Confruntari ideologice traditionalism vs. modernism in constiinta epocii postbelice

Confruntari ideologice traditionalism vs. modernism in constiinta epocii postbelice

In perioada postbelica miscarea ideologica traditionalista, implicand gandirismul ortodoxist, dar si prelungiri - mai slabe - ale vechilor curente cu prestigiu antebelic (samanatorism si poporanism), primeste replica autoritara a unei orientari moderniste concertate de o mare personalitate impusa in timp si peste timp, Eugen Lovinescu.  

La un an de la importantul eveniment istoric al Marii Uniri (1918) si in plin apogeu al activitatii sale, Eugen Lovinescu scoate revista Sburatorul, care se face ecoul deschiderilor spre modernitate in perimetrul culturii romanesti, al artei si literaturii. Dar din pacate, revista a avut o viata scurta, mentinandu-se doar 3 ani; cu o reaparitie in 1926 si o incheiere definitiva a activitatii in 1927. In anii cand Gandirea (1928-1929) este in plina afirmare, Sburatorul nu mai exista, dar lipsa acestuia este suplinita de alte reviste (Viata literara, Kalende), redactate de unii membrii ai grupului de sburatoristi: I.Valerian, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu. Aceste reviste ofera grupului de "sburatoristi" format in jurul lui Lovinescu si lui Lovinescu insusi un spatiu publicistic in actiunea de sustinere a modernitatii culturale (si literare) si de confruntare cu ecourile postbelice ale curentelor ideologice traditionalist-ruraliste (samanatorism, poporanism) si cu orientarea ideologica gandirist-ortodoxista.

Cu deosebire, deceniul 3 constituie apogeul acestor confruntari de idei, al "procesului intre traditionalism si europenism"(Cezar Petrescu, Marginale, in Gandirea, IV, nr.7, 1925, p. 193). Si nu intamplator. Este perioada in care viziunea lovinesciana se configureaza pregnant in studii de sinteza: Istoria civilizatiei romane moderne (1924-1926; trei volume) si Istoria literaturii romane contemporane (1926-1929; cinci volume), alaturi de numeroase studii si articole publicate, care evidentiaza o orientare ideologica modernista politica, sociala, culturala (implicit literara) articulata in raportari polemice fata de miscarile de idei traditionalist ruraliste si ortodoxiste.

In mod special, anul 1924, "an agitat in discutii" (Cezar Petrescu, op. cit.),.reprezinta un varf polemic determinat de aparitia lucrarii fundamentale a lui Eugen Lovinescu, Istoria civilizatiei romane moderne, primita cu elogii de modernisti si atacata ferm de traditionalisti. Este lucrarea cea mai reprezentativa, care sintetizeaza conceptia ideologica lovinesciana despre evolutia structurilor de civilizatie in spatiul romanesc ca un proces a carui realizare nu era inca recunoscuta de toti sociologii si ideologii politici. Aceasta lucrare ampla esentiala pentru ideologia modernista lovinesciana a declansat reactii puternice, disputa cea mai ardenta fiind cu gruparea gandirist-ortodoxa, cu predilectie cu Nichifor Crainic (articolul Parsifal).

Confruntarea de idei are loc, in primul rand in campul problematicii evolutiei structurilor de cultura si civilizatie

Polul ideologic modernist aduce in prim-plan gandirea lovinesciana despre deschiderea structurilor romanesti de cultura si civilizatie spre Occident, argumentata prin teoria sincronismului si a diferentierii. E.Lovinescu sustine necesitatea evolutiei spre capitalism a Romaniei, progresul culturii si civilizatiei autohtone, prin integrare occidental-europeana. Sincronismul (= racordarea civilizatiei si culturii romanesti la nivelul european) are la baza ideea imitatiei, preluata de Lovinescu din lucrarile lui Gabriel Tarde*. Influentat de gandirea sociologului francez, Lovinescu considera ca sincronismul bazat pe imitatie vizeaza formele. Prin forme se poate ajunge la evolutie de fond: "indaratul culturii romane nu erau veacurile de evolutie ale civilizatiei franceze. Ne-am multumit numai cu formele cum era si firesc Formele lipsite de fond au fost folositoare.(). Din exercitiul continuu al unei forme e cu neputinta sa nu rasara cu timpul si fondul"(Istoria civilizatiei romane moderne, p.490-491). (Lovinescu promoveaza o idee profund antijunimista, antimaioresciana; Maiorescu se pronuntase impotriva formelor fara fond)  

Sincronismul nu exclude diferentierea, dimpotriva o implica. Diferentierea este "adevaratul agent al progresului", ea "se inglobeaza ca un element decisiv in legea genera la a sincronismului sub imperiul careia se dezvolta viata civilizatiei moderne" (Ibidem)

Exagerand pana la absolutizare - in mod eronat - imitatia ca factor activ in evolutia structurilor romanesti, Lovinescu este criticat - perfect justificat - chiar chiar din interiorul grupului sau, format in jurul revistei Sburatorul, de personalitati ca Ion Barbu, George Calinescu s.a.

Gabriel Tarde (1843-1904), sociolog francez care pune la baza proceselor sociale fenomenul imitatiei, cu formele lui principale: traditia si moda.

Cu atat mai mult, este atacat Lovinescu - chiar termeni virulenti - de adversarii ideologici, mentorul gandirist Nichifor Crainic numindu-l, in acest sens, "o maimuta imitatoare".

Lovinescu se opune ideologiei gandiriste infirmand pentru prezentul romanesc ideea directionarii structurilor romanesti spre Orient. Subliniaza, dimpotriva, orientarea vest-europeana a Romaniei moderne, argumentata printr-o mutatie istorica a prezentului: "Axa vietii politice si culturale s-a schimbat din Rasarit in Apus", cu efectul "transformarii realitatii psihice romanesti; se va schimba si axa vietii noastre sufletesti" (Istoria civilizatiei romane moderne, I, 1924, p. 22). In opinia lui Lovinescu relatia cu Orientul (instaurata exclusivist de ideolgia gandirist-ortodoxista) nu mai corespunde prezentului, este inadecvata structurii psihice nationale: "Rasaritul ne poate lega istoriceste; nu ne poate impune si conditiile actuale ale vietii sufletesti". (Ibidem). Afirmandu-si ideile in ofensiva antigandirista-ortodoxista, Lovinescu este de parere ca indepartarea de progresul civilizatiei europene a constituit o frana in evolutia societatii romanesti: "tinut departe de ritmul civilizatiei apusene, prin mediu si religie, poporul roman nu s-a putut dezvolta in forme proprii" (Ibidem, vol.III).

Pe linie polemica antitraditionalista, din perspectiva sincronismului (a racordarii structurilor romanesti la modelele capitaliste europene), Lovinescu considera anacronic modelul traditionalist-ruralist, promovarea ideii unui "stat inchis intr-o formula rurala", intr-o "civilizatie agrara" (Ibidem., vol. III). Acuzele cele mai pronuntate sunt indreptate impotriva poporanismului, Lovinescu ca si alte personalitati cu orientare modernista suprapunand deseori - in mod eronat - cele doua ideologii, samanatorism si poporanism, fara a sesiza deosebirile de viziune dintre ele. In acest sens, Lovinescu primeste reprosuri ferme si argumentate din partea poporanistilor postbelici, care atrag atentia asupra acestor confuzii, semnaland faptul ca insisi poporanistii s-au situat frecvent pe pozitii adverse, antisamnatoriste. Mai insistent decat Garabet Ibraileanu (care fusese mentorul poporanist in perioada antebelica), Mihai Ralea (devenit in 1933 directorul revistei Viata romaneasca) tine sa evidentieze deschiderile spre noutate si modernism occidental ale orientarii poporaniste, subliniind pozitia moderata a poporanismului, cu un statut intermediar intre traditionalism si occidentalism:"Revista noastra ocupa si azi, ca si in trecut, o pozitie intermediara intre traditie si europenism. Suntem impotriva oricarui zid chinezesc . Am cerut intotdeauna contactul cu Occidentul: in politica, stiinta si tehnica". (in Europenism si traditionalism,in Viata romaneasca, XVI, 1924, nr.3, p. 446-447).

Pornind dinspre un loc important in perimetrul curentelor ideologice culturale antebelice, problema etnosului (a specificului national) se impune cu autoritate, in continuare, si in cadrul confruntarilor ideologice postbelice, absorbind interesul carturarilor (scriitori, critici, istorici ai culturii) situati pe pozitii traditionaliste sau moderniste. Se deschide - postbelic - o alta epoca de cultura, cu schimbare de opinii in abordarea specificitatii nationale.

Istoria noastra culturala atesta in continuare, dar cu autoritate diminuata, prezenta ideologiilor traditionaliste care mentin principiile specificului national prin reductia la ruralism: samanatorismul - intr-un mod extremist, exclusivist, iar poporanismul intr-un mod mai moderat, fiind chiar ostil exceselor samanatoriste. Limitarea etnosului, a relevantei identitare la dimensiunea unica a ruralului este combatuta ferm si bine argumentat in teoretizarile lovinesciene.

Totodata se configureaza o ofensiva comuna modernist-lovinesciana, poporanista si neosamnatorista impotriva gandirismului, considerat ingust si exclusivist prin instituirea ortodoxismului ca principiu unic al specificitatii nationale.E.Lovinescu neaga ortodoxia ca "principiu fundamental al sufletului national si al vechii culturi romane", subliniind ca argument de baza faptul ca "ortodoxia a fost un simplu obiect de imprumut" (Traditionalismul pe intelesul tuturor, publicat in Sburatorul); deci nu este "o elaboratie specifica a sufletului poporului nostru, ci o inventie iudaica propagata prin imitatie si prin vicisitudini istorice la un numar de popoare rasaritene". Abia tarziu "prin adaptare a devenit un fenomen de cultura ce poate fi studiat ca atare" Cultura" si "Civilizatie", in Sburatorul, an VI,nr. 2, 1926, p. 26).

Dinspre poporanismul postbelic, criticul si filozoful culturii, Mihai Ralea (in special cu articolele publicate in Viata romaneasca: Misticismul - 1926, Fenomenul romanesc-1927, Iarasi ortodoxism-1929) va ocupa o pozitie centrala in perimetrul acestei polemici antigandiriste, comentand asemanator ca nu exista o egalitate intre sufletul national si ortodoxism, intrucat nu toti romanii sunt ortodocsi. Iar daca se procedeaza egalizator inseamna ca se exclud - in mod eronat - unele comunitati neortodoxe din spiritualitatea romaneasca:"Nu toti romanii sunt ortodocsi, deci a identifica romanism cu ortodoxism inseamna a lasa afara de patria lor o multime de romani. Sufletul nostru national e mai larg decat formula ortodoxa. Sunt si alte popoare ortodoxe.Aceasta existenta nu e numai a noastra: o au si grecii, rusii.- popoare care se aseamana prea putin cu noi"(Iarasi ortodoxism).

Mihai Ralea ca si E. Lovinescu contesta si punctul de vedere gandirist (N. Crainic s.a.) ca sufletul etnic ramane neschimbat in evolutia poporului; dimpotriva Ralea si Lovinescu sustin ca structura psihica nu e eterna, ci in continua prefacere ca orice fenomen social. Caracterul national tine de psihologie si astfel evolueaza in raport cu experienta istorica a popoarelor (M.Ralea, Filozofia culturii cu aplicatii romanesti, 1926) In optica lui Ralea, poporul roman apartine spatiului spiritual indo-european, fiind asezat la confluenta dintre Apus si Rasarit, ar ocupa o pozitie intermediara si o conditie de sinteza. Dominanta specificului national este - in gandirea lui Ralea - adaptabilittea, manifestata atat la nivelul trecutului, cat si la cel al prezentului: "Echilibrul nostru sufletesc se numeste adaptabilitate. Prin ea ne deosebim de toata lumea Orientului, dar si de cea a Apusului"(Fenomenul romanesc).

Intre cei doi poli ideologici, ambii cu tendinte de exagerare, polul gandirist-ortodoxist, cu orientare excesiva spre Orient a structurilor romanesti de cultura si civilizatie,  si polul modernist-lovinescian cu o directionare exclusiva spre prezentul Occidentului, Mihai Ralea se situeaza pe o pozitie moderata, demostrand ca sufletul romanesc este o simbioza echilibrata intre cele doua mari spatii spirituale.

Intr-o polemica directa traditionalismul samanatorist si cu gandirismul care considerau specificul etnic expresia trecutului culturii romanesti (a unui ruralism arhaic, respectiv a unui ortodoxism apartinand unui trecut indepartat), Mihai Ralea considera - ca si Lovinescu - ca etnosul se defineste prin manifestari prezente:"Ca sa probezi realitatea specificului national n-ai deloc nevoie de ideea trecutului"(M.Ralea, Filozofia culturii cu aplicatii romanesti).

Cultura, in particular arta si literatura, sunt expresii ale etnosului, sunt relevante pentru psihologia etnica a unui popor. In articolul Etnic si estetic (1927), consacrat problemei specificiului national, Mihai Ralea evidentiaza existenta unui stil national in arta (in literatura); prin apartenenta la un stil national artistul se deosebeste de artistii altor spatii nationale. Artistul ca personalitate de exceptie traieste intr-o societate data care este natiunea si nu poate fi decat national.