Comentariu literar al nuvelei "Ultima luna de toamna" de Ion Druta
E semnificativ titlul operei care ni-l aduce pe batrinul tata, ajuns in toamna vietii sale, ca personaj principal. El simte sfirsitul vietii sale si hotaraste ca inaintea mortii sa mai vada inca o data zestrea sufleteasca a celor sase copii risipiti prin lume. O face anume toamna. E semificativ ti timpul ales. E vorba nu numai de batrinetea eroului, ci toamna e si vremea musafirilor in Moldova. Pornirea nu e itimplatoare. E o proba a valorilor eterne. Copii nu au venit la izvorul vietii lor si pe batrin il framinta, daca nu cumva si-au pierdut esentele cultivate de veacuri de catre neam? Din aceasta simpla pornire desprindem frumoasa idee - rostul omului pe pamint.
Tata socoate opera vietii sale implinitasi e firesc sa fie asa, caci a trait o viata lunga. De copii a ingrijit si pomi sadi, si o fintina a sapat. A lucrat mult ti cu sufletul, ca la batrinete sa obaina toate culorile intelepciunii ti ale spiritului uman, al poporului sau. A stiut cum si pentru ce se rastoarna brazda, a stiut sa rosteasca o vorba frumoasa la inchinarea unui pahar cu vin, a jucat copiii pe genunchii osteniti, si acum uite nu mai vin.
Cu acesta intrebare mistuitoare batrinul porneste la drum. Pe la Marinca nu mai trece, fiindca traieste aproape si vine la parinti mai des. Batrinul tata se igrijoreaza cum a dus cu sine Marinca saminta neamului? Ea nu poate prinde radacini la locul nou. Ea n-a putut sa-si creeze o atmosfera spirituala proprie. Viata ei e o jertva pe care tata nu o primeste. "Lipsa de demnitate e un pacat pe care batrinul nu-l iarta nimanui ". pentru el demnitatea vine din constientizarea propriului eu. Demnitatea este pivotul spiritual al personalitatii, e calitatea dominanta a celor mai multe personaje din intreaga opera drutiana.
Prima vizita o face la Andrei, apoi la Nicolae. Doi feciori diferiti. De primul tata e multumit, deoarece acesta a mentinut toate valorile etice general- umane. Al doilea se pretinde doar un fecior demn al neamului, dar in realitate e un om muscat de egoism, lacomie si zgircenie. Tata se intristeaza ca Nicolae e strain printre ai sai. Urmatorul popas il face la Anton "cel mai cinstit si cel mai ciudat dintre noi". Anton a pierdut increderea in oameni inca de tinar. A fost inselat in dragoste. Unicul sau sprijin in viata a ramas padurea, Anton degraba e un simbol decit o natura vie. Se intristeaza tata ca e singur, dar se bucura ca radacinile feciorului sint implintate adinc in spatiul naturii. Destinul lui Anton e destinul unui martor spiritual al intergului neam. El e o jertfa a neamului. Asa incearca batrinul tata trainicia radacinilor morale ale copiilor sai, verifica destinul fiecaruia cu masura vietii sale. Dupa vizita facuta, lui Anton "Dintr-un batrin nacajit de drumuri, framintat de griji se desprinde un om mindru si voinic".
Spre deosebire de ceilalai tata nu-l judeca pe Serafim cu categorii vesnice. El e mezinul, viitorul lui abea se contureaza prin jocurile tineretii. Ba chiar tata se prinde in acest joc. In zburdalnica tinerete a fiului se vede pe sine.
Ultimul copil pe care il are a vizita batrinul e autorul - narator. Aici tata e un doar un narator plin de nedumerire al vetii feciorului - scriitor, caci literatura e o alta realitate, nu cea taraneasca. Tata se vrea impacat cu viata pe care o duce feciorul. Autorul ii ofera acesta posibilitate. Si nuvela se incheie cu scene de un lirism iduiosator (scena cu merele, scena cu cocsul). Autorul il poarta pe personajul principal prin toate locurile de care-l leaga viata. Dupa cele-a mai trait o data, el vrea sa-l convinga cacele care trebueau sa se schimbe, s-au schimbat, iar cele care nu trebuiau sa se schimbe - asa si au ramas neschimbate. Autorul il ridica in inaltul cerului, dindu-i posibilitatea sa priveasca la lumea sa de la distanta. Prin procedeul distantarii batrinul se convinge ca portretul destinului sau a fost implinit.
Nuvela e construita compozitional din sase micronuvele. Fiecare din aceasta fiind consacrate unui din cei sase copii. Folosind un vocabular adecvat omului simplu, nuvela isi afla locul cuvenit in rindul cuvenit in rindul cititorilor.
Ma despart de text si nu-mi pot alunga tristetea provocata de constatarea eroului: " - Poate mai ai pe cineva? Tata coboara fruntea jos, infruntind o mare durere pe care n-o cunoscuse pina atuni; da moale si trist din cap in semn ca nu mai are acum pe nimeni".
