Curente si tendinte semnificative in sociologia germana

Valorificand critic o foarte diversa traditie a gandirii filosofice clasice, sociologia germana reprezinta o mare complexitate doctrinara si o tematica de o densitate si diversitate echivalente.

In economia de spatiu pe care-l rezerva rigorile didactice ale unei prelegeri, ne propunem sa prezentam cateva itinerarii de analiza sociologica al caror aparat conceptual prezinta, inca, valabilitate nu numai in gandirea sociologica germana.

1.GEORG Simmel (1858 - 1918), intemeietor al orientarii sociologice cunoscuta sub numele de formalism, a fost animat de aspiratia clarificarii statutului epistemic al sociologiei.

Incercand sa-i traseze granitele si orizonturile de competenta, Georg Simmel a plecat de la premisa ca pentru a deveni o stiinta de sine statatoare, sociologia trebuie sa-si delimiteze campul de investigatii care sa-i apartina in exclusivitate. Facand o trecere in revista a diferitelor domenii ale vietii sociale (economic, moral politic, etc.), G. Simmel a ajuns la concluzia ca din punct de vedere al continutului nu se poate stabili un obiect de studiu pentru sociologie, deoarece continutul tuturor proceselor sociale este studiat de stiintele sociale particulare: economia, istoria, etica, lingvistica. Singurul domeniu in care-si poate face simtita prezenta sociologia este acela al formelor socializarii indivizilor. Individul fiind singura realitate necontroversabila, societatea este un rezultat al relatiilor dintre indivizi. Sistemul societal nu poate fi explicat numai prin baza lui materiala sau prin structura organizatorica, ci trebuie abordat in principal prin prisma actiunilor colaterale ale indivizilor (wechselwirkung) socializati.

Intrucat esenta fenomenelor sociale o constituie formele concrete in care se particularizeaza interactiile dintre indivizi, realitatea sociala se dovedeste a fi supraindividuala. De aceea, sociologia trebuie sa-si asume raspunderi si competente analitice in studiul pur formal al relatiilor umane (Beziehnungslehre) prin descrierea, clasificarea si explicarea formelor specifice de socializare independent de continutul lor. Faptele sociale care cad sub incidenta studiului sociologic constau dintr-o interactiune mintala (psychische wechselwirkung) intre indivizi, continutul socialului fiind alcatuit din psihicul indivizilor.

Organizarea sociala, ca treapta superioara de complexitate a relatiilor interindividuale, face obiectul de studiu al sociologiei numai in masura in care unele tipuri specifice de relatii, ca : prestigiu, competitie, supunere, intelegere contractuala, etc., fixeaza un anumit spatiu social. Pentru sociologie spatiul prezinta importanta prin urmatoarele caracteristici:

Exclusivitatea spatiului: din punct de vedere geografic un spatiu nu poate fi ocupat in acelasi timp de mai multe tipuri de asezari, dar din punct de vedere sociologic se impune o delimitare intre spatiul urban, periurban si rural;

Spatiul se divide prin granite, iar constiinta legitimitatii acestora prezinta un fapt politic. Granita nu este "un fapt spatial cu semnificatie sociologica, ci un fapt sociologic care se formeaza spatial". La nivelul macrosocial se releva participarea diferita a indivizilor in functie de pozitia lor sociala, la sistemul de valori al colectivitatii, delimitand roluri precise pentru fiecare individ.

Aceasta delimitare are un caracter obiectiv. La anivel macro, actionand resorturi psohologice, primeaza sentimentul libertatii de miscare prin care individul intentioneaza transgresarea atat a granitelor geografice, cat si a granitelor trasate de normele mentalitatii colective in care s-a socializat.

In acest sens, G.Simmel analizeaza particularitatea modelelor de comportament specifice locuitorilor din tinuturile montane la care predomina spiritul de libertate.

Fixarea tuturor continuturilor posibile in functie de interesele indivizilor. Un popor, de exemplu, devine sedentar in momentul in care a gasit forme acceptabile de compatibilitate intre interesele sale si anumite conditii geografice determinate.

In general, fixarea unor interese genereaza forme de relatii care se institutionalizeaza, polarizand interese comunitare: o biserica, de exemplu, odata construita, devine factor de coeziune pentru credinciosi.

In acest context este prezentat un "paradox al modernitatii": maxima libertate este permisa si asigurata numai de maxima fixitate a individului in raport cu un spatiu geografic determinat.

Individualizarea locului, prezinta importanta sociologica prin modalitatile pe care le foloseste pentru identificarea indivizilor intr-o colectivitate. Daca in Evul mediu, de exemplu, aceasta identificare este calitativa, casele avand nume propriu, in lumea moderna opereaza metoda contitativa de reperare a indivizilor prin numerotarea adreselor la care locuiesc. Respectiv, procesul a strabatut urmatoarele etape: in timpul vietii nomade, individul era recunoscut dupa neamul din care facea parte, cand s-a sedentarizat, dupa satul in care locuia, Evul Mediu a generalizat metoda numirii caselor dupa proprietar, iar epoca moderna a promovat numerotarea ca expresie a rationalizarii modului de trai.

Rationalizarea a impus simetria in proiectarea sociologica a orasului prin amenajarea teritoriului in functie de variabile eminamente umane.

Calitatea spatiului de a reflecta distanta sociala dintre indivizi. Daca reprezentarea departarii fizice este un proces de abstractizare, departarea sociala este un fapt pe care-l impune pozitia sociala. Intelectualii, de exemplu, impun o anumita distanta prin capacitatea de a se ridica deasupra aspectelor empirice, relevand mai multa sobrietate si echilibru in raportarea la spatiul social global. In acest sens se citeaza un gand de-al lui Max Weber: " . orasul este un loc de ascensiune de la servitute la libertate, prin intermediul profilului economic monetar . ". Analiza sociologica are ca obiect studierea subiectivitatii citadinului in ascensiunea spre definirea propriei libertati, si nu mecanismele acestei ascensiuni.⁽⁸⁾

Spre sfarsitul carierei sale G.Simmel a publicat lucrarea "Gruhdfragen der Soziologie" (1917) in care, prin distinctia dintre "sociologia pura sau formala" si "studiul sociologic al vietii istorice", introduce in orizontul epistemic al sociologiei si problematica aferenta continuturilor specifice ale vietii sociale.

II. Un reprezentant controversat al Scolii formaliste este FERDINAND TONNES (1855 - 1936) pe care unii exegeti il considera fondator al sociologiei germane. Tezele fundamentale ale doctrinei sale se gasesc in lucrarea "Gemeinschaft un Gesellschaft" (1877) in care premisa metodologica o constituie opozitia dintre "comunitate" si "societate". In conceptia sa, societatea este o expresie a starii naturale a evolutiei sociale si cuprinde sinteza unitara a vointelor indivizilor. In cadrul societatii trebuie recunoscute doua niveluri de complexitate structurala: 1) Comunitatea (Gemeinschaft) care decurge din viata intemeiata pe traditii a oamenilor intre care prevaleaza legatura de sange si se bazeaza pe vointa organica dintre: mama si copil, barbat si copil, dintre frati si surori. Aceste trei resurse de legaturi comunitare contribuie la formarea structurii satesti ca expresie tipica a comunitatii.

Societatea (Gesellschaft) se bazeaza pe solidaritatea mecanica ce rezulta din reunirea unor indivizi diferentiati din punct de vedere profesional, economic

si cultural. Vointa ce sta la baza unitatii sociale nu mai este una organica, ci o vointa reflexiva care realizeaza trecerea de la viata concret empirica la nivelul abstract si intelectiv de structurare a relatiilor sociale. Raportul dintre vointa organica (wesenwille) si vointa reflexiva (kurkwille) plaseaza gandirea sociologica a lui Fr. Tonnes pe doua directii de evolutie:

una teoretica: avand ca finalitate elaborarea unui sistem conceptual si a unor categorii capabile sa redea dinamica reala a vietii sociale;

una practica: orientata spre elaborarea unei metodologii riguroase de abordare nespeculativa a proceselor sociale semnificative.

Redefinind obiectul sociologiei, Fr. Tonnes propune trei ramuri principale de investigatie:

Sociologia pura: are ca obiectiv descrierea si explicarea fenomenelor empirice prin prisma unui sistem conceptual "ideal" care are, la varf, categoriile de maxima generalitate (comunitate - societate), apoi categorii de generalitate medie - care fac posibila existenta sociologiilor de ramura, si apoi structuri terotetice proprii tuturor formelor de manifestare a vietii sociale, grupate in doua domenii: biologia sociala si psihologia sociala. Sociologia pura se constituie ca o doctrina a normelor si valorilor generale care orienteaza forme tipice de raporturi sociale;

Sociologia aplicata: presupune utilizarea cadrului conceptual in studiul genezei si dezvoltarii diverselor domenii ca: arta, economia politica, moralitatea, stiinta.

Tot in sfera sa de preocupari intra studierea formelor trecute ale acestor domenii ale vietii sociale.

Sociologia empirica : prin utilizarea metodei emiprico - inductive, propusa de Fr. Tonnes, devine posibila compararea fenomenelor particulare in scopul descrierii si clasificarii lor. "Posibilitatea si unitatea comunitatii vointelor umane sunt determinate de legaturile de sange , apropierea spatiala si spirituala dintre oameni. Prin clasificarea acestor trei motive ale comunitatii putem cerceta radacinile oricarei comunitati umane. In acelasi fel putem elabora si legile principale ale comunitatii: 1) parintii si sotii se iubesc reciproc sau se obisnuiesc usor unii cu altii; vorbesc si gandesc la fel, ceea ce se intampla si intre vecini si prieteni; 2) intre cei care se iubesc, vorbesc si gandesc la fel etc., exista intelegere (comprehensiune); 3) cei care se iubesc si, intelegandu-se, traiesc si raman impreuna, isi reglementeaza impreuna viata comuna . .societatea este un grup de oameni care, desi traiesc si raman in raporturi pasnice unii fata de altii, nu sunt organic legati ci organic separati . . Aici, nimeni nu va face ceva in folosul altcuiva decat daca prin schimbul de servicii sau de bunuri se obtine o echivalenta . .Cum schimbul este mijlocit de bani, iar banii pot fi si ei inlocuiti cu "obligatii" financiare, a percepe o plata pentru proprietatea unei marfi (cum este cazul obligatiei) , fara a furniza insa marfa respectiva, este o situatie transcendenta societatii, finndca astfel se creeaza o legatura durabila, care convine ideii insasi de societate, o legatura care nu se mai refera la lucruri, ci la persoane. Acest raport prezent inca din contractul simplu al schimbului economic, devine nelimitat in timp, si daca el asigura echilibru in cazul contractului formelor concrete sub care apar si se cristalizeaza, episodic, relatiile sociale economic, devine dependenta personala in situatia obligatiei financiare.⁽⁹⁾ Astfel, in timp ce continutul acestor raporturi cade sub incidenta stiintelor sociale speciale, sociologiei ii revine competenta de studia geneza si dinamica formelor concrete sub care apar si se cristalizeaza, episodic, relatiile sociale.

III. LEOPOLD VON WEISE (1876-1969)

A ramas in istoria sociologiei ca autor a unei variante a formalismului cunoscuta sub numele de relationism.

Potrivit relationismului, baza intregii societati o constituie relatiile psihologice de asociere si disociere care genereaza ansambluri de relatii la nivelul grupurilor umane caracterizate prin organizare interna. Aceste grupuri reprezinta unitati reale doar cand membrii lor au constiinta participarii la actiunea sociala specifica grupului respectiv.

Pentru relevarea acesteia, Leopold von Weise elaboreaza teoria raporturilor interumane (Beziehungslehre) in cadrul careia face distinctie intre:contacte sociale, relatii sociale si ansambluri sociale.

In afara de grupuri, aceste ansambluri sociale mai cuprind si masele si colectivele abstracte caracterizate prin calitatea suprapersonala a organizarii lor, si prin multimea indivizilor. Acestea pot fi: a) mase concrete: acestea se constituie pentru rezolvarea episodica a unor actiuni care necesita participare colectiva; b) mase abstracte: care se exprima prin forme durabile, dar neorganizate sistematic dupa criterii rationale, ci mai mult pe baze emotionale; in cadrul acestora sunt trecute Biserica, Statul, clasele sociale, Natiunea. Paradoxul acestei formulari consta in convingerea lu L. von Weise in prevalenta exigentelor obiective ale dezvoltarii sociale in raport cu una sau alta din formele de alcatuire sociale enumerate mai sus. Mai mult: toate alcatuirile umane sunt supuse examenului duratelor, la care-si dovedesc caracterul relativ si adecvat pentru o secventa a evolutiei istorice; de aici nu decurge legitimitatea nimanui de a idealiza o forma de organizare sociala ca fiind data pentru "totdeauna". Structura sociala este aceea care articuleaza functional toate ansamblurile de relatii in cadrul societatii globale.

Sociologia are ca obiect studierea formelor de sociabilitate in care se obiectiveaza toate tipurile de ansambluri de relatii. Categoriile centrale ale sociologiei sunt, in conceptia lui Leopold von Weise: structura sociala, procesele sociale, distanta sociala, spatiul social, formatia sociala (Sozial Gebilde). Formatiile sociale nu pot face obiectul sociologiei deoarece reprezinta raporturi statice ; in masura in care se releva existenta unor raporturi dinamice intre diferitele formatii sociale, ele pot intra in preocuparile sociologiei, dar ca "domenii de granita"; intrucat domeniul de competenta al sociologiei trebuie sa ramana interumanul: das Zwischunmenschliche.

Pentru Leopold von Weise nu societatea (die Gesellschaft), ci socialul (das Soziale) alcatuit din procese sociale constituie realitatea autentic umana in conceptia sa socialul fiind identic cu interumanul (zwischen menschliehe). Procesele sociale, in functie de "distantele sociale" pot fi clasificate in:

procese sociale de legatura: apropierea, adaptarea, asimilarea, unirea.

de separare: concurenta, opozitia, conflictul;

mixte: Aceste procese genereaza relatiile sociale a caror retea complexa da nastere formelor sociale (Gebilde). Relatiile reciproce (Weschellbeziehung) formeaza eul social (Sozialen Ich) care constituie baza socialului, al doilea nivel constituindu-l procesul social alcatuit din complexe de relatii prin intermediul carora se asigura si coerenta colectiva si dezvoltare, dar si stabilitatea sistemului social. In spatiul social nu exista relatii de subordonare deoarece toate componentele socialului coexista functional avand o cofinalitate de principiu.

IV. Incercand o sinteza intre formalism si relationism WERNER SOMBART (1863 - 1941) a plecat de la premisa originii eminamente spirituale a societatii. Societatea fiind spirit obiectivat si concretizat in anumite fapte de cultura, singurele fapte sociale care pot fi abordate sociologic sunt faptele de cultura.

De aceea, sociologia, ca sinteza a socialului cu spiritualul, este de fapt, o nonsociologie. Sub aceasta denumire, sociologia studiaza: elementele culturii, rolul omului ca purtator al culturii intr-un mediu natural si istoric determinat, procesul aparitiei si dezvoltarii formelor de cultura, treptele de evolutie culturala, a societatilor, ideologiile culturale, spetele si formele de cultura. Raspunzand celor ce-l acuzau ca identifica pe nedrept sociologia generala cu sociologia culturii, W. Sombart a precizat:

Stiinta culturii cuprinde doua parti:

o parte empirica: a evenimentelor concrete pe care o studiaza istoria;

o parte teoretica: a refluxului acestor fapte de viata in constiinta vremii si revine sociologiei ca "teorie generala a categoriilor culturii".

Cuprinderea sociologiei, ca fapt de cultura, in spiritualitatea vremii sale, a constituit un pas inainte fata de cronica subordonare a ei metafizicii, sau a deducerii ei din corpusul preocuparilor de ordin filosofic. Intrucat noi retinem doar conceptia despre statutul epistemic al sociologiei asa cum s-a particularizat in preocuparile de profil al autorilor invocati, precizam ca ne consideram absolviti de obligatia tratarii "in amanunt" a punctelor de vedere care au fost invalidate pe parcurs, iar in prezent ar mai prezenta interes doar . arhivistic.

V. MAX SCHELER (1874 - 1928): plecand de la tezele formalismului sociologic le-a completat cu unele principii ale fenomenologiei in cadrele conceptuale ale unei conceptii originale prin care este considerat ca fondator al sociologiei cunoasterii.

Evidentiind rolul afectivitatii in structura sociala, Max Scheler propune conceptul de comunitate vitala (Lebensgemeinschaft) pentru a defini fluxul traitului empatic (Miteinanderfuhlen).

In aceasta acceptiune, comunitatea vitala se distinge de "personalitatea complexa" rezultata prin actualizarea suprema a valorilor si pe "cercul cultural" (Kultur - Kreis). Max Scheler deosebindu-se de neokantieni prin acceptarea si evidentierea importantei factorilor sociali (valorile economico-sociale) in conditionarea culturii. Acest strat al afectivitatii este exclusiv in viata sociala la nivelul masei ale carei forme de manifestare se bazeaza pe "contagiune sentimentala".

La nivelul societatii" functioneaza alte repere de structurare de natura rationala. Calculul rational care sta la baza societatii face din aceasta o creatie artificiala si in acelasi timp un fapt de cultura. O imagine sociologica a societatii este posibila doar prin corelarea tuturor acestor nivele in cadrul unei explicatii unitare.

VI. In aceasta perspectiva, un adept al fenomenologiei A. Vierkand (1867-1954) a continuat conceptia lui M. Scheler. El a ramas cunoscut in sociologie indeosebi prin publicarea unui mic dictionar, de fapt primul dictionar, de Sociologie in 1931 (Handworterbuch der Soziologie) in scopul unificarii sistemului categorial al gandirii si metodologiei sociologice. Vierkand face trecerea catre perioada moderna a sociologiei germane, desi apartine, prin opera sa orientarii fenomenologice, mai ales ca precursor.

Studiul socilogic al societatii trebuie sa plece "nu de la oameni, ci de la relatii" pentru a ajunge la identificarea "formatiunilor" (Gebilde), respectiv a grupurilor.

Odata constituite, grupurile exista si traiesc in virtutea propriilor obiective pentru care au fost constituite si pe baza unor cerinte functionale proprii. Desi nu se confunda cu suma indiviziilor, grupul isi indeplineste functiile specifice prin intermediul indivizilor, relatiile intersubiective dintre acestia conducand spre formarea "eului" grupului sub numele de "noi".

Constiinta de noi, ca expresie culturala a vietii sociale, reprezinta elementul primar pe care se construieste societatea dar si principalul indicator al socializarii individului. O explicatie corecta si completa a vietii sociale, trebuie sa ajunga la conditiile genetice ale tuturor componentelor sistemului culturii care este o expresie a complexitatii sistemului social.

REPERE BIBLIOGRAFICE:

1. Georg Simmel: Problemele filosofiei istoriei (1892); Filosofia banului (1900); Sociologie (1908); Probleme de baza ale sociologiei (1917);

2. F. Tonnes (1855 - 1936): Nascut la Hof Riep, Kirschpiel Oldenswort, in Schleswing pe 26 iulie 1855. A urmat Universitatea din Kiel unde a fost privat docent din 1881 si profesor incepand din 1855. In 1908 a fondat Societatea sociologilor germani. Opere: Gemeinschaft unf Gesellschaft (1887); Kritk der offentliche Meinung (1922); Fortschritt und soziale Entwicklung (1926); Einuhrung in die Soziologie (1931);

3. Leopold von Weise (1876 - 1969); Opere: Sociologie generala, 2 vol. 1924 - 1929; Gebildelehre (1929); Etica in viziunea stiintei despre om si societate (1947); Filosofie si sociologie (1959);

4. Max Scheler (1874 - 1928) : Nascut la Munchen la 22 august 1874. a studiat la Universitatea din Berlin, apoi la Jena. La Munchen a sustinut teza de abilitate in 1907, unde a descoperit fenomenologia lui Husserl. Profesor la Universitatea din Jena si Munchen, apoi din 1919 la Colonia iar cariera universitara si-a incheiat-o la Frankfurt pe Main.

Opere: Der Formalismus in der Ethik und die materiale Wertethik (1913 - 1916); Vom Umsturtz der Werte (1923); Vom Ewigen im Menschen (1921); Wesen und Formen der Sympathie (1923); Die Wissenfirmen und die Gesselshaft (1926); Die Stellung des Menshen im Kosmos (1928); Vom Sinn des Lebens (1916); Mensch und Geschichte (1926); Die Idee des ewingen Friendes und der Pazifismus (1931);

Werner Sombart (1863 - 1914) Opere principale: Capitalismul modern, 3 vol., (1902 - 1928); Burghezul (1913);

6. Vierkand: (1867 - 1954)

Opere principale: Despre etern in om (1921); Formele cunoasterii si societatea (1926); Pozitia omului in cosmos (1928); Natur und Kultur (1896); Entstehungsgrunde neuer Sitten (1897); Die Stetigkeit in Kulturwandel (1908); Staat und Gesellschaft in der Gegenwart (1921).

BIBLIOGRAFIE

Tonnes, Ferdinand: Communaute et societe categories foundamentales de la sociologie pure, Paris, Puf, 1944

Wiese, Leopold von: Geschichte der Soziologie, Berlin, Walter de Grunter & Co., 1971

Wiese, Leopold von: Soziologie. Geschichte und Hauptprobleme, Berlin-Leipzig, Walter & Gunter, 1976

Wiese, Leopold von: Analyse des mobilites dominants qui orientet l'activite dans individus dans la vie sociale, Tom.2.

Simmel, Georg: Grundfragen der Soziologie, Berlin, 1970

Simmel, Georg: Hauptprobleme der Psihosophie, Berlin, 1954

Mamelet, A.: La relationisme philosophique chez Georg Simmel, Paris, 1914

Sombart, Werner: Grundlagen und Kritik des Sozialismus, Berlin, 1919

Sombart, Werner: Die Juden und das Wirtschaftleben, Leipzig, 1919

Sombart, Werner: Der moderne Kapitalismus, Munchen und Leipzig, 1924

Ph.Muller: De la psychologie a l'antropologie a travers l'oeuvre de Maz Scheler, Delechaux et Niestle, 1946

REPERE BIBLIOGRAFICE LA G. SIMMEL

S-a nascut la Berlin in 1858. Ca sociolog si filosof a predat la Berlin (1900) si la Strasbourg (1914), remarcandu-se ca folosof al artei si ca expert in filosofia sociala. A murit in 1918, la Strausbourg. A mai publicat: "Cultura filosofica:, 1911; Probleme de baza ale sociologiei, 1917; Conflictul culturilor moderne, 1918.

Cateva teze din studiul privind personalitatile si metropola:

individul opune rezistenta procesului de nivelare si constrangere din partea aparatului socio-tehnic;

baza psihologica a tipului de personalitate caracteristic societatii metropolitane consta in intensificarea stimularii nervoase, care deriva din rapidele si neintreruptele schimbari in stimulii interni si externi;

metropola creaza in baza senzoriala a vietii psihice un profund contrast cu viata din sat si din orasel: caracterul sofisticat ale vietii urbane face ca activitatea sa fie reprimata si latenta; rationalitatea devine insa superficiala si ostentativa.

Studiu de autor

GEORG SIMMEL

Georg Simmel s - a nascut la 1 martie 1858 la Berlin si a murit la 28 septembrie 1918 la Strasbourg, unde a fost in final numit profesor in 1914.

El este fondatorul sociologiei pure sau formala si a participat la dezbaterea obiectului sociologiei inca din anii 1890 cand publica "Despre diferentierea sociala".

Prin acest termen trebuie inteles un nou concept care printr - un proces de abstractizare permite separarea formelor de socializare a continuturilor socializarii. In introducerea autobiografiei sale neterminate, Simmel precizeaza ca a descoperit acest "principiu metodic" in studiile sale continand "Problemele filozofiei istoriei" unde pune in evidenta punerea in forma a statului si insista asupra separarii ce trebuie efectuata intre materialul istoric si informatia acestui material sau separarea in forma a continutului.

Sociologia nu poate sa se intemeieze ca stiinta autonoma decat daca defineste un concept de societate care - I permite sa stabileasca si circumscrie un obiect specific de studiu; acest obiect nu trebuie sa fie deja studiat de alte stiinte despre societate cum ar fi istoria sau sau economia. Pentru Simmel, stiintele despre societate au inlocuit in sec. al XIX - lea stiinta despre om si o considera pe aceasta din urma ca o fiinta sociala. Dar aceasta constatare nu da sociologiei un domeniu delimitat. Daca ea trece in societate trebuie sa studieze ceea ce este pur "societate" in aceasta societate. Simmel porneste de la o definitie larga a societatii: exista societate acolo unde mai multi indivizi intra in actiune reciproca, se influenteaza unii pe altii.

Reluand atunci principiul sau metodic, el indica ca un nou concept al sociologiei poate fi castigat printr - o abstractie ce permite separarea formelor socializarii de continutul lor. Materia socializarii consta in Aceste continuturi sunt in mod necesar purtate de catre indivizi. Forma, in schimb este tipul de actiune reciproca, de orientari reciproce intre indivizi pe care - l pot izola continuturile. Asfel "daca poate sa existe numeroase temeiuri, motive pentru a fonda o societate secreta. Societatea secreta ca forma sociala va implica totusi un tip de actiune reciproca intre cei pe care ii leaga secretul. Prin aceasta actiune reciproca indivizii creaza o societate sau mai mult o socializare. Simmel indica ca e potrivit sa vorbesti de procesul de socializare al "formelor pure ale socializarii" decat de societate. trebuie imediat sa remarcam ca socializarile pot avea grade diferite dupa moda si intimitatea actiunii reciproce, dar de asemenea dupa cum Simmel spunea in "Soziologie" (1908) "Nu exista niciodata niciunde ceva ca o societate an sine, adica nu ezista societate in sensul ca ea e conditia pentru aceste fenomene de legatura, pentru ca nu exista actiuni reciproce in sine ci doar forme specifice de interactiune.

Societatea se naste din interactiuni care nu sunt nici cauza nici consecinta ei ci sunt deja ele insele societatea imediata. Simmel a revenit asupra caracterului nonsubstantial al societatii si asupra faptului ca trebuie considerata ca o devenire. Ceea ce el numeste "privire sociologica" il duce la a pune accentul pe faptul ca socializarea se tese, se desface, si se retese din nou intre indivizi, si asupra existentei microscopurilor procese moleculare care leaga oamenii unul de altul. atiintele societatii nu au concentrat atentia pana atunci asupra socializarilor masive, cristalizate in marile forme sociale cum sunt statul, clasele sociale, bisericile etc.

trebuie dupa Simmel sa se acorde o mare atentie formelor microscopice pentru ca ele asigura elasticitate si vascozitatea societasitii; in plus de - a lungul acestor procedee un dejun, o plimbare - societatea devine din ce in ce mai "societate".

Sociologic va fi deci pentru Simmel studiul formelor interactiunilor socializante: dominarea, conflictul, secretul si societatea secreta, sociabilitatea, cochetaria, moda intre altele ii permit sa ilustreze pertinenta definitiilor sale.

Problemele fundamentale ale sociologiei -1917-

Textele alese sunt extrase din "Probleme fundamentale ale sociologiei" si din "Sociologie": Cercetari asupra formei socializarii si permit sa ilustreze conceptia sociologica a lui Simmel. Primul text afirma bazele epistemologice ale demersului a lui Simmel si posibilitatea constituirii sociologiei ca stiinta.

Sursa: Georg Simmel, Grundfragen der Sociologie; traducere franceza a lui L. Gasparini "Probleme fundamentale ale sociologiei in Georg Simmel, "Sociologie si epistemologie". Paris, 1981 Partea 1, cap 1.

Bibliografie: Yoshio Aloji "Sociology at the Turn of the Centery: On G. Simmel in ? with F. M. Weber and E. Durkheim"; David Frisky, georg Simmel", Serge Moscovici "Masina de facut zei: sociologie si psihologie" ; Revista franceza de sociologie -1987- vol. XXVIII n 1, cu notarea Marc Sagnol "Statutul sociologiei la Simmel si durkheim".

Domeniul sociologiei

Cand ne propunem sa dam explicatie asupra stiintei sociologice ne lovim de o prima dificultate care consta in aceea ca pretentia la rangul de stiinta nu este nicidecum necontestata. chiar si cand I se recunoaste acest rang intalnim un haos de opinii asupra continutului si obiectivelor sale, multe contradictii ti confuzii care fac fara incetare sa renasca indoiala asupra caracterului autentic stiintific al manierei de a pune probleme. Ne- am putea resemna cu absenta unei definitii incontestabile, clar definite daca cel putin ne- am gasi in situatia unui ansamblu de probleme particulare pe care alte stiinte nu le trateaza sau le trateaza numai in mod particular si care, pentru ca implicasera faptul sau conceptul de "societate", ca element, ar poseda astfel un punct comun. Presupunand chiar ca aceste probleme ar fi atat de diferite relativ la continutul lor obisnuit, la orientarile si solutiile lor, incat am putea greu sa le consideram ca formand o stiinta univoca, conceptul de sociologie ar putea totusi sa le furnizeze un adapost provizoriu, caci am sti cel putin exterior unde sa le cautam. Statul sociologiei ar fi analog celui de concept de tehnica care acopera in mod absolut legitim o imensa sfera de lucruri, fara ca inteligenta si solutia problemelor particulare sa pretinda ca participa la aceasta denumire proprie in baza unui ansamblu de caractere comune. In fapt, nimic decat aceasta mica conexiune de probleme diverse, anunta o unitate mai mica de descoperit pare ase rupa a propos de problematica unui singur concept coerent al sociologiei, acela de societate.

Este vorba de problematica prin care o negare principala a sociologiei incearca in genere sa se legitimeze. Asta inseamna, curios, pe de o parte o slabire iar pe de alta parte o intarire a acestui concept care constituie legatura acestui gen de justificari.

Orice existenta ar reveni exclusiv indivizilor, complexitatii lor si experientei lor astfel incat societatea sa nu fie decat o abstractie indispensabila pentru ratiuni practice, extrem de comoda pentru o sinteza provizorie a diverselor fenomene fara a constitui un veritabil obiect prin indivizi sau evenimente care ii privesc.

Odata studiat fiecare individ in determinarea sa stiintifica si istorica nu ar rezista ca obiect veritabil pentru oricare alta stiinta sociala. Tot ceea ce fac si sunt fiintele umane se deruleaza in societate care - I determina pe acestia si constituie o parte a existentei lor. Nu ar putea exista o stiinta a lucrurilor unane care sa nu fie o stiinta a societatii. atiintelor particulare istorice, psihologice, normativ ar trebui sa li se substituie stiinta societatii pentru a exprima prin unitatea ei ca toate interesele, continuturile si evenimentele se constituie in unitati concrete multumita socializarii lor.

Ac. definitie tinde sa o jumuleasca cu toate ca ii atribuie totul la fel ca si cea care nu - I atribuie nimic. Lipind ansamblul tuturor stiintelor sociale si lipind o noua eticheta, aceea a sociologiei, nu castigam nimic. Celelalte stiinte au un fundament bine stabilit iar tiinta societatii se afla intr- o situatie defavorabila trebuind sa - si demonstreze dreptul sau de existenta. E fortata in acelasi timp sa - si explice principiile fundamentale si maniera sa proprie de a pune problemele in fata realitatii.

Comitem o greseala daca concluzionam ca existenta stiintei este simplul fapt al existentei indivizilor, ca orice alt demers care urmareste sa le perceapa sa- si aleaga ca obiect abstractii speculative si forme ireale.

Gandirea voastra percepe totdeauna figuri (gebilden) ca obiecte ale stiintei. Ea nu gaseste echivalent in realitatea imediata. Se intampla des sa nu cautam cum lucrurile se comporta in singularitatea lor ci cream o noua unitate colectiva plecand de la ele. Formele colective sunt sinteze intelectuale. In fiecare dintre indivizi luati separat nu gasim ceea ce este comun ci ceea ce - I diferentiaza unul de celalalt pentru ca aceasta constituie unitatea indivizibila a vietii personale. Plecand de la un ansamblu, de la toti, formam unitatile mai vaste (grecii si persanii) si reflectia cea mai succinta face sa apara faptul ca cu aceste concepte in acest punct depasim existentele individuale.

Daca vrem sa excludem acestea, sub pretextul ca doar existentele individuale ar fi reale am priva aceasta sfera de continutul sau cel mai incontestabil, legitim. Afirmatia dupa care nu ar exista decat indivizi umani ob. ale stiintei nu poate in acelasi timp sa ne impiedice a vorbi de ansambluri de evenimente si forme colective de acelasi fel, de societate in general.

Astfel inteleasa aceasta constituie un concept abstract dar fiecare din nenumaratele si expresii si unitati ale acestui concept se refera la un obiect dand loc unei cautari sau meritand a fi studiat cu toate ca nu exista doar in existente individuale, separate.

Aceasta ar putea fi imperfectia stiintei noastre, o necesitate provizorie a carui scop final ar consta intr - o stiinta despre indivizi ca realitate concreta sf. ultima.

Indivizii - privind mai atent - nu sunt atomii lumii noastre, ca unitate insolubila care desemneaza conceptul de "individ" nu este un obiect al cunoasterii ci doar al ordinei traite. realul in sensul riguros al ermenului constituie baza oricarei sinteze superioare intelectuale; obtinut prin izolarea si perceperea unor elemente si reduse la altele mai simple, mai profunde, mai vaste decat mediul fizic, cultural.

In fapt aceste elemente constituie constructii intelectuale foarte elaborate daca nu acordam relitatea autentica decat unor veritabile realitati ultimul si nu fenomenelor prin care - si gasesc o forma - realitatea de cunoscut ar deveni total de neinteles. reducerea ultima la individ ar fi o limita foarte clar arbitrara pentru ca acest individ nu ar putea sa apara la o analiza tot mai avansata decat ca o juxtapunere de calitati particulare, destine, forte si circumstante istorice care constituie prin raport cu el realitati la fel ca si indivizii insusi in raport cu societatea.

In concluzie, pretinsul realism care - si exerseaza critica asupra conceptului de societate si in continuare asupra celui de sociologie lasa sa scape orice realitate ce poate fi cunoscuta pentru a o respinge in infinit si o cauta in ceea ce nu poate fi perceput.

In fapt trebuie sa concepi cunoasterea dupa un cu totul alt principiu structural cel care selectioneaza in acelasi complex etern de fenomene un anume numar de obiecte diverse care trebuie cunoscute, recunoscute totodata ca definitive, omogene pentru stiinta. In realitate chiar in perceptie, orice apropiere inlocuieste orice distanta a carei limita inferioara n - ar sti sa se lase determinata. Imaginea pe care o avem plecand de la o anume distanta are o proprie ratiune de a fi, nu poate fi inlocuita de nici o alta distanta. La o anumita distanta apropiindu - ne de existenta umana fiecare individ se distinge clar, detasindu- se de celalalt. Daca ne - am indeparta un punct particularul ar dispare si s - ar naste imaginea unei societati cu culori proprii pe care am putea - o recunoaste si respinge.

Am putea fonda dreptul la independenta a reflectiei stiintifice asupra societatii prin raport cu ideea ca orice devenire reala nu s - ar dezvolta decat in indivizi. Realitatea este data ca un complex de imagini, de juxtapozitii continue a fenomenelor superficiale.

* Realitatea devine stiinta doar cand adopta forma cunostintei.

Exista un alt ? : Existenta umana ar fi ea doar singura reala in indivizi fara ca acest timp validitatea conceptului de societate sa aiba de suferit.

Nu am putea reconstitui viata societatii plecand doar de la structurile celorlalte stiinte ale societatii. Aceasta s - ar sparge intr - un numar de sisteme dezordonate fara interventia altor sisteme. Socializarea se desface si reface din nou intr - un etern flux si intr - o eterna fierbere care tine indivizii chiar acolo unde nu reuseste sa ajunga la forme de organizare caracteristica. Relatiile de la persoana la persoana constiente sau nu, durabile sau nu tin unele la altele. In asta consista actiunile reciproce intre elem. care sustin aceasta fermitate si elasticitate in toata multiplicitatea si toata unitatea vietii in societate, setea atat de manifesta si enigmatica. toate aceste mari sisteme si organizatii super individuale la care ne gandim a propos de conceptul de societate nu sunt decat mijloace de a consolida in cadre durabile si figuri autonome actiuni imediate reciproce care leaga viata indivizilor. Ele primesc astfel autoritate si autonomie pentru ase pune si opune in functie de existenta prin care indivizii se conditioneaza reciproc.

Realizandu - se progresiv, societatea semnifica ca indivizii sunt legati de influente si determinari pe care le simt reciproc. Ea este ceva functional, ceea ce indivizii fac si totodata suporta. Caracteristica a sa fundamentala: ar trebui sa vorbim de socializare.

Putem considera ca doar elementele materiale ar constitui realitatea, ca miscarile lor, modificarile lor reciproce niciodata sesizate, observabile concret nu ar fi decat realitati de ordin secundar.

In acelasi sens, doar indivizii umani ar constitui realitati veritabile. Societatea nu are nimic substantial, concret ci ar fi doar o devenire.

Aparentele sensibile ne arata doar indivizi si intre ei un spatiu vid., intr - un anumit fel. Ar trebui sa refuzam sa vedem realul susceptibil de a fi studiat in devenirea lui dinamica in care indivizii se modifica reciproc.

Orice stiinta selectioneaza o serie sau un aspect sub directia unui concept determinat. Sociologia nu actioneaza mai putin legitim atunci cand analizeaza existentele individuale si recompune urmand un concept propriu numai ei.

Daca sociologia este fondata pe o abstractie a realitatii totale sub conduita conceptului de societate si daca datorita acestui fapt I se reproseaza ca este ireala- doar indivizii fiind reali isi pierde valoare aceasta o protejeaza impotriva exagerarii.

Omul e determinat in fiecare moment in fiinta sa si in ceea ce face ca e o fiinta sociala, toate stiintele omului ar putea parea ca se reduc la stiinta sociala - singura purtatoarea intregii forte si a intregului sens.

Societatea si sociologia se bazeaza pe un fapt important in sine si bogat in sine (-ideea - omul: fiinta sociala).

Productia sociala - raporturi reciproce intre oameni. Producerea fenomenelor se face prin viata sociala intr - un dublu sens: coexistenta indivizilor care au raporturi reciproce creaza ceea ce nu s - ar putea explica prin unul singur si succesiunea generatiilor a caror mosteniri si traditii se confunda indosolubil cu mostenirea individului ceea ce face ca omul social e nu numai un descendent dar si un mostenitor.Productia sociala s - a structurat intre productie pur individuala si productia transcendenta - aparitia metodei genetice in st. spiritului .

Sociologia nu e doar o stiinta avand propriile sale obiecte distincte in virtutea diviziunii muncii a altor stiinte, dar a devenit de asemenea o metoda a stiintelor istorice si umane in general. Acestea nu sunt obligate sa - si abandoneze obiectul. Metoda sociologica se climatizeaza la fiecare problematica a stiintelor.

Sociologia nu se intelege ca obiect care nu ar trata deja una din celelalte stiinte existente, atata timp cat se bazeaza pe: omul, fiinta sociala si societatea - purtatoarea evenimentelor istorice.

Ea este aplicabila ansamblului problemelor - nu are continut propriu.

Pentru ca metoda sa poseda o asemenea universalitate, sociologia constituie un fundament comun unui ansamblu de probleme particulare carora le lipseau anumite clarificari obtinute unele din altele. Acestui aspect comun al socializarii ? corespunde aspectul comun al modului de cunostinta sociologica potrivit caruia putem gasi pentru o problema determinata o posibilitate de solutie sau de aprofundare chiar daca domeniul cunostintei e total eterogen in continut.

SOCIOLOGIA; Cercetari asupra formelor socializarii (1908)

Digresiunea incearca sa elucideze conditiile dupa care indivizii pot sa formeze o societate si in acest sens este un studiu al teoriei cunostintelor. Ea releva de asemenea o ontologie a societatii care se intreaba asupra conditiilor a priori ale socializarii.

Cum si dupa care conditii indivizii pot sa interactioneze si sa intre in actiuni reciproce? Dupa care moralitate un individ empiric este un individ social? Ce loc ofera societatea fiecarei personalitati dupa calitatile sale?

Digresiue asupra problemei: cum este posibila societatea?

Kant isi pune intrebarea: cum este posibila natura? Care sunt conditiile care trebuie sa existe reunite pentru ca o natura sa poata exista? K: Cauta esenta prin formele care o constituie si care prin consecinta fac sa existe natura in sine.

Ar fi convenabil sa tratam intr - o maniera analoaga problema conditiilor apriori in virtutea carora societatea e posibila. Pentru ca elementele individuale si aici sunt date care intr - un anumit sens se mentin totusi separate unele de altele cum e cazul pentru perceptiile sensibile si care fac experienta sintezei lor in unitatea unei societati doar pentru un proces al constiintei care pune in relatie existenta individuala elementelor izolate cu celelalte elemente in forma definita si dupa reguli determinate. Diferenta fundamentala intre unitatea societatii si unitatea naturii este totusi urmatoarea: unitatea naturii dupa Kant, se realizeaza exclusiv in subiectul care percepe, ea este produsa de acesta cu si plecand de la materiale de sensuri care nu sunt racordate in ele insele; unitatea societatii este realizata de elementele sale fara sa existe alta mediere pentru ca sunt constiente si opereaza o sinteza. Aceasta unitate nu are nevoie de observatori.

Principiul urmator al lui Kant - conexiunea nu poate sa rezide niciodata in lucruri pentru ca nu e realizata decat de subiect. Nu valoreaza pentru conexiunea societatii care in fapt se indeplineste chiar mai imediat in lucruri care sunt aici suflete individuale. Ca sinteza aceasta conexiune ramane ceva pur psihic si fara paralela cu configuratii spatiale si cu actiunile lor reciproce. Unificarea nu are aici nevoie de nici un factor eterior elementelor pentru ca fiecare dintre ele exerseaza functii care umplu vis - a- vis de lumea exterioara energia psihica a observatorului. Constiinta de a forma cu altii o unitate este aici singura unitate in cauza. Asta nu inseamna constiinta abstracta a conceptului de unitate ci nenumarate relatii singulare, faptul de a avea sentimentul si de sti ca ceilalti sunt determinati si ca altii ne determina pe noi. Chestiunea de a sti care domeniu al realitatii exterior observabile trebuie sa fie inteles ca o unitate nu depinde de continutul imediat si strict obiectiv al acestei realitati ci este determinat de categoriile subiectului si exigentele salecognitive.

Societatea este in acelasi timp o unitate obiectiva care nu are nevoie de unobservator necontinut in ea.

Nu este decat o simpla problema de terminologie a sti daca cautarea conditiilor procesului de socializare trebuie sa se uneasca au nu epistemologic, pentru ca aceasta configuratie care se ridica din aceste conditii si care isi primeste normele din formele ei nu consista in niste cunostinte ci in niste procese practice si de situatii reale.

Cunostinta de a socializa sau a fi socializat ar trebui numita cunostinta imediata decat o cunostinta dobandita. In acest caz subiectul ar avea ca suport, semnificare intrinseca a socializarii, aceasta cunostinta imediata.

Care sunt categoriile specifice pe care omul trebuie sa le poarte in el? si Care sunt formele pe care trebuie sa le imbrace constiinta odata ce a fost inghitita adica societatea ca fapt al cunostintei: Toate acestea pot fi numite epistemologie a societatii.

Conditii sau forme ale socializarii operante "a priori":

1) Imaginea pe care un om o dobandeste de la altul printr - un contact interpersonal e determinata de anumite lunecari care sunt niste schimbari principale ale complexiunii obiectului real;

Aceste lunecari sunt de doua tipuri:

- intr -o anumita masura percepem pe celalalt ca fiind generalizat;

- cunoasterea completa ar presupune in acelasi timp o identitate completa.

Pentru a cunoaste omul noi nu - l intelegem, nu - l percepem in pura sa individualitate ci sustinut, valorizat de catre tipul general sub care - l valorizam. denumim totusi omul dupa un tip care nu -l putem exprima in cuvinte, tip cu care individualitatea sa nu coincide exact.

2) Exista o alta categorie sub care oamenii se vad ei insisi ca si pe ceilalti si se transforma cu scopul de a produce societatea empirica, ceea ce poate fi formulat de unprincipiu in aparenta banal: ca fiecare element al unei grupe nu este doar o parte a societatii dar este in plus ceva diferit.

Aceasta fundeaza conditia pozitiva pentru ca individul sa fie prin alte parti ale fiintei sale parte a societatii: maniera de a fi socializata determinata sau codeterminata de maniera prin care el nu este in societate. Aceasta relatie cu societatea se potriveste nu doar pentru anumite tipuri generale (straini, criminali) dar si cu nenumarate variante pentru orice fenomene individuale.

Facandu - se abstractie de pozitiile cu totul ridicate si conducatoare viata individuala, tonul personalitatii totale, au disparut din activitatea sociala. Oamenii nu sunt decat suporturile unui schimb de realizari si contrarealizari care se produc dupa norme obiective, si tot ceea ce nu apartine acestei obiectivitati pure a disparut in principiu de asemenea din aceasta activitate sociala.

3) Societatea este o configuratie compusa din elemente inegale. Pentru ca chiar acolo unde tendintele democratice sau socialiste proiecteaza o "egalitate" unde il ating partial nu poate fi vorba decat de o echivalenta intre persoane, realizari, pozitii, o egalitate intre oameni din punct de vedere al naturii lor, al continutului lor de viata sau a destinului nu poate sa intre complet in calcul.

Societatea daca o reprezentam ca pe o schema pur obiectiva ea apare ca un ansamblu de continuturi si actiuni legate intre ele prin spatiu, timp, cocepte si valori. Ea este o incrucisare de fenomene calitativ determinate.

In acest fel ceea ce este pur personal, creat interior, impulsurile reflexelor proprii raman de fapt in afara consideratiilor. Societatea nu se deyvolta doar psihologic ci si fenomenologic considerate exclusiv in functie de continuturile ei socciale! - ca si cum fiecare element ar fi determinat pentru locul sau in totalitate. Viata se desfasoara ca si cum toti membri s - ar gasi intr - o relatie de unitate, intr -o asa maniera incat fiecare dintre ei depinde de toti ceilalti si toti ceilalti depind de el.

Este o (intrebare) problema nesemnificativa de a sti daca cercetarile de epistemologie societatii care trebuiau sa fie exemplificate prin aceste discutii daca apartin filozofiei sau daca fac parte propriu vorbind sociologiei. Natura problemei sociologice nu sufera prea mult datorita acestei dileme (ilozofie - sociologie). Aceste cercetari sunt poate o regiune de frontiera dintre doua metode.

Sociologia isi propune abstractia acelui fapt care in fenomenul complex pe care - l numim viata sociala este real societate, adca socializare. Ea isi propune sa indepartam din inpuritatea acestui concept tot ceea ce nu constituie societatea in sine ca o forma de existenta unica si autonoma dar care oricum nu poate fi realizata istoric decat in interiorul societatii. Prin asta avem de a face cu un miez de probleme clar definite; s - ar putea ca periferia sferelor problemei sa atinga alte sfere de o maniera provizorie sau durabila si ca delimitatiile sa devina problematice, dar centrul nu ramane mai putin solid la locul sau.

Sursa: Georg Simmel - Sociologie; Cercetari asupra formelor socializarii

Georg Simmel - "Digresiune asupra problemei: cum este posibila societatea" in sociologia si experienta lumii moderne.