, se considera ca temperamentul influenteaza viata psihica in general si nicidecum personalitatea, de aceea el este rupt, desprins de personalitate. Argumentul invocat il reprezenta existenta unor manifestari temperamentale care apar independent de atitudinile caracteriale si uneori chiar in ciuda acestora.
Caracterul era interpretat doar ca un simplu strat ce se suprapune peste temperament, el fiind un fel de dublura a temperamentului.
Se incerca descifrarea caracterului dupa parametrii tipologici, invocandu-se faptul ca atitudinile persoanei si semnificatia lor conduc la schimbarea aspectului dinamico-energetic al conduitei.
Potrivit acestei pozitii se ajungea la concluzii eronate d.p.d.v.:
- teoretic (autonomia temperamentului)
- practic(ignorarea temp. in formarea personalitatii)
Sunt autori care sustin ideea interactiunii dintre T si C de tip antagonist:
Intre T si C ar exista o lupta, o contradictie permanenta, dezvoltarea C. avand loc ca urmare:
a unei continui destramari a complexului tipologic,
concomitent cu reorganizarea lui in forme corespunzatoare C
Consecinta acestei viziuni: in lupta dintre T si C s-ar ajunge in cele din urma la lichidarea T sau, in cel mai bun caz, la golirea lui de consistenta, ceea ce este o absurditate.
Nici una dintre cele 3 solutii nu este convingatoare si realista.
( Diversi autori au crezut ca vor rezolva problema prin invocarea relatiilor dialectice dintre T si C, numai ca, aplicand nediferential si nespecific dialectica, au ajuns la concluzii eronate.
P.P.-NEVEANU: ,,cei doi termeni ai contradictiei se intrepatrund, trec unul in altul, coincid . "
( vorbeste despre ,,integrarea organica a T in C"
,,T nu poate fi conceput in afara C omului, ci ca o parte integranta, organica a structurii acestuia.