Trasaturile generale ale deficientei mintale

Trasaturile generale ale deficientei mintale

De-a lungul vremii, in literatura de specialitate, au fost uzitati extrem de multi termeni pentru a desemna deficienta mintala: arieratie mintala (Ed. Seguin), oligofrenie (E. Bleurer, E. Kraepelin), retard mintal (A. R. Luria, AAMD), inapoiere mintala / intarziere mintala (OMS - IX CIB, Al. Rosea, M. Rosea), deficienta intelectuala (A. Busemann, R. Perron), insuficienta mintala (OMS), subnormalitate grava (OMS - 1958).

Deficienta mintala se refera la fenomenul lezarii organice si/sau al afectarii functionale a SNC, cu consecinte negative asupra procesului maturizarii, al dezvoltarii sub diferite aspecte la individul in cauza.

Deficienta mintala reprezinta o deficienta globala care vizeaza intreaga personalitate a individului: structura, organizare, dezvoltare intelectuala, afectiva, psihomotrica, comportamental-adaptativa. Nota definitorie pentru deficienta mintala o constituie alterarea componentei de ansamblu, integritatea biofiziologica si cea psihologica fiind de fapt o forma diferentiata de organizare a personalitatii.

Handicapul mintal reprezinta dezavantajul pe care deficienta il creeaza in planul relatiilor adaptative si de integrare a individului in mediul social caruia ii apartine.

Al. Rosca (1936) defineste deficienta mintala ca "o stare de potentialitate restransa sau o oprire a dezvoltarii cerebrale, in urma careia persoana atinsa este incapabila, la maturitate, sa se adapteze la mediul sau, la cerintele comunitatii, in asa fel incat sa-si poata mentine existenta fara supraveghere si sprijin extern ".

E. A. Doll (1941) arata ca deficienta mintala reprezinta o stare de subnormalitate mintala ca urmare a unei opriri a dezvoltarii, de origine constitutionala, avand un caracter esentialmente incurabil, concretizandu-se intr-o stare de incapacitate sociala ce se constata la maturitate.

Ponderea pe care o ocupa deficienta mintala in cadrul populatiei infantile este apreciata de unii autori (Arcan si Ciumageanu, 1980 si I. Drutu, 1995) ca fiind 4%, iar de altii (I. Strachinaru, 1994) de 5%.

Deficientii mintal reprezinta 50% din totalul deficientilor, de 15 ori mai numerosi decat surdomutii si de 35 de ori mai numerosi decat nevazatorii.

Referindu-ne la handicapul mental, putem considera ca exista doua tipuri mari de handicap:

-handicap rezultat din organizarea mintala si a personalitatii, ca reflectie a acesteia;

-handicap mental de functionalitate, cand cauza este functionarea deficitara si nu organizarea in sine.

Handicapul mental, caracterizat printr-o organizare mintala deosebita de cea statistica normala, cuprinde cele patru categorii de forme clinice: debilitate mintala, imbecilitate, idiotie, forme etiologice si polihandicapurile din aceasta categorie.

Intre formele clinice ale handicapului prin deficienta mentala si cele ale normalului se distinge o zona de forme intermediare care apartin handicapului prin deficienta mentala de functionare:

-disritmii de dezvoltare psiho-intelectuala;

-tulburari instrumentale;   

-inabilitati de tip scolar (debilitate de tip scolar) - acestea fiind incluse in denumirea de handicap intelectual, introdusa la noi de C. Paunescu.

Deficienta mentala se caracterizeaza in planul vietii psihice printr-o serie de trasaturi generale specifice: vascozitate genetica, heterocronie, rigiditate psihica, rigiditate a conduitei, deficiente de comunicare, heterogenitate, heterodezvoltare intelectuala.

B. Inhelder, introducand termenul de vascozitate genetica, a studiat particularitatile procesului dezvoltarii la deficientul mintal si a ajuns la concluzia ca, in timp ce la copilul normal dezvoltarea se caracterizeaza prin fluenta si dinamism sustinut in procesul de maturizare intelectuala, la copilul deficient mintal dezvoltarea este anevoioasa si neterminata. Daca la normal, mai devreme sau mai tarziu, constructia mintala se desavarseste la nivelul operatiilor formale, la deficientul mintal - indeosebi debilul mintal - aceasta constructie se impotmoleste, stagneaza, se opreste undeva in zona operatiilor concrete. Inhelder considera ca deficientul mintal - in speta debilul mintal - regreseaza adesea de pe pozitia stadiului atins la un moment dat in dezvoltare, alunecand inapoi spre reactii proprii stadiilor anterioare. Acest fenomen lasa impresia unei "fugi de efort' in fata solicitarilor intelectuale mai intense, echivalenta mai degraba cu un reflex de aparare al debilului mintal decat cu o eschivare intentionata a acestuia.

O caracteristica aparte a deficientului mintal este reprezentata de infantilism, conduitele acestuia fiind marcate de interese puerile.

Realizand o paralela intre copilul normal si cel deficient mintal, L.Not (1973) prezenta rezumativ asemanarile si deosebirile existente intre acesti copii: atat copilul normal, cat si cel cu deficienta mintala parcurg acelasi traseu al dezvoltarii intelectuale, dar in ritmuri diferite; in timp ce in jurul varstei de 14 ani copilul normal atinge stadiul operatiilor concrete, deficientul mintal stagneaza, ramanand undeva la nivelul treptelor intermediare operational-concrete; procesul de invarianta a notiunilor, care la copilul normal se contureaza pe la 10-11 ani, la deficientul mintal > prezinta serioase intarzieri, adesea ramanand neterminat; deficientului mintal ajuns in faza ultima a dezvoltarii sale intelectuale ii ramane inaccesibil rationamentul propozitional bazat pe operatii logice formale, cu notiuni abstracte

Termenul de vascozitate genetica nu epuizeaza toate particularitatile dinamicii dezvoltarii la deficientul mintal, fenomenul dezvoltarii trebuind sa fie corelat cu particularitatile proximei sale dezvoltari, adica in legatura cu posibilitatile de a progresa spre stadiul urmator al evolutiei sale. L.S. Vigotski (1960) considera ca handicapatul mintal se caracterizeaza printr-o zona limitata a proximei dezvoltari, cu atat mai restransa cu cat gravitatea handicapului mintal este mai mare. Daca dezvoltarea handicapatului mintal se mentine mereu sub influenta etapei parcurse anterior, dezvoltarea copilului normal este puternic orientata spre viitor. Alte caracteristici ale deficientului mintal sunt: fragilitatea achizitiilor realizate anterior, caracterul limitat al perspec­tivelor dezvoltarii ulterioare, alunecarile ample spre reactii si compor­tamente specifice stadiilor anterioare.

O alta trasatura specifica acestui deficient este reprezentata de rigiditate, J.S.Kounin subliniind faptul ca la deficientul mintal "regiunile psihologice' nu permit schimbul functional intre ele, schimb corespunzator varstei cronologice, din cauza rigiditatii lor.

R. Zazzo descrie o alta caracteristica a deficientului mintal -heterocronia. Autorul considera ca debilul mintal se dezvolta psihologic diferit de la un sector la altul, heterocronia cea mai evidenta remarcandu-se intre dezvoltarea fizica si cea mintala, intre somatic si cerebral. Ca atare, diferitele functii si procese psihice ale debilului mintal nu se dezvolta echilibrat, dezvoltarea uneia putand fi in detrimentul alteia.

R. Fau arata ca atunci cand solicitarile exterioare depasesc posibilitatile de raspuns individuale ale deficientului mintal se manifesta o alta caracteristica numita "fragilitatea constructiei personalitatii'.

Operatiile logice, fiind la un nivel scazut, nu faciliteaza raporturi sociale stabile si evolutive din partea acestui deficient, deoarece predomina fragilitatea si infantilismul in comportament.

Fragilitatea personalitatii poate fi disociata (aparand manifestari de duritate, de impulsivitate si de lipsa de control) sau mascata (apare la debilii care traiesc intr-un mediu securizant, facand posibila disimularea acesteia).

Fragilitatea se poate manifesta si in planul conduitei verbale, asociindu-se cu fenomenul labilitatii verbale. Deficientul mintal nu se poate exprima logico-gramatical, nu poate mentine un nivel constant de progres verbal, nu-si poate adapta adecvat conduita verbala la situatii.

Slabul activism in fata sarcinii si posibilitatile reduse de implicare in activitate ale deficientului mintal au la baza o motivatie deficitara (lipsa unor scopuri si aspiratii reale), superficialitate in emiterea judecatilor de valoare, infantilism afectiv (cu o accentuata instabilitate in relatiile afective si cu o frecventa trecere de la o stare afectiva la alta).

Cel mai pregnant insa se manifesta carentele in planul proceselor cognitive.

Putem imparti tipurile de handicap mintal, in functie de IQ (CI - coeficient de inteligenta) in:

-intelect de limita sau liminar, cu un IQ care variaza intre 80 -90 si marcheaza granita dintre normalitate si handicap;

-debilitatea mintala (handicap mintal usor sau deficienta mintala moderata, de gradul I.), cu un IQ intre 50 - 70/80;

-handicapul mintal sever (deficienta mintala de gradul al II-lea, sau imbecilitatea), cu un IQ intre 20 - 50;

-handicapul mintal profund (deficienta mintala de gradul al III-lea sau idiotia), cu un IQ sub 20.