Trauma
psihica
Iata cum definesc Gottfried
Fischer si Peter Riedesser (1998, p. 77) trauma psihica: o
experienta vitala de discrepanta intre factorii
situationali amenintatori si capacitatile
individuale de stapanire, care este insotita de sentimente de
neajutorare si abandonare lipsita de aparare si care duce
astfel la o prabusire de durata a intelegerii de sine
si de lume.
In lucrarea sa aparuta in
2000, "Traumas of Life and Their Treatment", Francis Macnab afirma
ca fiecare persoana traumatizata prezinta de multe ori mai
multe tipuri de traume. De aceea, este important sa fie stabilita
asa-numita trauma centrala. Trauma centrala este acea
trauma care afecteaza cel mai puternic persoana, deci rana
psihologica cea mai adanca si mai perturbatoare. O data ce
trauma centrala a fost identificata, toate celelalte traume, deoarece
un eveniment traumatizant atrage dupa sine mai multe traume, pot fi
percepute si tratate efectiv ca fiind secundare.
Identificarea traumei centrale este
vitala pentru o analiza contextuala a persoanei care a fost
traumatizata si pentru toate formele de consiliere sau psihoterapii
scurte integrative. O data ce persoana recunoaste trauma
centrala, ea sesizeaza elementele esentiale ale procesului de
recuperare, sau daca se afla intr-un proces terapeutic vede cum, pe
masura ce terapia asupra traumei centrale avanseaza, si
celelalte traume vor deveni parti ale lucrului terapeutic.
Iata cele sase traume
centrale pe care o persoana le poate experimenta in viata,
asa cum au fost formulate ele de Francis Macnab (2000, p. 27 - 31):
- Amenintarea
la adresa vietii persoanei si a pattern-urilor de trai. Unele evenimente traumatizante
afecteaza modul de viata al persoanei mai puternic decat
altele, desi toate aduc o schimbare brusca a pattern-urilor de
viata. Razboaiele, dezastrele naturale, violenta, talhariile
sunt in acelasi timp amenintari specifice, dar si
difuze la adresa vietii persoanei. Simptomele, asa cum sunt
specificate ele in DSM IV, pot fi tratate toate, dar ele sunt secundare
fata de amenintarea primara, deoarece efectele in urma
acestor evenimente afecteaza nu doar persoanele implicate, ci si
relatii interpersonale, institutii, organizatii ale
comunitatii, mediul de lucru etc. Totusi, trauma
centrala este perceperea unei amenintari la adresa vietii
si la adresa integritatii pattern-urilor de trai.
- Amenintarea
integritatii si coerentei eului. Apare clar in situatii de
invazie sexuala, viol, abuz. Se refera la intreruperea
dezvoltarii si cresterii, la o discrepanta intre
"cine sunt" si "cine ma astept sa fiu". De asemenea,
apare in tulburarea de stres posttraumatic datorata torturii.
Persoana a supravietuit, dar a ramas cu lupta pentru
recastigarea unei coerente de sine dupa umilinta,
incarcerare, tortura, si cu zdruncinarea fireasca a
mecanismelor de defensa, a rezistentelor si
stabilitatii mentale.
- Pierderea
unei relatii semnificative. Se produce in situatii de deces, divort, separare si
alienare. Poate apare si in situatiile in care un membru al
familiei paraseste casa familiala pentru a se stabili
in alta parte. Pentru unii, acesta este un fapt normal de
viata, dar altii il percep ca pe o rupere majora a
legaturilor emotionale. Alte relatii se pot, de asemenea,
modifica drastic; apar depresii, idei suicidare, comportamente hetero-
si auto-agresive. Relatia se refera atat la persoane, cat
si la obiecte sau animale inalt semnificative pentru individ.
- Intreruperea
functionarii normale a persoanei. Se intalneste foarte des la
supravietuitorii accidentelor rutiere, casnice si de munca.
Unele persoane beneficiaza de pe urma ranilor prin
compensatii banesti, dar pentru altele durerea si
disabilitatea persistenta tulbura sanatatea, fericirea
si starea de bine. Cu atat mai clar se remarca aceasta
trauma la persoanele care au suferit modificari semnificative
ale corpului sau desfigurari. Primul scop al acestor persoane este
acela de a recastiga cel putin nivelul functional de
baza, si in cazul lor acceptanta si integrarea
imaginii corporale schimbate vor fi secundare, caci nici anxietatea
referitoare la imaginea corporala nu va fi dominanta.
- Pierderea
viziunii asupra vietii. Apare des la refugiati, care au trecut prin evenimente
traumatizante grave si pe o perioada mai lunga de timp. De
exemplu, femeile croate si bosniace care au suferit violuri multiple
de grupuri de soldati, care au fost obligate sa isi
priveasca fiicele in timp ce erau violate si ele sau au fost
martorele uciderii sotilor si fiilor lor, fara case,
bani, identitate au pierdut orice simt al unei lumi drepte.
Credinta lor intr-un sentiment umanitar de baza a fost
devastata. Cand oamenilor li se distruge atat de mult viziunea asupra
vietii, este de asteptat sa intalnim la ei simptome, nevoi
si tulburari care reflecta dezastrul intern si
catastrofele sociale. Ei au nevoie de ajutor terapeutic, dar multi
dintre ei il vor evita sau refuza tocmai datorita
incapacitatii de a mai acorda un sens experientei lor
si de a crede intr-o posibila perspectiva pozitiva
asupra vietii si lumii lor.
- Perturbarea
expansivitatii sufletului in contextul vietii. Se intalneste la persoanele
traumatizate sever care se simt alienate de propriul sistem de
credinte, de tot ce credeau despre ele ca sunt. Se simt
departate de asemenea de ceea ce le apartineau candva si
privati de surse de suport si inspiratie. Aceste persoane
pot fi cele care au pierdut un membru al familiei prin suicid, la cele
supuse unor abuzuri fizice, sexuale, emotionale grave inca din
timpul copilariei timpurii, la cei care sunt atat de devastati
incat nici un ajutor nu mai pare relevant sau nu pot gasi o cale de
revenire. Pentru unii specialisti, aceasta trauma ar fi un
semn al amintirilor reprimate, mai ales in cazurile unde se
suspecteaza un eveniment traumatizant in perioada
infantilitatii sau a copilariei. Principalele
manifestari ale acestui tip de trauma sunt pierderea
simtului de a fi viu, de a fi mobil, expansiv, de a fi parte a lumii
intregi.
Sigur, ne putem intreba, alaturi de F. Macnab
daca nu cumva stabilirea acestor traume centrale nu reprezinta
incercarea terapeutului de a-si controla propriile anxietati in
fata inconsistentelor, fricilor si destructurarii cu care
se prezinta clientii in cabinet; sau poate incercarea psihologului de
a oferi un sistem de lucru cu situatiile tulburatoare la care este
martor. Dincolo de aceste intrebari, cele sase traume centrale isi
gasesc utilitatea in procesul de analiza a patologiilor individuale,
familiale si sociale, dar si in procesele terapeutice, prin faptul
ca deschid larg accesul la explorarea reflectiilor si
povestilor pe care le dezvaluie clientii. Ele incurajeaza
persoana sa constientizeze care este trauma majora care sta
in spatele naratiunii sale, pentru ca in felul acesta sa isi
construiasca impreuna cu terapeutul un plan de recuperare sau chiar
imbunatatire a propriei personalitati si a
relatiilor cu ceilalti. Astfel, in haosul creat de evenimentul traumatizant,
terapeutul are sansa de a incuraja contactul clientului, fie ca este
individul, fie ca este familia, cu propriile sale resursele personale,
sociale si spirituale, poate chiar si cu acelea care ar fi stat
ascunse daca nu ar fi existat acea trauma.
Evenimentele
traumatizante, deci si cele care se petrec in sistemele familiale, produc
reactii care afecteaza urmatoarele niveluri ale psihicului uman:
- Nivelul de
functionare (pe plan fizic, psihic si social)
- Viata
afectiva
- Imaginea
de sine
- Viziunea
asupra viitorului
- Sentimentul
de implinire
Iata care sunt cele mai importante reactii ce
se constituie la trauma, in detaliu (partial cuprinse in DSM IV):
- In sfera fiziologica:
amortirea responsivitatii generale (fizica sau
psihica), nivel de excitare foarte crescut (arousal sporit)-
reactii exagerate si imediate la stimulii obisnuiti,
insomnie, plans, lipsa apetitului ce duce la scaderea
greutatii corporale, manifestari neurovegetative:
palpitatii, tahicardie, hiperhidroza, paloare, scaderea
sistemului imunitar (de unde frecventa crescuta a diverselor
boli) etc.
- In sfera emotiilor
(aici sunt cele mai puternice reactii): stare de soc, temeri,
groaza, diverse anxietati, depresie, disperare,
neputinta, neajutorare, melancolie, regret, durere,
singuratate, tristete, furie, ura, vinovatie,
dezaprobare, neimplinire si gol existential;
- In sfera cognitiilor:
amintiri, flash-back-uri, ruminatii, ganduri culpabilizatoare,
catastrofizante, negative, cosmaruri, tendinta de a uita, de a
reprima, de a nega pentru a nu mai simti durerea, depersonalizare,
derealizare, scindare, ideatii suicidare. Foarte semnificativ este
faptul ca trauma produce o puternica zguduire a sistemului de
valori si de credinte ale persoanei despre sine, altii
si despre lume; ea duce la o zdruncinare durabila a
intelegerii de sine si a lumii, mai mult sau mai putin
cuprinzatoare. Este afectata imaginea si stima de sine,
precum si capacitatea de a-si imagina vreun viitor.
- In sfera comportamentala:
persoana se poate izola de ceilalti, poate deveni agresiva,
pretentioasa, cicalitoare, haotica, poate renunta
la unele activitati, la viata sociala, poate apela la
abuz de alcool, droguri, tutun sau poate sa se suprasolicite
profesional sau familial pentru a nu mai avea timp si putere sa
simta durerea. Chiar si tentativele suicidare si suicidele
sunt des intalnite.
Din punctul lui Mardi Horowitz (apud
Fischer si Riedesser, 1998, p.89-90), unul dintre primii cercetatori
ai traumelor considera ca reactia post-expozitorie trece prin
mai multe faze; reactia traumatica este varianta patologica de
raspuns la expunerea la evenimentul traumatizant, iar varianta normala
este denumita stres response.
Fazele sunt urmatoarele (apud
Fischer si Riedesser, 1998, p.89-90):
- Faza
expozitorie peri-traumatica - raspunsul normal este format din tipete, teama
doliu, si reactie de manie. Starea patologica a
experientei este desemnata ca inundare cu impresii
coplesitoare. Persoana afectata este cuprinsa de o
reactie nemijlocita si se afla adesea inca mult
timp dupa aceea intr-o stare de panica, respectiv, epuizare,
care ia fiinta din reactiile emotionale care escaladeaza.
- Faza
(respectiv starea) de negare. Cei afectati se apara impotriva amintirilor din
situatia traumatica. Varianta patologica: comportament
extrem de evitare, eventual sustinut de folosirea de droguri si
medicamente pentru a nu fi obligat sa traiasca durerea
sufleteasca.
- Faza
(respectiv starea) de invazie a gandurilor sau imaginilor mnezice. Varianta patologica:
trairi cu ganduri si imagini mnezice ale traumei care se impun.
- Faza
(respectiv starea) de perlaborare. Aici cei afectati se confrunta cu
evenimentele traumatice si cu reactia lor personala.
- Concluzie
relativa (completion). Un criteriu este capacitatea de a-si putea reaminti
situatia traumatica in cele mai importante parti ale
sale, fara a se gandi compulsiv la acestea.
Variantele patologice ale ultimelor doua faze sunt frozen
states: stari de incremenire cu simptome psihosomatice, ca
senzatii corporale false de diferite naturi si pierderea
sperantei de a putea perlabora si concluziona experienta
traumatica; mai departe, alterari de caracter ca o incercare de a nu
mai trai subiectiv cu experienta traumatica imposibil de
stapanit. Comportamentele de evitare extinse se transforma cu timpul
in trasaturi fobice de caracter. Tulburarea capacitatii de
munca si tulburarea de a iubi pot fi vazute ca un semn al
alterarii caracteriale provocata de trauma.
