea uneori caracterul unei transmiteri genetice ca atare, dar de celemai multe ori ele sunt consecinta transmiterii unei predispozitii genetice, in sensul unui teren constitutionl zdruncinat sau fragilizat, care, in anumite relatii endo-exogene, permite decompensarea functionala a creierului si in consecinta aparitia tardiva a demodularilor sau imbolnavirilor psihice. Factorul de predispozitie poate fi evidentiat sau declansat de factorii exogeni ocazionali. Rolul acestor factori a fost pus in evidenta in: schizofrenie, psihoze, epilepsie, oligofrenii, psihopatii sau in alcoolism.

In corelatia ereditate-bagaj genetic si factorii somatici si de mediu exista o influenta reciproca. O ereditate predispozanta spre imbolnavire psihica la care se adauga actiunea nefavorabila a factorilor exogeni, poate actiona asupra unui individ, fie separat, fie cumulativ, generand astfel patologicul.

b. Factorii somatici pot actiona fie prin interesarea directa a substantei cerebrale (sindroame psihoorganice cerebrale), fie ca traire psihica a bolii somatice generale.

- dintre factorii prenatali ce genereaza fetopatii se pot cita: circumstantele conceptionale, intoxicatia alcoolica cronica a gravidelor, traumatismele din timpul sarcinii, unele tratamente hormonale, subalimentatia sau incompatibilitatile serologice intre mama si fat.

- de asemenea, factorii natali au o importanta deosebita pentru dezvoltarea neuropsihica a copilului: o stramtorare a bazinului, o circulare de cordon, manevre obstreticale brutale, forcepsul, pot provoca asfixii ce pot duce la tulburari neurologice sau psihiatrice.

- in opinia psihanalistilor, chiar si expulzia dureroasa a copilului genereaza o angoasa inscrisa in memoria inconstienta a acestuia si poate constitui punctul de plecare al nevrozelor.

- factorii biochimici si electrochimici - tulburari ale metabolismului apei, unele dezechilibre ionice (Na, K, Ca, Mg), hipo si avitaminozele, tulburarile de oxigenare cerebrala, pot produce tulburari psihice diverse.

- de asemenea neuromediatorii au un rol insemnat in procesul psihopatologic prin perturbarile calitative si cantitative.

- factorii infectiosi si parazitari (tuberculoza, meningita, toxoplasmoza, in general infectiile virale, fie ele generale sau cerebrale) sunt susceptibil insotiti de o serie de tulburari psihice variate

- factorii toxici medicamentosi (stupefiante, amfetamine, antibiotice, antituberculoase), genereaza tulburari psihice diverse

- nu trebuie uitati nici factorii endocrini ce actioneaza la nasterea copilului, menopauza, andropauza, nastere, alaptare sau avort

alti factori etiologici pot fi traumatici sau cu localizare intracraniana (tumori cerebrale)

ASPECTE ETIOPATOGENICE IN BOLILE PSIHICE - FACTORII PSIHODINAMICI, FACTORII SOCIO-CULTURALI

c. Factorii psihodinamici pot fi determinanti sau declansanti ai bolii mintale:

- in opinia lui Freud, agresiunile din copilarie au lasat cicatrici psihologice ce impiedica dezvoltarea normala si genereaza nevroze

- surmenajul dupa eforturile intelectuale sau dupa afectiunile somatice poate produce stari neurasteniforme.

- starile de captivitate, de emigrare, pot provoca reactii depresive cu tentative suicidare;

contagiunea psihica se afla la originea unor psihoze colective

d. Factorii socio-culturali constituiti de conditionarea mediului social si a mentalitatii grupului din care face parte sau in care evolueaza individul, pot fi implicati in determinarea, declansarea, favorizarea si constituirea bolii psihice.

factorii sociali generali ce tin de influenta rasei, de dezvoltarea generala a generatiei, de cultura grupului social - acesti factori pot fi strans legati de boala psihica

factorii educativi: deprinderile, obiceiurile privind alimentatia, instructia scolara, profesionala, religioasa - toti acesti factori au o importanta deosebita in bolile psihice, in special in nevroze si caracteriopatii (tulburari de caracter)

probleme psihiatrice ridica transplantul de ovulatie voluntar sau fortat sau migratia din rural in urban.

ATACUL DE PANICA. AGORAFOBIA.

Atacul de panica debuteaza aparent din senin, avand o durata de pana la 10 minute, fiind alcatuit din urmatoarele simptome: palpitatii, transpiratii, frisoane, tremur, uscaciunea mucoaselor, dispnee, disconfort toracic, greata, ameteli, teama de moarte, teama de a nu pierde controlul sau a innebuni, derealizare si/sau depersonalizare

Pentru diagnosticarea atacului de panica sunt necesare: aparitia neasteptata a acestuia, existenta a cel putin 4 simptome din cele enumerate mai sus, dezvoltarea sa pe o durata a 10 minute, stingerea lenta si dezvoltarea unei anxietati anticipative.

Impresionanta este teama de moarte resimtita ca iminenta, motiv pentru care persoanele apeleaza la servicii cardiologice sau de urgenta.

Agorafobia se caracterizeaza prin teama intensa de anumite situatii (calatorie, multime, spatii publice), care sunt fie indurate cu groaza, fie sunt evitate, fie se apeleaza la o persoana de acompaniament.

Sindromul central al agorafobiei si tulburarii de panica il reprezinta atacurile de panica recurente si neasteptate.

Dupa modalitatea de debut se descriu:

atacuri de panica spontane

atacuri de panica situationale - care sunt declansate de situatii in care persoana a mai trait atacuri de panica sau situatii care precipita atacul de panica (anxietatea anticipatorie), care reprezinta o posibila retraire a atacului de panica.

Dupa predominanta simptomelor:

atac de panica cu focalizare gastro-intestinala

atac de panica cu focalizare cardio-respiratorie

atac de panica cu focalizare urinara

atac de panica cu focalizare oculo-vestibulara

Dupa intensitate se disting:

atacuri de panica medii

atacuri de panica grave

atacuri de panica limitate

FORME CLINICE DE TULBURARI ANXIOASE - FOBIA SPECIFICA (SIMPLA), FOBIA SOCIALA.

4. Fobia specifica (simpla)

Se dezvolta ca o teama excesiva si nejustificata provocata de prezenta sau anticiparea prezentei unui obiect sau situatii specifice. Expunerea la stimulul fobic declanseaza un atac de panica. Situatia expunerii la stimul este evitata sau indurata cu greutate. Acest tip de tulburare reprezinta de fapt fobiile propriu-zise.

5. Fobia sociala

Debuteaza in adolescenta dupa experiente umilitoare, prin trairea unei frici paralizante in situatii sociale specifice. Cu toate ca persoanele in cauza realizeaza ca teama este nejustificata, aceasta declanseaza totusi un cerc vicios de cognitii catastrofice, reactii vegetative (eritem, transpiratie, tremur) si reactii comportamentale (balbism, etc).

Situatia sociala respectiva este indurata cu groaza sau evitata. Persoanele sunt astfel prejudiciate in performante academice, vorbit in public, in relatiile sociale (pot prezenta dificultati de genul: servirea mesei in public, urinatul in WC-uri publice, etc).

FORME CLINICE DE TULBURARI ANXIOASE: TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVA SI TULBURAREA DE STRES POSTTRAUMATIC.

6. Tulburarea obsesiv-compulsiva

Consta din obsesii si compulsii deranjante, recurente si consumatoare de timp, ce interfereaza cu activitatile zilnice.

Obsesiile pot fi: ganduri, impulsuri sau imagini repetitive, persistente, cauzand evitare si anxietate. Persoana este deranjata de aceste obsesii, care sunt produsul mintii sale si carora le recunoaste caracterul nepotrivit. In acest sens face eforturi considerabile dar zadarnice sa le ignore sau sa le inlature.

Compulsiile sunt comportamente repetitive pe care persoana se simte constransa sa le execute dupa un ritual rigid. Acestea pot fi comportamente de genul: spalat pe maini, verificare, sau acte mentale: rugaciuni, numarare.

Obsesiile, fiind in dezacord cu personalitatea, provoaca anxietate, pe cand compulsiile, desi epuizante si lipsite de sens, dezanxieteaza, aceste doua tulburari avand deci caracter contrar.

7. Tulburarea de stres posttraumatic

In aceasta situatie, persoana a experimentat, a fost martor sau s-a confruntat cu un eveniment de o gravitate deosebita sau care implica vatamare sau pericol vital, raspunsul emotional implicatand: soc, frica interna, neputinta sau oroare.

Aceasta tulburare a fost descrisa la victimele si prizonierii de razboi, alte persoane incarcerate, supravietuitori ai Holocaustului, victimele violurilor.

Cu toate ca persoanele evita consecvent confruntarea cu stimulii legati de trauma, amintirile "interzise" reverbereaza sub forma unor imagini. Conotatia emotionala este de aplatizare afectiva, detasare si restrangerea paletei de expresivitate emotionala. In timp se produce o modificare durabila a personalitatii cu abandonarea tuturor idealurilor, dezinteres, neimplicare si tulburari comportamentale. Nota anxioasa persista chiar si dupa o luna de la evenimentul traumatic, manifestandu-se ca hipervigilenta, paroxisme anxioase, dificultati de concentrare si adormire.

TULBURARILE DISOCIATIVE (DE CONVERSIE): DEFINITIE, EPIDEMIOLOGIE, SIMPTOMATOLOGIE.

TULBURARILE DISOCIATIVE (de conversie)

Sunt tablouri clinice pasagere, care sugereaza o maladie organica, dar care sunt de natura psihogena. Se produce o decuplare (disociere) intre functiile sufletesti si cele somatice.

Cauza psihogena evidentiaza o relatie temporala stransa, cu evenimente traumatice, cu probleme intolerabile si nesolutionabile.

Disfunctionalitatea pasagera a unitatii psihice manifestata prin lipsa de concordanta intre constiinta, identitate, memorie si comportament motor se numeste disociere.

Acelasi fenomen este denumit in psihanaliza conversie - un conflict sufletesc este convertit in forma simbolica, in simptome somatice, contribuind la detensionarea sufleteasca.

Epidemiologie

Femeile tinere sunt mai sugestibile pentru toate grupele acestei tulburari. Cele mai des intalnite sunt tulburarile de conversie care afecteaza senzorialitatea si motricitatea.

Afectarea integrarii amintirilor (amnezie disociativa) este descrisa in perioade critice (catastrofe naturale, razboaie). Manifestarile disociative apar tot mai rar in societatile dezvoltate, unde sunt dezavuate si imbraca alte forme.

Etiopatogenia tulburarilor de conversie este explicata eminamente prin prisma teoriei psihanalitice (pulsiunile nesatisfacute sunt refulate in inconstient unde se pastreaza o anumita dinamica, defuland apoi ca simptome de conversie. Conflictele intrapsihice sunt exprimate in limbaj corporal). Simptomele de conversie au valoare simbolica.

Exemplu: "cecitatea" (orbirea) unei tinere sotii care surprinde o scena de adulter, exprima faptul ca nu vrea sa vada o realitate inconvenabila.

Tulburarea de tip disociativ a fost denumita nevroza isterica, crezandu-se initial ca avea ca substrat o neimplinire sexual-erotica.

In cadrul tulburarilor de conversie, pacientul pune in joc mecanismele uzuale de defensa (negare, translatare, etc).

Castiguri

- primare: Elaborarea simptomelor de conversie aduce pacientului un castig primar si anume se evita confruntarea cu situatia conflictuala, contribuind astfel la scaderea tensiunii.

- secundare: Pacientul obtine un avantaj din partea anturajului (atentia sporita, afectiune, etc). Prin invatare, pacientul pune in joc acelasi tip de simptome in situatii similare.

Simptomatologie

Cu toate ca marca tulburarilor disociative este chiar polimorfismul simptomatic si chiar mimetismul bolilor somatice, se desprind anumite trasaturi comune:

debut dupa o situatie conflictuala sau psihotraumatizanta

fugacitatea simptomelor (apar repede, dispar repede)

durata este variabila (pot debuta dupa rabufnirea conflictului si se sting dupa obtinerea beneficiului)

contrasteaza dramatismul manifestarilor si atitudinea detasata

distribuirea acuzelor se face conform unui model personal sau cultural si mai putin conform localizarilor dermatomerelor

acuzele se remit (dispar) prin sugestie

simptomele, uneori teatrale, se produc si se perpetueaza in prezenta unui public si nu in solitudine

explorarile clinice si paraclinice sunt negative

TULBURARILE SOMATOFORME: DEFINITIE, EPIDEMIOLOGIE, SIMPTOMATOLOGIE.

Tulburarile somatoforme cuprind un grup de maladii cu manifestari somatice trenante care sugereaza o conditie generala medicala, infirmata insa de explorari.

In patogeneza tulburarilor somatoforme se pare ca sunt implicate conflicte si situatii apasatoare. Cele mai comune tulburari somatoforme sunt: tulburarea de somatizare, tulburarea hipocondriaca si tulburarea algica.

Trasaturi comune ale tulburarilor somatoforme

prezentarea repetata a unor simptome fizice fluctuante

afectarea oricarui organ, sistem sau functie

insistenta solicitarii investigatiilor

nomadismul medical

comunicarea rezultatului negativ al investigatiilor si sugerarea unei cauzalitati psihogene este receptata cu neincredere

consultarea psihiatrului se face la initiativa altora si dupa multi ani de evolutie

Epidemiologie

Tulburarile somatoforme sunt intalnite adesea in practica medicului de familie. Prevalenta pe viata a tulburarilor hipocondriace se ridica pana la 4-9%, iar a tulburarilor de somatizare la maxim 2%, cu precadere la femei (conf. DSM IV). Tulburarile de somatizare debuteaza inainte de 30 ani, cea hipocondriaca in decadele 3, 4, iar tulburarea algica in decadele 3, 5.

Etiopatogeneza si forme clinice

Teoria psihanalitica conceptualizeaza tulburarile somatoforme ca traduceri in limbaj corporal a unor conflicte intrapsihice.

Din perspectiva teoriei invatarii, proiectarea tensiunii psihice pe un organ este intarita dupa o experienta anterioara. Pacientul reitereaza un mod de reactie observat la o persoana apropiata. Aceste tulburari se grefeaza pe tipuri de personalitate astenice, nesigure. Tulburarea insa isi alege organul mai vulnerabil.

TULBURAREA SCHIZOFRENIFORMA.

1. Tulburarea schizofreniforma

Termenula fost introdus de Langfeldt in 1939 si preluat in 1980 in DSM-III, pentru a diferentia tulburari cu un prognostic bun, distincte de schizofrenie.

Tulburarea schizofreniforma este o tulburare psihotica ce prezinta simptome tipice de schizofrenie, dar a carei evolutie nu este cronica, asa cum se constata in schizofrenie.

Pentru a intruni criteriile diagnostice de tulburarea schizofreniforma, pacientul trebuie sa prezinte simptomele psihotice ale fazei acute din schizofrenie, iar dupa episod sa revina la nivelul de integrare sociala din ultimele 6 luni.

Astfel, criteriile DSM-IV pentru diagnosticarea tulburarile schizofreniforme sunt:

A. Doua sau mai multe din urmatoarele simptome, fiecare fiind prezent pe o perioada semnificativa de timp, in decursul unei luni de zile:

- ideatie deliranta

- halucinatii, discurs dezorganizat

- comportament catatonic sau dezorganizat major.

D. Tulburarea schizoafectiva si tulburarile afective vor fi excluse daca se constata absenta unui episod depresiv major, maniacal sau mixt, concomitent cu simptomele fazei acute si daca exista modificari ale afectivitatii.

E. Excluderea abuzului de droguri sau alte substante si a conditiilor medicale (boli subiacente).

Cel de-al doilea criteriu al tulburarilor schizofreniforme este prezenta episodului cel putin o luna, dar mai putin de 6 luni.

Etiopatogenie

Pana in prezent nu s-a reusit identificarea unei cauze specifice tulburarii schizofreniforme.

Ipotezele admise pana in prezent sunt: ale neurodezvoltarii, ipoteza genetica si cea traumatica, fara a exista insa dovezi certe in favoarea uneia sau alteia.

Tulburarea schizofreniforma este mai rar intalnita decat schizofrenia si este egal distribuita la ambele sexe.

Evolutia pe termen lung este variabila. Unii pacienti prezinta un singur episod in timp ce altii au episoade repetate, la intervale variabile de timp. Primul episod apare in adolescenta tardiva sau la adultul tanar.

Diagnosticul poate fi reevaluat daca pacientul este urmarit o perioada indelungata de timp. S-a observat ca multi dintre acesti pacienti dezvolta schizofrenie.

Pacientii care prezinta o evolutie mai putin favorabila sunt deseori diagnosticati cu schizofrenie.

TULBURAREA PSIHOTICA DE SCURTA DURATA.

2. Tulburarea psihotica de scurta durata

Practica psihiatrica a demonstrat faptul ca unele persoane pot prezenta unele simptome psihotice, atunci cand se confrunta cu un stres major.

Tulburarea psihotica de scurta durata poate fi precedata de un eveniment stresant, ca de exemplu: o agresiune, un abandon, diort, accident rutier, faliment, sau poate fi corelata cu perioada postpartum.

Debutul simptomatologiei este acut, fara prodroame ca in schizofrenie.

Simptomele sunt dramatice si floride (infloritoare), de obicei sunt legate tematic de evenimentul precipitant: confuzia, delirul, halucinatiile (de obicei auditive), pierderea capacitatii de asociatie, dezorganizarea vorbirii si comportamentul bizar - sunt elemente deseori intalnite in tulburarea psihotica de scurta durata.

Criteriile DSM sunt urmatoarele:

prezenta a cel putin unul din urmatoarele simptome: idei delirante, halucinatii, vorbire dezorganizata si copmportament dezorganizat sau catatonic.

durata este cel putin de 1 zi dar nu mai mult de 1 luna, cu recuperare totala

nu exista dovezi pentru o alta conditie psihiatrica sau consum de substante psihoactive

Etiopatogenie si epidemiologie

incidenta tulburarilor psihotice de scurta durata este dificil de estimat.

Factorii psihologici au o pondere mai importanta in dezvoltarea tulburarilor psihotice de scurta durata in comparatie cu schizofrenia.

In cazul in care mecanismele normale de adaptare la actiunea unui factor psihotraumatizant puternic sunt depasite, pacientul raspunde prin simptome psihotice.

Intensitatea factorului stresor este variabila. Unele persoane dezvolta o simptomatologie psihotica, in cazul unor dezastre naturale, iar altele in cazul divortului sau a somajului.

Recuperarea este totala, desi pacientii pot repeta episoadele in cazul repetarii actiunii factorilor stresanti.

SCHIZOFRENIA: DEFINITIE SI DATE EPIDEMIOLOGICE.

Schizofrenia (din limba greaca: schizein = a despica, a scinda, phren = minte, suflet).

Schizofrenia este considerata o problema majora de sanatate publica, datorita debutului la varste tinere, evolutiei prelungite si severitatii simptomatologiei care produce suferinta tat pacientului cat si celor apropiati.

Date-epidemiologice S-a estimat o rata de aproximativ 1% a prevalentei schizofreniei indiferent de zona geografica sau cultura, cu alte cuvinte exista 1% sanse ca o persoana sa sufere cel putin un episod psihotic etichetat drept schizofrenie, pe parcursul vietii sale. Incidenta anuala este de 0,2 la 1000 (numarul de cazuri noi diagnosticate intr-un an). Se accepta o proportie relativ egala a tulburarii la ambele sexe.
Incidenta debutului in schizofrenie atinge un maximum la barbatii intre 15 si 24 de ani. Pentru femei, varful este intre 24 si 34 de ani.
Mortalitatea ramane aproape de trei ori mai mare la schizofreni in comparatie cu restul populatiei. Riscul cel mai mare a fost constatat la pacientii cu varsta sub 40 de ani si cei aflati in primii ani de evolutie.
Riscul suicidar este foarte crescut in schizofrenie. Aproximativ o treime dintre pacienti prezinta o tentativa autolitica in antecedente, iar 10% reusesc suicidul. Factorii de risc suicidar sunt: sexul masculin, varsta sub 30 de ani, celibatar care locuieste singur, fara ocupatie, evolutie cu frecvente recaderi, dispozitie depresiva pe parcursul ultimului episod, toxicomanie si externarea recenta din spital. Se pare ca pacientii cu schizofrenie paranoida si cei cu nivel educational ridicat au un risc crescut de comportament suicidar, probabil datorita sentimentelor de nesiguranta, lipsa sperantei si realizarea faptului ca dorintele si telurile propuse nu se vor materializa niciodata.
Asemeni altor pacienti psihotici, schizofrenii prezinta o rata inalta a infractionalitatii si comportamentului violent. Cei care consuma alcool au un risc crescut de comportament agresiv, inclusiv omucidere. Manifestarile violente sunt de cinci ori mai frecvent intalnite la schizofreni fata de persoanele fara tulburari psihice.
Pacientii cu schizofrenie reprezinta aproximativ 40% din cazurile spitalizate in unitati psihiatrice, cifra care practic "secatuieste" bugetul pentru sanatate chiar si al celor mai dezvoltate state din lume.
Datorita cronicizarii si profundei invalidari a pacientului, schizofrenia este considerata cea mai severa si invalidanta tulburare psihica, oriunde in lume.

TABLOUL CLINIC AL SCHIZOFRENIEI: ASPECTE GENERALE, TULBURARI DE PERCEPTIE.

Tabloul clinic al schizofreniei

1. Aspecte generale

Expresia comportamentale in schizofrenie se intinde pe un evantai larg de manifestari, de la agitatia psihomotorie, dezorientare temporo-spatiala, pana la comportament linistit, cand pacientul pare morocanos si chiar imobil.

Uneori, bolnavii pot fi vorbareti, dornici de comunicare sau pot prezenta atitudini bizare, stereotipii si manierisme. Alteori sunt imprevizibili si pot trece usor de la o stare de liniste aparenta la un comportament violent, de regula neprovocat. Comportamentul agitat contrasteaza cu starea de stupor catatonic - in care pacientul este imobil, nu raspunde la stimulii exteriori, nu vorbeste, prezinta negativism sau sugestibilitate (ecomimie, ecopraxie, etc).

Tinuta vestimentara are de regula aspect neingrijit, ca expresie a ignorarii regulilor de igiena corporala si a dezinteresului fata de sine si lumea exterioara.

2. Tulburarile de perceptie

Falsele perceptii reprezinta un aspect clinic comun in schizofrenie, care in cazul absentei excitantului extern se numesc halucinatii si pot fi proiectate la nivelul oricarui analizator. Cele mai frecvente sunt:

halucinatii auditive - sub forma vocilor amenintatoare, cu un continut obscen, foarte rar cu un continut placut. In mod frecvent doua voci discuta intre ele sau o voce comenteaza actiunile pacientului.

de un interes aparte sunt halucinatiile imperative care ii influenteaza comportamentul sau ii reflecta dorintele si interesele

halucinatiile vizuale, olfactive, gustative si tactile - pot sa apara in tabloul clinic al schizofreniei dar de obicei sunt tabloul unui motiv organic, motiv pentru care este necesar diagnosticul diferentiat cu alte sindroame ce pot provoca simptomatologie psihoproductiva

halucinatiile cenestezice - sunt deseori intalnite in schizofrenie, fiind descrise prin expresii de genul "am un sarpe in stomac", "nu imi mai bate inima", "imi sunt mutate organele interne", etc

TABLOUL CLINIC AL SCHIZOFRENIEI: TULBURARI ALE ATENTIEI, MEMORIEI SI GANDIRII.

3. Atentia si memoria

Testele clinice pot evidentia tulburari cantitative ale atentiei dar acestea nu reprezinta un element important al diagnosticului. Cel mai frecvent se intalneste hipoprosexia. Memoria este de regula pastrata in limita normalitatii. Trebuie subliniat faptul ca aceste doua procese cognitive sunt in stransa relatie cu interesul pacientului in timpul interviului psihiatric si cum de regula pacientul este dezinteresat, testele releva scoruri sub potentialul persoanei examinate.

4. Gandirea

In schizofrenie se intalneste un spectru larg de tulburari ale gandirii. Fluxul gandirii poate fi accelerat pana la mentism sau redus pana la fading sau baraje ale gandirii.

Gradul de coerenta variaza, putandu-se ajunge pana la destructurarea maxima, ajungand la salata de cuvinte.

Ideile delirante sunt abstracte, bizare. Se constata o lipsa a conexiunilor, vorbire "alaturi de subiect", raspunsuri tangentiale sau circumstantiale care, alaturi de modificarile carentei si tulburarile expresiei verbale, fac discursul greu urmarit, uneori incomprehensibil.

Delirul este tulburarea gandirii cea mai importanta, tematica sa variind de la grandoare la persecutie. Temele delirante cele mai frecvente sunt:

1 - idei delirante de grandoare - exprima posesia unor averi imense, aspect fizic placut, relatii cu persoane sus-puse, capacitati deosebite

2 - idei delirante de negatie - lumea din jur nu mai exista, prietenii si rudele au murit sau urmeaza sa moara, de regula din cauze nenaturale

3 - idei delirante de persecutie - este persecutat de prieteni, colegi, vecini, partenerul conjugal, activitatea sa este monitorizata de catre politie, armata, etc.

4 - idei delirate somatice - exprima convingerea ca unele organe interne nu mai functioneaza sau chiar au putrezit, nasul, urechile, ochii au dimensiuni modificate

5 - idei delirante sexuale - comportamentul sexual este cunoscut de cei din jur. Ei sau alte persoane sunt considerate perverse din punct de vedere sexual.

6 - idei religioase - exprima convingerea ca el sau alte persoane au pacatuit in fata lui Dumnezeu sau ca au relatii speciale cu divinitatea, ca are misiuni religioase sau ca este diavol.

7 - idei delirante de relatie - caz in care diverse persoane, mass media, se refera la persoana sa comentandu-i actiunile.

Continutul si tematica deliranta trebuiesc interpretate in functie de grupul populational din care provine pacientul.

ASPECTE CLINICE ALE SCHIZOFRENIEI: AFECTIVITATEA, VOINTA, DEPERSONALIZAREA SI DEREALIZAREA.

5. Afectivitatea

Dispozitia depresiva poate fi intalnita atat in episodul acut cat si in cel rezidual. Uneori simptomele depresive reprezinta de fapt o depresie secundara procesului psihotic.

Emotiile pot fi instabile, cu rapide si imprevizibile alunecari, de la bucurie la tristete si lacrimi. Vocea monotona, faciesul imobil, exprima tocirea afectiva si absenta rezonantei afective. Sentimentele sunt inadecvate, neconcordante cu sensul si continutul comuicarii si par ale altei persoane. Pacientii pot afirma ca nu ma pot sa traiasca afectiv sentimentele vietii si au impresia ca isi pierd sentimentele.

Se pot observa uneori strari de extaz mistic legate de fenomenele perceptive anormale ale pacientului.

6. Vointa

Tulburarile initierii si continuarii unei actiuni dirijate catre un scop precis, este o trasatura intalnita in mod obisnuit in schizifrenie, care afecteaza serios activitatea si performantele sociale ale individului. Aceasta tulburare ia forma interesului inadecvat, autonductiei defectuoase si lipsei finalizarii cu succes a unei actiuni. Ambivalenta dirijeaza actiunile catre doua scopuri diametral opuse, sfarsind in impas si apragmatism.

In contrast, la debutul bolii se poate constata o energie deosebita, dirijata catre scopuri anormale motivate, avand drept consecinta exprimarea florida a simptomelor.

Aceste activitati sunt concepute ca bizare, anormale, contrastand cu normele morale, culturale sau legale, caracteristica societatii din care fac parte.

7. Depersonalizarea

Se caracterizeaza prin pierderea contactului cu propriul Eu, pacientii devin nelinistiti si preocupati; ei au dubii asupra identitatii propriei persoane si deasemeni au impresia ca nucleul fundamental al identitatii este vulnerabil sau se schimba intr-un mod misterios, independent de vointa lor.

8. Derealizarea

Consta in impresia ca lumea din jur pare schimbata, ostila, parintii nu mai sunt la fel, prietenii si cunoscutii au alta fizionomie si alta personalitate, in consecinta bolnavii se retrag din lumea reala si se concentreaza asupra propriei realitati, dominata de idei ilogice si egocentrism.

FORME CLINICE DE SCHIZOFRENIE: SCHIZOFRENIA DEZORGANIZATA (HEBEFRENICA).

1. Schizofrenia dezorganizata (hebefrenica)

Se caracterizeaza prin discurs si comportament dezorganizat, afecte tocite sau neadecvate si absenta sindromului catatonic. Ideile delirante si halucinatiile, daca sunt prezente, sunt fragmentare, spre deosebire de forma paranoida.

Aceasta forma clinica debuteaza de regula in adolescenta, cu dezvoltarea insidioasa a unei simptomatologii caracterizate prin abulie, modificarea obiceiurilor si comportamentelor, afectare cognitiva, halucinatii si delir. Dispozitia este superficiala si inadecvata. Exista tendinta spre solitudine, iar comportamentul pare lipsit de scop si angajare.

De regula, aceasta forma de schizofrenie debuteaza intre 15 - 25 de ani si tinde sa aiba un prognostic rezervat datorita dezvoltarii rapide a siptomelor negative. In plus, tulburarile afectivitatii si vointei, ca si cele de gandire, trebuie sa fie proeminente. Impulsurile si motivatiile sunt pierdute, iar scopurile sunt abandonate.

De asemenea, o preocupare superficiala si manieristica pentru filosofie, religie si alte teme abstracte, poate spori dificultatile in ascultarea si intelegerea cursului gandirii pacientului.

Diagnosticul de hebefrenie trebuie elaborat pentru prima data numai la adolescenti sau la adulti tineri. Pentru diagnosticul cert de hebefrenie este necesara de obicei o perioada de 2-3 luni de observatie, pentru a fi siguri ca toate elementele descrise anterior se mentin.

FORME CLINICE DE SCHIZOFRENIE: SCHIZOFRENIA CATATONICA.

2. Schizofrenia catatonica

Forma catatonica reprezinta de fapt tipul de schizofrenie in care domina cel putin doua simptome in tabloul clinic manifestat prin:

inhibitie motorie - stupor - prezenta unei descresteri marcate in reactivitatea fata de ambianta si reducereea miscarilor si activitatilor spontane.

agitatie extrema

negativism

mentism

ecolalie, ecopraxie

conduite motorii particulare

atitudini posturale - adoptarea si mentinerea pe o perioada lunga de timp a unor pozitii inadecvate si bizare

FORME CLINICE DE SCHIZOFRENIE: SCHIZOFRENIA PARANOIDA.

3. Schizofrenia paranoida

Prima descriere ii apartine lui Kraepelin, care a identificat schizofrenia paranoida la pacienti cu deliruri bizare si nesistematizate.

Forma paranoida a schizofreniei se caracterizaza prin preocupari si convingeri delirante si/sau halucinatii auditive, in timp ce comportamentul si discursul dezorganizat precum si tocirea afectiva sunt mai putin pregnante.

Debutul este mai tardiv decat in celelalte forme, functionarea premorbida este mai buna si prognosticul mai favorabil. Acesti pacienti au sanse mai mari sa se integreze socio-ocupational si familial in comparatie cu ceilalti schizofreni. Se considera ca aceasta forma reprezinta tipul cel mai comun de schizoferenie pe plan mondial.

Tabloul clinic este dominat de deliruri relativ stabile, de obicei paranoide, insotite de regula de halucinatii, in special de tip auditiv. Tulburarile afectivitatii, vointei si vorbirii precum si simptomele catatonice nu sunt proeminente. Simptomele negative (tocirea afectivitatii si afectarea vointei) sunt prezente, dar nu domina tabloul clinic.

Conform autorilor ICD-10, pacientii cu evolutie mai lunga de 1 luna, cu simptome tipice de schizofrenie, prezinta o recuperare semnificativa in primele 6 luni. Evolutia schizofreniei paranoide poate fi cronica sau episodica, cu remisiuni partiale complete. In cazul formei cronice, simptomele floride persista pe mai multi ani si este dificil de a se identifica episoade distincte.

SCHIZOFRENIE: EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.

1.Evolutie

Debutul schizofreniei este de regula insidios, printr-o faza prodromala variabila ca durata de la cateva luni, pana la un an. Aceasta faza se caracterizeaza prin retragere sociala si alte modificari comportamentale si ale rezonantei afective: detasare emotionala, instrainare, atitudini distante, ciudate sau excentrice.

Faza prodromala este urmata de o faza activa in care predomina simptomele psihotice; tulburarea devine clinic evidenta si permite evaluarea diagnostica. Tabloul clinic se caracterizeaza prin halucinatii floride si idei delirante.

Dupa remiterea fazei active apare faza reziduala, similara clinic cu faza prodromala (simptomatologia are intensitate scazuta).

Evolutia clasica a schizofreniei se caracterizeaza prin pusee active si episoade de remisiune. Fiecare episod este urmat de o deteriorare a nivelului anterior de adaptare globala.

2. Prognostic

Aproximativ 40% dintre pacienti au fost ameliorati sub tratament, amelioarea fiind definita ca remisiune, recuperare sau stare buna cu simptome minime. Pana la 50% dintre schizofreni, la un interval de 5 - 10 ani de la debut prezinta numeroase internari, decompensari, episoade depresive majore, tentative autolitice.

TULBURAREA SCHIZOAFECTIVA.

TULBURAREA SCHIZOAFECTIVA

A existat o controversa multi ani in definirea si diagnosticarea pacientilor la care se constata o intricare de simptome de tipul schizofreniei cu simptome afective. De-a lungul timpului, aceasta forma psihotica a fost denumita: psihoza cicloida, schizofrenie atipica, schizofrenie cu prognostic bun, schizofrenie remitenta.

Pacientii cu tulburare schizoafectiva prezinta simptome psihotice similare celor din faza acuta a schizofreniei, acompaniate de o simptomatologie sugestiva, pentru episod maniacal, mixt sau depresiv major. In evolutia bolii pot exista forme care predomina: fie tulburari psihotice, fie afective.

Etiopatogenie

Cauzele tulburarii schizoafective nu sunt cunoscute. Exista suspiciunea ca in realitate sunt mai multe sindroame incluse in acest diagnostic: forme atipice de schizofrenie, forme deosebit de grave de tulburari afective, astfel incat tulburarea este comuna acestor doua tulburari.

Date epidemiologice

- prevalenta variaza larg, studiile citand prevalenta de 3-5% din totalul internarilor de sorginte psihiatrica

- se mentioneaza agregare familiala pentru aceasta boala

Evolutie si prognostic

- poate fi constatata la orice varsta, dar de obicei este observata la adulti tineri

- prognosticul este in functie de predominanta tulburarii schizofreniforma sau afectiva

- in predominarea simptomelor schizofreniforme, prognosticul este rezervat

- in predominarea simptomelor afective, prognosticul este mai bun

- prezenta halucinatiilor si delirurilor concordante cu afectivitatea sunt de bun augur, spre deosebire de ideile delirante cu simptomele afective

DEPRESIILE SOMATOGENE.

DEPRESIILE SOMATOGENE

Depresiile somatogene se intalnesc la subiecti care sufera de boli organice acute sau cronice (cerebrale sau extracerebrale), motiv pentru care orice pacient depresiv necesita examinari clinice, neurologice si psihice complete, dublate la nevoie si de alte investigatii paraclinice necesare diagnosticarii precise.

Ele se intalnesc mai frecvent la personalitati fragile si hipersensibile, cu lipsa posibilitatii de exteriorizare si defulare a trairilor afectiv-tensional-stresante, dar si la pacienti cu suferinte organice sau psihice , care realizeaza deficienta capacitatii lor fizice si psihice.

O caracteristica principala a pacientilor cu psihosindroame organice o constituie oboseala rapida si scaderea capacitatii lor cerebrale. Totodata trebuie luat in considerare ca in starile depresive sunt implicate o serie de tulburari neurovegetative metabolice si organo-functionale, care pot masca depresia in diferite tablouri de suferinta organica, numita "depresia mascata".

CLASIFICAREA TULBURARILOR AFECTIVE.

Clasificarea tulburarilor afective

Notiunea de tulburare afectiva denumeste un grup de modificari, de tip depresiv sau maniacal, ale afectivitatii, a caror simptomatologie este dominanta.

Clasificarile internationale moderne ignora aspectul etiopatogenic, acceptand in schimb logica clasificarii simptmatologic-sindromatologice.

Pentru a tine cont si de aspectele etiopatogenetice, trebuiesc respectate 3 aspecte in clasificarea depresiilor:

clasificare sindromologica

clasificare conform dinamismului in timp

clasificare etiopatogenetica

Tulburarile afective sunt impartite in:

tulburari depresive (depresia monopolara)

tulburari bipolare

tulburarea afectiva datorata unei conditii medicale generale

tulburarea afectiva indusa de o substanta

Tulburarile depresive (tulburarea depresiva majora, tulburarea disptimica si tulburarea depresiva fara alta specificatie) se disting de tulburarile bipolare prin faptul ca nu exista istoric de episod maniacal, mixt sau hipomaniacal.

Tulburarile bipolare (tulburarea bipolara I, tulburarea bipolara II, ciclotimia si tulburarea bipolara fara alta specificatie) implica prezenta (sau istoric) de episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale, acompaniate de regula de prezenta (sau istoric) de episoade depresive

SINDROMUL DEPRESIV: DEFINITIE SI TABLOU CLINIC.

SINDROMUL DEPRESIV

Definitii:

Kraepelin si Weygandt (1902) au caracterizat sindromul depresiv printr-o triada simptomatica constituita din: tristete, incetinirea proceselor gandirii si lentoarea psihomotorie. Sindromul depresiv poate fi considerat ca o prabusire a trairilor afective bazale cu pierderea sentimentelor de autostima, pesimism, intunecarea orizonturilor si disperare. Aceste fenomene pot fi traite uneori de pacient sub forma unei "tristeti vitale" sau "anestezie psihica dureroasa". Lentoarea psihomotorie se exprima prin hipokinezie, hipomimie pana la amimie, bradilalie si in general inertie psihomotorie.

Adeseori, simptomatologia sindromului depresiv poate fi mascata de tulburari neurovegetative, somatice si functionale (cefalee, ameteli, nevralgii, tensiune subiectiva intracraniana, jena de presiune, constrictie sau apasare cardiaca sau respiratorie, tulburari digestive cu inapetenta si scadere ponderala, etc), dispozitia trista putand fi dedusa doar din gestica si mimica.

Alteori, sindromul depresiv este mascat de anxietate, exprimata de pacient prin: disconfort si tensiune interna si relationala, abulie, vid interior, anestezie psihica dureroasa, preocupari excesive fata de propria sanatate pe care o simte inrautatindu-se, neliniste psihomotorie,lamentatii stereotipe cu continut cenestopato-hipocondriac, etc.

Tablou clinic:

Foarte frecvent, instalarea sindromului depresiv este prevestita de oboseala si insomnie, simptome dupa care, la cateva zile sau saptamani se adauga sentimentele de incapacitate, depreciere, nehotarare, diminuarea interesului socio-profesional, meditatii anxioase asupra viitorului si starii de sanatate proprii si a celor apropiati si chiar preocupari autolitice.

Instalarea sindromului depresiv poate fi declansata de factori psihogeni (evenimente de viata stresante), fiziogeni (maladii, interventii chirurgicale), toxici (alcoolism), terapeutici (rezerpinice, cortizonice) si endogenetice.

Din grupa simptomelor cardinale fac parte:

- dispozitia trist-dureroasa care poate merge pana la "anestezia psihica si morala" sau asa-zisa "tristete vitala". Depresivul traieste un sentiment penibil al incapacitatii de a simti dragostea, ura sau teama, avand impresia lipsei de modulare afectiva adecvata situatiilor conjuncturale. Astfel, in aceasta situatie, depresivul cauta moartea ca pe o obligatie, ca o pedeapsa necesara sau ca pe singura solutie salvatoare.

Dorinta de moarte poate fi exprimata prin refuzul alimentar si preocupari sau conduite suicidare. Alegerea metodelor eficace demonstreaza hotararea depresivului, indiferent la legaturile familiale, sentimente religioase, teama de durerile fizice.

Inhibitia gandirii este relevata de o asociatie ideativa redusa, inceata, obositoare si in cerc vicios, ce se desfasoara in jurul unor idei obsesive, autolitice, mono-ideism, vid interior, etc, inhibitie extinsa si asupra memoriei, perceptiilor, de unde decurge si trairea dureroasa ca "timpul s-a oprit in loc".

Bradipsihismul - alimenteaza dezinteresul aparent si antreneaza scaderea semnificativa a randamentului intelectual.

Un indiciu util este "prabusirea posturii", asociata de obicei cu algii cervicale, cefalee, ameteli.

Lentoarea motorie se traduce prin fenomene ca: mers incet, gesturi lente si rare, cu ampitudine redusa, laborioase si intarzite sau, in cazuri grave, printr-o stare de prostratie (stare de totala indiferenta). Aceste fenomene pot fi atat de intense incat pot atinge nivelul unei stari stuporoase (melancolie stuporoasa).

Tulburarile digestive - sunt reprezentate de inapetenta, stare saburala a cailor digestive, constipatii si scadere ponderala. Rareori intalnim bulimie si crestere ponderala. O atentie deosebita trebuie acordata pacientilor cu acuze hipocondriace, manifestari algice si hipertensiune arteriala.

Dereglari cardiovasculare - sunt de obicei de tip vagotonic cu hipotensiune, puls diminuat sau accelerat in sindroame depresiv anxioase, bradicardie, extrasistole, palpitatii, constrictii precardiace si crize pseudoanginoase.

Perturbari respiratorii - se rezuma la respiratie superficiala, bradipnee, constrictie faringiana, senzatie de sufocare si uscarea mucoaselor.

Consumul abuziv de alcool - este uneori dificil de stabilit daca depresia este consecinta unui alcoolism sau alcoolismul este secundar depresiei.

Tulburarile neurovegetative - crize sudorale, circulatorii cu extremitati reci si senzatii de frig, tegumente si mucoase urscate, atone si palide, precu si numeroase algii (cefalee difuza, artralgii si mialgii vertebrale in special in zona cervicala)

SIMPTOMATOLOGIA DEPRESIVA IN FUNCTIE DE GRAVITATEA EI.

Simptomatologia depresiva in functie de gravitatea ei

Cunoasterea acestror aspecte are o mare importanta in clasificarea si diagnosticarea nosologica a sindroamelor depresive, in functie de care se poate institui si un tratament bine individualizat. In functie de aspectele fenomenologice se delimiteaza urmatoarele grade de severitate a episoadelor depresive:

episod depresiv usor - simptomatologie minima insotita de un sentiment de disperare, insa persoana isi poate indeplini in mare masura obligatiile sale;

episod depresiv mediu - cu simptomatologie moderata, oboseala, pesimism, diminuarea randamentului profesional, insomnie, nehotarare, sentiment de inferioritate;

episod depresiv sever - fara simptome psihotice, dar cu un tablou clinic polimorf, pierderea autostimei, devalorizarea personalitatii sale, idei de culpabilitate si autolitice si multiple simptome somatice;

episod depresiv sever cu simptome psihotice - corespunde tabloului clinic de depresie majora la care se adauga tulburarile psihotice halucinator delirante, inhibitia psiho-motorie intensa sau stuporoasa, care fac imposibila orice activitate sociala obisnuita si la care se mai pot adauga: denutritia, deshidratarea si risc crescut pentru suicid.

EPISOD MANIACAL: DEFINITIE, CLASIFICAREA IN FUNCTIE DE INTENSITATE SI GRAVITATE.

EPISODUL MANIACAL

Mania este definita ca o stare de exaltare psihomotorie si dezinhibitie a pulsiunilor instinctiv afective.

Aspectul general:

tinuta este neglijenta, extravaganta, iar mimica este foarte mobila, expresiva;

pe plan perceptual - pot apare iluzii, false recunoasteri, chiar si halucinatii;

atentia - hipoprosexie voluntara; orientarea este corecta in toate planurile;

memoria - hipermnezie selectiva;

gandirea - tahipsihie (logoree, fuga de idei), idei de grandoare, de imbogatire etc.

afectivitatea - stare hipertimica de la euforie pana la furoul maniacal;

limbajul vorbit si scris, fluxul ideativ accelerat, logoree, graforee;

dezinhibitie pe planul instinctualitatii sexuale;

hiperactivitate, polipragmatism.

Clasificarea sindromului maniacal in functie de intensitate si gravitate

a) starea hipomaniacala - cu importanta clinica minima, rareori necesitand tratament; se caracterizeaza prin - buna dispozitie, cresterea activitatii, diminuarea necesitatii de somn, sau in alte cazuri pot predomina iritabilitatea, scaderea simtului critic. Episodul este asociat cu o modificare fara echivoc in activitate observata si de familie/anturaj si care nu este caracteristicapersoanei atunci cind nu prezinta aceste simptome.

b) starea maniacala medie - cresterea marcata a activitatii si diminuarea simtului critic; caracterul patologic este evident si in ambianta si legaturile interpersonale ale bolnavilor.

c) starea maniacala severa - necesita internare, pacientul poate avea un comportament auto/heteroagresv, hiperactivitate, lipsa criticii.

d) stare maniacala cu simptome psihotice - apar tulburari de perceptie (iluzii, halucinatii), idei delirante maniacale.

e) tulburarea schizoafectiva de tip maniacal - perioada neintrerupta de boala in cursul careia apare un episod maniacal concomitent cu simptome care satisfac criteriile pentru schizofrenie.

DEFINIREA DOMENIULUI SI A NOTIUNILOR SPECIFICE UNIVERSULUI TOXICOMAN.

Definirea domeniului

Prin evolutia cazurilor si prin specificul consecintelor, acest univers are 4 mari clase:

adictiile licite sau minore - alcoolismul, tabagisul, cafeinismul

farmaco-dependentele - dependenta fata de folosirea unei substante folosite de obicei in scop terapeutic

adictiile ilicite sau majore - acestea sunt situatiile cand se utilizeaza cel mai frecvent termenul de toxicomani, drogati, stupefiante, droguri

fixarile comportamentale adictiv-hedonice - jucatorii dependenti patologic de cartile de joc, jocuri mecanice, pe calculator

Alte definitii care contureaza mediul toxicoman sunt:

tulburari toxice induse de substante psihoactive - tulburari psihopatologice sub forma de abateri psihice calitative sau cantitative, rezultate din consumul abuziv de alcool, droguri psiho-active si alte substante chimice, inclusiv solventi organici, dar si prin consumul unor medicamente ingerate fara a fi necesar terapeutic, dar dorite nefiresc de catre o persoana, intr-un ritm si o cantitate neindicate in practica terapeutica.

drogul - orice substanta capabila sa determine dependenta

droguri minore (licite) - denumire definitorie pentru cateva substante adminstrate in doze mici, de uzanta sociala, care chiar consumate repetat dar neregulat, in doze moderate, dau doar dependente psihice, fara aparitia simptomelor de sevraj la intreruperea fortuita sau voita.

droguri majore (ilicite) - se impart in:

droguri tari - opiaceele, cocaina, amfetamina

droguri slabe - canabis, LSD, diversi solventi

stupefiant - inseamna o substanta a carei adminstrare determina depresia psihica sau psihologica.

adictie - se suprapune oarecum notiunii de dependenta dar este mai generala si ocupa perioada sau etapa de predependenta

farmaco-dependenta - este conditia clinica de dependenta de o substanta folosita initial pentru profilul sau terapeutic

toxicomanie - reprezinta starea atitudinala de apetenta stringenta, care determina intreg sau aproape intreg comportamentul spre procurarea substantelor de care individul a devenit dependent

intoxicatia - desemneaza modificarile psihologice, psihopatologice, fiziologice si fiziopatologice produse de catre o substanta si care dispar atunci cand substanta in cauza dispare, daca doza ingerata, inspirata sau injectata nu este letala sau suficienta pentru a da leziuni celulare.

toleranta - proprietatea unor organisme de a tolera fizic, fara a reactiona la substante active in general si in doze la care majoritatea oamenilor prezinta reactii psihice, psihofiziologice sau chiar toxice. In cazul drogurilor, aceasta toleranta creste in timp pana la o limita si are drept consecinta cresterea dozelor pentru obtinerea efectelor scontate sau inlocuirea cu un alt drog mai puternic.

dependenta psihica - defineste acea fixare comportamentala in care, dupa un consum repetat si regulat in cazul jocurilor, farmaco-dependentei si a drogurilor licite, iar prin droguri majore dupa primele consumuri, apare dorinta, greu de infranat, de a continua consumul, in ciuda prabusirii functionarii familiale, ocupationale si sociale care au aparut deja, stoparea consumului dand anxietate, neliniste, iritabilitate, insomnii, plictiseala, apoi depresie. Aceste simptome pot fi denumite si sevraj psihic.

dependenta fizica - acest stadiu in care nu numai ca stoparea consumului nu e posibila prin vointa, dar stoparea lui fortata ori fortuita genereaza aparitia unor simptome negative si psihice caracteristice, ca o veritabila stare de boala - stare de sevraj.

starea reziduala - exista cazuri care la mult timp dupa intreruperea consumului cronic si abuziv sau dupa traversarea unor stari psihice acute, prezinta o simptomatologie nevrotiforma, mixatii cu semne de microorganicitate. Simptomele sunt polimorfe, tranzitorii, inconstante si nu pot fi grupate intr-unul dintre simptomele psihopatologice sau neurologice clasice bine delimitate.

alcoolismul - termen folosit pentru a defini patologia determinata de consumul si abuzul de alcool

alcoolic - orice persoana care consuma in mod abuziv alcool sau care face sau a facut parte dintr-o entitate patologica alcoolica.

jucatorii patologici - sunt acei jucatori de carti de noroc, jocuri pe calculator, etc, care au pierdut orice de placere sau motivatie in favoarea jocului preferat sau a jocurilor preferate, continuand sa le practice, desi isi pun in pericol situatia familiala, familia, profesia sau statutul social.

ALCOOLISMUL: DATE EPIDEMIOLOGICE, ETIOPATOGENICE SI ASPECTE CLINICE.

I. ALCOOLISMUL

Date epidemiologice

Studii din SUA releva faptul ca cca 11% din populatie consuma aproximativ 28 g alcool/zi, varsta cea mai afectata este cea din segmentul 21-34 ani pentru ambele sexe.

Tarile cu cel mai ridicat consum de alcool sunt Rusia si tarile fost sovietice, Franta, Irlanda si Coreea. Cel mai scazut consum de alcool se inregistreaza in China si tarile islamice.

In Romania incidenta medie este de 0,004%, fiind inregistrate cca 13.000 internari pe an pentru simptomatologia consumului de alcool..

Durata medie de viata a alcoolicilor este de 53-66 ani in evolutie medie a starii patologice, iar de la debut la deces de cca 16-18 ani.

Etiopatogenie

Exista mai multe directii de cautare a determinarii mecanismelor etiopatogenice in cazul alcoolismului, si anume:

repetitivitatea consumului de alcool

teoria bioclinica - baza neurosomatica a fixarii comportamentale pare sa o constituie sistemul mediator de transmisie GABA, cel mai important sistem de transmitere neuroinhibitor de larga distributie in masa neuronala.

ipotezele metabolice genetice - prin studiile realizate s-a demonstrat ca cel putin o parte din alcoolici prezina o incarcatura ereditara dovedita privind consumul de alcool.

Aspectul clinic

Faza prodromala caracterizata prin preocuparea, lacomia de a consuma in mod din ce in ce mai frecvent, in ciuda aparitiei sentimentului de vinovatie si a pierderilor tranzitorii de memorie.

Faza cruciala - descrisa prin pierderea controlului consumului, desi mediul face asupra lui presiuni pentru a abandona consumul. La aceste presiuni bolnavul se compenseaza prin idei de grandoare, agresivitate,facand totusi eforturi si reusind pentru scurt timp sa fie abstinent. Treptat insa, isi stabileste obiceiuri fixe din "ce bea" si "unde bea", isi schimba toate relatiile interpersonale, simte nevoia de a bea in fiecare dimineata, de a-si schimba mediul de obicei "alunecand" spre mediuri sociale inferioare, mai permisive, isi schimba obiceiurile familiale. Se alimenteaza din ce in ce mai putin, isi pierde libidoul si prin compensare dezvolta o gelozie morbida, neglijeaza tot ce il interesa inainte si apoi urmeaza de obicei prima spitalizare.

Faza cronica se caracterizeaza prin deteriorare etica si slabiciune intelectiva, cu betii de zile intregi, cu scaderea tolerantei la alcool si scaderea nivelului social. In aceasta perioada incepe sa consume bauturi neconsumabile uzual, apare deseori o anxietate pe care greu o poate defini, are tremuraturi pe un fond de inhibitie motorie si o dorinta imperioasa obsesiva de a bea. In aceasta faza apar complicatiile.

Tratamentul oricarui alcoolic este de lunga durata, de minimum 1 an, optim la majoritatea de 2 ani si cuprinde faze distincte:

faza dezintoxicarii - faza tratarii intoxicatiei acute sau cronice si a consecintelor psihopatologice

faza tratamentului medicamentos de intretinere

faza psihoterapeutica a remotivarii persoanei

faza reconstructiei familiale, socio-profesionale a persoanei.

DROGURILE LICITE: TABAGISMUL, CAFEINISMUL SI TEISMUL.

TABAGISMUL

Are ca principiu activ nicotina - o otrava de violenta acidului cianhidric care are o doza mortala intre 2-16 centigrame. Din arderea sa rezulta 1400 substante toxice.

In toxicitatea fumatului, alaturi de nicotina mai sunt invocate oxidul de carbon si carburile policiclice, pentru care epiteliul pulmonar este permeabil. In studiile realizate s-a ajuns la concluzia ca un fumator invederat isi reduce la jumatate sana de a depasi 65 de ani; in 25 de ani de fumat se pierd pana la 8 ani din viata, deasemeni fumatul creste rata sterilitatii feminine, incidenta cancerului pulmonar, afectiunilor cardio-vasculare, etc.

Neurologic, tabagismul da ameteli datorate tulburarilor de circulatie, tulburari de vedere, nevrita optica, psihic apar asteniile, bradipsihiile, cefalee, insomnii, tremuraturi, impregnarea tegumentului, palpitatii, inapetenta, epigastralgii.

Dependenta pare a fi pur ritualica, derivata dintr-un algoritm motor format reflex, exptrem de complex dar si de stabil. Semnele de sevraj apar dupa 2-3 ore de la ultima tigara si devin maxime la 24-48 de ore, constand in neliniste, anxietate, iritabilitate, imposibilitatea relaxarii. Pentru combatera acestora se folosesc socuri, plasturi, guma de mestecat cu nicotina, etc.

CAFEINISMUL

Principiul activ este cofeina, derivat al xantinei, care actioneaza la nivelul receptorilor nonadrenergici. In doze mici este excitant al SNC (1 ceasca de 50 g/zi), in doze mari creste excitabilitatea musculara pana la striatii si tahicardie (palpitatii, eliminarea magneziului, ureei si fosforului). In doze mici creste tonusul intelectiv. In doze mari da epuizare si insomnie.

Fazele intoxicatiei cu cafeina

intoxicatia acuta - excitatie generala cu imposibiliatea fixarii la o activitate, palpitatii, tremuraturi. La unele persoane apar halucinatiile si delirul. In doze de peste 1 g/zi declanseaza crize epileptice si coma.

intoxicatia cronica - cefalee, tremuraturi ale extremitatilor, prurit, ameteli, cosmaruri, somn neodihnitor, stari halucinatorii delirante. Poate genera la cei predispusi anxietate generalizata, fobii ori atacuri de panica.

Tratament - diminuarea consumului pana la intrerupere

TEISMUL

Exista 2 feluri de ceai - negru (2% teina) si verde (5% teina)

Toxicitatea deriva nu numai din teina ci si din alte substante obtinute prin preparare, de aceea ceaiul negru este mai toxic decat cel verde (are mai multe toxine), iar decoctul mai toxic decat infuzia. Clinic, are acelasi profil cu cafeinismul dar mai estompat, si presupune aceeasi atitudine terapeutica.

DROGURILE ILICITE: OPIUL SI DERIVATII SAI.

Drogurile opiacee - opiul brut este rezultat din sucul obtinut din capsulele verzi de PAPAVERIUM SOMNIFERUM ALBUM (macul alb). El contine 42 de alcaloizi, intre care:

preparate opiacee de latex - sunt pilule pentru mancat sau diverse betisoare pentru fumat

morfina - se administreaza injectabil, in general intramuscular sau intravenos

heroina

codeina

papaverina, etc.

Opiul si derivatii sai actioneaza la nivelul SNC prin intermediul receptorilor endorfinici. Actiunea farmacologica are intensitati diferite, in functie de produs.

Opiul brut confera ralaxare, liniste contemplativa si o stare de fericire, de satisfactie calma, cu o ascutire a simturilor si imaginatiei.

Rezistenta individuala spre intoxicatie este variabila.

Morfina injectabila are acelasi efect clinic, dar mai prompt si mai intens.

Heroina produce in loc de calm o iritare greu de stapanit, cu o hiperestezie senzoriala si imaginativa. Daca morfina deterioreaza intelectul lent si nu foarte profund, heroina il deterioreaza rapid si profund.

Tentativa de intrerupere generaza anxietate extrema, cu un tablou complex neurovegetativ si impulsivitate reactiva. Prin supradozare moartea este destul de frecventa printre heroinomani.

Sevrajul consta in: dispozitie disforica, dureri musculare, lacrimare, rinoree, piloerectie, transpiratie, midriaza, greata, voma, stare febrila, insomnii. Debutul sevrajului depinde de doza si durata administrarii si este de cca 8 ore in medie, atinge punctul maxim in 2-3 zile si dureaza in medie 7-10 zile. In intoxicatia acuta cu aceste opiacee antidotul este metadona sau clonidina, care la randul lor, administrate necorespunzator creaza dependenta.

DROGURILE ILICITE: CANABICELE.

Canabicele

Se descriu o multitudine de produse rezultate in urma prelucrarii rasinii selectate de pe frunzele si varfurile inflorite de CANABIS INDICA. In functie de zona de provenienta si metodele de prelucrare a plantei, rezulta: bastonase de fumat, pudra mestecata in tutun sau administrata in bautura si mancare (marihuana, hasis).

Mod de administrare: marihuana se fumeaza, hasisul se injecteaza.

Efectul apare dupa 10-30 minute.

Intoxicatia apare in functie de doza: la 2-4 ore si dureaza cca 24 ore.

Efectul psihologic este cel de euforie, liniste si apoi ameteli. Se instaleaza treptat anorexia, o crestere a pragului senzorial, conjuctivele devin injectate, tahicardie, uscaciunea mucoaselor. La doze mari pot aparea halucinatiile, hiperestezia senzoriala, anxietate, idei de persecutie, etc.

DROGURILE ILICITE: COCAINA.

Cocainomania

Exista 3 tipuri de cocaina: naturala care este extrasa din arbustul ERYTROXILON COCA si sintetica - clorhidratul de cocaina - foarte puternic.

Cai de administrare:

nazal prin prizare - persista cca 5 ore

prin prizare cu un pai

fumat

intravenos

In intoxicatia acuta apare initial "fericire in miscare", buna-dispozitie, curajul, cresterea imaginatiei, logoree, toate acestea durand 10-15 min, dupa care urmeaza o apatie si disforie din care simte nevoia sa iasa luand o noua doza.

Aceasta faza de intoxicatie acuta cu administrare repetata dureaza cateva saptamani sau luni dupa care intra in faza halucinatorie cu iluzii vizuale multiple, obiectele se misca.

Nu dezvolta dependenta fizica, dar sevrajul psihic este mai brutal decat la orice drog, aducand toxicomanul in stare de orice pentru a-si procura doza.

FIXARILE COMPORTAMENTALE ADICTIV HEDONICE.

FIXARILE COMPORTAMENTALE ADICTIV-HEDONICE

(JOCURI DE NOROC)

Apar la jucatorii patologici de carti, jocuri mecanice, pe calculator, etc.

Personalitatea acestor indivizi este descrisa astfel: instabilitae psihica, se plictisesc repede, cauta mereu surse de placere, optimisti, neinhibati, nescrupulosi. Cu cat contactul cu jocurile se face la varste mai fragede, cu atat vulnerabilitatea devine mai manifesta, treptat ajungandu-se la deteriorarea relatiilor familiale, sociale, profesionale, intra in incurcaturi materiale, devin nesinceri, ajunand in final la comportament antisocial.

Tratamentul acestor persoane este psihoterapia comportamentala si cognitiva