Domeniul psihologiei diferentiale este de mare interes si se contureaza ca o preocupare de prim ordin in numeroase reviste medicale si farmaceutice, in literatura si dramaturgie, in istoria ideilor, in estetica si critica literara, in indexarea de biografii celebre in domeniul judiciar, in psihologie, etc., largindu-se aplicabilitatea. Interesul este legat de presiunea ideii de diversitate implicata in mentalitatea stiintifica a secolului XX, data cu o rejectie intelectuala pronuntata fata de reductionismul simplificator.
Exista insa si motive constructive ce au creat psihologiei diferentiale o justificare frontala credibila. Dezvoltarea foarte mare a socializarii personalitatii omului modern a alimentat dezvoltarea impresionanta a psihologiei naïve sub tensiunea cerintei de a se realiza o mai buna cunoastere a potentialului uman, dar si a caracteristicilor persoanelor numeroase pe care le cunoaste fiecare om in acest secol. O mare parte din acest capital de cunoastere serveste competitia profesionala, suportul statutului social si dorinta de a gasi persoane deosebite sustinuta de spiritul de investigatie socializat. Foarte intensa si larga, explozia progres realizata de RTS (revolutia tehnico-stiintifica) a creat in replica o dezvoltare fara precedent a domeniilor psihologiei concrete si o angajare puternica in dezvoltarea de metode de cunoastere a oamenilor si a trasaturilor lor de caracter concomitent cu cerinta de a studia pentru o mai buna gestiune sociala aptitudinile umane expresia lor diferentiala. Sub aceasta stare de interes s-au dezvoltat psihologia varstelor, psihodiagnoza, psihologia muncii si industriala, aceea legata de inteligenta artificiala si capacitatile perceptibile de a fi folosite, psihologia artei, psihologia judiciara, economica, a sportului, psihologia sociala si psihologia pedagogica, medicala si evident psihologia diferentiala.
Psihologia diferentiala, mai aproape de domeniile psihodiagnozei diferentiale pe care le-a alimentat si implicat ca suport de validare si impulsionare, s-a dezvoltat ca o replica fata de individualizarea descriptiva nenuantata a psihologiei generale care prezinta un model de om simplificat si fara identitate. Psihologia diferentiala a implicat, folosirea activa a unei imense cantitati de cunostinte psihologice efectuate prin nenumaratele investigatii moderne, ale oamenilor de diferite feluri si de diferite varste. Acestea au pus pe prim plan, varietatea naturii umane. La toate acestea se adauga interese legate de biogeneza umana si efectele ei de diversitate.
Fara indoiala, obiectivele ce sunt implicate in aceste aspecte privesc un moment al dezvoltarii psihologiei (mai ales secolul al XX-lea).
Oricat s-ar putea evoca faptul ca exista tari foarte dezvoltate si nedezvoltate in care portretistica umana este diferita si corespunzatoare unor perioade sociale vechi si noi, viteza de dezvoltare a oamenilor are in zilele noastre un ritm crescut. La o privire atenta intreaga omenire se afla intr-o etapa fierbinte de trecere si coordonare a dimensiunilor asimetrice ale progresului, inclusiv intr-o perioada de imblanzire a efectelor produse de viteza progresului dar si de neglijarea deseurilor lui de toate felurile, inclusiv morale. Acest om al secolului XX, in finalul acestuia a facut pasii cei mai importanti de progres, mai curat din toate punctele de vedere. Acest om a creat progresul si programul deschis pentru viitor, dar va trebui sa cunoasca toate fibrele si caracteristicile, posibilitatile si barajele interioare, fragilitatile si fortele de creatie umane. Psihologia diferentiala devine in aceste conditii o oferta stiintifica importanta de referinte la dezvoltarea seculara umana implicata in marele Univers, inclusiv cel creat de inteligenta si creativitatea umana ca replica la universul, Cosmosul real, construit de marea sete umana de patrundere in dramatismul temporal, spatial si existential cu bizara lui stralucire efemera si cu nenumaratele sale necunoscute.
CONOTATII ISTORICE
Toate mitologiile, legendele si religiile au creat forme diferite de rezolvare a intelegerii conditiei umane si a conditiilor existentiale faste si nefaste. S-a conturat in acest fel ideea de determinism si cerintele cautarii cauzalitatii implicate si fenomenelor precise in lumea vietii si a diversitatii ei. Filozofii greci (dar si cei ai Orientului indepartat) au facut o larga oferta privind problemele cosmologice, ontologice si epistemologice ca factori determinanti ai acestei probleme. Romanii au preluat rationalismul si determinismul implicat in mentalitatea Eladei. Dupa cucerirea si a acestei zone a Europei, romanii au creat un imperiu ce treptat a fost influentat de ceea ce a dat filosofia antica greceasca. Iar dupa caderea Imperiului Roman s-a constituit treptat o noua optica ce a acceptat si implicat latent si filosofia greceasca si romana (mai ales aportul retoric al ultimei).
Apoi explozia extinderii crestinismului cu monoteismul sau (patruns treptat de ideea trinitatii si apoi a ierarhiei sfintilor) a instalat un dogmatism specific ce a creat dispute grave in Bizant (Marile Schizme), iar la Roma a dus la cresterea puterii Bisericii catolice si a Inchizitiei (lupta pentru dependenta de cele 20 de porunci).
Perioada Renasterii a adus o revigorare a interesului fata de om, fata de corpul si spiritul sau (foarte diverse ambele). In timp, in scrierile unor filosofi au inceput sa se faca diferente intre conceptul de spirit- suflet si psihic. Apoi s-a intensificat interesul fata de caracteristicile diferentiale privind oamenii, fapt posibil, oricat ar parea de bizar si datorita artelor in Renastere. Statui ce exprima pozitii si semnificatii de conduite umane, pictura prezentand diversitatea fetei si a gesticii, a privirii etc. au inceput sa fie altfel privite. S-au manifestat interese crescande pentru scrierile lui Aristofan, cele ale lui Euripide, pentru poezia si arta antica, legendele si creatiile epopeice vechi. In cele ce urmeaza vom reconstrui aceste trasee . si apoi influentele lor in secolele XIX-lea si al XX-lea.
Observatii si probleme psihologice au aparut in mai toate operele filosofilor din toate timpurile, profund interesati de natura umana si mai ales de inteligenta, cunoastere si fortele acestora condensate in problemele epistemologice. La acestea s-au adaugat cunostintele tuturor medicilor si chiar ale astrologilor, care au fost interesati de relatia OM- COSMOS, relatie complementara celei privind OM- MEDIU- EREDITATE.
Din complexa convergenta a acestor preocupari (carora mereu li s-au adaugat noi dimensiuni) vom marca momente mai semnificative in care s-au structurat idei interesante, legate de conturarea domeniului psihologiei naïve si apoi prin timp a ramurilor ei printre care mai ales ale psihologiei diferentiale care s-a manifestat mai intens in literatura, dramaturgie si marile epopei ale antichitatii dar si a celorlalte epoci.
Am dori insa sa atragem atentia asupra faptului ca desi filosofia a fost cea mai timpurie organizare logica a unor raspunsuri la interogatiile fundamentale ale inteligentei umane, psihologia este cea mai veche instrumentare a inteligentei concrete si a observatiei umane, implicata permanent in adaptare , in observatiile lumii si vietii si in interrelatiile umane ca forma de PSIHOLOGIE NAIVA, proprie tuturor oamenilor.
SISTEMELE FILOSOFICE DIN LUMEA ANTICA
In genere, sistemele filozofice foarte diverse dar consistente, ce s-au conservat prin timp si istorie a ideilor sunt cele din Grecia Antica. Acestea au fost sisteme consistente de mare penetratie, au avut un caracter enciclopedic si nu au fost prea influentate de sisteme filosofice din alte parti ale lumii (Asia indepartata si alte continente, chiar mai apropiate din Africa). Ne vom referi doar la unele dintre ele pe o filiera explicativa mai larga in care se afla inclusa latenta lor contributie la dezvoltarea unei gandiri despre om si diversitatea sa.
ANAXAGORAS (500-428 i. e. n.) versus Anaxagorus a formulat primele idei legate de conditia umana si geneza ei. Conform acestui obiectiv (printre altele) Anaxagoras a considerat ca in spermatozoizi se afla invizibile, toate organele corpului uman, inclusiv sexul, si ca atare intreaga constitutie ereditara este determinata de la inceput exclusiv de barbati. Aceasta optica a fost numita preformism. Preformistii au conturat ca atare ideea omului in miniatura implicat in spermatozoizi. Anaxagoras a fost prieten cu Pericle. A considerat ca universul are o infinitate de elemente (pluralism). Diferit de entitati exista nous- spiritul uman.
HIPPOCRATES (460-377 i. e. n. ) din Cos, medic celebru al antichitatii a pus accentul pe diferentele dintre oameni datorita dominatiei mai mari sau mai mici a uneia sau alteia din cele patru umori (echivalente cu glandele endocrine si substante lichide din organism).
Opera lui Hippocrates a fost vasta (corpus Hippocraticus). Cele patru umori ce circula in organism independente, dupa el, au reprezentat functii subtile diferite in organism: sangele, bila neagra, bila galbena si flegma. Dominatia diferita la fiecare persoana a uneia din umori a fost considerata de Hippocrates ca fiind factorul ce determina diferentele dintre oameni. Ca atare el a descris patru caractere diferite. A considerat ca la sangvinici domina sangele din care motiv ei sunt foarte vigurosi, activi, optimisti, dar si nervosi. Melancolicii au dominatie de bila neagra care- i face mai tacuti si inclinati spre ganduri negre. Colericii dominati de bila galbena sunt foarte vioi in permanenta, iar flegmaticii la care domina flegma sunt mai nepasatori si mai lenti.
Hippocrates a fost atent si la aspectele constitutionale corporale, fiind primul morfofunctionalist mai remarcabil. Din acest punct de vedere, el a considerat ca persoanele cu membre lungi si subtiri sunt inclinate spre TBC, cele care au torace si pantec mai dilatate fac parte din tipul denumit de el apopleptic si sunt persoane inclinate spre apoplexie. A considerat de asemenea ca sangvinii la care domina sangele sunt agresivi mai mult decat ceilalti, iar flegmaticii, slabi, inactivi si antipatici sunt in genere mai bolnaviciosi.
Ideile lui Hippocrates au strabatut prin timpuri, castigand prin interpretari si au avut intotdeauna o mare audienta din cauza ca sugerau intotdeauna legatura dintre psihologie si medicina, dar si o credibila implicatie a diversitatii naturii umane ce avea explicatii si vizibile (legate de forma corpului). Se evoca adeseori o anecdota privind o vizita a lui Hippocrates la Democrit, care tocmai facea o disectie. Aflat in plina activitate, Democrit a spus parintelui medicinei: "l-au deschis pentru a cauta locul si natura bilei. Pentru tine sunt cunoscute- ca excesele de bila provoaca furia."
DEMOCRIT(460-370 i. e. n.) a fost reprezentantul atomismului si a pledat pentru principiile mecanicii. Atomismul sau a influentat conturarea functionalitatilor complexe interdependente din organism, inclusiv conturarea ideii arcului reflex.
EMPEDOCLES (cca 450 i. e. n..- mai putin cunoscut anul mortii) a considerat ca universul are la baza patru elemente: aerul, pamantul, apa si focul. Acestea sunt semnificative si clasificatoare pentru patru temperamente reprezentand combinatii de cald- umed (sange) temperament sangvin (aer); apoi rece- umed (bila neagra) temperament melancolic (pamant); cald- uscat (bila galbena) temperament coleric (foc) si rece- umed (flegma) temperament flegmatic (apa). In acest context colericul are un temperament irascibil, sangvinicul unul optimist, melancolicul unul trist, iar flegmaticul unul apatic. Precum se poate lesne observa, Empedocles a combinat aspecte importante ale tipologiei lui Hippocrates cu idei ontologice ale filosofiei grecesti. Empedocles, referindu-se la cele patru elemente: pamant, aer, foc, apa, a considerat ca muschii si viscerele sunt legate de pamant pe care-l reprezinta, fluidele din corp constituie apa ca reprezentanta; functiile mentale si rationale expresii ale focului- iar cele legate de mentinerea vietii ca respiratie- sunt antrenate si exprima implicatia aerului in corpul uman.
PLATON (427- 341i. e. n.) a abordat o linie de diferentiere semnificativa privind oamenii. A implicat in diferentiere repere antropometrice (de marime si de forma). In acest sens a considerat ca marimea capului pune in evidenta ambitia, lipsa sau prezenta ei in anumite grade, poate duce la reusita sau nereusita in viata. Forma trupului a considerat-o indicatoare pentru succes- insucces, trunchiul pentru aspiratii legate de succese usoare facile (trupul de o anumita larghete) sau de succese ce cer eforturi, instruire si se dobandesc dificil. In continuare diafragma si picioarele omului pun in evidenta, dupa Platon, trebuinte primare, instinctuale.
Platon a reprezentat dualismul: PSYCHE si REALITATEA. Psihicul are dupa el trei functii: functii apetitive ce sunt legate de regiunile abdominale. Dupa Platon muncitorii sunt aceia la care aceste functii sunt mai dominante. A doua functie este impulsiva si se realizeaza prin implicarea pieptului (toracelui). Aceasta functie este mai dominanta la soldati si razboinici. A treia functie este a ratiunii si are sediul in creier. Este mai frecventa la filosofi. Lucrarea in care este inclusa aceasta teorie este Phaedrus. Tot in aceasta lucrare este inclusa celebra teorie a reminiscentei dupa care orice cunostinta este o reminiscenta a descoperirii unei idei ce este de fapt preexistenta. A invata inseamna a descoperi idei preexistente date de experienta in realitate. Platon a fost fondatorul nativismului. Timpul si spatiul sunt independente de existenta, dupa el. Tot Platon a descris visul. In lucrarea "Republica" a descris diferentele individuale fixate (dupa el) odata cu nasterea. Platon a influentat gandirea lui KANT, HERMHOLTZ, printre altii.
SOCRATE (469-399) a conturat teoria maieuticii, subliniind valoarea metodologica a interogatiei (intrebarii), idee preluata intr-un fel de DESCARTES (Cogito, ergo dubito, dubito ergo sum, res cogitans). Tot Socrate a valorizat ideea autocunoasterii (dictonul NOSCE TE IPSUM), a autodescoperirii. L-a influentat pe KARL ROGERS (1943).
ARISTOTEL (384- 322 i. e. n.) a fost precum se stie empirist, dar si enciclopedistul antichitatii grecesti. El a combinat ideile lui Platon cu cele ale medicilor antici si a inclus totul intr-o conceptie de evolutie cu tente naturaliste si filosofice.
Opera lui Aristotel a fost foarte bogata si variata (Stiintele naturii, logica, filosofie, politica). El a conturat o scala a existentelor, o ierarhie in lumea vie care incepe cu natura si are urmatoarele trepte: materia inerta, nevie si materia organica. Aceasta din urma se diferentiaza in organisme si organe. Aceasta forma a fost numita de Aristotel: suflet, cu sensul de principiu de viata ce creeaza unitatea corporala care evolueaza si ea intr-o organizare ce se perfectioneaza tot mai mult ierarhic. Este foarte interesant procesul de perfectionare descris de Aristotel care spune ca forma pune stapanire pe materie rejectand nedeterminarea. Mai intai, adica prima treapta ce se constituie este a plantelor care au deja functii nutritive prin radacini prin care asimileaza substantele nutritive din mediul inconjurator transformand astfel materia. La un nivel mai inalt se afla animalele capabile de doua functii noi importante: senzatia si miscarea. Animalele sunt, dupa Aristotel, tot plante ce si-au intors radacinile inauntrul lor unde acestea (radacinile) s-au transformat in maruntaie (organe de lucru ale organismului). De aceea functia nutritiva legata de preluarea materiei din mediul inconjurator se muta in interiorul corpului. Forma castiga la animale tot mai multa extindere si varietate. Omul e capabil de gandire. Radacinile lui se afla in interior, dar prin gandire omul da forma si unitate fiecarui lucru. Oamenii difera intre ei prin inteligenta si afectivitate. Aristotel a clasificat dupa forma exterioara cam 540 specii de animale, a disecat peste 50 de animale de specii diferite. Pentru genetica a dezvoltat teoria hematogena conform careia samanta (sperma) se naste din sange ca proces si produs al hranei. Barbatul are, si la Aristotel, rolul principal in ereditate si determinarea sexului la urmasi. Acesta din urma este determinat de componentele mobile din sangele lor (al barbatilor) ce pot fi contracarate de componente feminine. Aristotel a dezvoltat o interesanta teorie legata de varstele in care se petrece actul de fertilizare. El a pledat pentru ideea ca barbatii tineri si cei mai in varsta au samanta subtire (subtiata) din care cauza iau nastere mai multe fete in familiile cu astfel de barbati. Tot Aristotel, a fost interesat de problema atavismului (aparitia de caractere de la stramosi (antecedente indepartate) fara a se manifesta la intermediari). Datorita fenomenului de atavism, Aristotel a criticat teoria pangenezei reunind oarecum portretisticile caracterologice antice.
In "De anima " Aristotel a subliniat faptul ca toate, in afara de zei, sunt forma si substanta. Zeii sunt forme fara substanta. In genere in tot ce exista viu pulseaza impulsul de crestere- realizare. Cele doua impulsiuni constituie "entelechia". In lucrarea "Poetica" Aristotel a expus teoria sa asupra superioritatii si valorii rasului. La influentat pe Thomas Hobbes care in lucrarea "Humaine nature" (1650) a dezvoltat o teorie a degradarii rasului. La Cardif, a avut loc, prin 1985, un congres de psihologie ce s-a ocupat de problemele rasului. De altfel si Bergson H. a fost preocupat de problemele rasului .
