Personalitate marcanta a literaturii romane, George Calinescu(1899-1965) si-a lasat o puternica amprenta asupra acesteia prin monumentala sa lucrare "Istoria literaturii romane de la origini si pana in prezent", dar si prin volumele de versuri, teatru,culegeri gazetaresti si romanele "Bietul Ioanide", "Scrinul Negru" si "Enigma Otiliei".
Romanul "Enigma Otiliei", publicat pentru intaia oara in anul 1938, a fost scris dintr-o intentie polemica, scopul lui Calinescu fiind acela de a demonstra atat criticii literare, cat si publicului larg, ca in plina perioda de modernizare a romanului romanesc se poate scrie un roman clasic, balzacian. De altfel, imediat dupa aparitia romanului, lui Calinescu i se recunosc "variate mijloace epice si artistice"(Serban Ciocukescu) si "se semnaleaza in genere metoda balzaciana, calitatea sa de roman orasesnesc insemnand (dupa unii)-pe alt plan-ceea ce inseamna <
> pentru literatura rurala" , dupa cum insusi G.Calinescu afirma.
In centrul romanului stau cei doi orfani Felix si Otilia, in jurul carora graviteaza alte personaje, mai mult sau mai putin moderne si surprinzatoare. Astfel, putem intalni in roman atat personaje construite in stricta maniera balzaciana( Stanca Ratiu, Aglae Tulea, Costache Giurgiuveanu), cat si personaje noi, de o surprinzatoare modernitate, cum ar fi insusi ce doi protagonisti. Tocmai de aceea putem afirma ca metoda folosita de Calinescu in realizarea personajelor sale este una hibrida.
Din categoria personajelor balzaciene, construite pe o singura dimensiune fundamentale face parte si Costache Giurgiuveanu, tutorele lui Felix Sima. E tipul avarului, inscriindu-se in descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Molière, dar se distanteaza de acestia prin incercarea de asi depasi conditia. George Calinescu isi apara personajul, negand inscrierea lui in sirul avarilor, aducand ca argument faptul ca Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu reuseste sa si-o materializeze.
In ciuda trasaturii sale dominante, personajul nu este construit unilateral. Astfel, el este capabil de o gama variata de sentimente, de la iubirea fata de Otilia, simpatie fata de Felix, prietenie fata de Pascalopol sau toleranta fata de clanul Tulea,guvernat de tiranica sora a personajului, Aglae.
Personajul este privit prin prisma lui Felix, asa cum il vede tanarul de la prima lor intalnire, si pana la moartea batranului. "Figura intr-adevar viabila a romanului", caci in mod direct sau indirect batranul hotaraste destinele celorlalti, mos Cotache este caracterzat atat prin mijloace directe de caracterizare, cat si prin mijloace de caracterizare indirecte, respectiv caracterizarea prin limbaj, gesturi, fapte, mediu, imbracaminte etc.
Chiar de la inceputul romanului, personajul il deruteaza atat pe cititor, cat si pe tanarul Felix Sima, care soseste intr-o seara de la inceputul lunii iulie, anul 1909 in casa tutorelui sau de pe strada Antim. Astfel, in locul primirii calduroase la care se astepta, Felix are parte de un raspuns de domeniul absurdului, care il deconcerteaza total pe tanar: "Nu-nu-nu stiu . nu sta NIMENI aici, nu stiu, nu cunosc . " .
Aparitia lui Giurgiuveanu este una bizara de la bun inceput. Astfel,in locul omului masiv, "de o greutate extraordinara", pe care se astepta sa il vada, Felix are surpriza sa intalneasca "un omulet subtire si putin incovoiat", al carui cap "era atins de o calvitie totala si fata ii parea aproape spana din aceasta cauza, patrata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de la prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta desigur inaintata, ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, privind rar si vadit contrariat."
Aspectul fizic al personajului, care ii trezeste lui Felix imaginea unei bufnite, precum si balbaiala acestuia sugereaza batranetea, si, mai ales, zgarcenia, avaritia lui Giurgiuveanu. Aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape in ruina, trimite- cu toate detaliile descriptive - catre avaritia personajului, dar si catre un soi de parvenitism, arhitectura casei sugerand "intentia de a executa grandiosul clasic in materiale nepotrivite". Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potential atentat la averea sa, si, tocmai de aceea, el incearca sa scape de Felix si de indatoririle sale in calitate de tutore al baiatului.
Tot ceea ce urmeaza, toate intamplarile, toate reactiile personajului contribuie la conturarea personalitatii sale. Astfel, pe mos Costache il bucura pana si cea mai mica "ciupeala", lucru care o deranjeaza nespus pe Otilia, il distreaza pe Pascalopol, dar il deruteaza pe Felix. Elocvent in acest sens este episodul in care mos Costache ii cere lui Felix bani imprumut inca din cea de-a doua zi de sedere a acestuia in casa batranului : "A-a-ai bani? M-m-mai da-mi cinci lei.N-am acum la mana, sunt stramtorat!". Tot in capitolul al II-lea, mos Costache se arata foarte multumit de faptul ca Pascalopol I -a dat cu 100 de franci mai mult la plata chiriei: "Otilia-dadu afara in sfarsit secretul multumirii sale batranul-mi-a dat Pascalopol sa platesc chiria, si, din greseala, mi-a dat cu 100 de franci mai mult". Pascalopol este jecmanit de batran si atunci cand acestia joaca carti-episodul in care moneda scapata de mosier este luata cu asalt de batran este car se poate de sugestiv : "cautandu-se in buzunare Pascalopol trase batista afara. Atunci se auzi pe jos rostogolirea unei monede. Mos Costache sari cel dintai, ca ars, si incepu s-o caute pe sub masa. O gasi Aurica (era o moneda de 2 lei) si facu gestul de a o inapoia lui Pascalopol, de la care isi inchipuia ca picase. Mos Costache facu niste ochi speriati si intinse mana: E-e-e a mea- acazut de la mine. Da-o incoace! . Razand din toti muschii fetei, batranul intinse mana si apuca moneda pe care o ascunse in buzunar, nevrand s-o puna macar ca miza."
Desi avar, batranul are un dezvoltat simt al afacerilor: el castiga bani frumosi din diverse afaceri, in special din cele imobiliare. Pentru mos Costache banul reprezinta un scop in sine, el fiind reprezentativ ca personaj, pentru tipul burghezului avar. Orice se poate transforma in afacere: imobilele pot fi inchiriate studentilor, iar cand acestia nu au bani pentru a plati chiriile, le pot fi confiscate bunuri care apoi sunt comercializate, localurile sunt inchiriate pentru nunti, cursurile universitare se vand si se cumpara printr-o retea speciala a lui mos Costache, la fel seringile, instrumentele medicale si orice altceva. Siret, el reuseste sa gaseasca diverse metode de a le lue banii tinerilor care stau in chirie in aprtamentele sale, ba mai mult, atunci cand trebuie sa dea restul, pretinde ca nu are maruntis, dand in schimp timbre postale "pe care le tinea intr-un portofoliu gros, legat cu gumilastic". Felix detinea de la un coleg multe informatii pretioase referitoare la afacerile batranului: "Colegul il informa ca sedea intr-o casa de raport cu cateva caturi, foarte moderna, insa cu apartamente mici, pe care proprietarul le inchiria la studenti, la intelectuali tineri in concubinaj, scotand astfel un venit mai mare. Accepta chiria lunar, in schimb se acoperea printr-o polita scadenta la data exigibilitatii ei. In caz de neplata, preschimba polita, sporindu-i cifra, sau o protesta, dand afara pe chirias. In genere insa ingaduia pe toti cu multa bonomie fiindca prin sistemul politelor si al intarzierilor, chiria, mica in teorie, se dubla; platita anticipat, chiria de pilda, era patruzeci de lei lunar, polita era de optzeci de lei, la intarzieri cu preschimbari se adauga dobanda. Cand tanarul chirias se incurca, mos Costache nu devenea brutal. Arunca ochii prin casa, ajuta memoria debitorului si cerea, bunaoara, daca era student in medicina (pe acestia ii prefera), tratate de medicina, cursuri, articole de obicei scumpe". Deci, totul se transforma in bani. Din pacate, batranul da dovada de spirit negustoresc si in cele mai nepotrivite momente. Astfel, el incearca sa-I vanda lui Weissman o seringa, desi acesta venise tocmai pentru a-l consulta.: "Injectie nu-mi faci? Intreba deodata mos Costache pe Weissman . Daca-ti trebuie seringa-zise batranul, inchizand ochii, iti vand eu una ieftin"
